ICCJ. Decizia nr. 3464/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, investită cu soluționarea apelurilor declarate, printre alții, de inculpatul C.A.C. împotriva sentinței penale nr. 575 din 1 iulie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, a dispus, în baza art. 3002C. proc. pen. raportat la art. la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
S-a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. S-a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii, modalitatea de săvârșire și de consecințele acestor fapte. Totodată, s-a reținut că menținerea arestării se justifică și raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut multiple condamnări anterioare.
S-a mai reținut că, și din perspectiva C.E.D.O., existența unei hotărâri de condamnare constituie un temei justificat pentru menținerea arestării preventive a inculpatului.
împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
în cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege. Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de trafic de droguri de mare risc, săvârșite de inculpat, modalitatea de comitere a acesteia și datele ce caracterizează persoana inculpatului, menținerea măsurii preventive se impune pentru buna desfășurare a procesului penal.
Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se revocarea măsurii preventive, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, la o pedeapsă de 9 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de recurentul inculpat C.A.C. împotriva încheierii din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3552/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3430/2011. Penal → |
|---|
