ICCJ. Decizia nr. 3431/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3431/2011
Dosar nr. 5621/1/2011
Şedinţa publică din 05 octombrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 889 din 20 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 458/1/2011, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă a plângerii formulată de petentul S.D. împotriva rezoluţiei nr. 856/P/2010 din 10 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Disjungerea plângerii formulată de petentul S.D. împotriva rezoluţiei nr. 938/P/2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, şi înaintarea acesteia Curţii de Apel Timişoara, spre competentă soluţionare.
A obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Nemulţumit de modul în care a fost soluţionată plângerea, petentul a formulat, în baza art. 2781 C. proc. pen., plângere adresată instanţei de judecată, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată din 16 iunie 2011 instanţa din oficiu a invocat excepţia calităţii procesuale a petentului.
În raport e această excepţie, instanţa a constatat plângerea petentului inadmisibilă pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen., persoana vătămată, precum şi orice persoană ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere (...) la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Din examinarea acestor prevederi legale a rezultat că titularul plângerii este persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 275 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la „dreptul de a face plângere", potrivit cărora „orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.
A rezultat neîndoielnic că o condiţie necesară care justifică calitatea procesuală de petent într-o astfel de cauză este aceea că exclusiv autorului plângerii să-i fi fost adusă o vătămare intereselor sale legitime.
În cauză, această calitate procesuală o poate avea doar fiul petentului, numitul S.V.M., persoană majoră căruia i s-a adus o presupusă vătămare intereselor legitime prin actele efectuate de cei doi magistraţi intimaţi, care l-au vizat în mod direct (a fost încătuşat pe parcursul percheziţiei domiciliare, a fost ţinut la sediul poliţiei aproximativ 4 ore încătuşat fără să existe o ordonanţă de reţinere, au fost încălcate prevederile art. 143 alin. (3) C. proc. pen., nu a fost ascultat la luarea măsurii reţinerii, aşa cum rezultă în plângere.
Petentul S.D. are calitatea de denunţător, conform art. 223 alin. (1) C. proc. pen., nu este parte vătămată, în sensul art. 24 din acelaşi cod, nu a invocat şi nici nu a dovedit că prin soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanele menţionate în denunţ i-ar fi fost vătămate interesele legitime private, personale.
Împrejurarea că după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a ajuns la concluzia inexistenţei faptelor denunţate nu constituie, pentru denunţător, o vătămare a intereselor sale legitime, în sensul textului evocat, care să-i confere accesul la procedura atacării în justiţie a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât cele reclamate nu-l vizau pe petent, ci pe fiul acestuia, care este major şi care niciun moment nu şi-a exprimat dorinţa de a formula plângere penală împotriva celor doi intimaţi.
Constatând că petentul nu a justificat un interes legitim în a formula plângere în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă plângerea petentului S.D.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare contestatorul S.V.M., fiind nemulţumit de soluţia pronunţată în cauza care formează obiectul prezentei contestaţii în anulare.
Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i)1 , cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1)1.
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată pe de-o parte că, cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 30 de zile de la data pronunţării sentinţei contestate, însă motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., astfel încât contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
Ca atare, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.M.V. prin S.D. şi îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.V.M. împotriva sentinţei penale nr. 889 din 20 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 458/1/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3429/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3432/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
