ICCJ. Decizia nr. 3466/2011. Penal
Comentarii |
|
La data de 30 iunie 2011, s-a înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația în anulare formulată de contestatoarea M.A.R.R. împotriva sentinței penale nr. 944 din 27 iunie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3297/2/2011.
Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, fără a dispune citarea părților, în ședința publică din 6 octombrie 2011.
Contestația în anulare formulată este inadmisibilă în principiu.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestației formulate.
în cuprinsul cererii sale scrise, aflată la filele 2 și 3 din dosarul înaltei Curți, contestatoarea nu a invocat expres motivul pe care se sprijină contestația, iar susținerile din conținutul acesteia nu pot fi calificate și încadrate în nici una dintre dispozițiile art. 386 C. proc. pen. De asemenea, în sprijinul contestației nu au fost invocate sau depuse dovezi, astfel cum prevede textul de lege.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea M.A.R.R. împotriva sentinței penale nr. 944 din 27 iunie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3297/2/2011, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 3677/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3500/2011. Penal → |
---|