ICCJ. Decizia nr. 3674/2011. Penal. Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALT A CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3674/2011
Dosar nr. 10766/2/2010
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 241 din 09 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, a respins, ca prematur introdusă, cererea de contopire a pedepselor, formulată de petentul condamnat P.R.F.
A obligat petentul - condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 05 noiembrie 2010, petentul condamnat P.R.F., aflat în Penitenciarul Saluzzo - Republica Italia a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 60 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin neapelare la data de 05 martie 2008, sentinţa penală a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosarul nr. 19877/55/2010, cu pedeapsa rezultantă de 8 ani, 7 luni şi 22 zile închisoare, ca urmare a recunoaşterii sentinţelor penale pronunţate de autorităţile judiciare din Italia, de către Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa penală nr. 293 din 28 septembrie 2010.
Cauza a suferit mai multe termene de judecată ca urmare a neîndeplinirii procedurii de citare cu petentul condamnat P.R.F. la locul de deţinere, Penitenciarul Saluzzo - Republica Italia, precum şi faţă de împrejurarea că sentinţa penală nr. 293 din 28 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 7212/2/2010, se afla pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind atacată cu recurs atât de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cât şi de persoana transferabilă P.R.F.
Prin Decizia penală nr. 411 din 04 februarie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate, a casat sentinţa penală atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin sentinţa penală nr. 163 din 19 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 05 mai 2011 a recunoscut: sentinţa penală din 27 martie 1996 a judecătorului din Milano, sentinţa din data de 02 aprilie 1996 a judecătorului din Milano, sentinţa din data de 01 august 1996 a judecătorului din Milano, sentinţa din data de 09 decembrie 1997 a judecătorului pentru anchete preliminare din Milano, sentinţa din data de 04 iunie 1998 a judecătorului din Milano - Secţia din Rho, sentinţa din data de 12 octombrie 1999 a Tribunalului Pavia, sentinţa din 13 decembrie 1999 a Tribunalului din Milano, sentinţa din 21 august 12000 a Tribunalului din Bologna, sentinţa din 31 iulie 2000 a Tribunalului din Bergamo, sentinţa din 21 august 2001 a Tribunalului Vicenza, sentinţa din 24 decembrie 2001 a Tribunalului Bergamo, sentinţa din 21 februarie 2002 a Tribunalului Milano, sentinţa din 08 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Milano, sentinţa din 26 septembrie 2003 a Tribunalului Milano, sentinţa din 25 iunie 2004 a Tribunalului din Bergamo, sentinţa din 13 octombrie 2003 a Tribunalului Milano, sentinţa din 26 mai 2003 a Tribunalului Milano, sentinţa din data de 04 ianuarie 2006 a Tribunalului din Busto Arsizio, sentinţa din data de 26 septembrie 2006 a Curţii de Apel Torino, sentinţa din data de 06 decembrie 2006 a Curţii de Apel Florenţa, sentinţa din data de 17 decembrie 2004 a Tribunalului Milano, sentinţa din data de 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Veneţia.
Împotriva acestei sentinţe persoana condamnată P.R.F. a formulat contestaţia la executare, care însă nu a fost soluţionată până la această dată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală.
În atare situaţie,s-a apreciat că în mod corect procurorul de şedinţă a susţinut că situaţia juridică a acestei ultime hotărâri de condamnare nu este pe deplin lămurită, atâta timp cât petentul condamnat a înţeles să formuleze contestaţie la executare împotriva acesteia.
De asemenea, din adresa nr. 48943 din data de 01 iunie 2011 a Direcţiei Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a rezultat că mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 163 din 19 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, a fost transmis autorităţilor judiciare italiene, urmând ca persoana condamnată P.R.F. să fie transferat într-un penitenciar din România.
În raport de actele existente la dosarul cauzei, Curtea a constatat că la acest moment procesual, nu pot fi respectate dispoziţiile art. 449 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care cel condamnat se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.
Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia nr. 34 din 14 decembrie 2009 a stabilit că instanţa competentă să soluţioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele naţionale cu pedepselor aplicate de instanţele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate este instanţa corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate.
Or, aşa cum s-a arătat sentinţa penală nr. 163 din 19 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, pentru pedepsele aplicate de autorităţile judiciare din Republica Italia, pe baza a 22 de hotărâri de condamnare ce au fost recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, a făcut obiectul unei contestaţii la executare, care nu a intrat în puterea lucrului judecat.
În aceste condiţii, Curtea a constatat că cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat P.R.F., este prematur introdusă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, condamnatul P.R.F., a declarat recurs.
La termenul de astăzi, 19 octombrie 2011, fixat pentru soluţionarea recursului, acesta asistat de apărătorul desemnat din oficiu a solicitat ca instanţa să ia act de retragerea recursului.
Înalta Curte, faţă de declaraţia recurentului, în sensul retragerii recursului, aceasta reprezentând manifestarea sa de voinţă privind soluţionarea acestei cauze, în baza art. 385/4 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de condamnatul P.R.F. împotriva sentinţei penale nr. 241 din 09 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală şi în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
la act de declaraţia de retragere a recursului declarat de condamnatul P.R.F. împotriva sentinţei penale nr. 241 din 09 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3670/2011. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 368/2011. Penal → |
|---|
