ICCJ. Decizia nr. 368/2011. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 368/2011

Dosar nr. 3275/121/2010

Şedinţa publică din 02 februarie 2011

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 274 din 25 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 3275/121/2010, s-a dispus condamnarea inculpatului A.S.A. la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la introducere în ţară de droguri de risc prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (fapta din martie 2010).

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 lit. c) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus perioada detenţiei provizorii de la 18 martie 2010 la zi.

În baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

S-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 69,1 grame de rezină cannabis, precum şi suma de 220 lei.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut în fapt următoarele:

În urmă cu aproximativ un an, în timp ce se afla în Spania, inculpatul A.S.A. l-a cunoscut pe un anume C.C.D. În luna septembrie 2009, acesta i-a împrumutat inculpatului suma de 200 de Euro pentru a se putea întoarce în ţară. La începutul lunii februarie 2010, inculpatul l-a contactat telefonic pe numitul C.C.D. în vederea achitării împrumutului. Cu această ocazie, făptuitorul i-a propus inculpatului să-i trimită din Spania 100 grame de haşiş pe care acesta să-l valorifice în România şi să-i remită suma de 400 de Euro, obţinută în urma valorificării haşişului.

Inculpatul A.S.A. a fost de acord cu propunerea făptuitorului, întrucât nu avea ocupaţie, iar traficul de droguri, în noua conjunctură socio-economică, rămâne unul dintre cele mai profitabile tipuri de comerţ. În acest sens acesta urma să primească, în ziua de 17 martie 2010, un colet din Spania pe care trebuia să-l ridice din staţia situată în faţa „Casei Roşii" din Galaţi, colet care conţinea şi cantitatea de 100 de grame de haşiş (declaraţii inculpat filele 92-96 dosar urmărire penală).

Inculpatul A.S.A. şi martorii C.A.C., P.S.M. şi N.V. se cunosc de mai mult timp şi, cu toţii, obişnuiau să consume, la domiciliul inculpatului, produse etno-botanice achiziţionate din magazinele tip Spice-Shop (filele 92-96, 57-59, 60-64, 67-70 dosar urmărire penală; filele 18, 32, 34, 35 dosar de fond).

În ziua de 17 martie 2010, inculpatul A.S.A. l-a contactat pe martorul N.V. căruia i-a solicitat să se deplaseze cu autoturismul proprietate personală marca Ford Mondeo cu numărul de înmatriculare, în zona „Casei Roşii" din Galaţi, pentru a ridica coletul ce urma să-i fie trimis din Spania de către numitul C.C.D. În jurul orelor 1300, martorul N.V., însoţit de vărul său, martorul P.V., s-au deplasat la „Casa Roşie" unde îi aştepta inculpatul A.S.A.. După venirea microbuzului de Spania, inculpatul a ridicat coletul şi, toţi trei s-au deplasat la domiciliul inculpatului, acesta a rămas acasă, iar martorii au plecat la locuinţele lor (filele 92-96, 65-66, 67-70 dosar urmărire penală; filele 18, 32, 33 dosar de fond).

În seara aceleiaşi zile, martorii N.V. şi P.V. s-au deplasat la domiciliul inculpatului, unde se mai aflau martorii P.S.M. şi C.A.C. Cu această ocazie, inculpatul le-a arătat o bucată de substanţă solidă, de mărimea unui pachet de ţigări, despre care a afirmat că este haşiş şi se afla în coletul primit din Spania (filele 92-96, 57-59, 60-64, 65-66, 67-70 dosar urmărire penală; filele 18, 32, 33, 34, 35 dosar de fond).

În apartamentul inculpatului se aflau mai mulţi tineri, cărora inculpatul le-a vândut diverse cantităţi de haşiş. În aceiaşi seară inculpatul A.S.A. i-a vândut cantitatea de aproximativ 4,5 grame haşiş investigatorului acoperit P.A. pentru suma de 200 lei, înţelegându-se cu acesta să-i vândă restul cantităţii de haşiş, circa 80 de grame cu suma de 2.000 lei, a doua zi, aspect cunoscut şi de către martori (filele 3-7, 92-96, 57-59, 60-64, 65-66, 67-70 dosar urmărire penală; filele 18, 32, 33, 34, 35 dosar de fond).

Cantitatea de substanţă vegetală brun-maronie cumpărată de la inculpat a fost cântărită, rezultând cantitatea de 4,4 grame, şi testată cu tester tip fiolă, reacţia rezultată atestând prezenţa rezinei de cannabis. Ulterior, această doză a fost supusă şi unei constatări tehnico-ştiinţifice fizico-chimice, stabilindu-se că aceasta conţine într-adevăr rezină de cannabis – drog de risc, înscris în tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000 (filele 9, 11, 12, 14-16 dosar urmărire penală).

A doua zi, respectiv 18 martie 2010, martorii C.A.C., P.S.M., N.V. şi G.T.P. s-au deplasat la domiciliul inculpatului. Aici inculpatul a făcut o ţigară cu cannabis pe care a oferit-o martorului P.S.M., acesta plătindu-i inculpatului 20 lei. Ţigara cu cannabis a fost fumată de martorii C.A.C. şi P.S.M. şi de inculpatul.

Anterior, inculpatul a luat legătura telefonic cu investigatorul acoperit P.A., cei doi stabilind să se întâlnească în imobilul în care locuia inculpatul situat în Galaţi, astfel că tot în ziua de 18 martie 2010, s-a organizat prinderea în flagrant a inculpatului, sens în care în jurul orelor 1630 echipa operativă s-a postat în apropierea locului stabilit pentru efectuarea tranzacţiei, respectiv blocul în care locuieşte inculpatul A.S.A.

Întrucât a devenit suspicios, inculpatul A.S.A. a plecat de la locuinţa sa împreună cu martorii C.A.C. şi N.V. cu autoturismul condus de N.V., iar martorii G.T.P. şi P.S.M. cu autoturismul condus de G.T.P., pe Faleza Dunării (filele 92-96, 57-59, 60-64, 65-66, 67-70, 71-72 dosar urmărire penală; filele 18, 31, 32, 33, 34, 35 dosar de fond).

Întrucât tranzacţia nu a mai avut loc, s-a procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare la locuinţa inculpatului A.S.A. În timpul desfăşurării percheziţiei, deoarece inculpatul nu a fost găsit la domiciliu, s-a continuat supravegherea zonei unde este amplasată locuinţa acestuia.

În jurul orelor 1715, în zonă şi-a făcut apariţia autoturismul marca Fiat Albea, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare, condus de către martorul G.T.P.. Împreună cu acesta, în interiorul autoturismului, se mai aflau martorii C.A.C. şi P.S.M.. S-a procedat la oprirea autoturismului şi la imobilizarea celor trei ocupanţi ai acestuia.

După aproximativ 5 minute, în jurul orelor 1720, în zonă şi-a făcut apariţia autoturismul marca Ford Mondeo, de culoare gri, cu numărul de înmatriculare, condus de către martorul N.V.. Împreună cu acesta, în autoturism se afla şi inculpatul A.S.A. S-a procedat la oprirea autoturismului şi imobilizarea martorului şi a inculpatului. Cu această ocazie, asupra inculpatului A.S.A. s-a găsit un pachet de ţigări marca Kent ce conţinea 8 batoane în formă paralelipipedică de substanţă solidă de culoare verde-oliv, ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor (filele 17-19 dosar urmărire penală).

Cele 8 batoane de substanţă solidă de culoare verde-oliv au fost cântărite, rezultând cantitatea de 65,6 grame şi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice fizico-chimice, stabilindu-se că aceasta conţine rezină de cannabis – drog de risc, înscris în tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000 (filele 42, 44, 47-49 dosar urmărire penală).

Cu ocazia percheziţiei domiciliare, la locuinţa inculpatului au mai fost găsite un fragment de substanţă solidă, de formă cubică, de culoare verde-oliv şi o ţigaretă confecţionată artizanal din foiţă albă şi filtru din carton. Fragmentul de substanţă solidă de culoare verde-oliv a fost cântărit rezultând cantitatea de 0,5 grame (filele 21, 22-24, 26-40, 53 dosar urmărire penală).

Atât fragmentul de substanţă solidă de culoare verde-oliv cât şi ţigareta confecţionată artizanal au fost supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice fizico-chimice, stabilindu-se că atât ţigareta cât şi cantitatea de 0,5 grame substanţă solidă de culoare verde-oliv conţin rezină de cannabis – drog de risc, înscris în tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000 (filele 51, 52, 55-56 dosar urmărire penală).

Tot cu ocazia percheziţiei domiciliare s-a mai găsit la domiciliul inculpatului o cutie din carton, tip colet, ce avea inscripţionate următoarele menţiuni:

- „expeditor" – M.E., C/Virge Del Mar no 123, Oliva Valencia;

- „destinatar" – A.S.A., Galaţi – România, precum şi un pliculeţ „Cic" din hârtie de culoare neagră lucioasă şi patru filtre din carton confecţionate artizanal, ce au fost ridicate pentru cercetări (filele 22-24, 26-40 dosar urmărire penală).

Declaraţiile martorilor N.V. şi P.S.M., din cursul judecăţii, în care au arătat că inculpatul nu le-ar fi spus că haşişul (cannabis) l-ar fi primit în coletul provenit din Spania şi că doreşte să-l vândă, s-a dispus a fi înlăturate întrucât aceştia nu şi-au motivat revenirea faţă de declaraţiile date la urmărirea penală, afirmaţiile acestora că ar fi fost speriaţi că au fost prinşi de organele de urmărire penală nefiind de natură a influenţa declaraţiile date la urmărire penală. Practic aceste declaraţii sunt date pro causa pentru a susţine apărarea inculpatului.

Susţinerile inculpatului, din cursul judecăţii, cum că ar fi cumpărat cannabisul din Galaţi de la un anume „C." , pentru consum propriu şi că nu intenţiona să vândă drogul dacă nu avea oferta investigatorului acoperit, nu au putut fi primite întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, fiind chiar contrazise de acestea.

Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul luase hotărârea infracţională de a trafica droguri înainte de a fi contactat de investigatorul acoperit, comercializând mai înainte produse etno-botanice. Până în ziua de 17 martie 2010 inculpatul nu a deţinut cannabis, neavând ocupaţie nu avea nici bani pentru a cumpăra o cantitate relativ mare de cannabis, le-a spus martorilor că primise şi cannabis în coletul din Spania, ceea ce conduce la concluzia că drogul de risc deţinut de inculpat şi pe care intenţiona să-l valorifice, provenea din Spania fiind introdus ilegal în ţară.

Susţinerea inculpatului, din cursul judecăţii, cum că nu mai ştie ce a declarat la urmărire penală, întrucât era sub influenţa drogurilor nu a putut fi primită întrucât acesta nu s-a declarat consumator de droguri la momentul depistării şi a fost audiat în prezenţa unui apărător desemnat din oficiu care ar fi sesizat o stare anormală a inculpatului dacă aceasta ar fi existat.

Raportat la starea de fapt reţinută, fundamentată pe probele administrate, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului A.S.A. realizează elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat apel inculpatul A.S.A., solicitând desfiinţarea hotărârii şi, în cadrul rejudecării, achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

A doua critică a vizat netemeinicia hotărârii de condamnare, solicitând reducerea pedepsei, invocând circumstanţe personale.

Prin Decizia penală nr. 131/A din 11 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. 3275/121/2010 s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul A.S.A. deţinut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Galaţi) împotriva sentinţei penale nr. 274 din 25 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosar nr. 3275/121/2010 şi, în consecinţă:

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 274 din 25 iunie 2010 a Tribunalului Galaţi şi, în rejudecare, s-a redus de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa principală stabilită inculpatului A.S.A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la introducere în ţară de droguri de risc prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reţinând în favoarea acestuia circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) în referire la art. 76 lit. a) C. pen.

S-a redus de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa principală stabilită aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinând în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. în referire la art. 76 lit. c) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse principale aplicate inculpatului prin prezenta decizie şi s-a dispus ca inculpatul A.S.A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului A.S.A. şi s-a dedus din durata pedepsei închisorii perioada arestării preventive cu începere de la 18 martie 2010 la zi.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că, în raport de activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, pedeapsa aplicată de prima instanţă este excesivă, impunându-se reducerea acesteia prin reţinerea în favoarea inculpatului de circumstanţe judiciare atenuante.

Nu a fost însuşită critica inculpatului privind achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul A.S.A.

Parchetul a criticat hotărârea prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei şi menţinerea sentinţei pronunţată de prima instanţă.

Recurentul inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.

În principal, a solicitat achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de apel, invocând circumstanţe personale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reţinută de instanţa de fond, constând în aceea că inculpatul A.S.A., în cursul lunii martie 2010, a primit o cantitate de rezină de cannabis expediată de către o cunoştinţă a sa din Spania şi care în aceeaşi perioadă a deţinut şi a oferit spre consum, prin vânzare, cantitatea de 100 grame haşiş (ce conţine substanţă activă de tetrahidrocannabinol) – este corectă.

De asemenea, încadrarea juridică a faptelor în infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este legală.

Vinovăţia inculpatului rezultă fără dubiu din probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Existenţa unei înţelegeri între inculpat şi cunoştinţa acestuia C.C.D. privind primirea, din Spania, a drogurilor rezultă, pe de o parte, din însăşi declaraţiile inculpatului, iar, pe de altă parte, din declaraţia martorilor.

Inculpatul arată că l-a cunoscut pe numitul C.C.D. în Spania, iar în luna septembrie a anului 2009 acesta i-a împrumutat suma de 200 Euro.

Ulterior, în luna februarie 2010, în timp ce se afla în ţară, l-a sunat pentru a-i restitui datoria, împrejurarea în care numitul C.C.D. i-a propus inculpatului să-i trimită un colet din Spania, cu droguri, propunere ce a fost acceptată (fila 42 dosar urmărire penală).

Conform înţelegerii, în data de 17 martie 2010, inculpatul l-a contactat pe martorul N.V., căruia i-a solicitat să se deplaseze cu autoturismul proprietate personală cu număr de înmatriculare în zona „Casei Roşii" din Galaţi, pentru a ridica coletul ce urma să-i fie trimis din Spania de către numitul C.C.D.

Martorul N.V. a fost însoţit şi de martorul P.V., care s-au deplasat la locul indicat unde s-au întâlnit cu inculpatul A.S.A.. Cei trei au luat coletul şi s-au deplasat la domiciliul inculpatului, iar seara, în aceeaşi zi,acesta le-a arătat celor doi martori o bucată de substanţă solidă, afirmând că este haşiş aflat în coletul ce la primit din Spania.

În seara respectivă, inculpatul a vândut martorilor, dar şi investigatorului sub acoperire P.A. droguri, primind în schimb sume de bani.

A doua zi, 18 martie 2010, inculpatul a preparat o ţigară de cannabis, pe care a oferit-o martorului P.S.M. în schimbul sumei de 20 lei.

Raportat la probele administrate, care dovedesc vinovăţia inculpatului pentru faptele reţinute în sarcina sa, Înalta Curte constată că nu poate fi însuşită critica inculpatului în ceea ce priveşte existenţa unei erori grave de fapt, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Nefondată este şi critica ce vizează individualizarea judiciară a pedepsei, aspect invocat atât de Parchet cât şi de inculpat.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi, totodată, un mijloc de reeducare a condamnatului.

Aptitudinea funcţională a pedepsei decurge din însăşi natura pedepsei ca măsură de constrângere, pedeapsa implicând privaţiune, restrângere a unor valori, drepturi sau libertăţi personale ale condamnatului.

În al doilea rând, aptitudinea funcţională a pedepsei este condiţionată de caracterul obligatoriu, inevitabil al pedepsei, ca măsură aplicată de stat în vederea realizării scopului legii penale.

În fine, aptitudinea funcţională a pedepsei depinde de măsura în care ea este adecvată, adaptată la cazul concret.

Pe de altă parte, pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal. Ea se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica săvârşirea de noi infracţiuni.

În cauza de faţă, este, în afara oricărei îndoieli, că faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, dar nu poate fi făcută abstracţie de împrejurarea că inculpatul a primit de la cunoştinţa sa din Spania o cantitate mică de droguri (100 grame rezină de cannabis) şi că anterior comiterii faptelor a avut o conduită corespunzătoare în societate.

Cuantumul pedepsei stabilit de instanţa de apel corelat cu modalitatea de executare a acesteia, în regim privativ de libertate, sunt suficiente pentru atingerea scopului pedepsei, astfel cum rezultă din art. 52 C. pen.

Consecinţele aplicării unei pedepse excesive pot fi similare cu aplicarea unei pedepse prea mici, nejustificată. Tocmai de aceea sancţiunea aplicată în fiecare caz concret trebuie să corespundă gravităţii faptei şi persoanei făptuitorului.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpatul A.S.A. împotriva deciziei penale nr. 131/A din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi.

În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., art. 383 alin. (2) şi art. 383 alin. (1) C. proc. pen., va fi dedusă perioada arestului preventiv de la 18 martie 2010 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi – şi inculpatul A.S.A. împotriva deciziei penale nr. 131/A din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 martie 2010 la 02 februarie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 368/2011. Penal