ICCJ. Decizia nr. 3792/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3792/2011

Dosar nr. 407/42/2010

Şedinţa publică din 25 octombrie 2011

Asupra recursurilor de faţă

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 23 din 2 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a condamnat pe inculpaţii:

1. B.F.M. (fiul lui G.I. şi E., născut la 24 noiembrie 1985 în Ploieşti), la o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., şi la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) combinat cu art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni, termen stabilit în conformitate cu prevederile art. 82 C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus, pe aceeaşi durată şi suspendarea executării pedepsei accesorii.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

2. P.I. (fiul lui N. şi A., născut la data de 27 septembrie 1959 în comuna Călugăreni) şi

3. Ş.A. (fiul lui N. şi M., născut la data de 16 iunie 1956 în localitatea Jitia, judeţul Vrancea) la pedeapsa de câte 1.500 RON, amendă pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., raportat la art. 63 alin. (3) C. pen.

A atras atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 63¹ C. pen.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Prin actul de sesizare a curţii de apel s-a reţinut că inculpatul P.I. în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, l-a ajutat pe inculpatul B.F.M., fără o înţelegere stabilită anterior, în scopul zădărnicirii urmăririi penale, acte de ajutor ce au constat în aceea că în data de 29 decembrie 2005, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni, nu a întocmit nici un act de constatare şi nu a strâns date în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor infracţiunii. în data de 10 ianuarie 2006 şi 14 ianuarie 2006 i-a determinat pe învinuiţii B.F. şi P.V.G. să nu declare tot ceea ce ştiau despre persoana care le-a înmânat adeverinţele şi contractele de muncă falsificate, în vederea obţinerii unor credite de nevoi personale, cu scopul de a zădărnici identificarea şi tragerea la răspundere penală a învinuitului B.F.M. De asemenea, nu a înregistrat sesizarea B.C.R. în rândul lucrărilor cu caracter penal, contrar prevederilor art. 3 din Ordinul M.A.I. nr. 265/2002, astfel încât lucrarea a fost sustrasă controlului exercitat de procuror.

Inculpatul Ş.A. în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, l-a ajutat pe învinuitul B.F.M., fără o înţelegere stabilită anterior, în scopul îngreunării urmăririi penale, acte de ajutor ce au constat în aceea că şi-a repartizat spre soluţionare sesizarea B.C.R. pe care nu a înregistrat-o timp de 3 luni în rândul lucrărilor cu caracter penal, fără a efectua nici un fel de verificări, contrar art. 11 din Ordinul M.A.I. nr. 190/2004. De asemenea, a girat în mod nejustificat înregistrarea sesizării în rândul lucrărilor cu caracter penal, cu autor necunoscut, în condiţiile în care toate datele lucrării relevau cu evidenţă existenţa unor autori cunoscuţi. Exploatând relaţia sa ierarhică cu învinuitul C.I., subordonat, l-a determinat pe acesta să nu înceapă urmărirea penală împotriva învinuiţilor B.F. şi P.V.G., cu consecinţa nedemarării urmăririi penale, care ar fi dus la identificarea învinuitului B.F.M.

Inculpatul B.F.M. în cursul lunii decembrie 2005 le-a înmânat învinuiţilor B.F. şi P.V.G. câte o adeverinţă şi un contract de muncă falsificate prin care se atestă în fals că sunt angajaţi ai SC D.S. SA, pentru a fi folosite de ultimii învinuiţi la B.C.R. - Sucursala Prahova în vederea obţinerii unui contract de credit pentru nevoi personale, adeverinţele fiindu-le necesare să facă dovada că au venituri sigure şi permanente şi fără de care instituţia bancară nu le-ar fi acordat creditul.

În cursul cercetării judecătoreşti, curtea a procedat la audierea inculpaţilor, declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei, prin intermediul lor inculpaţii nerecunoscând comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

De asemenea, a dispus reaudierea tuturor martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale, iar la solicitarea inculpaţilor a admis audierea unor martori în circumstanţiere. La cererea inculpaţilor a fost administrată proba cu înscrisuri, instanţa solicitând de la I.J.P. Prahova fişele posturilor inculpaţilor din perioada în care se pretinde că s-au comis infracţiunile, înscrisuri care au fost depuse la dosarul cauzei. Inculpaţii au depus la dosar şi înscrisuri în circumstanţiere.

Pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:

I. În cursul lunii decembrie 2005, prin intermediul martorului B.M.A., numiţii B.F. şi P.V.G. au luat legătura cu inculpatul B.F.M. intenţionând ca să obţină credite bancare, cu ajutorul acestuia, în condiţiile în care, pe de o parte nu îndeplineau condiţiile necesare pentru accesarea acestor împrumuturi, iar pe de altă parte inculpatul le-a comunicat că le poate facilita obţinerea unor asemenea credite.

În vederea obţinerii creditelor, B.F. şi P.V. au înmânat inculpatului copii ale cărţilor de identitate, iar ulterior trebuiau să se prezinte la unităţile bancare indicate de către inculpat, aparţinând B.C.R., în vederea ridicării sumelor de bani. În schimbul acestui serviciu cei doi urmau să îi plătească inculpatului o sumă de bani, care în cazul numitului B.F. a fost stabilită la suma de 1.000 euro, aferentă unui împrumut de 10.000 euro, iar în ceea ce îl priveşte pe numitul P.V. această sumă nu a fost determinată, urmând ca ulterior cei doi să convină asupra cuantumului ei.

Numitul P.V. a primit de la inculpatul B.F.M. înscrisurile necesare pentru completarea dosarului de credit, înscrisuri reprezentate de adeverinţa de salariu şi contractul individual de muncă, pe care le-a completat parţial şi care atestau în mod fals că acesta este salariat la SC D.S. S.A. Sucursala Ploieşti. Cu acestea s-a prezentat la funcţionarul bancar indicat de către inculpat la data de 29 decembrie 2005. Ulterior, dosarul de creditare depus de către P.V. a fost analizat de către martora I.A.E. care, cunoscând faptul că salariaţii SC D.S. SA au cărţi de muncă, a procedat la verificarea datelor prezentate de acesta, ocazie cu care a aflat că nu este angajatul societăţii, situaţie cu privire la care a încunoştinţat şeful ierarhic, martora S.C.M. Ulterior, martorul P.I., directorul adjunct al Sucursalei B.C.R. Prahova a dispus blocarea acordării creditului şi a anunţat organele de poliţie.

B.F. a fost îndrumat de către acelaşi inculpat să se deplaseze la agenţia B.C.R. din cartierul Malu Roşu din Ploieşti, pentru a semna contractele bancare, la data de 29 decembrie 2005, comunicându-i telefonic persoanei anterior menţionate şi faptul că îl va contacta ulterior pentru a se prezenta să ridice creditul. După un timp inculpatul B.F. i-a comunicat că nu a obţinut creditul şi ca atare că nu mai este necesar a se prezenta la unitatea bancară.

Înscrisurile utilizate pentru obţinerea creditului de către B.F., furnizate de către inculpat, atestau, de asemenea în mod fals, că cel anterior menţionat îndeplinea funcţia de inginer tehnic la SC D.S. SA Sucursala Ploieşti.

Modalitatea în care a acţionat inculpatul şi făptuitorii a fost reţinută din coroborarea declaraţiilor martorilor B.F. şi P.V.G., date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în mod nemijlocit în faţa instanţei, cu declaraţiile martorilor B.M.A., S.C.M., I.A.E., P.I., P.G., C.A.M., date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată, precum şi cu înscrisurile menţionate anterior şi aflate la filele indicate din dosarul de urmărire penală.

Inculpatul B.F.M. a negat faptul că ar fi pus la dispoziţia numiţilor B.F. şi P.V.G. înscrisurile falsificate utilizate de către aceştia pentru obţinerea creditelor bancare, în declaraţiile date pe parcursul procesului penal susţinând că nu îi cunoaşte pe cei doi şi, de asemenea, că nu îl cunoaşte pe martorul B.M.A., cel care le-ar fi făcut cunoştinţă celor anterior menţionaţi. Apărările au fost înlăturate de către instanţă, fiind contrazise de declaraţiile martorilor B.M.A., B.F. şi P.V.G. Aceştia au relatat că inculpatul a fost cel care a încercat să le intermedieze obţinerea unor credite prin intermediul unor acte false, cei trei cunoscându-l pe acesta în cursul lunii noiembrie 2005, B.M.A. fiind cel care l-a prezentat celorlalte persoane menţionate. S-a remarcat faptul că martorii, atunci când au fost solicitaţi să îl recunoască pe inculpat de pe planşă fotografică au realizat acest lucru, ceea ce nu ar fi fost posibil în măsura în care aceştia nu s-ar fi întâlnit niciodată. Faptul că această recunoaştere s-a realizat după un interval de timp mai mare, precum şi că iniţial au fost folosite fotografii ale inculpatului de la o altă vârstă decât aceea la care acesta a comis infracţiunea, nu este de natură a conduce la înlăturarea elementelor probatorii conţinute în procesele-verbale întocmite de către organele de urmărire penală.

Curtea a considerat că declaraţiile martorilor B.F. şi P.V.G. prin modul în care se coroborează sunt de natură a forma convingerea că faptele s-au desfăşurat în modalitatea anterior reţinută, neconcordanţele referitoare la datele menţionate în acestea nefiind de natură a invalida conţinutul lor.

II. La data de 29 decembrie 2005, după depunerea de către numiţii P.V.G. şi B.F. a documentaţiei necesare pentru obţinerea creditelor bancare şi descoperirea de către funcţionarii bancari a faptului că aceste înscrisuri sunt false, aspecte anterior menţionate, lucrătorii bancari au sesizat organele de poliţie.

La agenţia B.C.R. din Malu Roşu s-au deplasat martorii P.I. şi S.V. de la Secţia de Poliţie nr. 3 Ploieşti, aşa cum rezultă din coroborarea declaraţiilor acestora date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată, care au stat la sediul instituţiei până la ora de închidere fără ca B.F. să se prezinte pentru a ridica creditul, în condiţiile în care fusese avertizat de către inculpatul B.F.M. cu privire la faptul că nu a fost aprobată cererea sa de creditare.

La sucursala B.C.R. Ploieşti, urmare a sesizării primite de la funcţionarii băncii s-au deplasat iniţial martorii P.N.C. şi L.E.C. care au procedat la legitimarea lui P.V.G. şi întrucât nu aveau atribuţii sub aspectul efectuării de cercetări penale au asigurat numai paza acestuia până la prezentarea unei echipe operative.

Ulterior, la faţa locului s-a deplasat şi inculpatul P.I. care era la momentul respectiv Şef Serviciu Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova şi care la data menţionată asigura continuitatea la comanda inspectoratului. Acesta a discutat cu martorul P.I., care i-a relatat pentru ce a sesizat poliţia, respectiv că se încercase obţinerea unui credit cu o adeverinţă falsă, şi ulterior a primit de la acesta sesizarea scrisă formulată de către instituţia bancară, împreună cu originalele dosarelor de creditare întocmite pentru numiţii P.V.G. şi B.F.

Inculpatul P. a plecat de la Sucursala B.C.R. Ploieşti însoţit de către numitul P.V.G. la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, însă aici nu a procedat la audierea persoanei menţionate pentru a stabili condiţiile în care a încercat să obţină creditul bancar şi nici nu a întocmit vreun act de constatare a infracţiunii. Nu a fost întocmit nici un proces-verbal care să consemneze discuţiile purtate la sediul unităţii bancare, verificările efectuate şi cele constatate personal de către inculpat, cu toate că în conformitate cu prevederile art. 11 din Ordinul M.A.I. nr. 190/2004 îi revenea această obligaţie, în condiţiile în care a apreciat că aceasta reprezintă o petiţie.

Sesizarea formulată de către unitatea bancară a fost rezoluţionată în data de 30 decembrie 2005 de către martorul O.V., adjunct al inspectorului şef al I.P.J. Prahova, fiind înregistrată în registrul de petiţii al inspectoratului, din rezoluţie rezultând că aceasta a fost repartizată Serviciului de Investigare a Fraudelor, solicitându-se efectuarea de verificări şi propuneri într-un termen de 15 zile.

Inculpatul P.I. a reţinut sesizarea spre soluţionare, fără a o repartiza unui lucrător din cadrul serviciului, iar la datele de 10 ianuarie 2006 şi 14 ianuarie 2006 a procedat la audierea numiţilor B.F. şi P.V.G., ocazie cu care, deşi cei doi i-au adus la cunoştinţă că obţinerea de credite a fost intermediată de către o persoană al cărei nume era F.B., aşa cum arată numitul P., în declaraţiile olografe luate cu această ocazie, şi care le-au fost dictate de către inculpat nu s-a menţionat decât prenumele acestuia. Mai mult, cu toate că cei doi au intenţionat să ofere mai multe elemente pentru identificarea acestui F., inculpatul P. i-a determinat pe aceştia să nu consemneze în scris aceste elemente.

După administrarea acestor mijloace de probă, inculpatul P., cu toate că putea să formuleze propunerea în vederea înregistrării sesizării în categoria lucrărilor cu caracter penal, a formulat adresa din 14 ianuarie 2006, prin care înainta lucrarea către Secţia nr. 1 Poliţie Ploieşti, în atenţia inculpatului Ş.A., care îndeplinea funcţia de şef al secţiei, pentru a se continua cercetările cu privire la faptele sesizate, în considerarea aspectului că acestea au fost comise în raza de competenţă teritorială a secţiei.

Inculpatul P.I., având vedere vasta experienţă profesională a acestuia, era în măsură să constate caracterul penal al sesizării formulate de către B.C.R., Sucursala Ploieşti, iar după audierea persoanelor care solicitaseră creditele bancare acest lucru devenea evident şi ca atare acesta putea proceda în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 190/2004 la reînregistrarea lucrării ca fiind o lucrare cu caracter penal, cu toate consecinţele care decurg de aici.

Deoarece inculpatul a susţinut că singura persoană în măsură să procedeze la schimbarea caracterului atribuit iniţial sesizării formulate de unitatea bancară era martorul O.V., adjunctul şefului I.P.J. Prahova la acel moment, Curtea a motivat că apărarea nu poate fi primită, în condiţiile în care textul legal menţionat, nu condiţionează această schimbare a caracterului lucrării de avizarea sa de către superiorul lucrătorului de poliţie care cercetează cauza. Chiar dacă s-ar aprecia că pentru realizarea acestei operaţiuni de recalificare a sesizării, ar fi fost necesar acordul martorului O.V., se constată că inculpatul nu a formulat o propunere în acest sens, intenţia sa fiind în mod cert una de amânare a cercetării sesizării pentru a se putea în acest mod evita identificarea şi ulterior cercetarea penală a inculpatului B.F.M.

Curtea a mai arătat că nu poate fi avută în vedere nici susţinerea inculpatului că, martorul O.V. a fost cel care a avut iniţiativa înaintării sesizării către Secţia nr. 1 Poliţie Ploieşti, în urma discuţiei purtate la 16 ianuarie 2006 în condiţiile în care pe de o parte adresa de înaintare a fost întocmită la 14 ianuarie 2006, iar pe de altă parte din declaraţia martorului rezultă că el doar aviza propunerea formulată de lucrătorul în subordine.

În aceste condiţii, având în vedere şi faptul că în momentul audierii numiţilor B.F. şi P.G., inculpatul a luat în mod cert la cunoştinţă de împrejurarea că unul dintre cei implicaţi în comiterea faptelor era inculpatul B.F., fiul comandantului I.P.J. Prahova de la aceea dată, lucru ce rezultă din conduita acestuia, declaraţiile olografe luate cu acea ocazie evitând identificarea în orice mod a acestuia, Curtea a apreciat că modalitatea inculpatului de a proceda, în sensul perpetuării caracterului nepenal al sesizării formulate de către instituţia bancară şi al amânării soluţionării acesteia prin înaintarea unei alte unităţi de poliţie, relevă intenţia sa de a proceda la favorizarea inculpatului B.F.

Instanţa a reţinut această stare de fapt din coroborarea declaraţiilor inculpatului P.I., date atât în cursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, cu declaraţiile martorilor T.I., D.Ş., P.I., O.V., L.E.C., B.F., P.V.G.

III. La data de 17 ianuarie 2006, sesizarea formulată de către Sucursala B.C.R. Ploieşti este înregistrată la Secţia nr. 1 de Poliţie Ploieşti, la aceeaşi dată inculpatul Ş.A., care îndeplinea la acel moment funcţia de comandant al acestei unităţi de poliţie, punându-i rezoluţie reţinând-o pentru soluţionare.

De la momentul înregistrării lucrării la Secţia nr. 1 de poliţie, 17 ianuarie 2006 şi până la data de 18 aprilie 2006 când sesizarea este reînregistrată ca fiind o lucrare penală cu autor necunoscut, inculpatul Ş.A. nu a efectuat nici un fel de act de cercetare în cauză. Motivele pe care acesta le-a oferit pentru a justifica faptul că o perioadă de aproximativ 4 luni nu a efectuat nici un act în cauză şi nici nu a dispus repartizarea acesteia către lucrătorii din subordine, respectiv faptul că în perioada respectivă a urmat diverse cursuri de pregătire, nu poate fi acceptat în condiţiile în care în mod evident obligaţiile de serviciu care acesta a înţeles să le exercite, aşa cum a declarat în faţa instanţei. Mai mult la dosarul cauzei nu au fost depuse nici un fel de înscrisuri care să certifice faptul că inculpatul a urmat astfel de cursuri, cu caracter continuu, adeverinţa de la fila 225 dosar, făcând vorbire de cursuri postuniversitare care au debutat la o dată mult ulterioară celei la care s-a primit sesizarea, respectiv la 13 februarie 2006.

În jurul datei de 18 aprilie 2006 inculpatul a înţeles să repartizeze lucrarea pe care o reţinuse pentru soluţionare martorului C.I. cu dispoziţia orală ca aceasta să fie înregistrată în categoria cauzelor penale cu autor necunoscut, lucru care s-a şi petrecut la data menţionată, cauza fiind înregistrată sub nr. AN.81148. În condiţiile în care inculpatul avea o vastă experienţă profesională, având la momentul respectiv gradul profesional de comisar şi o vechime de peste 30 de ani de activitate ca poliţist, iar din actele şi lucrările dosarului rezulta cu certitudine că cel puţin o parte din autorii faptelor care făceau obiectul sesizării formulate de către unitatea bancară erau cunoscuţi, dispoziţia orală dată de către inculpat martorului menţionat de înregistrare a lucrării în categoria cauzelor cu autor necunoscut apare ca fiind o dovadă a intenţiei de tergiversare de soluţionare a cauzei de către acesta, în dorinţa de a îngreuna identificarea inculpatului B.F.M. Relevantă sub acest aspect este declaraţia martorului C.I., în care acesta învederează aspectul menţionat anterior, împrejurare care se coroborează şi cu faptul că Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti sub nr. 3072/P/2006 din 26 aprilie 2006.

Ulterior, martorul menţionat a încercat să îl convingă pe inculpat să desfăşoare activităţile procedurale corespunzătoare în cauză, în condiţiile în care a constatat că există doi autori identificaţi ai faptelor ce fac obiectul sesizării, însă atunci când a mers să discute cu acesta a fost amânat, inculpatul motivând că nu are timp. Este de remarcat faptul că în conformitate cu fişa postului său inculpatul Ş.A., atunci când era şef al Secţiei nr. 1 Poliţie Ploieşti avea printre atribuţii şi aceea de a „coordona activitatea poliţiştilor din cadrul secţiei".

Faptul că ulterior inculpatul Ş. a fost promovat de la comanda Secţiei nr. 1 Poliţie Ploieşti în funcţia de adjunct al comandantului Poliţiei Municipiului Ploieşti nu este de natură a conduce la concluzia că declaraţiile martorului C. sunt nereale în ceea ce priveşte faptul că a mai luat legătura cu inculpatul pentru a-l întreba ce să facă în cauza respectivă, întrucât pe de o parte nu se poate considera că legăturile profesionale între cei doi au luat sfârşit, inculpatul ocupând în ierarhia instituţiei o funcţie de conducere, iar pe de altă parte în condiţiile în care Secţia nr. 1 Poliţie şi Poliţia Municipiului Ploieşti îşi au sediul în aceeaşi clădire.

Martorul C.I. a întocmit ulterior o rezoluţie de începere a urmăririi penale împotriva autorilor necunoscuţi, la 21 decembrie 2006, rezoluţie care a fost confirmată prin rezoluţia Pachetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti dată în aceeaşi zi. Abia la data de 07 septembrie 2007 martorul C.I. a întocmit un referat cu propunere de trimitere a cauzei la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Prahova, subsecvent unui control realizat de către corpul de control al MAI.

Starea de fapt menţionată anterior a rezultat din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile inculpatului Ş.A., martorului C.I., declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză cu privire la acest aspect, înscrisurile menţionate anterior.

Faţă de starea de fapt astfel reţinută, Curtea a motivat că în drept acţiunile inculpatului B.F.M., de a înmâna în cursul lunii decembrie 2005 numiţilor B.F. şi P.V.G. înscrisuri falsificate, respectiv câte un contract de muncă şi o adeverinţă de salariat, din care rezulta că sunt salariaţi ai SC D.S. SA, precum şi veniturile obţinute, în vederea folosirii de către aceştia pentru obţinerea unui credit bancar de la B.C.R. SA Sucursala Ploieşti, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

Astfel, latura obiectivă a infracţiunii este realizată prin acţiunea inculpatului de a înmâna celor două persoane menţionate înscrisurile sub semnătură privată despre care cunoştea că atestă situaţii nereale în vederea utilizării lor pentru producerea de consecinţe juridice, respectiv obţinerea unor împrumuturi bancare. Ulterior, cei doi au folosit în mod efectiv înscrisurile înmânate de către inculpat, depunându-le la instituţia bancară, aceste acte fiind apte să producă în concret consecinţele juridice urmărite.

Sub aspectul laturii subiective, cu certitudine acţiunile inculpatului au fost comise de către acesta cu forma de vinovăţie cerută de lege, inculpatul B.F.M. acţionând cu intenţie directă, cunoscând cu certitudine că înscrisurile menţionate sunt false, precum şi că acestea sunt apte să producă consecinţe juridice.

Acţiunile inculpatului au fost comise în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, prin mai multe acte materiale, împrejurare ce conduce la reţinerea la încadrarea juridică a faptelor şi a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunea având un caracter continuat.

Prin acţiunile inculpatului s-a produs şi urmarea imediată, fiind creată o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin norma de incriminare, respectiv siguranţa şi încrederea de care trebuie să se bucure în societate înscrisurile care atestă o anumită stare de fapt importantă în relaţiile economice.

De asemenea, acţiunile inculpatului de a înmâna numiţilor B.F. şi P.V.G. înscrisurile falsificate, de a le insufla ideea că intervine pe lângă anumiţi funcţionari pentru a le facilita obţinerea unui împrumut bancar şi de a îi îndruma către instituţia bancară menţionată, pentru ca aceştia, cu sprijinul său, să realizeze inducerea în eroare a funcţionarilor bancari cu privire la aspecte esenţiale pentru încheierea unor contracte de credit bancar, reprezintă elementul material din cuprinsul laturii obiective al complicităţii la comiterea infracţiunii de înşelăciune în contracte prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. întrucât inducerea în eroarea a părţii vătămate nu s-a realizat, infracţiunea de înşelăciune rămânând în forma tentativei, acţiunile inculpatului reprezintă o complicitate la tentativă la înşelăciune, în conformitate cu prevederile art. 20 C. pen.

Este cert că inculpatul a ajutat cele două persoane anterior menţionate cu intenţie directă la comiterea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, acesta urmărind prin săvârşirea faptei obţinerea pentru sine a unui beneficiu material, reprezentat de suma de bani pe care cei doi urmau să i-o remită în cazul în care obţineau creditul.

Împrejurarea că împrumutul bancar nu a fost obţinut în condiţiile în care s-a intenţionat, rezultat al diligenţei de care au dat dovadă angajaţii societăţii bancare, conduce la reţinerea la încadrarea juridică a faptei a prevederilor art. 20 C. pen., autorii infracţiunii de înşelăciune punând în executare intenţia lor de a comite fapta penală la care inculpatul B. a înţeles să îşi aducă aportul, însă rezultatul socialmente periculos nu s-a produs din cauze independente de voinţa acestora.

Faptul că autorilor infracţiunii de tentativă la înşelăciune, pe care inculpatul i-a sprijinit în comiterea faptelor, nu au fost trimişi în judecată, faţă de aceştia luându-se măsura scoaterii de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, apreciindu-se că faptele acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, nu este de natură a conduce la concluzia că tragerea la răspundere penală a inculpatului nu este posibilă, în opinia Curţii, faţă de împrejurările concrete ale cauzei, inculpatul B. fiind cel care şi-a oferit serviciile şi cel care a pus la dispoziţia persoanelor menţionate anterior toate actele necesare pentru comiterea faptelor, acţiunile acestuia prezentând gradul de pericol social al infracţiunii în conformitate cu prevederile art. 18 C. pen.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii P.I. şi Ş.A., faptele acestora de ajutare a inculpatului B.F.M., fără o înţelegere prealabilă sau concomitentă comiterii de către acesta a infracţiunii, pentru a îngreuna şi zădărnici urmărirea penală, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 264 C. pen. favorizarea infractorului.

Astfel, elementul material al acestei infracţiuni constă în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.I. în aceea că nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu atunci când a luat cunoştinţă de sesizarea B.C.R. Sucursala Ploieşti, neîntocmind actele procedurale prevăzute de lege şi regulamente în vederea identificării autorilor faptei şi a complicilor acestora, înregistrând cauza în rândul lucrărilor diverse şi nu în categoria cauzelor penale, iar cu ocazia audierii numiţilor B. şi P. i-a determinat pe aceştia să nu consemneze în declaraţiile olografe toate elementele necesare pentru identificarea complicelui lor, persoana care le-a pus la dispoziţie înscrisurile falsificate. Faptele au fost comise de către inculpat cu intenţie directă, acesta urmărind producerea urmării socialmente periculoase, respectiv zădărnicirea aflării adevărului în ceea ce priveşte cauza cu privire la care a fost sesizat, pentru a evita tragerea la răspundere penală a inculpatului B.F.M., resortul psihologic care l-a determinat la această acţiune fiind dat de calitatea inculpatului care era fiul şefului ierarhic al inculpatului. Urmarea imediată a infracţiunii, rezultat direct al acţiunii inculpatului, s-a produs prin aceea că a existat o stare de pericol cu privire la normala desfăşurare a activităţii de înfăptuire a justiţiei, descoperirea şi urmărirea penală a inculpatului B. fiind mult îngreunată.

Similar, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen. este realizat de către inculpatul Ş., prin aceea că nu a efectuat actele necesare pentru soluţionarea sesizării primite de la B.C.R. Sucursala Prahova, tergiversând cu intenţie soluţionarea acesteia prin neefectuarea niciunui act de cercetare timp de 3 luni, perioadă de timp în care a reţinut lucrarea pentru soluţionare, iar după repartizarea acesteia către lucrătorul de poliţie C.I., l-a determinat pe acesta să înregistreze sesizarea în rândul lucrărilor cu caracter penal cu autor necunoscut, în condiţiile în care cu certitudine cel puţin autorii direcţi ai faptei erau cunoscuţi, iar ulterior să nu efectueze actele procedurale necesare pentru justa soluţionare a cauzei, ceea ce ar fi condus la identificarea inculpatului B.F.M. De asemenea, din punct de vedere al laturii subiective fapta a fost comisă cu intenţie directă, resortul psihologic fiind acelaşi ca în cazul inculpatului P., iar urmarea directă aflată în raport de cauzalitate cu fapt inculpatului s-a produs cu certitudine.

La individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat pentru faptele care i-au fost reţinute în sarcină, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru fiecare dintre infracţiuni, gradul de pericol social al acestora, împrejurările comiterii acestora, persoana fiecărui inculpat, precum şi cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.F.M., Curtea a arătat că faptele comise de către acesta prezintă fără îndoială pericol social care rezultă din importanţa valorilor sociale ocrotite de norma de incriminare, respectiv siguranţa circuitului economic şi necesitatea păstrării încrederii între partenerii comerciali cu ocazia încheierii diferitelor contracte. De asemenea, acest pericol rezultă şi din împrejurările comiterii faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul oferindu-şi serviciile pentru înşelarea instituţiilor bancare şi fiind cel care furniza toate documentele necesare pentru realizarea acestui scop mai multor persoane, în schimbul acestor acţiuni el urmând să primească diverse sume de bani.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului, Curtea a reţinut că se află la primul contact cu legea penală, iar anterior comiterii faptei acesta a avut o bună conduită în societate, împrejurare de natură a justifica reţinerea în favoarea acestuia ca o circumstanţă atenuantă facultativă, în conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Coroborând toate aceste criterii de individualizare, inculpatului i-au fost aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. şi cea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pedeapsa de o lună şi respectiv 1 an şi 6 luni închisoare, pedepse care au fost contopite conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen.

Curtea a apreciat că pentru realizarea scopului pedepsei, nu este necesar ca inculpatul să fie privat de libertate şi că acesta poate fi reeducat şi în condiţiile suspendării condiţionate a executării, fiind îndeplinite cerinţele art. 81 C. pen.

Cu privire la inculpaţii P.I. şi Ş.A., Curtea a motivat că faptele comise de către aceştia prezintă fără îndoială pericol social acesta rezultând din importanţa valorilor sociale ocrotite de norma de incriminare ce au fost lezate prin acţiunile inculpaţilor, respectiv bunul mers al justiţiei ca serviciu public, necesitatea identificării şi tragerii la răspundere a tuturor persoanelor care sunt vinovate de comiterea unor fapte penale. De asemenea, acest pericol rezultă şi din împrejurările comiterii faptelor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, acţiunile şi inacţiunile acestora desfăşurându-se o lungă perioadă de timp, iar dezvăluirea lor fiind rezultatul unei activităţi de control subsecventă unei sesizări în presă.

În ceea ce priveşte persoana inculpaţilor, Curtea a reţinut din fişa de cazier judiciar a acestora că se află la primul contact cu legea penală, iar anterior comiterii faptei au avut o bună conduită în societate, desfăşurând o meritoasă activitate în cadrul I.P.J. Prahova, activitate recunoscută atât de către cei cu care au colaborat, aşa cum rezultă din caracterizările depuse şi din declaraţiile martorilor audiaţi în circumstanţiere, cât şi de către instituţiile în care au activat, lucru probat cu înscrisurile ataşate la dosar. Aceste împrejurări au fost reţinute în favoarea inculpaţilor ca o circumstanţă atenuantă facultativă, în conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Coroborând toate aceste criterii de individualizare a pedepsei, Curtea a motivat că pentru atingerea scopului educativ preventiv al acesteia, prevăzut de art. 52 C. pen. este necesar a se aplica inculpaţilor P.I. şi Ş.A., pentru infracţiunea reţinută în sarcina fiecăruia câte o pedeapsă cu amendă penală, consecinţă a reţinerii în favoarea acestora a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., dându-se astfel eficienţă prevederilor art. 76 lit. e) C. pen., într-un cuantum stabilit prin raportate la prevederile art. 63 alin. (3) C. pen. împotriva hotărârii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpaţii.

Prin recursul parchetului sentinţa este criticată, ca fiind netemeinică, sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor, caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

S-a motivat că instanţa de fond a efectuat o judicioasă evaluare a materialului probator administrat la urmărirea penală şi în cursul cercetării judecătoreşti reţinând în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptelor săvârşite inculpaţi însă pedepsele aplicate acestora - cu suspendarea condiţionată a executării sau doar pecuniare - sunt lipsite de fermitate şi nu satisfac cerinţele unei corect individualizări nici în ceea ce priveşte cuantumul şi nici relativ la modalitatea de executare.

Modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, pericolul social ridicat al faptelor săvârşite de inculpatul B.F.M., favorizarea acestuia - prin necercetarea sesizării unităţii bancare, de către inculpaţii ofiţeri superiori de poliţie impuneau cel puţin aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. - suspendarea executării pedepselor sub supraveghere,

Prin motivele de recurs depuse, inculpatul B.F.M. a criticat sentinţa ca fiind nelegală şi a invocat motivele de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 2, 385⁹ pct. 18 şi 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

A susţinut în esenţă următoarele:

- autorii infracţiunilor de fals nu au fost trimişi în judecată, iar persoanele în raport de care s-a invocat participaţia sub forma complicităţii, au fost sancţionate în temeiul art. 18¹ C. proc. pen. şi art. 91 C. pen. cu amendă administrativă, apreciindu-se că infracţiunile de fals şi tentativă la înşelăciune sunt abateri.

În situaţia dată este inadmisibilă sesizarea instanţei cu judecarea pentru complicitate la abateri.

Atâta timp cât faptele (complicitatea la abatere) nu sunt incriminate conform principiului nullum crimen sine lege trebuie acceptat şi nulla poena sine lege.

A cerut să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen, şi în subsidiar restituirea cauzei la parchet conform art. 332 pct. 2 C. proc. pen.;

- instanţa a comis o gravă eroare de fapt reţinând vinovăţia inculpatului pe baza unor declaraţii nesincere a celor doi beneficiari ai amenzilor administrative. Martorul P.V. a susţinut în cursul urmăririi penale iar în instanţă în faţa evidenţei demonstrate a recunoscut că el a scris adeverinţa de salariat;

- instanţa a adoptat aceeaşi atitudine cu a procurorului refuzând administrarea probei cu expertiză grafică, financiară şi psihiatrică;

- recunoaşterea sa după fotografii este necredibilă. La identificarea în anul 2007 a fost prezentată o fotografie a sa din anul 2000 când avea 14 ani, iar cei doi învinuiţi de tentativă de înşelăciune după 3 ani de la data când l-au cunoscut potrivit declaraţiilor lor - 2005 - i-au reconfigurat trăsăturile;

- din probele administrate nu rezultă fără dubiu că el este persoana care i-a ajutat pe cei doi martori în tentativa de înşelăciune;

- având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 27 C. pen. care stabileşte că pedeapsa complicelui nu poate fi mai mare decât pedeapsa autorului, cum autorii infracţiunii de tentativă la înşelăciune şi uz de fals au fost sancţionaţi cu amendă administrativă se impune achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. şi art. 18¹ C. pen.

Inculpatul P.I. a criticat sentinţa ca fiind nelegală, instanţa a comis o gravă eroare de fapt cu consecinţa pronunţării unei hotărâri de condamnare cu amendă pentru infracţiunea de favorizare a infractorului - art. 264 C. pen., caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Reluând apărările făcute în faţa primei instanţe a susţinut în esenţă următoarele:

- nu a audiat persoanele suspecte B.F. şi P.V. în ziua în care au fost preluate de la bancă pentru că P.V. a solicitat acordarea unui termen la care să fie audiat;

- nu i-a determinat pe B.F. şi P.V. cu ocazia audierii lor să nu consemneze în declaraţii toate elementele necesare pentru identificarea complicelui;

- din declaraţia martorului O.V. şi a celorlalţi martori cu atribuţii de poliţie judiciară s-a constatat că lucrarea nu putea fi înregistrată în categoria lucrărilor cu caracter penal cu autor cunoscut, acesta fiind rolul exclusiv al comisarului şef O.V.;

- în tot timpul în care lucrarea s-a aflat la el nu a făcut altceva decât să-şi îndeplinească atribuţiile şi a efectuate acte de urmărire;

- nu s-a dovedit că a acţionat cu intenţie directă în activităţile întreprinse pentru a-l favoriza pe inculpatul B.F.M.

Inculpatul S.A. a criticat sentinţa ca nelegală, instanţa a comis o gravă eroare de fapt cu consecinţa pronunţării unei hotărâri de condamnare - caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. A susţinut în esenţă că:

- greşit s-a reţinut că a tergiversat soluţionarea lucrării repartizate;

- greşit s-a reţinut că după repartizarea sesizării, martorului C.I., l-a determinat să înregistreze lucrarea în rândul lucrărilor cu caracter penal cu autor necunoscut;

- nu a fost demonstrată legătura directă pe care ar fi trebuit s-o aibă la nivelul conducerii I.P.J. Prahova cu ceilalţi participanţi în cauză pentru ca lucrarea să nu mai fie soluţionată - lucrarea (cauza penală) a avut un număr oficial de înregistrare nr. 3072/P/2006 din 26 aprilie 2006 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, şi ulterior repartizată în vederea soluţionării;

- nu l-a influenţat sau determinat pe C.I. să nu efectueze cercetări;

- timpul de 3 luni cât lucrarea a stat la el nu poate fi apreciat ca un element favorizator, cu atât mai mult că a justificat aceste împrejurări de natură obiectivă.

În subsidiar a solicitat ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., şi art. 18¹ C. pen. să se dispună achitarea şi aplicarea sancţiunii administrative prevăzută de art. 91 C. pen.

Verificând hotărârea prin prisma motivelor de recurs, pe baza actelor şi materialului probator aflat la dosar Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Instanţa de fond i-a audiat pe inculpaţi şi pe toţi martorii audiaţi în cursul urmăririi penale cum şi doi martori propuşi în circumstanţiere, de către inculpaţi.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă este corectă, rezultă din probele administrate că inculpaţii P.I. şi Ş.A. în soluţionarea plângerii penale formulată de B.C.R. - Sucursala Prahova la data de 29 decembrie 2005, prin care sesiza că B.F. şi P.V.G. au solicitat credite folosind adeverinţe şi contracte de muncă falsificate, prin încălcarea sarcinilor de serviciu l-au favorizat pe inculpatul B.F. şi indirect şi pe făptuitorii B.F. şi P.V.G.

Inculpatul P.I. - la momentul sesizării de către B.C.R. a tentativei de înşelăciune - şef al Serviciului Investigare a Fraudelor, a primit personal sesizarea şi pe cele două persoane care au solicitat credite, a reţinut sesizarea, fără a o repartiza unui lucrător din cadrul serviciului, i-a audiat pe făptuitori la 10 ianuarie şi respectiv 14 ianuarie 2006 după care în loc să propună înregistrarea în categoria lucrărilor cu caracter penal, a trimis-o cu adresa din 14 ianuarie 2006 la Secţia 1 Poliţie Ploieşti.

Fără a ţine seama că era sesizat cu fapte penale - tentativă de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată - şi avea obligaţia potrivit art. 6 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 190 din 22 aprilie 2004 a trimis lucrarea la un alt organ, încălcând în acelaşi timp şi art. 217 C. proc. pen.

Potrivit art. 6 alin. (3) din Ordin, reclamaţiile şi sesizările adresate poliţiei din a căror verificare rezultă că se referă la fapte prevăzute de legea penală, se reînregistrează în evidenţa lucrărilor penale, fapt ce va fi consemnat în evidenţele prevăzute la art. 6 alin. (1), comunicându-i-se şi petentului despre aceasta.

Inculpatul a procedat în acest fel pentru a-l proteja pe B.F., fiul inspectorului şef al I.P.J. Prahova.

Acest lucru rezultă aşa cum a reţinut prima instanţă din declaraţiile făptuitorilor P.V.G. şi B.F.

Martorul B.F. audiat la urmărirea penală şi nemijlocit în instanţă a arătat că a fost audiat de inculpatul P.I., care după ce au discutat despre faptă i-a dictat ce să scrie. Inculpatul l-a întrebat dacă acel F. de la care a primit actele false l-a adus pe la poliţie şi pentru că i-a spus că are numărul de telefon şi ştie unde locuieşte F., inculpatul i-a spus că aceste aspecte nu au importanţă şi să vorbească de un oarecare F.

Martorul a precizat că la acel moment i s-a părut ciudată întrebarea pusă de inculpat dacă acel F. l-a dus pe la poliţie, atunci nu a înţeles rostul întrebării.

Martorul P.V. a declarat că a apelat la ajutorul inculpatului B.F. prin intermediul amicului B.M. şi ştia de la acesta că F. este fiul şefului Poliţiei Prahova.

Despre declaraţia dată la poliţie - audiat de inculpatul P.I., a arătat instanţei că i s-a sugerat ce să scrie, adică să declare în aşa fel încât să nu-l implice pe B.F.

Că prin modul în care a procedat, inculpatul P.I. a urmărit să-l protejeze pe B.F. rezultă şi din încălcarea de către acesta pe lângă dispoziţiile Ordinului M.A.I. 190/2004 şi a dispoziţiilor art. 217 C. proc. pen. care stabilesc că trecerea de la un organ de cercetare penală la altul a unei cauze în care se efectuează cercetări se dispune numai de către procuror.

Lucrarea trimisă de inculpat a fost rezoluţionată de şeful Secţiei 1 Poliţie Ploieşti, inculpatul Ş.A. A fost înregistrată ca petiţie şi repartizată spre competentă soluţionare agentului şef principal C.I.

Lucrătorul de poliţie C.I. nu a respectat la rândul lui Ordinul M.A.I. nr. 190/2004 şi prevederile art. 6 din Ordinul M.I. nr. 265/2001 privind organizarea activităţii de cercetare penală, în care se menţionează că „actele premergătoare se vor efectua în decurs de 30 zile de la data înregistrării". Astfel la 18 aprilie 2006, a propus înscrierea lucrării în evidenţele penale cu AN, aprobat de inculpatul Ş.A. - Şeful Secţiei 1 Poliţie cu toate că sesizarea se referea la persoane identificate şi rezultă clar că este o lucrare penală.

Dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti unde a primit numărul unic 3072/P/din 26 aprilie 2006.

Cauza a stat în nelucrare, fiind încălcate dispoziţiile art. 16 din Ordinul comun nr. 10/121/2004 care precizează că „în cazul sesizărilor privind săvârşirea unor infracţiuni de către autori necunoscuţi, dacă în 30 de zile de la sesizare nu s-a reuşit identificarea se va dispune începerea urmăririi penale „in rem".

După 11 luni, la 21 decembrie 2006, agentul şef principal C.I. a întocmit un raport prin care solicita începerea urmăririi penale faţă de A.N. cu privire la sesizarea infracţiunilor de tentativă la înşelăciune şi fals material în înscrisuri oficiale, soluţie confirmată de procuror prin rezoluţia din 21 decembrie 2006.

În legătură cu tergiversarea soluţionării cauzei sau mai exact cu neefectuarea unor acte de cercetare martorul C.I. a declarat că după ce a studiat dosarul a mers la inculpatul Ş.A. şi i-a raportat că se impune începerea urmăririi penale pentru tentativă la înşelăciune - art. 20 raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi uz de fals - art. 291 C. pen., faţă de B.F. şi P.V., iar inculpatul i-a spus să aibă răbdare că urmează să fie chemaţi. Martorul a precizat că a făcut mai multe demersuri la şeful de secţie (mr. Ş.A.) prin care a cerut să se înceapă urmărirea penală faţă de persoanele a căror identităţi erau cunoscute însă de la primirea lucrării de către inculpatul P.I. de fiecare dată inculpatul Ş. îi cerea să mai amâne începerea urmăririi penale până se vor mai lămuri lucrurile fără să-i spună vreodată ce anume trebuie lămurit.

După promovarea inculpatului Ş.A. şi venirea la conducerea Secţiei 1 Poliţie a altui şef - a început urmărirea penală. Ulterior în luna iulie 2007 în urma controlului efectuat de Corpul de control al M.A.I. a înaintat lucrarea la I.P.J. Prahova - Serviciul de investigare a fraudelor - competent să facă cercetări tot atunci a înţeles că persoana necunoscută din dosar, în legătură cu creditele solicitate de B. şi P. ar fi fost fiul inspectorului şef.

Având în vedere declaraţiile martorului şi Raportul Direcţiei de Inspecţie Internă din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române din 12 mai 2008, instanţa a reţinut şi motivat convingător că faptele inculpaţilor P.I. şi Ş.A., fără o înţelegere prealabilă sau concomitentă comiterii de către acesta a infracţiunii pentru a îngreuna şi zădărnici urmărirea penală întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen. - favorizarea infractorului.

Vinovăţia inculpatului B.F. rezultată din actele şi probele administrate a fost motivată amplu şi convingător de prima instanţă, în hotărârea supusă recursului de faţă.

Prima instanţă a combătut apărările inculpatului care a negat faptul că a pus la dispoziţia făptuitorilor P.V. şi B.F. înscrisurile falsificate cu ajutorul cărora să obţină credite de la B.C.R. Inculpatul a negat şi faptul că l-ar cunoaşte pe B.M., persoana care i-a făcut cunoştinţă cu făptuitorii.

Martorii audiaţi ala urmărirea penală şi nemijlocit în instanţă au explicat împrejurările în care l-au cunoscut pe inculpat şi cum au procedat. Aceste declaraţii se coroborează cu alte acte şi lucrări ale dosarului din care rezultă că inculpaţii P.I. şi Ş.A. nu aveau nici un motiv de a-i proteja pe făptuitorii B.F. şi P.V. ci pe „Florin" - dovedit a fi B.F. - fiul inspectorului şef al I.P.J. Prahova.

Motivele de recurs privind individualizarea greşită a pedepselor invocate în recursul Parchetului şi de a se reţine că faptele săvârşite de inculpaţi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni invocate de inculpaţi sunt nefondate.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului B.F., curtea a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) A apreciat că faptele prezintă pericol social, că pericolul rezultă şi din împrejurările comiterii faptelor, inculpatul oferindu-şi serviciile pentru înşelarea unor unităţi bancare furnizând documente necesare obţinerii unor credite, în schimbul cărora urma să primească diferite sume de bani.

Tot astfel, infracţiunea de favorizare a infractorului săvârşită de cei doi inculpaţi poliţişti prezintă un pericol concret materializat prin aceea că acţiunile şi inacţiunile acestora s-au desfăşurat pe o perioadă îndelungată, iar dezvăluirea lor a fost posibilă în urma unui control efectuat de Direcţia de Investigare Internă din cadrul I.G.P.R. urmare unor articole din presă.

Deoarece inculpaţii nu au mai săvârşit fapte penale iar inculpaţii P.I. şi Ş.A. nu mai au posibilitatea de a săvârşi în viitor fapte de natura celor care constituie obiectul cauzei de faţă, măsura de suspendare a executării pedepsei aplicată inculpatului B.F. şi pedeapsa cu amendă sunt suficiente pentru realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Aşa fiind, Înalta Curte urmează să respingă recursurile în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. pen., ca nefondate.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpaţii P.I., S.A. şi B.F.M. împotriva Sentinţei penale nr. 23 din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauzei cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2011.

Procesat de GGC - LM

← ICCJ. Decizia nr. 3712/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 3802/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

ICCJ. Decizia nr. 3792/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3792/2011. Penal