ICCJ. Decizia nr. 3414/2011. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3414/2011
Dosar nr.962/33/2010
Şedinţa publică din 05 octombrie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 46 din 07 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a dispus în baza art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen., condamnarea inculpaţilor P.V.A. (fiul lui V. şi V., născut în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, studii superioare, subinspector la B.C.C.O. Cluj-Napoca, căsătorit, stagiul militar satisfăcut) şi B.P.A. (fiul lui P. şi S., născut în Zalău, jud. Sălaj, studii superioare, inspector principal la B.C.C.O. Cluj-Napoca, căsătorit, stagiul militar satisfăcut) la câte 5.000 RON (cincimii) amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen.
Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen.
Constată că partea vătămată M.R.V., domiciliat în Cluj-Napoca, jud. Cluj, nu a formulat pretenţii civile în cauză.
Obligă pe inculpaţi la câte 500 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut în fapt următoarele:
La data de 19 mai 2009 partea vătămată M.R.V., arestat preventiv la acea dată, a fost scos din arest şi condus, de la Sediul I.P.J. Cluj la Sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca, pentru efectuarea unor confruntări, escorta fiind formată din inculpatul P.V.A. şi martorul F.P., în cursul aceleiaşi zile, s-a procedat la confruntarea părţii vătămate M.R.V. cu martorul T.D.V., ambii având calitate de inculpaţi în dosarul în care erau cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri, confruntarea desfăşurându-se în biroul nr. 7 din Sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca.
Confruntarea a fost condusă de martorul F.P., iar pe parcursul desfăşurării ei, inculpatul P.V.A. i-a atras atenţia părţii vătămate M.R.V. să spună adevărul, făcând referire la conţinutul interceptărilor telefonice. La un moment dat, între cei doi a avut loc o discuţie contradictorie, după ce partea vătămată i-a atras atenţia inculpatului că a comis unele greşeli gramaticale. Aceste aspecte au fost contestate de inculpatul P.V.A. care a susţinut că pe parcursul derulării confruntării a avut discuţii cu partea vătămată pe marginea interceptărilor existente în cauză, cu privire la conţinutul acestora, iar cu apărătorul ales al părţii vătămate în ceea ce priveşte respectarea orelor fixate pentru efectuarea actelor de urmărire penală. Împrejurarea că între inculpatul P.V.A., pe de o parte, şi partea vătămată M.R.V. şi apărătorul acestuia s-au purtat unele discuţii contradictorii ce vizau actul procedural în curs de desfăşurare, dincolo de faptul că nu este contestată nici de inculpatul P., este susţinută şi de depoziţiile martorilor T.I.E. şi V.R.M.
După încheierea confruntării, martorul T.D.V. a fost condus într-un alt birou de către F.R., iar partea vătămată M.R.V. a rămas în biroul nr. 7 împreună cu cei doi inculpaţi. Potrivit declaraţiilor părţii vătămate, acesta a rămas singur în birou după încheierea confruntării aproximativ 30 secunde - 1 minut, apoi în birou a intrat inculpatul P., care l-a întrebat ironic „dacă este profesor de română", având în vedere discuţiile contradictorii purtate anterior, i-a solicitat să ia loc pe scaun, apoi i-a aplicat câteva palme şi o lovitură cu piciorul în tibia piciorului stâng. În aceste împrejurări a intervenit şi inculpatul B.P.A., care i-a aplicat o lovitură de picior în zona ochiului drept.
Tot potrivit declaraţiilor părţii vătămate, inculpatul P.V.A. l-a înjurat pe partea vătămată şi, de asemenea, i-a adresat cuvinte jignitoare. Ulterior, în birou a intrat martorul F.P., acesta afirmând că a auzit cum partea vătămată striga „mă bate", iar în momentul în care a intrat în birou, a observat că partea vătămată făcea gălăgie şi i-a solicitat acestuia să se liniştească. Apoi partea vătămată a fost încătuşată cu mâinile la spate, a fost scos din biroul cu nr. 7 şi condus pe coridor spre biroul cu nr. 3, situat pe acelaşi coridor. În momentul în care partea vătămată era condusă spre biroul cu nr. 3 de către inculpatul P.V.A., acesta a trecut pe lângă biroul în care se găsea T.D.V., unde acesta a fost introdus după încheierea confruntării de către martorul F.P. Potrivit declaraţiei martorului T.D.V., în momentul în care partea vătămată a trecut prin dreptul biroului în care se găsea, fiind uşa deschisă, partea vătămată i-a atras atenţia că este lovit şi, uitându-se la el, a observat că acesta avea o vânătaie în zona ochiului drept.
După ce partea vătămată a fost introdusă în biroul nr. 3, i s-a solicitat acesteia să se aşeze pe un fotoliu de joasă înălţime, inculpaţii susţinând că acesta este momentul în care partea vătămată, având mâinile încătuşate la spate în biroul nr. 3, şi-a aplicat o lovitură cu genunchiul în zona ochiului drept. Tot în aceste împrejurări martorul F.P. a încheiat un proces-verbal din cuprinsul căruia rezultă că partea vătămată a folosit expresii jignitoare la adresa sa şi a celor doi inculpaţi şi că acesta s-a lovit cu genunchiul piciorului drept.
Ulterior, partea vătămată a fost condusă la arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj din Sediul B.C.C.O., fiind escortat de martorii P.I. şi M.S.
În momentul preluării părţii vătămate din arestul I.P.J. Cluj de către şeful de schimb L.R., acesta a întocmit un raport, în care a consemnat că potrivit declaraţiei martorului P.I., partea vătămată ar fi avut o cădere nervoasă în timpul anchetei şi a încercat să se automutileze. De asemenea, partea vătămată M.R.V. i-a comunicat martorului L.R., aspect ce rezultă şi din cuprinsul raportului întocmit în cauză, că în timpul cercetărilor ar fi fost agresat. În consecinţă, martorul L.R. l-a încunoştinţat de îndată pe şeful său, D.C., care s-a deplasat la sediul unităţii şi a discutat cu partea vătămată.
În raport de probele administrate, instanţa a reţinut că fapta inculpaţilor P.V.A. şi B.P.A., realizează elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat recurs inculpaţii P.V.A. şi B.P.A., solicitând casarea acestuia şi în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, achitarea acestora în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 12, 172 şi 18 C. proc. pen.
În motivele scrise şi în susţinerile orale, inculpaţii - prin apărătorii aleşi - au solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare în condiţiile în care instanţa de fond era obligată să procedeze la o examinare proprie a cauzei, să răspundă cu argumente la fiecare critică şi la fiecare apărare formulată în cauză.
Din această perspectivă hotărârea nu este motivată astfel că, devin incidente prevederile art. 3859 pct. 9 C. pen., ceea ce impune casarea sentinţei şi trimiterea acesteia spre rejudecare la instanţa de fond.
În subsidiar, au solicitat casarea hotărârii şi achitarea inculpaţilor în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În opinia apărării - în motivele scrise, făcându-se o analiză proprie a probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti - prezumţia de nevinovăţie nu a fost înlăturată astfel că hotărârea de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapte.
Punctual se arată că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.P.A., partea vătămată a arătat că nu a avut nici o discuţie cu acesta.
Pentru inculpatul P.V.A., apărarea invocă faptul că, în timpul efectuării confruntării din data de 19 mai 2009, între acest inculpat şi partea vătămată nu a existat nici un schimb de replici în prezenţa altor persoane; nu există nici o probă care să confirme altercaţia verbală sau violentă dintre partea vătămată şi inculpatul P.V.A., astfel că presupusele acţiuni de lovire nu se regăsesc în certificatul medico-legal.
În opinia apărării, leziunile descrise în actele medicale sunt rezultatul unor acte de autoagresiune produse pe perioada încarcerării părţii vătămate.
Apărarea, în motivele scrise, analizează probele care au stat la baza stabilirii vinovăţiei inculpatului B.P.A., susţinând însă că între acest inculpat şi partea vătămată nu au avut loc nici un fel de discuţii ori schimb de replici; lipseşte mobilul pentru care partea vătămată a fost lovită în maniera descrisă de acesta, de către inculpatul B.P.A.; sunt invocate, în susţinerea apărării, raportul şefului de tură L.R., raportul de constatare medico-legală care arată că leziunile cuprinse în certificatul medico-legal sunt consecinţa unei acţiuni solitare de lovire şi că este puţin probabil ca o lovitură de picior să determine leziunile părţii vătămate.
Concluzionând, apărarea, (invocând şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului), susţine că infracţiunea reţinută în sarcina celor doi inculpaţi nu a fost săvârşită de aceştia iar hotărârea care se impune este aceea a achitării, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursurile prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, cauza, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că partea vătămată M.R.V. era cercetată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.
La data de 19 mai 2009, partea vătămată M.R.V. a fost scoasă din arest şi condusă de la sediul I.P.J. Cluj la sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca, pentru efectuarea de confruntări, escorta fiind formată din inculpaţii P.V.A. şi F.P.
Confruntarea dintre partea vătămată M.R.V. şi martorul T.D.V. - ambii având calitatea de inculpaţi în dosarul în care erau efectuate cercetări pentru infracţiunea de trafic de droguri - s-a realizat în biroul nr. 7 din sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca.
Confruntarea a fost condusă de martorul F.P., prezent fiind inculpatul P.V.A., căruia partea vătămată M.R.V. i-a atras atenţia asupra unei greşeli gramaticale. După finalizarea confruntării, martorul T.D.V. a fost condus de ofiţerul de poliţie F.P. într-un alt birou, partea vătămată M.R.V. rămânând în continuare în biroul nr. 7 împreună cu inculpaţii P.V.A. şi B.P.A. În aceste împrejurări, inculpatul P.V.A. i-a cerut părţii vătămate să ia loc pe un scaun după care i-a aplicat mai multe palme şi o lovitură cu piciorul, în piciorul stâng al victimei. La rândul său inculpatul B.P.A., prezent fiind în acelaşi birou, a lovit partea vătămată, cu piciorul în zona ochiului drept. La scurt timp a revenit în birou martorul F.P., observând o stare de agitaţie a părţii vătămate, cerându-i să se liniştească.
Partea vătămată a fost ulterior încătuşată cu mâinile la spate şi condusă din biroul nr. 7 în biroul nr. 3 situat pe acelaşi palier. În timp ce partea vătămată se îndrepta spre biroul nr. 3 a fost văzută de martorul T.D.V. care a sesizat că aceasta era lovită în zona ochiului drept.
După întocmirea procesului-verbal de către martorul F.P., fiind inserat în cuprinsul acestuia că partea vătămată a folosit expresii jignitoare la adresa sa şi a celor doi inculpaţi şi că s-a lovit cu genunchiul piciorului drept, victima a fost condusă în arestul I.P.J. Cluj. Aici, martorul L.R. a întocmit un raport în care s-a consemnat, potrivit declaraţiei martorului P.I., că partea vătămată a avut o cădere nervoasă, în timpul audienţei încercând să se automutileze. În aceeaşi împrejurare, partea vătămată M.R.V. i-a adus la cunoştinţă martorului L.R. că a fost agresat în timpul cercetărilor, context în care a fost anunţat martorul D.C. care s-a deplasat la sediul unităţii şi a discutat cu partea vătămată.
Din certificatul medico-legal întocmit de I.M.L. Cluj rezultă că partea vătămată M.R.V. a suferit leziuni corporale vindecabile în 5 - 6 zile îngrijiri medicale.
Înalta Curte, urmare propriei analize a probelor administrate, apreciază că, în cauză, prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate.
În virtutea acestor dispoziţii orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a stabilit în mod cert, starea de fapt şi implicit încadrarea juridică a faptei.
Pe de altă parte, prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este argumentată de dispoziţiile art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecinţe:
a) în privinţa organelor judiciare care trebuie să manifeste prudenţă în examinarea actului de trimitere în judecată şi să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea şi în defavoarea inculpatului;
b) în privinţa inculpatului, prezumţia de nevinovăţie implică dreptul acesteia de a propune probe în apărarea sa şi acela de a nu depune mărturie contra lui însuşi.
În sistemul nostru de drept, prezumţia de nevinovăţie - astfel cum este reglementată în dispoziţiile art. 52 C. pen. şi art. 66 alin. (1) C. proc. pen., îmbracă două coordonate: administrarea probelor şi interpretarea acestora. În ceea ce priveşte interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumţia de nevinovăţie, este necesar să se înlăture eventualitatea, bănuielile, supoziţiile, aproximaţiile, pentru că atunci când infracţiunile nu sunt stabilite cu certitudine, prezumţia de nevinovăţie împiedică pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
Pe de altă parte, instanţa nu este ţinută, în mod particular, de nici o probă, convingerea sa reprezentând corolarul esenţial al puterii de apreciere a probelor, evident, numai pe baza probelor administrate în limitele legii. În virtutea acestui drept, instanţa nu este legată de recunoaşterea inculpatului care este lăsată la aprecierea judecătorului, putându-se trece peste aceasta urmând a fi luate în considerare celelalte declaraţii, dacă ele sunt coroborate cu alte elemente de probă.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii, demonstrează, fără echivoc, vinovăţia inculpaţilor P.V.A. şi B.P.A., sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 C. pen.
Nu este contestat, în cauză, faptul că în data de 19 mai 2009, partea vătămată M.R. a fost condusă din arest, în biroul nr. 7 al B.C.C.O. Cluj-Napoca, pentru a fi efectuată o confruntare cu martorul T.D.V., ambii având calitatea de inculpaţi într-un dosar în care erau cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.
Nu este contestată nici împrejurarea că această confruntare a fost condusă de martorul F.P. în biroul nr. 7 şi că pe toată durata desfăşurării confruntării a fost prezent şi inculpatul P.V.A.
Sunt contestate însă, într-o primă fază, discuţiile contradictorii dintre partea vătămată M.R.V. -care i-a atras atenţia inculpatului P.V.A. că nu cunoaşte reguli gramaticale - şi mai apoi exercitarea actelor de violenţă, în biroul nr. 7 de către cei doi inculpaţi.
Cu privire la primul aspect - care constituie motivul agresiunii exercitată ulterior de cei doi inculpaţi - Înalta Curte are în vedere declaraţiile părţii vătămate - acestea fiind identice, pe aspectele esenţiale ale cauzei, în care se arată că în biroul de audienţă se afla inspectorul de poliţie F.P., persoanele confruntate fiind asistate de apărătorii R.D.A. şi C.L. În acelaşi birou se aflau inculpaţii P. şi B.
Pe durata efectuării confruntării dintre partea vătămată şi martorul T.D.V., inculpatul F.P. a intervenit sugerându-i victimei să relateze aspecte care să coincidă cu notele de redare a convorbirilor telefonice aflate în dosarul în care era cercetat pentru trafic de droguri. În acest context, susţine partea vătămată, i-a atras atenţia inculpatului P. că a folosit o expresie „negramaticală", inculpatul întrebându-l dacă este cumva profesor de română.
După întocmirea procesului-verbal de confruntare, ambii inculpaţi au părăsit biroul nr. 7, de asemenea şi martorul T.D. care a cerut să fie însoţit la toaletă. Partea vătămată a rămas singură în biroul nr. 7 şi după câteva minute a revenit inculpatul P.V.A. care s-a apropiat, i-a cerut părţii vătămate să ia loc şi vădit iritat de întrebarea pe care i-a adresat-o referitor la cunoştinţele sale gramaticale, a lovit victima cu pantoful în piciorul stâng, de trei - patru ori. I-a aplicat şi alte lovituri cu palmele, peste obraz şi în acest interval scurt de timp a intrat inculpatul B.P.A. care i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona ochiului.
Existenţa unor discuţii contradictorii, urmate de injurii aduse de partea vătămată inculpatului P.V.A., rezultă chiar din conţinutul procesului-verbal încheiat de cei doi inculpaţi la data de 19 mai 2009 arătând că „acesta a folosit expresii jignitoare". Acestea se coroborează cu declaraţiile martorului T.D.V. în care se arată că „în timpul confruntării, M.R. şi-a permis la un moment dat să-l corecteze pe numitul P.V.A. care a comis o greşeală gramaticală" dar şi cu declaraţia martorilor T.I.E., respectiv V.R.M.
Cu privire la actele de violenţă exercitate la inculpaţii P.V.A. şi B.P.A., se are în vedere, pe de o parte, declaraţiile contradictorii date de aceştia în cursul procesului - element ce relevă nesinceritatea acestora asupra derulării evenimentelor - iar pe de altă parte, declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorilor şi cu actele medicale existente la dosarul cauzei.
Inculpaţii P.V.A. şi B.P.A., audiaţi în faza de urmărire penală arată că partea vătămată M.R. s-a autoagresat în biroul nr. 3, fiind observat că acesta s-a lovit cu genunchiul de trei sau patru ori în zona feţei în condiţiile în care în procesul-verbal încheiat la 19 mai 2011 - după finalizarea confruntării care a avut loc în biroul nr. 7 - aceştia au arătat că partea vătămată „a urlat că este bătut, gesticulând în mod agresiv şi proferând injurii la adresa noastră motiv pentru care am procedat la imobilizarea şi mutarea inculpatului în alt birou în care s-a lovit în faţă cu genunchiul piciorului drept".
Exercitarea actelor de violenţă, de către cei doi inculpaţi în acest birou - fiind înlăturată astfel versiunea prezentată de inculpaţi - rezultă şi din declaraţiile martorului T.D.V. care a observat victima când a ieşit din biroul nr. 7 fiind vânăt la ochi iar ulterior, când a ajuns în arest, partea vătămată i-a confirmat că a fost lovit de cei doi inculpaţi.
Din aceeaşi perspectivă, relevante sunt şi imaginile din folderul AVI „20090519- 160447-CH-00", depuse în dosarul de urmărire penală care a surprins momentul în care inculpatul P.V.A. a ridicat mâna asupra părţii vătămate cu intenţia de a-l lovi dar, fiind camere de supraveghere, a renunţat, conştient fiind că aceasta poate constitui o probă incriminatoare.
Leziunile suferite de partea vătămată sunt descrise în certificatul medico-legal în care se arată că numitul M.R.V. prezintă leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, la data de 19 mai 2009, necesitând pentru vindecare un număr de 5 - 6 zile îngrijiri medicale. Au fost constatate echimoze, mai ales suborbital, cu o excoriaţie liniară, orizontală superficială de 1/0,2 cm.
Despre leziunile suferite de partea vătămată s-a făcut referire şi în raportul şefului de schimb de la arest, dar şi în raportul medicului de serviciu, fiind constatate leziuni şi în zona gambei stângi.
În acelaşi sens, prezintă relevanţă, pe de o parte fişa medicală pentru persoanele reţinute, întocmită la data de 27 martie 2009 în care nu apar ca fiind constatate tendinţe de automutilare iar, pe de altă parte, declaraţia martorei V.L. care consultând partea vătămată a observat existenţa unei echimoze şi o „tumefacţie periorbitală şi de asemenea o umflătură şi o roşeaţă pe gamba stângă". Aceeaşi martoră arată că la introducerea în arest, se menţionează în fişa medicală, toate semnele şi cicatricile pe care le prezintă o persoană şi dacă partea vătămată ar fi fost cunoscută cu tendinţe de automutilare, acest lucru ar fi rezultat din fişă.
În fine, martorii propuşi de cei doi inculpaţi - lucrători de poliţie - au arătat că nu au observat că partea vătămată să se fi lovit singură, cu genunchiul în faţă.
Analizând astfel toate probele administrate Înalta Curte apreciază că prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată, hotărârea de condamnare, dispusă de instanţa de fond, având ca fundament probe certe care confirmă vinovăţia inculpaţilor.
Ca atare, criticile invocate de inculpaţi, sub aspect probatoriu, nu sunt fondate.
Nefondată este şi critica circumscrisă cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Hotărârea instanţei de fond este motivată în fapt şi în drept, permiţând instanţei de recurs să examineze legalitatea şi temeinicia acesteia.
Cât priveşte încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen., Înalta Curte constată că aceasta a fost corespunzător stabilită de instanţa de fond având în vedere că ipoteza prevăzută la alin. (3) face trimitere expresă la alin. (1) din norma de incriminare, lovirile sau alte acte de violenţă trebuind a fi comise de funcţionarul public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cum este şi cazul în speţă.
Aşa fiind, şi în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii P.V.A. şi B.P.A., împotriva Deciziei penale nr. 46 din 07 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.V.A. şi B.P.A. împotriva Sentinţei penale nr. 46 din 07 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală de minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 octombrie 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3409/2011. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 3423/2011. Penal → |
|---|
