ICCJ. Decizia nr. 3706/2011. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3706/2011
Dosar nr. 8267/1/2011
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., teza a II-a, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T. şi punerea în libertate a acesteia dacă nu este arestată în altă cauză.
Prin aceeaşi încheiere, în baza art. 1602 C. proc. pen., s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.R.V..
Instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 177/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii:
- B.R.V., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- A.C.T. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În fapt s-a reţinut, în esenţă, că în perioada iunie - august 2011, ca urmare a intervenţiilor efectuate de A.C.T., inculpatul B.R.V., vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, cu rang de subsecretar de stat, a întreprins demersuri pentru facilitarea derulării cu celeritate a procedurii de acordare a despăgubirilor în beneficiul titularilor A.E., S.V., V.P., A.El., privind un teren în suprafaţă de 7180 mp, situat în municipiul Bucureşti.
Prin raportul de evaluare întocmit în cursul lunii noiembrie 2006, valoarea terenului în cauză a fost stabilită la suma de 36.589.160 RON (echivalentul a 10.482.800 euro), iar, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor (C.C.S.D.) din octombrie 2008, s-a aprobat plata către titulari a sumei anterior menţionate.
Cu toate acestea, procedurile de acordare a despăgubirilor au trenat până în vara anului 2011, când B.R.V., acţionând la solicitarea inculpatei A.C.T., s-a folosit de prerogativele funcţiei sale de vicepreşedinte pentru a-şi trafica influenţa asupra funcţionarilor din cadrul A.N.R.P. cu atribuţii în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, asigurând unora dintre titularii respectivului dosar finalizarea cu celeritate a formalităţilor la nivelul acestei autorităţi publice şi primirea despăgubirilor cuvenite, prin convertirea sumei de bani menţionată în acţiuni la Fondul Proprietatea.
Totodată, pe fondul acestor acte materiale, inculpatul B.R.V. a pretins, prin intermediul aceleiaşi complice, de la titularii S.V., V.P., A.El. şi A.E. o sumă de bani reprezentând aproximativ 15% din valoarea despăgubirilor acordate de către A.N.R.P., sarcina asumată de inculpata A.C.T. constând în primirea mitei de la sus-numite şi asigurarea remiterii ulterioare a acestui folos vicepreşedintelui B.R.V..
Din cercetările efectuate a mai rezultat participaţia penală a inculpatei V.E. (fiica inculpatei V.P.), prin intermediul căreia A.C.T. a ţinut legătura cu cumpărătoarele de influenţă pentru realizarea demersurilor de transmitere a pretinderii şi, respectiv, de remitere a folosului cerut de către inculpatul B.R.V., ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă.
În desfăşurarea activităţii infracţionale, S.V. s-a deplasat în data de 8 august 2011, însoţită de inculpata A.C.T., la sediul Băncii Comerciale Române - Sucursala A., de unde a scos în numerar suma de aproximativ 450.000 RON, pe care a înmânat-o imediat inculpatei, iar aceasta a remis-o, în aceeaşi zi, inculpatului B.R.V., cu care s-a întâlnit în zona Restaurantului T.D. din Bucureşti.
Din actele administrate a reieşit că şi A.El. a remis inculpatului B.R.V., în cursul lunii august 2011 şi prin intermediul complicei A.C.T., suma de aproximativ 400.000 RON.
De asemenea, potrivit conivenţei infracţionale stabilite în legătură cu folosul pretins de funcţionarul B.R.V., inculpatele V.P. şi A.E. au stabilit să remită inculpatului, în perioada imediat următoare şi tot prin intermediul complicei A.C.T., câte aproximativ 400.000 RON. În acest sens, A.E. a împuternicit-o pe sora sa, V.P., să scoată din contul său deţinut la B.C.R. - Sucursala Târgu Mureş respectiva sumă de bani, astfel încât cei aproximativ 800.000 RON care fac obiectul infracţiunii de cumpărare a influenţei şi a infracţiunii corelative, de trafic de influenţă, să ajungă în posesia inculpatului B.R.V., prin intermediul complicei A.C.T..
Aceasta a ţinut în permanenţă legătura telefonică cu inculpata V.E. şi s-au consultat în privinţa demersurilor de retragere de numerar de la B.C.R. - Sucursala A., precum şi în legătură cu retragerea de la o altă bancă a unei alte sume de bani provenită din vânzarea acţiunilor deţinute de către V.P. la Fondul Proprietatea şi care au fost obţinute prin convertirea despăgubirilor acordate de A.N.R.P., în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001. În cele din urmă, inculpata A.C.T. şi inculpata V.E. au stabilit ca V.P. să retragă de la R.B. - Sucursala Piaţa Presei Libere suma de circa 520.000 RON.
Ca atare, A.C.T. s-a implicat în obţinerea respectivei sume de bani de la R.B. -Sucursala P.P.L. şi a însoţit-o pe V.P. la sediul acestei sucursale de unde au retras aproximativ 520.000 RON.
Cercetările au evidenţiat că în cei 520.000 RON era inclusă şi suma de circa 48.000 RON pe care A.E. a refuzat să o mai dea ca obiect al infracţiunilor de corupţie cercetate în această cauză şi care a fost pusă, ca urmare a demersurilor întreprinse de V.E., de către V.P., existând înţelegerea ca, în perioada următoare, S.V. şi A.El. să restituie câte aproximativ 16.000 RON.
Suma de aproximativ 927.000 RON a rămas asupra inculpatei A.C.T..
Ulterior, în ziua de 26 august 2011, A.C.T. s-a întâlnit cu inculpatul B.R.V., căruia i-a remis, ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă, suma de 400.900 RON provenită din cei 927.000 RON primiţi de către inculpată în împrejurările prezentate mai sus, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
La termenul din 13 octombrie 2011, inculpata A.C.T. a arătat că se va prevala de disp. art. 3201C. proc. pen., aşa cum a declarat şi la data de 22 septembrie 2011 când s-a discutat starea de arest.
În această situaţie, instanţa a apreciat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data arestării inculpatei şi în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a revocat măsura arestării preventive.
Potrivit art. 139 în situaţia în care nu mai există temeiuri care să justifice menţinerea arestării preventive, această măsura trebuie revocată dispunându-se punerea în libertate daca inculpatul nu este arestat în altă cauză.
Atitudinea inculpatei de recunoaştere precum şi situaţia ei familială având un copil minor, fiind arestat şi soţul acesteia duce la concluzia că este oportună lăsarea inculpatei în stare de libertate, prin revocarea măsurii arestării preventive.
În ceea ce priveşte cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.R.V., instanţa a constatat că este neîntemeiată.
Temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive se menţin şi nu au apărut elemente noi care să determine revocarea arestării preventive.
Aspectele invocate de către apărarea inculpatului au fost avute în vedere la momentul când s-a luat măsura arestării preventive şi s-a apreciat că acestea nu sunt suficiente pentru lăsarea în libertate a inculpatului.
Dreptul la liberare provizorie sub control judiciar este o vocaţie a inculpatului iar instanţa de judecată nu este obligată să dispună liberarea sub control judiciar când apreciază că există riscul să fie influenţată buna desfăşurare a procesului penal, administrarea probelor sau distrugerea mijloacelor de probă.
Având în vedere stadiul actual al procesului, s-a apreciat că nu este oportună luarea măsurii liberării sub control judiciar, obligaţiile prevăzute de art. 160 alin. (3) C. proc. pen., fiind insuficiente pentru a garanta buna desfăşurare a procesului penal.
S-a mai reţinut că inculpatul este cercetat în continuare într-un dosar tot pentru fapte de corupţie ceea ce a determinat în cazul luării măsurii arestării preventive şi reţinerea lit. d) de la art. 148 C. proc. pen., respectiv inculpatul a săvârşit o nouă infracţiune.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpatul B.R.V., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Examinând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul parchetului este fondat şi urmează să fie admis pentru următoarele considerente:
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, se constată că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T. subzistă în continuare şi justifică menţinerea acesteia.
Potrivit C. proc. pen., similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, luarea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că sunt incidente condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpata a săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că detenţia este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de complicitate la trafic de influenţă (reflectat de modul în care a intermediat tranzacţionarea acţiunilor şi remiterea banilor inculpatului B.R.), pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta rezultând din natura şi modalitatea de comitere a faptei, care a lezat mai multe valori sociale ce ţin de apărarea încrederii în instituţiile statului şi probităţii funcţionarilor din cadrul acestora.
Pe de altă parte, natura, amploarea şi modalitatea de comitere a infracţiunii relevă nu doar o periculozitate infracţională dată şi de perseverenţa inculpatei, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea acesteia în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
În ce priveşte datele ce caracterizează persoana inculpatei şi atitudinea sa procesuală de recunoaştere a faptei, se constată într-adevăr că sunt în favoarea inculpatei, însă nu pot fi avute în vedere la acest moment procesual decât prin raportare la toate criteriile prevăzute de legiuitor în această materie.
Aşa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au dispărut şi justifică în continuare detenţia, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale au oferit indicii cu privire la vinovăţia inculpatei, neexistând garanţii că revocarea măsurii privative de libertate luată faţă de inculpată ar asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Drept urmare, se constată că măsura arestării preventive este legală şi temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfăşurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului.
Pentru aceste motive, va fi admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, să fie admis, să fie casată, în parte, încheierea atacată şi, rejudecând, să fie înlăturată dispoziţia privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T. şi aceea de punere în libertate a acesteia.
În ce priveşte recursul inculpatului B.R., se constată că acesta nu este fondat.
Analizând recursul inculpatului, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru cele infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat nu depăşeşte limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului şi complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele, precum şi alte situaţii privind persoana inculpatului, se constată că din actele şi lucrările dosarului nu se relevă vreun indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocaţia legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., trebuie examinată şi oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.
În lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii, Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc fapta presupus comisă de inculpate (gradul de pericol social concret, relevant de împrejurările comiterii faptei), cât şi la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
În ce priveşte datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul beneficiază de circumstanţe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptei de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reflectat de modalitatea în care se presupune că a săvârşit fapta pentru care este cercetat şi de calitatea inculpatului, respectiv subsecretar de stat în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, lăsarea acestuia în libertate nu se impune în acest moment procesual. în acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat, atâta timp cât acesta avea, la momentul săvârşirii presupusei fapte, calitatea sus-menţionată, într-o instituţie de stat, căreia i-a adus o gravă atingere, întrucât comportamentul infracţional reţinut în sarcina sa alterează imaginea instituţiilor publice cu rol în asigurarea şi respectarea drepturilor persoanelor prejudiciate de regimul comunist.
În raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului B.R. nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, care nu se justifică în funcţie de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, raportat şi la complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunii de o gravitate sporită, aspecte în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, să fie admis, să fie casată, în parte, încheierea atacată şi, rejudecând, să fie înlăturată dispoziţia privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T. şi aceea de punere în libertate a acesteia.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Va fi respins recursul declarat de recurentul inculpat B.R.V. împotriva aceleiaşi încheieri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosar nr. 8187/2/2011(3186/2011).
Casează, în parte, încheierea atacată şi, rejudecând, înlătură dispoziţia privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T. şi aceea de punere în libertate a acesteia.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Respinge recursul declarat de recurentul inculpat B.R.V. împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurentul inculpat B.R.V. la plata sumei de 325 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A.C.T., în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3459/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3425/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
