ICCJ. Decizia nr. 3642/2011. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3642/2011
Dosar nr. 842/103/2011
Şedinţa publică din 18 octombrie 2011
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
La data de 4 martie 2011 recurentul contestator a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 444 din 19 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ, cu motivarea că a fost judecat fără să primească citaţie.
Prin Decizia penală nr. 135/RP din 03 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul R.V. împotriva Deciziei penale nr. 444 din 19 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia penală, constatându-se că motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciunul din cele expres şi limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. Prin Decizia penală nr. 444 din 19 noiembrie 2010 pronunţată Tribunalul Neamţ, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.V. împotriva Sentinţei penale nr. 460 din 16 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, prin care în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V. împotriva rezoluţiei din 7 decembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ.
Împotriva Deciziei penale nr. 135/RP a declarat recurs contestatorul susţinând că recursul a fost judecat de Tribunalul Neamţ încălcându-se legile ţării.
Prin Decizia penală nr. 653 din 9 iunie 2011, definitivă, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul petent R.V. împotriva Deciziei penale nr. 135/RP din 03 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ, constatând că prin decizia recurată a fost soluţionată o contestaţie în anulare împotriva unei decizii pronunţate în recurs de către Tribunalul Neamţ.
Împotriva acestei decizii definitive la data de 20 iunie 2011 recurentul contestator R.V. a formulat recurs, motivele aflându-se la dosar.
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs:
a) sentinţele pronunţate de judecătorii;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
d1) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea.
Curtea de Apel Bacău a dispus prin decizie definitivă respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de recurentul contestator R.V.
Potrivit dispoziţiilor art. 392 alin. (4) C. proc. pen. „sentinţa dată în contestaţie este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului"; de unde rezultă că decizia dată în recurs nu este supusă nici unei căi de atac.
Astfel, în mod corect a constatat Curtea de Apel Bacău că în prezenta cauză a fost declarată o cale de atac neprevăzută de lege, şi a dispus respingerea recursului ca inadmisibil.
În consecinţă, faţă de cele reţinute, având în vedere că recursul a fost formulat de către petentul R.V. împotriva unei decizii definitive, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de petentul R.V. ca fiind inadmisibil şi faţă de dispoziţiile art. 192 C. proc. pen. va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva Deciziei penale nr. 653 din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3643/2011. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 3641/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
---|