ICCJ. Decizia nr. 3500/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 22526/3/2011, în baza art. 3002raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților F.G. și T.G. și s-a menținut starea de arest preventiv a acestora.
Pentru a pronunța această încheiere, Curtea a reținut, în esență, că măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților. S-a arătat că, din materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al judecății in fața primei instanțe, rezultă în continuare presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele de care au fost acuzați, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar natura și gravitatea faptelor, modalitatea concretă în care se retine că au fost comise, circumstanțele reale existente în cauză constituie împrejurări din care rezultă că inculpații prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică ceea ce impune menținerea măsurii arestării preventive dispuse față de inculpați.
Totodată, instanța a avut în vedere și aspectele de ordin personal ale inculpaților, reținând că ambii sunt cunoscuți cu antecedente penale, chiar dacă pentru alt gen de infracțiuni, fapt ce relevă perseverența lor infracțională, dar și împrejurarea că aceștia nu au înțeles că trebuie să respecte legea penală și nici consecințele nerespectării ordinii sociale.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul T.G., criticând-o pe motive de netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
Cu ocazia dezbaterilor în recurs, inculpatul a arătat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că lăsarea sa în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal, raportat la faptul că a avut o contribuție minimă la comiterea faptelor, a recunoscut faptele reținute în actul de sesizarea la instanței și are copil minor în întreținere.
înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Din actele dosarului, se reține că inculpatul a fost arestat și trimis în judecată prin rechizitoriul emis în dosarul nr. 5258/P/2011 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial București, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și introducerea de droguri de mare risc pe teritoriul României, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și a fost condamnat prin sentința penală nr. 391 din 04 mai 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 22526/3/2011, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 3201alin. (7) C. proc. pen. și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 3201alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului inculpat, că acestea se mențin și impun, în continuare, privarea sa de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de apel.
în acest sens, materialul probator administrat în cauză justifică și în prezent presupunerea rezonabilă că inculpatul T.G. a comis faptele penale pentru a fost cercetat și condamnat în primă instanță, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 alin. (1) raportat la art. 143 și art. 681C. proc. pen.
Totodată, înalta Curte constată că subzistă și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., acesta fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani închisoare, existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracțiunilor, modalitatea de săvârșire, consecințele ce se pot produce prin comercializare substanțelor stupefiante, faptul că inculpatul urmărea prin comercializarea și introducerea de droguri de mare risc pe teritoriul țării obținerea unor venituri materiale în timp scurt și în mod ilicit.
Prin urmare, natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului (trafic de droguri de mare risc și introducerea de droguri de mare risc pe teritoriul României), modalitatea de comitere a faptelor (împreună cu alte persoane), cantitatea și natura drogului traficat (500, 82 grame heroină în amestec cu cafeina și paracetamol), starea de nesiguranță creată în rândul populației și consecințele asupra stării de sănătate a populației, datele care circumstanțiază persoana inculpatului (nu este la prima abatere de la legea penală însă pentru faptele comise a intervenit reabilitarea judecătorească, are o ocupație - taximetrist) demonstrează pericolul concret pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. f) teza finală C. proc. pen., avut în vedere la luarea măsurii preventive, pericol care subzistă și în prezent și impune menținerea în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Circumstanțele personale favorabile invocate în apărare de inculpat (contribuția acestuia la comiterea faptelor, atitudinea adoptată în cursul procesului până la acest moment procesual, situația familială și faptul că are un copil minor în întreținere) nu pot conduce prin ele însele la aprecierea că lăsarea acestuia în libertate nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică ci sunt apreciate de judecător în contextul temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, acestea constituind totodată criterii de care instanța de fond a ținut seama la aplicarea pedepsei în primă instanță, respectiv, aplicarea dispozițiilor art. 3201alin. (7) C. proc. pen.
Totodată, menținerea măsurii arestării preventive se impune și în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, scop prev. de art. 136 C. proc. pen., în vederea justei soluționări a cauzei și lămuririi acesteia sub toate aspectele, în vederea aflării adevărului.
Așa fiind, instanța de recurs apreciază că, la acest moment procesual, se impune menținerea stării de arest a inculpatului, luarea unei măsuri alternative, mai puțin restrictivă, fiind insuficientă în cauză și având ca efect deturnarea de la scopul instituit în alin. (1) al art. 136 C. proc. pen.
într-adevăr pericolul pentru ordinea publică se diminuează pe măsura trecerii timpului, însă raportându-se la timpul scurt scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive (17 martie 2011), înalta Curte, constată că acesta nu este totuși de natură a atenua, în mod semnificativ, impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate în condițiile în care, deși prezumția de nevinovăție, de care se bucură acesta conform art. 5 C. proc. pen. nu a fost definitiv răsturnată, inculpatul a suferit deja o condamnare în fond, în prezent cauza aflându-se în fața instanței de apel.
Ca urmare, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat recursul formulat de inculpat, soluție în raport de care, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3466/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3552/2011. Penal → |
|---|
