ICCJ. Decizia nr. 3670/2011. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3670/2011

Dosar nr.1447/103/2010

Şedinţa publică din 19 octombrie 2011

Asupra recursului de faţă; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 37/P din data de 17 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-a dispus:

A fost condamnat inculpatul G.V., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) – art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen.

În temeiul art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata termenului de suspendare condiţionată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului, de la 09 aprilie 2010 la 23 aprilie 2010.

S-a luat act de declaraţia părţii vătămate I.D. că nu se constituie parte civilă.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărători aleşi.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 100/P/2010, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.V., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

In fapt s-a reţinut, prin actul de sesizare al instanţei că, în data de 09 aprilie 2010 inculpatul G.V., în calitate de primar al comunei Făurei judeţul Neamţ, a pretins şi primit fără drept, de la denunţătorul I.D., suma de 1.800 lei, în scopul îndeplinirii obligaţilor contractuale derulate cu SC N.S.G. SRL Piatra Neamţ. Din analiza acelor dosarului, a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească, tribunalul a reţinut următoarele. Inculpatul G.V. este primar al comunei Făurei, judeţul Neamţ, în urma validării alegerii acestuia prin sentinţa civilă nr. 2105 din 18 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Roman, şi acesta reprezintă primăria comunei în relaţiile cu instituţiile publice, precum şi cu persoanele fizice şi juridice cu care primăria intră în relaţii de natură economică. În cursul anului 2009 Primăria comunei Făurei a lansat procedura cerere de ofertă pentru achiziţia de „Servicii de salubritate în comuna Făurei" judeţul Neamţ, servicii care au fost câştigate în urma licitaţiei de către SC N.S.G. SRL Piatra Neamţ, ca urmare a faptului că această societate comercială a oferit cel mai bun preţ pentru colectarea gunoiului menajer. Prin adresa nr. 2326 din 21 septembrie 2009 Primăria comunei Făurei a comunicat acestei societăţi invitaţia de a semna contractul de prestări servicii, contract încheiat cu nr. 2363 din 25 septembrie 2009 şi care prevede clauze pentru ambele părţi contractante. Contractul a fost vizat pentru legalitate de către toate părţile implicate, astfel încât începând cu data arătată mai sus, producea obligaţii şi drepturi, atât pentru primărie, cât şi pentru societatea comercială declarată câştigătoare a licitaţiei. SC N.S.G. S.R.L. Piatra Neamţ este reprezentată şi administrată de către I.A., care este căsătorită cu denunţătorul I.D. Având în vedere faptul că cei doi soţi aveau din căsătorie un copil minor care necesita prezenţa mamei în permanenţă lângă acesta, iar desfăşurarea activităţilor comerciale ce ţineau de derularea contractului de salubrizare nu putea fi realizate de către administrator, aceasta l-a delegat pe soţul său, I.D., să se ocupe de buna desfăşurare a activităţii societăţii comerciale pe acest segment.

Începând din luna septembrie 2009, până la sfârşitul anului, SC N.S.G. SRL Piatra Neamţ şi-a desfăşurat activitatea în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contract. În derularea contractului au existat neînţelegeri între cele două părţi contractante, având în vedere imposibilitatea decontării serviciilor prestate de către Primăria comunei Făurei către firma prestatoare de servicii, datorită lipsei fondurilor materiale.

Pentru decontarea serviciilor prestate, I.D. în calitate de reprezentant al acestei firme, a purtat mai multe discuţii în cursul anului 2009 cu inculpatul G.V., pentru a-l determina pe acesta din urmă să achite obligaţiile materiale restante. Pe fondul acestor neînţelegeri au existat discuţii contradictorii, care au culminat, la un moment dat, cu solicitarea primăriei, de reziliere a contractului de prestări servicii, prin acordul părţilor, aşa cum a rezultat din adresa nr. 505 din 23 februarie 2010. Această solicitare l-a determinat pe I.D. să discute cu inculpatul G.V., discuţie în urma căreia acesta din urmă i-a sugerat că o viitoare colaborare poate avea loc numai în condiţiile în care prestatorul de servicii îi va remite o sumă de bani.

Discuţiile pe această temă s-au amplificat în momentul în care Primăria comunei Făurei, prin reprezentantul legal, în persoana inculpatului, şi-a achitat obligaţiile de plată integral faţă de SC N.S.G. SRL Piatra Neamţ, mai precis o sumă restantă de 22.000 lei. Cu această ocazie inculpatul i-a sugerat denunţătorului I.D. să-i remită un procent de 10% din valoarea facturii achitate, mai precis suma de 2.200 lei.

La data de 30 martie 2010 I.D. a formulat un autodenunţ şi a solicitat organizarea prinderii în flagrant delict pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită - prevăzută de art. 254 C. pen. faţă de inculpatul G.V.

Prin încheierea nr. 16/U/2010, din data de 30 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-a dispus autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicaţiilor efectuate prin telefon, precum şi în mediul ambiental.

Astfel, a fost eliberată de către Tribunalul Neamţ autorizaţia nr. 12/U/2010(file 186 - 188 dosar urmărire penală).

La data de 08 aprilie 2010 denunţătorul I.D. a avut o discuţie cu inculpatul G.V., discuţie din care a rezultat faptul că inculpatul a pretins un procent de 10% din valoarea facturilor achitate, aşa cum s-a arătat mai sus. Mai mult decât atât, cei doi au convenit ca din suma totală să se scadă valoarea TVA, astfel încât denunţătorul ar fi trebuit să-i remită inculpatului un procent de 10% din totalul de 18.000 mai precis 1.800 lei.

Discuţiile dintre inculpat şi denunţător cu privire la suma de bani ce urma să fie remisă, au rezultat cu certitudine din procesul verbal de certificare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţiei nr. 12/U/2010 emisă de Tribunalul Neamţ (a se vedea filele 189-190 dosar urmărire penală). Pentru aceste considerente a fost organizat flagrantul delict la data de 09 aprilie 2010. Cu această ocazie au fost capcanate un număr de 36 bancnote a 50 lei, iar pe fiecare bancnotă au fost înscrise cu creion galben fluorescent, cuvântul „MITĂ - 09 aprilie 2010", aşa cum a rezultat din procesul verbal încheiat în acest sens (file 13 - 14 dosar urmărire penală). La aceeaşi dată, la solicitarea inculpatului, denunţătorul I.D. s-a prezentat pe raza comunei Făurei, judeţul Neamţ, în punctul „Podul lui Pavel", lângă heleşteul piscicol amenajat de către fiul inculpatului, G.M. şi unde, de altfel, a fost construită şi o casă pentru locuit.

Denunţătorul I.D. i-a remis suma de 1.800 lei inculpatului G.V., cu titlu de mită, aşa cum s-au înţeles, scopul fiind acela de a continua derularea desfăşurării contractului în bune condiţiuni, fără ca Primăria comunei Făurei, prin reprezentantul său legal, să obstrucţioneze, într-un fel sau altul, derularea contractului sau să rezilieze în mod unilateral contractul de prestări servicii în dauna SC N.S.G. SRL Piatra Neamţ. Suma de bani a fost descoperită de către echipa de cercetare într-un butoi metalic în care se aflau grăunţe de porumb, în spatele unor construcţii gospodăreşti, aferente heleşteului şi casei de locuit ( a se vedea filele 5-18 dosar urmărire penală).

Din cuprinsul procesului verbal de constatare şi planşa fotografică întocmită cu această ocazie, a rezultat că suma de bani capcanată, a fost descoperită integral, iar pe mâinile inculpatului G.V. au fost descoperite urme de substanţă galbenă fluorescentă, constatări ce au condus la concluzia că inculpatul a primit cu titlu de mită suma de 1.800 lei de la denunţător(a se vedea fila 42 dosar urmărire penală). În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul, denunţătorul I.D. şi martorii B.P., L.C., T.R., I.A., B.G., M.C., D.E. şi B.C., au fost depuse înscrisuri în circumstanţierea inculpatului privind activitatea desfăşurată în cadrul Primăriei comunei Făurei judeţul Neamţ şi înscrisuri medicale privind starea de sănătate.

Prevalându-se de dreptul procesual prevăzut de art. 70 C. proc. pen., prin declaraţia dată în instanţă, inculpatul G.V. a arătat că, suma de 1.800 lei primită de la denunţătorul I.D., nu s-a făcut fără drept, ci datorită faptului că i-a dat acestuia peste 2.000 lei în scopul de a achiziţiona motorină pentru autovehiculele care erau folosite la ridicarea şi colectarea gunoiului de pe raza comunei Făurei. A arătat inculpatul că, începând din lunile noiembrie - decembrie 2009, denunţătorul I.D. nu mai presta serviciul de salubritate în condiţii normale, motivând că nu avea suficienţi bani pentru achiziţionarea combustibilului, fapt ce l-a determinat(astfel cum arată inculpatul) să-i remită acestuia diverse sume de bani cuprinse între 500 - 600 lei. A arătat inculpatul că a remis aceste sume de bani către denunţător, în scopul de a-şi îndeplini corespunzător activitatea în prestarea serviciului de salubritate, întrucât mulţi cetăţeni din comună erau nemulţumiţi că nu li se ridică gunoiul menajer, deşi plătesc taxe în acest scop. La aceste discuţii pe care inculpatul le avea cu denunţătorul şi care au văzut că acestuia i s-au plătit diverse sume de bani, a arătat inculpatul că au participat şi martorii B.P. şi L.C. (a se vedea declaraţia de la filele 18, 19 dosar fond vol. I). Din cuprinsul declaraţiilor date de către denunţătorul I.D. la urmărirea penală (file 7-12) şi în instanţă(fila 34 dosar fond voi. I), a rezultat că soţia sa I.A. este administratorul SC N.S.G. SRL, iar după câştigarea licitaţiei privind prestarea serviciilor de salubrizare în comuna Făurei judeţul Neamţ şi încheierea contractului nr. 2363/2009, el a îndeplinit activităţile de ridicare a gunoiului menajer, în schimbul cărora primăria trebuia să achite contravaloarea serviciilor. A arătat că, în luna februarie 2010 primăria a efectuat o plată parţială în sumă de 6.000 lei, iar diferenţa urmând să fie achitată după aprobarea bugetului pe anul 2010, iar din luna martie 2010 a discutat cu primarul G.V., acesta afirmând că va achita şi serviciile de salubritate, după ce vor fi achitate cu prioritate alte datorii mai urgente. A arătat denunţătorul că, inculpatul i-a precizat foarte clar că în momentul în care primăria va efectua plata pentru serviciile prestate, trebuie să se prezinte cu un comision de 10%, cerere pe care a înţeles-o ca fiind o solicitare de mită, în scopul de a derula în continuare contractul, fapt pentru care a acceptat să denunţe autorităţilor solicitarea inculpatului. Astfel, în ziua de 09 aprilie 2010 conform discuţiei purtată anterior cu inculpatul, denunţătorul s-a întâlnit cu acesta pe raza comunei Făurei în locul numit „ Podul lui Pavel" unde i-a remis suma de 1.800 lei. Prin depoziţia martorei I.A.(fila 48 dosar fond voi. I), s-a confirmat susţinerile denunţătorului I.D., în sensul că, de la acesta a aflat că, inculpatul G.V. a pretins un comision pentru executarea contractului, fiind estimat la suma de 1.800 lei calculată probabil la valoarea facturilor neachitate, atitudine care a revoltat-o, motiv pentru care fapta acestuia a fost ulterior denunţată. Din cuprinsul depoziţiilor martorilor B.P., L.C., T.R. (filele 50, 51, 52 dosar fond voi. I), au rezultat situaţii de fapt generice care se refereau la contractul de prestări servicii încheiat de primărie în scopul îndeplinirii serviciului de salubrizare, că cetăţenii erau nemulţumiţi de faptul că gunoiul menajer nu era ridicat cu regularitate, iar pentru rezolvarea acestor incidente, primarul G.V., s-ar fi oferit să-i dea un împrumut reprezentantului firmei, pentru a achiziţiona motorină şi a folosi utilajele pe toate uliţele satului. Martorii nu au perceput direct şi nici nu au asistat la remiterea acestor sume de bani, de către primar în favoarea reprezentantului firmei de salubrizare, aceste aspecte cunoscându-le doar de la inculpat sau din discuţiile publice ale cetăţenilor. Situaţia de fapt reţinută, a confirmat că inculpatul a pretins de la denunţător plata unei sume de bani cu titlu de comision în derularea ulterioară a contractului de salubrizare, acţiune ce a rezultat din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti. Astfel, susţinerile denunţătorului I.D. s-au coroborat pe deplin cu procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 09 aprilie 2010, procesul verbal de consemnare a seriilor bancnotelor şi de marcare criminalistică a acestora, planşa fotografică privind marcarea criminalistică a bancnotelor, procesele verbale de redare în formă scrisă a conţinutului înregistrării convorbirilor telefonice din 08 aprilie 2010 dintre inculpat şi denunţător şi depoziţiile martorilor asistenţi B.G. şi M.C. (filele 225, 226 dosar fond vol. I) Poziţia procesuală adoptată de inculpat, în sensul că nu ar fi pretins de la denunţător vreo contraprestaţie în scopul derulării contractului de salubrizare şi că suma de bani ce a fost găsită asupra sa cu ocazia efectuării flagrantului din 09 aprilie 2010 ar fi rezultat din împrumutul pe care denunţătorul trebuia să-l restituie pentru sumele plătite la achiziţionarea de combustibil, nu putea fi reţinută şi nu s-a coroborat cu celelalte probe administrate. S-a apreciat că este adevărat că, în ce priveşte derularea contractului de salubrizare, se putea reţine că au existat disfuncţionalităţi, în sensul că gunoiul menajer nu era ridicat cu regularitate, astfel cum a susţinut şi inculpatul în declaraţiile date, confirmate şi de nemulţumirile mai multor cetăţeni din comuna Făurei, care au formulat în acest sens sesizări scrise şi adresate conducerii primăriei (a se vedea copiile unor astfel de plângeri depuse la dosar filele 76 - 82 vol. I), însă acest lucru nu-l îndreptăţeau pe inculpat să pretindă fără drept vreo contraprestaţie de la reprezentantul firmei de salubrizare, fără a urma procedura legală de reziliere a contractului de prestări serviciu.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel inculpatul G.V. şi partea vătămată I.D.

În susţinerea apelului formulat, inculpatul, prin apărători, a depus atât motive de apel formulate în scris şi pe care le-au şi susţinut oral în şedinţa publică din data de 14 iunie 2011, apărări pe care nu le vom mai dezvolta încă o dată în considerentele prezentei decizii penale, întrucât ele au fost cuprinse pe larg în preambulul acesteia, dar faţă de care instanţa de apel va urma să le analizeze punctual. Partea vătămată I.D., deşi legal citat, nu s-a prezentat în faţa instanţei de control judiciar, dar prin cererea scrisă a menţionat că apelul formulat vizează latura penală a cauzei, apreciind astfel că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea blândă în raport de gravitatea faptei comise. Curtea, analizând sentinţa penală apelată, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, a constatat că apelurile sunt nefondate reţinând în esenţă următoarele:

Din analiza tuturor elementelor ce alcătuiesc ansamblul probator al cauzei - autodenunţul, procesul verbal de capcanare, procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţiile denunţătorului, copia contractului de prestări servicii, copie facturi privind achitarea obligaţiilor de plată, copie facturi şi documente corespondenţă între Primăria Comunei Făurei şi SC N.S.G. SRL Piatra Neamţ, procese verbale de transcriere a notelor de interceptare a convorbirilor telefonice şi din mediul ambiental şi certificarea pentru autenticitate, depoziţiile martorilor B.P., L.C., T.R., B.G., M.C., coroborate cu depoziţia inculpatului - a rezultat că la data de 09 aprilie 2010, acesta din urmă, în calitate de primar al comunei Făurei, judeţul Neamţ, a pretins şi primit fără drept, de la denunţătorul I.D., suma de 1800 lei, în scopul îndeplinirii obligaţiilor contractuale derulate cu SC N.S.G. SRL Piatra Neamţ.

Realitatea faptelor petrecute la data de 9 aprilie 2010, au rezultat cu certitudine din ansamblul probator administrat şi care, desigur, îl plasează pe inculpat în câmpul infracţional. Evenimentele s-au derulat în materialitatea lor şi cum au fost reţinute şi de instanţa de fond, prin prezentarea situaţiei de fapt, iar concludenta probelor administrate au demonstrat fără echivoc vinovăţia inculpatului.

Apărările inculpatului în sensul dispunerii achitării în temeiul art. 10 lit. a), c) sau d) C. proc. pen., s-au apreciat a fi apărări de substanţă pe care instanţa de apel nu Ie-a primit şi în consecinţă acestea nu au fost integrate în ansamblul probator ce a stat la baza raţionamentului logico-generic a prezentei hotărâri.

Prin Decizia penală nr. 102 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile formulate de apelantul - inculpat G.V. şi apelantul-parte vătămată I.D. împotriva sentinţei penale nr. 37/D/2011 din data de 17 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ.

In temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat fiecare apelant la plata a câte 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.V.

La termenul de astăzi 19 octombrie 2011, inculpatul a depus un înscris înregistrat sub nr. 32632 din 10 octombrie 2011 la Registratura Generală a ICCJ, iar apărătorul ales al inculpatului a depus la dosar o declaraţie autentificată prin care a solicitat ca instanţa să ia act de retragerea recursului declarat de inculpat.

Înalta Curte, faţă de declaraţia recurentului, în sensul retragerii recursului, aceasta reprezentând manifestarea sa de voinţă privind soluţionarea acestei cauze, în baza art. 385/4 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul G.V. împotriva deciziei penale nr. 102 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, şi în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

la act de declaraţia de retragere a recursului declarat de inculpatul G.V. împotriva deciziei penale nr. 102 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3670/2011. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs