ICCJ. Decizia nr. 4015/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4015/2011
Dosar nr. 418/59/2011
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 146/PI din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul B.G. împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 813/P din 10 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 28 martie 2011 sub nr. 418/59/2011, petentul B.G. a solicitat infirmarea rezoluţiei pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 813/P/2010, întrucât magistraţii-intimaţi i-au anulat calea de atac a apelului judecând contestaţia sa împotriva ordinului Prefecturii Caraş-Severin nr. 369/2006, care a fost eliberat pe bază de acte false şi pronunţând astfel o decizie irevocabilă. Petentul a mai arătat că magistraţii-intimaţi au motivat respingerea acţiunii sale de conflict de competenţă printr-o înscriere în fals, afirmând că cererea privind conflictul de competenţă în ceea ce priveşte abuzul judecării direct în recurs a contestaţiei împotriva ordinului prefectului, ar fi fost respinsă prin decizia Curţii de Apel Timişoara, când în fond aceasta din urmă privea restituirea dosarului Judecătoriei Oraviţa ca instanţă competentă. De asemenea, a mai susţinut că terenul în cauză s-a atribuit familiei N., prin exproprierea dreptului de proprietate a fiicelor sale B.D. şi B.M., fiind un teren intravilan situat în centrul oraşului Oraviţa şi care valorează foarte mult, judecându-se de 18 ani pentru dobândirea acestuia.
Prin Rezoluţia nr. 813/P/2010 din data de 23 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii B.S., C.A., R.L., M.R., B.D.A. şi C.D.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), concluzionându-se că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie nu pot fi subiecţi ai infracţiunilor de abuz în serviciu şi de neglijenţă în serviciu în legătură cu soluţiile pe care le pronunţă, în cauza de faţă constatându-se inexistenţa infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reclamate.
Prin Rezoluţia nr. 129/11/2/2011 din 16 februarie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de către petent împotriva rezoluţiei atacate.
Împotriva Sentinţei penale nr. 146/PI din 21 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs petentul B.G., solicitând, în concluziile scrise depuse la dosar, anularea amenzii la care a fost obligat, arătând că i-a fost aplicată abuziv pentru a fi intimidat în sensul de a nu mai susţine apărarea dreptului de proprietate al fiicelor sale.
La termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2011, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Recursul este inadmisibil.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de critică invocat, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunţată la data de 21 aprilie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, la data de 26 noiembrie 2010. Potrivit dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din această lege ";hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul";. per a contrario hotărârilor pronunţate în cauzele penale după intrarea în vigoare a acestei legi le vor fi aplicabile dispoziţiile noii legi, inclusiv în ceea ce priveşte calea de atac.
Sub acest ultim aspect, din examinarea dispoziţiilor Legii nr. 202/2010 se poate observa că alin. (10) al art. 2781 C. proc. pen. a fost modificat prin art. XVIII pct. 39, în sensul că ";hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă";.
Ca atare, cum sentinţa recurată a fost pronunţată sub imperiul noii legi care prevede că hotărârea pronunţată de judecător în plângerea întemeiată pe dispoziţiile a 2781 C. proc. pen. este definitivă, cum de altfel era menţionat şi în dispozitivul hotărârii, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a), teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu mai putea fi atacată cu recurs, astfel că va respinge recursul ca inadmisibil, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.G. împotriva Sentinţei penale nr. 146/PI din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul-petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4017/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4009/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
