ICCJ. Decizia nr. 3545/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3545/2011
Dosar nr. 5289/1/2011
Şedinţa publică din 11 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2131 din 24 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2284/1/2011, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, formulată de contestatoarea F.G. împotriva Deciziei penale nr. 329 din 31 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 989/59/2010.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 247/PI din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta F.G. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 280/P/2010 din 5 august 2010, menţinută prin Rezoluţia procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 937/II/2/2010 din 19 august 2010. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la plata sumei de 150 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 329 din 31 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta F.G. împotriva Sentinţei penale nr. 247/PI din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală. A fost obligată recurenta la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
La data de 4 martie 2011, petenta a formulat prezenta contestaţie în anulare solicitând înlăturarea obligaţiei de plată a cheltuielilor judiciare către stat, în sumă totală de 450 RON.
Contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă pentru motivele ce se vor arăta:
Pe de o parte, potrivit art. 388 C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Pe de altă parte, cazurile de contestaţie în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen.
Cererea de contestaţie în anulare a Deciziei penale nr. 329 din 31 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost formulată la data de 4 martie 2011, iar motivul pe care se sprijină nu este unul dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., (contestatoarea a solicitat anularea deciziei în scopul exonerării de plata sumei de 450 RON reprezentând cheltuieli judiciare).
Or, având în vedere că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa admite în principiu cererea de contestaţie în anulare numai dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege (termen, unul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., depunerea ori invocarea unor dovezi care sunt la dosar), prin interpretarea „per a contrario"; rezultă că în situaţia în care una sau mai multe dintre aceste condiţii nu este (nu sunt) îndeplinită (îndeplinite), soluţia este respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare.
În final, Înalta Curte a mai reţinut şi următoarele aspecte:
Curtea Constituţională a României, în mod constant, a statuat că „nici o normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie"; şi, prin urmare, „cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli"; (deciziile nr. 752/2007, 51/2006, 171/2001, 83/2001, 12/2001, 39/1993, 7/1993, 41/1995, 118/1996, 18/1997, 89/1995 şi 18/1996).
Conform art. 189 C. proc. pen., „cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, ..., precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi"; iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., „ În cazul ... introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ... cererea";.
În consecinţă, în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva Decizie penale nr. 2131 din 24 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a formulat contestaţia în anulare contestatoarea F.G., înregistrată pe rolul instanţei la data de 23 iunie 2011 şi motivată în scris la dosar.
Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, fără a dispune citarea părţilor, în şedinţa publică din 11 octombrie 2011.
Contestaţia în anulare formulată este inadmisibilă în principiu.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de disp. art. 391 alin. (2) C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestaţiei formulate.
Contestatoarea nu a invocat expres în cerere motivul pe care se sprijină contestaţia, iar din cuprinsul cererii sale acesta nu poate fi calificat şi încadrat în niciuna dintre disp. art. 386 C. proc. pen., însă se constată că hotărârea atacată, deşi este definitivă, aşa cum prevede textul art. 386 C. proc. pen., nu este dintre cele împotrivit cărora se poate exercita această cale de atac extraordinară.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile prevăzute expres de legiuitor, la lit. a) - e) din acelaşi text.
Din economia textului de lege sus-menţionat rezultă că această cale de atac trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluţionat fondul cauzei, iar nu o hotărâre pronunţată de o instanţă de recurs, în cadrul procedurii reglementate de art. 2781 C. proc. pen., prin care se verifică doar legalitatea şi temeinicia unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.
Aşa fiind, contestaţia în anulare a fost corect respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea sa, prin Decizia penală nr. 2131 din 24 mai 2011.
În prezenta cauză se constată că s-a formulat contestaţie în anulare a unei cereri de contestaţie în anulare, motivele invocate de contestatoare fiind aceleaşi, aspecte care impun respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, întrucât această cale de atac nu este prevăzută de lege, iar motivele invocate au fost deja analizate de instanţă.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea F.G. cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea F.G. împotriva Deciziei penale nr. 2131 din 24 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2284/1/2011.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3574/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3544/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
---|