ICCJ. Decizia nr. 3927/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3927/2011

Dosar nr. 45108/3/2010

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2011

Asupra recursului penal de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 886 din 17 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul M.V.G. zis „G.” sau „M.”, fiul lui P. şi A., născut la data de 25 mai 1971 în municipiul Lugoj, jud. Timiş, cu domiciliul în Lugoj, la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) al Legii nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în starea de recidivă prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 61 C. pen. raportat la art. 39 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 832 din 27 decembrie 2002 a Judecătoriei Lugoj, definitivă prin Decizia penală nr. 504 din 20 mai 2005 a Curţii de Apel Timişoara şi contopeşte restul rămas neexecutat de 1236 de zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând a executa în final o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (2) teza finală al Legii nr. 143/2000 rap. la art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi a măsurii arestării preventive de la 9 august 2010 la zi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.V.G.

2. În baza art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B.E.I., fiul lui G. şi D., născut la data de 30 mai 1981 în municipiul Lugoj, jud. Timiş, domiciliat în comuna C., la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) al Legii nr. 143/2000.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (2) teza finală al Legii nr. 143/2000 rap. la art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi a măsurii arestării preventive de la 9 august 2010 la zi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului B.E.I.

3. În baza art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B.A., fiul lui N. şi L., născut la data de 6 septembrie 1963 în Buzău, jud. Buzău, cu domiciliul în comuna V.V., sat V.V., la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 C. pen. şi cu reţinerea art. 16 al Legii nr. 143/2000.

În temeiul art. 2 alin. (2) teză finală al Legii nr. 143/2000 rap. la art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

În baza art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B.A. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen. şi cu reţinerea art. 16 al Legii nr. 143/2000.

În temeiul art. 3 alin. (2) teza finală al Legii nr. 143/2000 rap. la art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului şi a aplicat acestuia în final pedeapsa cea mai grea, inculpatul B.A. urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

Conform art. 35 alin. (3) C. pen. a interzis inculpatului pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi a măsurii arestării preventive de la 24 iunie 2010 la zi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului B.A.

4. În baza art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul M.N., fiul lui V. şi F., născut la data de 7 februarie 1986 în Buzău, jud. Buzău, cu domiciliul în comuna V.V., sat V.V., la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 C. pen. şi cu reţinerea art. 16 al Legii nr. 143/2000.

În temeiul art. 2 alin. (2) teza finală al Legii nr. 143/2000 rap. la art. 65 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

În baza art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul M.N. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 C. pen. şi cu reţinerea art. 16 al Legii nr. 143/2000.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. contopeşte cele două pedepse principale aplicate inculpatului şi a aplicat acestuia în final pedeapsa cea mai grea, inculpatul M.N. urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi a măsurii arestării preventive de la 24 iunie 2010 la zi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.N.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 18 alin. (1) al Legii nr. 143/2000 a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantităţii de heroină rămase în urma efectuării raporturilor de constatare tehnico-ştiinţifică, respectiv a cantităţii de 9880 grame heroină depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform dovezii din 21 iulie 2010.

În temeiul art. 17 alin. (2) al Legii nr. 143/2000 rap. la art. 118 lit. d) C. pen. a dispus confiscarea sumei de 1145 euro ridicată de la inculpatul M.N. şi a sumei de 795 euro ridicată de la inculpatul B.A. cu ocazia depistări acestora la data de 22 iunie 2010.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a menţinut măsura sechestrului asigurător în privinţa sumei de 1145 euro ridicată de la inculpatul M.N. şi a sumei de 795 euro ridicată de la inculpatul B.A. cu ocazia depistări acestora la data de 22 iunie 2010, măsură dispusă prin Ordonanţa nr. 166/D/P/2010 din data de 25 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

În baza art. 38 C. proc. pen. a disjuns soluţionarea cauzei în vederea efectuării cercetării judecătoreşti privind pe inculpaţii C.M. şi R.I.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul M.V.G. la plata sumei de 9500 RON şi inculpaţii B.E.I., B.A. şi M.N. la plata sumei de 3500 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, respectiv: procese-verbale întocmite de lucrătorii de poliţie judiciară, procese-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, acte întocmite de autorităţile bulgare competente, declaraţiile martorilor asistenţi, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, proces-verbal de depistare în flagrant a inculpatului B.E.I., planşe foto, recunoaşterea după planşa foto, procese-verbale cu notele de redare a convorbirilor telefonice şi a convorbirilor audio-video din mediul ambiental, toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, rezultă că inculpatul B.E.I. la data de 8 august 2010 a preluat cantitatea de 10 kg heroină de la inculpatul B.A. la solicitarea inculpatului M.V.G., cu scopul de a o remite acestuia din urmă, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În sarcina inculpatului B.A. s-a reţinut că la data de 22 iunie 2010, la punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo dintre Turcia şi Bulgaria, pe sensul de intrare în Bulgaria, a fost depistat împreună cu inculpatul M.N., în timp ce transportau cantitatea de 10,250 kg (9,9 kg greutate netă) de heroină în autoturismul marca R.L., aparţinând inculpatului B.A., în vederea introducerii ulterioare pe teritoriul României.

Reţine instanţa de fond că faptele comise de inculpaţii B.A. şi M.N., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (2) teza finală din Legea nr. 143/2000.

Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză, a rezultat că proba înaintată în cauză este constituită din 9,900 g pulbere care conţine heroină cu o concentraţie în heroină de 49,69%.

Cu ocazia soluţionării în fond a cauzei, la termenul din 13 decembrie 2010, inculpaţii M.V.G., B.E.I., B.A. şi M.N. au solicitat instanţei să fie judecaţi în temeiul disp. art. 320¹ C. proc. pen., respectiv judecata să se desfăşoare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunosc şi sunt de acord cu acestea.

Reţinând vinovăţia inculpaţilor sub aspectul infracţiunilor reţinute în sarcina lor, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoare, la individualizarea cărora a avut în vedere disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi prevederile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal prevăzut de lege, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii şi M.N., B.E.I. şi M.V.G.

Criticile formulate de Parchet au vizat netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor în raport de gradul de pericol social ridicat al faptelor comise şi modalitatea de comitere a faptelor, solicitând aplicarea unor pedepse într-un cuantum majorat.

Inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor, arătând că faţă de poziţia procesuală manifestată se impune reducerea substanţială a pedepselor şi aplicarea unei alte modalităţi de executare.

Prin Decizia penală nr. 102/A din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii M.N., B.A., B.E.I. şi M.V.G., împotriva Sentinţei penale nr. 886 din 17 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 45108/3/2010.

A computat arestarea preventivă pentru inculpaţii M.N. şi B.A. din data de 24 iunie 2010 la zi, iar pentru inculpaţii B.E.I. şi M.V.G. din data de 9 august 2010 la zi.

A menţinut starea de arest a celor patru inculpaţi-apelanţi.

A obligat cei patru inculpaţi-apelanţi la câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

A acordat onorariu avocat oficiu parţial pentru inculpaţi M.N. şi B.E.I. în sumă de câte 25 RON din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul M.V.G. în sumă de 200 RON s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Din considerentele deciziei, rezultă că nu există elemente care să conducă la admiterea apelurilor declarate în cauză, situaţia de fapt fiind corect reţinută de instanţa de fond, iar pedepsele aplicate inculpaţilor, corespund exigenţelor reglementate de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Nemulţumiţi de soluţia pronunţată de instanţa de apel, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii B.E.I., B.A. şi M.N. împotriva Deciziei penale nr. 102/A din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Recurentul inculpat M.N. a solicitat reducerea pedepsei aplicate, arătând că deşi s-au reţinut disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa aplicată este prea mare în raport cu circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptei, respectiv a avut o atitudine sinceră şi de regret a faptei, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o contribuţie minimă la comiterea faptei.

Inculpatul B.A. a solicitat reducerea pedepsei aplicate în sensul diminuării acesteia şi schimbarea modalităţii de executare, respectiv suspendarea condiţionată sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Arată recurentul inculpat că faţă de atitudinea procesuală manifestată de recunoaştere a faptei, deşi beneficiază de disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000, precum şi de disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au dat consistenţa necesară acestor texte de lege în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum mai mic.

La fel şi recurentul inculpat B.E.I. a criticat decizia penală atacată pentru netemeinicia pedepsei aplicate pe care o consideră prea aspră, în raport de atitudinea sinceră adoptată pe parcursul procesului penal, nu este recidivist, este căsătorit, absolvent de studii superioare, toate aceste circumstanţe personale pozitive, fiind suficiente pentru aplicarea unei pedepse mai blânde.

În recursurile lor inculpaţii invocă cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., referitor la pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Criticile formulate de inculpaţi nu sunt fondate.

Analizând decizia penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, conform art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen., care reglementează dreptul instanţei de recurs de a examina cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de inculpaţii M.N. B.A. şi B.E.I., nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Înalta Curtea apreciază că instanţa de fond a realizat o analiză eficientă şi completă a întregului material probator administrat în cauză, stabilind o situaţie de fapt în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, faptele reţinute în sarcina inculpaţilor au fost corect încadrate juridic, în mod just apreciind că se impune tragerea la răspundere penală a inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

Întrucât inculpaţii au recunoscut faptele şi şi-au exprimat voinţa de a beneficia de disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., instanţa de fond a păşit la soluţionarea cauzei în procedura simplificată reglementată de disp. art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen., referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Cu privire la criticile formulate de inculpaţi cu referire strictă la netemeinicia pedepselor aplicate apreciază Înalta Curte că nu sunt întemeiate şi nu pot determina adoptarea unei soluţii diferite de cea adoptată de instanţa de fond şi menţinută şi de instanţa de prim control judiciar.

În procesul de individualizare judiciară a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere şi a dat eficienţa necesară tuturor criteriilor de individualizare a pedepselor, motivând amplu şi convingător atât cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, cât şi modalitatea de executare.

Astfel, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, dedus atât din natura faptelor comise, respectiv trafic de droguri de mare risc, precum şi infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc în cazul inculpaţilor B.A. şi M.N., cât şi din cantitatea foarte mare de droguri traficată de aproximativ 10 kg.

Este adevărat că inculpaţii beneficiază de circumstanţe personale pozitive, fiind la primul conflict cu legea penală, a avut o conduită procesuală de sinceritate şi regret a faptelor comise, însă instanţa de fond a dat eficienţa necesară acestor împrejurări coborând cuantumul pedepselor sub limita minimă specială prevăzută de lege, aplicând disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Poziţia sinceră manifestată de inculpaţi nu poate, prin ea însăşi, să determine un regim sancţionator mai blând, neputând fi omisă gravitatea deosebită a faptelor, ea reprezentând cel mult o asumare a faptelor comise, cât şi a consecinţelor acestora.

De asemenea şi lipsa antecedentelor penale a contribuit la stabilirea unor pedepse într-un cuantum redus, dar nici această împrejurare nu poate determina, în continuare o situaţie şi mai favorabilă inculpaţilor, lipsa antecedentelor penale fiind o stare normală a oricărei persoane.

Inculpaţii B.A. şi M.N. au beneficiat de aplicarea disp. art. 16 C. pen., ei colaborând cu organele de anchetă la descoperirea şi sancţionarea unor fapte similare, însă instanţa de fond a acordat eficienţă acestei cauze de reducere a pedepsei, condamnându-i la pedepse într-un cuantum mult mai redus în comparaţie cu inculpatul B.E.I., care nu a beneficiat de aceste dispoziţii legale.

Inculpatul B.E.I., invocă în susţinerea recursului său faptul că are studii superioare însă apreciază Înalta Curte că această împrejurare nu îi poate crea o situaţie mai favorabilă, tocmai această stare de fapt trebuia să-l determine să adopte un alt comportament, demn de un absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, în strictă concordanţă cu ordinea de drept şi respect faţă de semeni.

Natura şi gravitatea faptelor comise de inculpaţi impun aplicarea unui regim sancţionator, apt să contribuie la atingerea funcţiei educative şi coercitive a pedepselor, astfel cum sunt reglementate de disp. art. 52 C. pen.

De asemenea şi funcţia de exemplaritate a pedepsei trebuie să fie îndeplinită şi consideră Înalta Curte că este îndeplinită în cauza dedusă judecăţii, pentru a descuraja comiterea acestui gen de infracţiuni care, oricum au luat o amploare deosebită.

Înalta Curte apreciată că nu există motive care să conducă la diminuarea sancţiunii penale, pedepsele aplicate inculpaţilor, fiind în măsură să conducă la reeducarea inculpaţilor în sensul formării unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

Faţă de toate argumentele prezentate, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.

În baza art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va computa prevenţia inculpaţilor B.A. şi M.N. de la 24 iunie 2010 la 4 noiembrie 2011, iar pentru inculpatul B.E.I. de la 9 august 2010 la 4 noiembrie 2011.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.N., B.A. şi B.E.I. împotriva Deciziei penale nr. 102/A din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor M.N. şi B.A., durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 iunie 2010 la 4 noiembrie 2011.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.E.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 august 2010 la 4 noiembrie 2011.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3940/2011. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 3878/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3927/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3927/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs