ICCJ. Decizia nr. 3427/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3427/2011
Dosar nr. 31655/325/2010
Şedinţa publică din 05 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 756 din 07 martie 2011 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în dos. nr. 31655/325/2010, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul A.L., împotriva rezoluţiei din 21 iunie 2010, dată în dosarul de urmărire penală nr. 507/P/2008 şi împotriva rezoluţiei de respingere a plângerii din 05 octombrie 2010, dată în dosar nr. 1957/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi au fost menţinute rezoluţiile date în aceste dosare.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 03 decembrie 2010 sub numărul 31655/325/2010, petentul A.L. a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei din 21 iunie 2010, dată în dosarul de urmărire penală nr. 507/P/2008 şi împotriva rezoluţiei de respingere a plângerii din 05 octombrie 2010, dată în dosar nr. 1957/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. în motivarea plângerii petentul a criticat soluţiile procurorului şi prim procurorului ca fiind netemeinice şi nelegale, considerând că procurorul era obligat să stabilească stăpânirea de drept şi de fapt a imobilului precum şi aflarea adevărului privind faptele, împrejurările cauzei şi persoana făptuitorului. Petentul a susţinut că motivaţia „eroare de calcul" este abuzivă, netemeinică şi fără efect juridic. A mai arătat petentul că înscrierea în actele cadastrale s-a efectuat în anul 2004 iar modificarea proprietăţii şi naţionalizarea s-a efectuat în anul 2006, menţionând că există înscrisuri prin care au fost atribuite terenurile aferente construcţiilor cumpărate. Analizând actele şi lucrările dosarului prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 507/P/2008 din data de 21 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) si d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de B.I., R.I.A. si R.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 247, art. 2481 şi art. 288 alin. (2) C. pen. Prin rezoluţia din data de 05 octombrie 2010 pronunţată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara în dosar nr. 1957/11/2/2010, s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentului.
Analizând plângerea petentului adresată instanţei de judecată s-a constatat că acesta este neîntemeiată pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Petentul A.L. a formulat o plângere penală prin care a sesizat faptul ca angajaţii Serviciului de Carte Funciara Timişoara, R.D., B.I. si R.I.A., in mod ilegal, au rectificat din C.F. 1411, cu nr. cadastral 226-227b, suprafaţa de 4472 mp in suprafaţa de 2877 mp, in acest fel fiind prejudiciat cu diferenţa de teren. A constatat aceasta rectificare, după ce iniţial la data de 16 iunie 2005 sub nr. 21009, i-a fost eliberat extrasul de C.F. care avea înscrisa suprafaţa de 4472 mp., iar mai apoi, in data de 22 iunie 2006, sub nr. 44840, i-a fost eliberat extrasul de C.F. care avea înscrisa suprafaţa de 2877 mp. In urma actelor premergătoare efectuate in cauza, precum si din declaraţia olografa a numiţilor R.D., B.I. si R.I.A. prima instanţă a apreciat că s-a reţinut o situaţie de fapt corectă prin rezoluţia atacată, respectiv că petentul A.L., este succesorul numiţilor A.V. si A.A., care au fost părinţii acestuia si care in baza Legii 112/1995, prin contractul nr. 157/E din 21 noiembrie 1996, au cumpărat imobilul situat in localitatea Pischia, înscris in C.F. 1411, cu nr. cadastral 226-227b. După cumpărare, la data de 04 februarie 1997, cu nr. 3158, s-a făcut înscrierea in C.F. 1411, cu nr. cadastral 226-227b, sub 4 si 5. Ulterior, in baza HCL nr. 29 din 08 octombrie 2002, acestora li s-a atribuit si terenul aferent construcţie pe care au cumpărat-o in baza Legii 112/1995. În HCL mai sus indicat nu s-a menţionat în mod expres suprafaţa de teren atribuit, specificându-se că aceasta este cea înscrisă în extrasele de carte funciară şi care este aferentă imobilului cumpărat. Faţă de împrejurarea că în cartea funciară terenul respectiv figura cu o suprafaţă de 800 stânjeni, rezultă că aceasta este suprafaţa atribuită în proprietate.
La o data anterioara, care nu poate fi localizata in timp, lucrătorii de carte funciara, când au făcut transformarea celor 800 stânjeni in mp, au calculat in mod eronat ca ar fi echivalenţi cu 4472 mp şi astfel se explică suprafaţa de teren menţionată în extrasul de carte funciară eliberat petentului la data de 16 iunie 2005 sub nr. 21009. Aceasta eroare a fost descoperita in cursul anului 2005, când petentul A.L., prin cererea înregistrata la Judecătoria Timişoara sub nr. 15801 din 08 noiembrie 2005, a chemat in judecata pe pârâţii B.C. si Primăria Pischia, pentru a dispune rezilierea contractului încheiat între părţi şi evacuarea pârâtului B.C. din imobilul situat in Pischia, susţinând că petentul A.L. este proprietarul si al acestui imobil, invocând suprafaţa de teren din extrasul C.F. Prima instanţă a respins cererea ca neîntemeiata iar în urma unei expertize topografice, s-a constatat si eroarea de transformare a celor 800 de stânjeni, care în realitate reprezintă suprafaţa de 2877 mp. Faţă de situaţia de fapt reţinută prima instanţă a apreciat că în mod corect s-a stabilit în cauză că a fost vorba despre o eroare făcută la transformarea celor 800 stânjeni in mp având în vedere şi extrasul de carte funciară de la f. 20 dosar u.p. în care scrisul iniţial privind înscrierea casei cu nr. 113 cu curte şi grădină şi moară, corespunde cu scrisul privind suprafaţa acesteia de 800 de stânjini şi care transformaţi în mp sunt egali cu 2877. Deşi petentul prin plângerea formulată a susţinut că trebuie inclusă şi suprafaţa de la nr. top 226-227/a, instanţa constată că această susţinere este neîntemeiată. Pe de o parte antecesorilor petentului Ie-a fost atribuită numai suprafaţa aferentă construcţiilor proprietatea acestora, din cererea adresată de către petent OJCV Timişoara precum şi din adeverinţa eliberată de către această unitate (f.10,11 dosar u.p) rezultă că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 157/E/R A.V. şi A.A. au cumpărat imobilul situat în comuna Pişichia nr. 195 (nr. vechi 113) compus din 3 camere de locuit şi următoarele dependinţe: cămară, urcare pod, bucătărie şi anexe gospodăreşti: magazie, şopron, grajd iar la efectuarea releveului efectuat la fata locului nu a fost identificată nicio moară, fiind identificată magazie. Pe de altă parte moara despre care face vorbire petentul, astfel cum s-a reţinut şi mai sus a fost înscrisă sub nr. top 226-227/b, iar inexistenţa fizică a acesteia a determinat şi radierea de sub respectivul nr. top astfel cum rezultă din încheierea nr. 21009/2005. Prima instanţă a mai reţinut că în extrasele C.F. eliberate petentului s-a făcut referire la suprafaţa de teren aferentă nr. cadastral 226-227/b (f.7,9 dosar u.p), nefiind avută în vedere suprafaţa de teren de sub alt nr. top (226-227/a). Din cercetări, a mai rezultat faptul ca în realitate, numiţii B.I. si R.I.A., nu au întocmit sau semnat nici unul din documentele existente in lucrările din C.F. 1411 Pişchia, declarând că nu îşi explica de ce a făcut plângere penala împotriva lor. Pentru considerentele expuse, constatându-se că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 247, art. 2481 şi art. 288 alin. (2) C. pen., respectiv latura obiectivă a infracţiunilor reclamate, prima instanţă a apreciat că soluţia atacată este legală şi temeinică. Faţă de considerentele expuse, prima instanţă a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A.L., împotriva rezoluţiei din 21 iunie 2010, dată în dosarul de urmărire penală nr. 507/P/2008 şi împotriva rezoluţiei de respingere a plângerii din 05 octombrie 2010, dată în dosar nr. 1957/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi a menţinut rezoluţiile date în aceste dosare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul A.L., însă instanţa a pus în discuţie din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului.
Având a se pronunţa pe această excepţie, s-a constatat că prin Legea nr. 202/2010 a fost modificat Codul de procedură penală, astfel încât potrivit art. 2781 alin (10) C. proc. pen. „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
De asemenea potrivit art. 3851 C. proc. pen. „ Pot fi atacate cu recurs: sentinţele pronunţate de judecătorii; sentinţele pronunţate de tribunalele militare;sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; sentinţele pronunţate de secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea in mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de Apel; sentinţele pronunţate in materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea."
Interpretând per a contrario textele de lege invocate a rezultat faptul că recursul declarat în cauză împotriva unei sentinţe care nu se regăseşte în enumerarea limitativ prevăzută de lege, fiind o sentinţă definitivă, este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de petent, iar conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul A.L., însă instanţa a pus în discuţie din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului.
Recursul apare ca inadmisibil;
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, s-a limitat calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege.
Petiţionarul A.L. şi-a exercitat dreptul la recurs, recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care Secţia Penală a ICCJ a fost sesizată, cale de atac care nu întruneşte cerinţele textelor menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul A.L.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul A.L. împotriva deciziei penale nr. 725/R din 09 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3417/2011. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3428/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
