ICCJ. Decizia nr. 3992/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3992/2011
Dosar nr. 3247/3/2011
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală 162/F din 09 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul A.F.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că iniţial, condamnatul a solicitat respingerea Sentinţei penale nr. 1283 din 24 iulie 2008 a Judecătoriei Sector 4, iar ulterior, printr-un memoriu ataşat la cauză s-a cerut revizuirea Sentinţei penale nr. 1434 din 15 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Avându-se în vedere că prin Sentinţa penală nr. 1283/2008 a Judecătoriei Sector 4, nu s-a rezolvat fondul unei cauze penale ci o cerere de contopire, s-au analizat motivele invocate ulterior cu memoriu şi anume aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., cât şi reţinerea art. 19 din Legea nr. 682/2002, motive ce tind spre o reducere a pedepsei, care nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, revizuentul A.F. a declarat apel arătând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e), C. pen.
Prin Sentinţa penală nr. 116/A din 08 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins apelul condamnatului, apreciindu-se că în mod corect instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul A.F., întrucât nu se întemeiază pe cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat cu termen legal, recurs, revizuentul A.F., solicitând reducerea pedepsei.
Examinând recursul declarat în termen legal de revizuentul condamnat împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivul invocat, Înalta Curte apreciază recursul revizuentului-condamnat ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat, instanţa de apel şi-a însuşit la rândul ei argumentele primei instanţe, reţinând că solicitarea formulată de revizuent în sensul aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce vizează reducerea pedepsei nu se circumscriu niciuneia din cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege privind calea extraordinară a revizuirii prevăzută de art. 394 C. proc. pen.
Având drept consecinţă respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, Înalta Curte nu poate reţine aceeaşi critică formulată de inculpatul-revizuent condamnat ca motiv de recurs, deoarece aceasta nu se întemeiază pe dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., unde finalitatea acestei instituţii este reprezentată de înlăturarea unei erori judiciare ce se întemeiază pe o hotărâre judecătorească definitivă.
În raport de cele menţionate, Înalta Curte consideră decizia pronunţată de instanţa de apel ca fiind temeinică şi legală sub toate aspectele.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul-condamnat A.F., împotriva Deciziei penale nr. 116/A din 08 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În conformitate cu art. 192 C. pen., îl va obliga pe revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul A.F. împotriva Deciziei penale nr. 116/A din 08 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 4008/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3969/2011. Penal → |
---|