ICCJ. Decizia nr. 3544/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3544/2011
Dosar nr. 1912/114/2011
Şedinţa publică din 11 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 5CC din 4 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1912/114/2011, Tribunalul Buzău, secţia penală, a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul M.D. cu privire la Sentinţa penală nr. 171/1999 a Tribunalului Buzău.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Adresa, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a înaintat spre soluţionare cererea de revizuire formulată de M.D. împotriva Sentinţei penale nr. 171 din 12 noiembrie 1999 a Tribunalului Buzău, însoţită de referatul întocmit de procuror.
În motivarea cererii, revizuentul a învederat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 393 şi art. 394 pct. 1 C. proc. pen. „în sensul că sunt fapte şi împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţă la data soluţionării cauzei şi care constituie mijloace de probă ce dovedesc cele susţinute, cu referire la faptul că una dintre infracţiuni nu a fost săvârşită de el”. Este vorba de infracţiunea din data de 10 august 1999, cu un prejudiciu de 76.335.962 ROL, care a fost săvârşită de numitul F.I., iar bunurile provenite din săvârşirea infracţiunii au fost vândute lui N.I.
Mai arată condamnatul că persoana sus-menţionată este cea care i-a furnizat filele CEC ştampilate şi actele folosite la săvârşirea infracţiunii.
În susţinerea cererii, condamnatul a solicitat audierea făptuitorului F.I., pentru a dovedi că acesta este autorul faptei.
Tribunalul, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi a motivelor de revizuire invocate de condamnat, a constatat că cererea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin Sentinţa penală nr. 171 din 12 noiembrie 1999 a Tribunalului Buzău, inculpatul M.D. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a reţinut în sarcina acestuia că în cursul lunii august 1999 a înscris în 4 file CEC date necorespunzătoare adevărului şi a produs, prin punerea în circulaţie a acestora, o pagubă de 300.000.000 ROL SC R.I. SRL Bucureşti.
Ulterior, la data de 10 august 1999, inculpatul a procedat în acelaşi mod la un magazin R., unde s-a prezentat cu numele de P.R. şi a cumpărat cu 2 facturi în valoare de 76.335.965 ROL, predând pentru plată o filă CEC conform valorii facturilor, care nu avea acoperire, iar la rubrica „delegat” era trecut P.D.
La data de 20 august 1999, inculpatul a cumpărat produse în valoare de 63.039.079 ROL de la alt magazin R., pentru care a emis file CEC fără acoperire, trecând la rubrica „delegat” acelaşi nume P.R., cu aceleaşi date de stare civilă.
În aceeaşi zi, inculpatul a cumpărat produse în valoare de 31.410.277 ROL de la un alt magazin R., procedând în acelaşi mod.
Atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut că a cumpărat actele SC C. SRL Alexandria, de la o persoană necunoscută, că a cumpărat instalaţii de încălzire de la 3 reprezentanţe R. din Bucureşti şi a încercat să procedeze în acelaşi mod şi la un magazin din municipiul Buzău.
De asemenea, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în cauză, a fost efectuat şi un raport de constatare tehnico-ştiinţifică, din care rezultă că semnăturile de pe cele 3 file CEC aparţin inculpatului.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., constituie motiv de revizuire a sentinţei penale definitive situaţia în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, astfel încât pe baza faptelor sau împrejurărilor noi să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Revizuentul a recunoscut pe parcursul procesului penal că este autorul actelor materiale ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, inclusiv fapta comisă în dauna magazinului R. de pe strada L., la data de 10 august 1999.
Instanţa de fond şi instanţele de control judiciar au avut în vedere la stabilirea vinovăţiei condamnatului atât declaraţiile acestuia, cât şi declaraţia martorei D.M., care l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care s-a recomandat cu numele de P.R.
De asemenea, instanţele care au soluţionat cauza au putut constata că pe unele facturi în baza cărora au fost livrate mărfurile apare la numele delegatului P.D., iar pe alta, din 20 august 1999, se menţionează P.R.
Sub acest aspect, motivul invocat de către revizuent, respectiv neconcordanţa prenumelui menţionat la numele delegatului pe facturile de livrare a mărfurilor şi cel sub care s-a prezentat inculpatul nu se încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu privire la fapte sau împrejurări necunoscute la soluţionarea cauzei.
În aceste condiţii, solicitarea revizuentului de a fi audiat un martor, presupus autor al faptei, reprezintă o cerere de prelungire a mijloacelor de probă ce nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel condamnatul-revizuent M.D., criticile privind nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, cu referire la împrejurarea că prima instanţă nu a avut în vedere motivele de revizuire invocate, deşi acestea fac dovada că nu se face vinovat de săvârşirea uneia dintre infracţiunile de înşelăciune reţinute în sarcina sa, precum şi la faptul că Tribunalul nu a procedat la administrarea probelor solicitate, împrejurare în raport de care a fost pus în imposibilitatea dovedirii nevinovăţiei sale, sub aspectul învederat.
În consecinţă, revizuentul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea dosarului la prima instanţă în vederea începerii cercetărilor, respectiv audierea sa, a lui F.I., a lui N.I. şi refacerea raportului de expertiză, în sensul de a fi expertizate şi filele CEC de la magazinul R. de pe str. L.
Prin Decizia penală nr. 76 din 9 mai 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul ca nefondat.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a apreciat în mod legal asupra cererii temeiniciei cererii de revizuire formulată de revizuent, constatând că în cauză nu sunt întrunite în totalitate şi cumulativ condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care reglementează în mod expres cazul de revizuire avut în vedere de apelantul-revizuent, dispoziţiile acestui text fiind în mod judicios interpretate şi aplicate de instanţă.
Împotriva acestei din urma hotărâri a declarat recurs revizuentul M.D., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen.
Revizuentul a susţinut că a invocat probe noi, din care rezultă că nu este autorul uneia dintre infracţiunile de înşelăciune, că a arătat că semnăturile de pe filele CEC şi de pe facturi nu îi aparţin, că bunurile produse prin săvârşirea faptei de către F.I. au fost vândute lui N.I., probe şi cereri asupra căreia instanţele nu s-au pronunţat.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Curtea constată, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, următoarele:
Din economia dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute prin hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea, privind exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen., poate fi exercitată numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecaţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Revizuentul şi-a întemeiat cererea pe cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit căruia revizuirea poate fi cerută când „s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cererii”.
Din analiza acestui caz de casare rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi, este supusă următoarelor condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ:
- faptul sau împrejurarea invocate să aibă însuşirea de a determina pronunţarea unei hotărâri diametral opusă celei atacate;
- faptele sau împrejurările noi să nu fi fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei;
- faptele sau împrejurările noi să privească netemeinicia hotărârii;
- faptele şi împrejurările noi să fie fapte probatorii, iar nu mijloace de probă prin care să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
Or, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că revizuentul vizează o prelungire a probaţiunii, cu referire la aspecte deja verificate de instanţele care au soluţionat cauza penală prin hotărârea definitivă a cărei revizuire se cere.
Totodată, faptele invocate de inculpat nu satisfac condiţiile referitoare la dovedirea netemeiniciei şi aptitudinea acestora de a determina pronunţarea unei soluţii diametral opuse, în condiţiile în care motivele invocate privesc numai unul dintre actele materiale ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia.
Prin urmare, în mod întemeiat, cererea revizuentului a fost respinsă, hotărârea atacată nefiind supusă niciunuia dintre cazurile de nelegalitate conceptualizate prin art. 3859 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.D. împotriva Deciziei penale nr. 76 din 9 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3545/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3541/2011. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
