ICCJ. Decizia nr. 4008/2011. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4008/2011

Dosar nr. 24691/3/2010

Şedinţa publică din 10 noiembrie 2011

Asupra cauzei penale de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 111 din 28 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 24691/3/2010 s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. formulată de inculpatul D.M., ca neîntemeiată.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 7 ani stabilit conform art. 86² C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. combinat cu art. 86³ C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în ultima zi lucrătoare a ultimei luni din trimestru;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Datele prevăzute la literele b) - d) s-au comunicat judecătorului delegat cu executarea din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra nerespectării prevederilor art. 86⁴ C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. ultim C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 15 august 2008 până în data de 27 august 2008.

În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă a părţii civile C.G. şi a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C.U.B.F. şi obligă inculpatul la plata sumei de 539,20 RON şi a dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea efectivă a debitului, cu titlu de cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate C.G.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 4.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 2024/P/2008 emis la data de 10 mai 2010 de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în fapt:

La data de 15 august 2008, în jurul orelor 08,00, pe strada O.S., sector 1, inculpatul D.M. pe fondul consumului de alcool şi datorită nemulţumirii cu privire la situaţia juridică a imobilului de la nr. 53 pe care a încercat să-l cumpere la recomandarea părţii vătămate C.G., i-a aplicat acestuia lovituri cu cuţitul în zona abdominală care au avut drept consecinţă producerea leziunilor traumatice constând în plagă penetrantă în hipocondrul stâng cu eviscerare de mare epiploon şi care au pus în pericol viaţa persoanei.

În timpul desfăşurării acţiunii de agresiune (aplicarea loviturii cu cuţitul) martorul C.N. (fiul părţii vătămate) a intervenit pentru a înlătura atacul îndreptat împotriva părţii vătămate, utilizând în acest scop un scaun din plastic cu care a încercat dezarmarea inculpatului de obiectul vulnerant.

Raportul de expertiză medico-legală nr. X a concluzionat: ";C.G. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător (cuţit sau similar). Leziunile traumatice au putut fi produse la data de 15 august 2008 şi au pus în primejdie viaţa victimei. A necesitat 22 - 24 zile de îngrijiri medicale";.

Faptele s-au stabilit pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal din 15 august 2008 încheiat de organele de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie; proces-verbal de cercetare la faţa locului cu planşă foto anexă; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 757939 din 27 octombrie 2008; proces-verbal din 16 august 2008 şi diagnostic; adresă de constituire parte civilă a S.C.U.B. şi decont de cheltuieli; foaia de Observaţie nr. Y a S.C.U.B.; raportul de expertiză medico-legală nr. X privind partea vătămată; raportul de expertiză medico-legală nr. A1/9554/2008 privind pe inculpat; declaraţii parte vătămată C.G. şi planşă foto; declaraţii martor C.N.G. (fostă G.); declaraţii martor C.N.; declaraţii martor C.M.; declaraţii martor O.C.; declaraţii martor B.M. şi planşă foto; declaraţii inculpat D.M.

În faza cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul D.M., partea civilă C.G. şi martorii C.M., C.N., C.N.G., O.C., B.M. şi I.N.

A fost administrată proba cu înscrisuri şi fotografii.

Examinând ansamblul probator administrat în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de cercetare judecătorească, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În imobilul situat în Bucureşti, pe strada O.S. la nr. 55, sector 1, locuiau partea vătămată C.G., soţia acestuia C.M., şi fiul C.N. împreună cu actuala sa soţie C.N.G. (fosta G.).

Partea vătămată C.G. cunoscând faptul că numitul S.C. doreşte să înstrăineze imobilul-teren alăturat, situat la nr. 53, anterior datei de 15 august 2008, şi anume în perioada 2004 - 2005, l-a încunoştinţat despre acest lucru pe prietenul său, inculpatul D.M., care a plătit în avans suma de bani solicitată de vânzător, urmând ca după îndeplinirea formalităţilor cadastrale să se realizeze transferul de proprietate prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare la notar.

Pentru demersurile necesare în vederea efectuării măsurătorilor şi întocmirii cadastrului, a fost desemnat partea vătămată C.G. care nu cunoştea situaţia juridică reală a imobilului.

Cu ocazia întocmirii documentaţiei s-a constatat că imobilul teren situat la nr. 53 se află în proprietatea unei persoane juridice ce avea probleme de natură fiscală şi nu în proprietatea numitului S.C. persoană fizică.

Dată fiind această situaţie, inculpatul D.M., care între timp s-a mutat împreună cu concubina sa M.V. (decedată în prezent), la imobilul de la nr. 53 unde se află edificată şi o construcţie, a început să-i reproşeze părţii vătămate C.G., care i-a devenit vecin, faptul că i-a recomandat să achiziţioneze imobilul respectiv, între cei doi instaurându-se o stare conflictuală.

Pe acest fond şi în urma consumului de băuturi alcoolice de către inculpatul D.M., în dimineaţa zilei de 15 august 2008, acesta având un briceag asupra sa, s-a deplasat de la locuinţa sa aflată la nr. 53 la locuinţa alăturată aflată la nr. 55, unde domiciliază partea vătămată.

Inculpatul D.M., ajuns la poarta locuinţei părţii vătămate C.G., din stradă, a început să-i adreseze injurii şi să-i solicite să iasă afară din casă.

Datorită strigătelor inculpatului, partea vătămată C.G. a mers la poartă, iar din casă au ieşit soţia acestuia, martora C.M., martorul C.N. (fiul) şi actuala sa soţie martora C.N.G. (fostă G.).

Văzând că inculpatul D.M. manifesta o atitudine agresivă, martorul C.N. a mers la poartă unde se afla tatăl său, partea vătămată C.G., şi a încercat să îl liniştească pe inculpat, dar acesta a înfăţişat briceagul ce îl avea asupra sa şi care avea lama desfăcută.

Întrucât inculpatul D.M. manifesta intenţia de a lovi cu briceagul, martorul C.N. a luat, din curte, din apropierea porţii, un scaun din plastic cu care a încercat să îl împingă pe inculpat şi să-l dezarmeze. Însă, inculpatul D.M. a reuşit să treacă pe lângă martor, întrucât scaunul cu care acesta din urmă a încercat înlăturarea atacului s-a rupt şi cu briceagul l-a lovit în abdomen pe partea vătămată C.G.

Urmare loviturii aplicate de inculpatul D.M., partea vătămată C.G. a început să sângereze abundent, iar la nivelul abdomenului s-a produs o evisceraţie cu dezvelirea organelor interne.

Partea vătămată C.G. a căzut, iar inculpatul D.M., având briceagul asupra sa, s-a deplasat la locuinţa de la nr. 53 unde a fost găsit ulterior de organele de poliţie.

Partea vătămată C.G. a fost transportat la spital cu autoturismul de martorii C.N. şi C.M.

Potrivit Foii de Observaţie nr. Y a S.C.U.B., partea vătămată C.G. a fost internat în data de 15 august 2008 ora 08,35 cu diagnosticul ";Armă albă (cuţit). Plagă prin înjunghiere penetrantă în hipocondrul stâng cu plagă gastrică şi interceptare de pendicul gastro-epiplooic. Hemoperitoneu";. De asemenea la epicriză se menţionează ";victima unei agresiuni cu armă albă (cuţit) cu eviscerare de mare epiploon";.

Raportul de expertiză medico-legală nr. X a concluzionat că ";C.G. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător (cuţit sau similar). Leziunile traumatice au putut fi produse la data de 15 august 2008 şi au pus în primejdie viaţa victimei. A necesitat 22 - 24 zile de îngrijiri medicale";.

Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţă din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate C.G. cu declaraţiile martorilor C.N., C.M. şi C.N.G. (fostă G.), cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, cu foaia de observaţie emisă de S.C.U.B., cu raportul de expertiză medico-legală nr. X şi în parte cu declaraţiile inculpatului.

Astfel, în declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale şi menţinute în faza cercetării judecătoreşti, partea vătămată C.G. a arătat, pe aspectele esenţiale ale faptei că ";am ieşit în curte apropiindu-mă de poartă. La poartă era D.M. .A început să înjure toată familia. D.M. ţinea o mână la spate (...) fiul meu C.N. datorită faptului că el era agresiv a luat un scaun din plastic şi l-a împins. Atunci D.M. a scos mâna de la spate şi am văzut că ţinea un cuţit cu buton. Când a văzut cuţitul fiul meu a început să-l împingă cu scaunul din plastic care s-a rupt. În acest timp D.M. a desfăcut lama cuţitului şi mi-a aplicat o lovitură în partea stângă a abdomenului aproape de inimă (...) mi-am pus mâna la rană şi am căzut. D.M. atunci a fugit cu cuţitul asupra lui";.

Declaraţiile părţii vătămate au fost confirmate de declaraţiile martorului C.N., care atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti a arătat în esenţă că ";Atunci D.M. a scos un briceag. D.M. a început să gesticuleze cu briceagul spunând că ne omoară pe toţi. Întrucât acesta avea briceagul în mână şi manifesta intenţia de a lovi, eu am luat scaunul din plastic, aflat lângă poartă, în mâini. Cu scaunul din plastic am început să îl împing pe D.M. care avea briceagul în mâna dreaptă. Intenţia mea a fost aceea de a-l face pe D.M. să scape cuţitul din mână. În acele momente D.M. s-a mişcat pe lângă mine şi i-a aplicat o lovitură cu lama briceagului tatălui meu C.G. C.G. a fost lovit cu lama briceagului de către D.M. în abdomen. C.G. a zis ";m-a tăiat";, şi-a pus mâna în locul în care a fost tăiat şi a căzut";.

Aceleaşi aspecte au fost relatate şi de martora C.N.G. (fostă G.), care în ambele faze procesuale a arătat că martorul C.N. a încercat cu ajutorul unui scaun din plastic să-l deposedeze pe inculpatul D.M. de cuţitul pe care-l avea în mână şi să-l depărteze, însă nu a reuşit, iar inculpatul a trecut pe lângă martor şi l-a lovit pe partea vătămată C.G. cu cuţitul în abdomen, iar ";Urmare a loviturii de cuţit aplicate de D.M., C.G. a început să sângereze. Atunci am văzut când prin tăietura de la abdomen a lui C.G. a ieşit afară ceea ce mâncase în acea dimineaţă şi anume brânză cu roşii. D.M. având cuţitul la el a plecat acasă";.

Şi martora C.M. a confirmat, prin declaraţiile date în faza de urmărire penală şi menţinute în faza cercetării judecătoreşti, aspectele relatate de partea vătămată şi de martorii anterior menţionaţi, respectiv a arătat că ";Datorită faptului că D.M. avea un briceag în mână şi manifesta intenţia de a lovi, C.N. a luat scaunul din plastic şi cu acesta a început să îl împingă pe D.M. Atunci scaunul din plastic s-a rupt. În acel moment D.M. l-a lovit cu lama briceagului pe soţul meu, C.G. care se afla în faţa lui. D.M. l-a lovit cu lama briceagului pe C.G. în abdomen (...) după ce a fost lovit cu lama briceagului de către D.M. a început să-i curgă sânge. După ce a fost lovit cu briceagul de către D.M., C.G. a zis ";m-a tăiat"; şi apoi a căzut (...)";.

Inculpatul D.M., în declaraţiile date pe parcursul procesului penal, inclusiv în faza cercetării judecătoreşti, nu a recunoscut fapta astfel cum a fost reţinută în sarcina sa, ci a susţinut că partea vătămată C.G. l-a atacat cu un obiect metalic (fier forjat în forma literei L, bară sau colier de zinc care susţine burlanul pe locuinţă) pe care i l-a smuls din mână şi cu care apoi l-a înţepat, context în care martorul C.N. l-a lovit cu un scaun în cap şi în mână (conform declaraţiilor din faza de urmărire penală) sau în varianta prezentată în faza cercetării judecătoreşti, că ";Văzând că lovitura viza zona capului am ridicat mâna şi m-am apărat, după care am încercat să dezarmez partea vătămată de acel colier. În încercarea mea de a-l dezarma, ne-am dezechilibrat şi, cred că în acel moment, partea vătămată s-a lovit în colierul respectiv în zona abdomenului fiind dezbrăcat la bustul gol. După ce am căzut de noi s-a apropiat şi fiul părţii vătămate care cu un scaun din plastic m-a lovit în timp ce mă ridicam, astfel că am scăpat colierul de zinc pe care reuşisem să-l iau de la partea vătămată, colier ce a fost luat de către fiul părţii vătămate, după care au fugit, inclusiv partea vătămată care s-a ridicat de jos";.

Aceste declaraţii nu au putut fi reţinute de instanţă deoarece au fost infirmate atât de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (care, deşi rude sau afini cu partea vătămată, au reflectat realitatea, fiind în concordanţă şi cu probele ştiinţifice, respectiv rapoartele de expertiză medico-legale efectuate în cauză), cât şi de rapoartele de expertiză medico-legală şi înscrisurile medicale administrate în cauză.

Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. Z privind pe inculpat ";D.M. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin acţiunea unui corp dur cu muchii ascuţite, ce pot data din 15 august 2008. Necesită 8 - 9 zile de îngrijiri medicale";. Aceste leziuni sunt localizate la nivelul mâinilor fără a se constata leziuni la nivelul capului care să susţină afirmaţia inculpatului în sensul că ";am fost lovit de fiul părţii vătămate cu scaunul în cap";. Caracteristica leziunilor traumatice de la nivelul mâinilor ce ";au putut fi produse prin acţiunea unui corp dur cu muchii ascuţite"; se coroborează cu declaraţia martorului C.N. potrivit cu care a utilizat un scaun din plastic, cu care l-a împins şi a încercat dezarmarea inculpatului, obiectul din plastic având într-adevăr ";muchii ascuţite"; (marginile, mânerele şi picioarele scaunului) mai ales în momentele în care se produce ruperea, precum şi cu declaraţiile martorelor C.M. şi C.N.G. (fostă G.), în care se arată că martorul C.N. a folosit un scaun din plastic în încercarea sa de a-l îndepărta pe inculpat şi de a-l dezarma de cuţitul (briceagul) pe care-l avea în mână.

În declaraţia din data de 08 martie 2010, precum şi în cea dată în faza cercetării judecătoreşti inculpatul D.M. a susţinut că a fost lovit de două ori cu două obiecte diferite astfel ";s-a repezit la mine să îmi dea cu acel colier de prins burlane în cap. Eu am parat lovitura cu mâna dreaptă şi apoi i-am smuls din mână acel colier (...) şi fiul lui C.G. m-a lovit cu un scaun din plastic care s-a rupt";.

Dacă această susţinere a inculpatului ar fi conformă cu realitatea ar fi trebuit ca expertiza medico-legală să pună în evidenţă asupra inculpatului două tipuri de leziuni, una creată de scaunul cu care a fost lovit, aşa cum susţine, de către fiul părţii vătămate, iar alta creată de colierul cu care pretinde că l-ar fi lovit partea vătămată peste mână. Această din urmă leziune ar fi trebuit să aibă aceleaşi caracteristici ca cea a părţii vătămate, întrucât, conform declaraţiei inculpatului, ambele au fost create de acelaşi obiect vulnerant.

Or, în concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. Z privind pe inculpat s-a reţinut că leziunile traumatice au putut fi produse prin acţiunea unui corp dur cu muchii ascuţite, iar privitor la obiectul cu care a fost agresată partea vătămată, raportul de expertiză medico-legală nr. X a reţinut că a fost corp tăietor-înţepător (cuţit sau similar).

În atare situaţie, susţinerea inculpatului în sensul că obiectul cu care i-au fost produse părţii vătămate leziunile este un colier de zinc, care susţine burlanul pe locuinţă, nu a putut fi reţinută, întrucât acest obiect nu poate fi inclus în categoria corpurilor tăietoare-înţepătoare şi în niciun caz nu putea produce leziuni traumatice în genul celor suferite de partea vătămată.

De altfel, atât din foaia de observaţie clinică, cât şi din raportul de expertiză medico-legală a rezultat că leziunile suferite de partea vătămată au fost produse de ";armă albă (cuţit)";, respectiv ";cuţit sau similar";, împrejurare confirmată ca atare atât de partea vătămată cât şi de cei trei martori prezenţi la momentul incidentului, toţi arătând că inculpatul avea în mână un cuţit cu lama rabatabilă (briceag).

Tribunalul nu a putut reţine nici afirmaţia inculpatului D.M., în sensul că ";C.G. era tăiat la abdomen, a luat colierul din fier şi a plecat la el în curte"; întrucât nu este posibil ca partea vătămată după producerea leziunii traumatice cu sângerare abundentă, cu evisceraţie şi dezvelirea organelor interne, să se aplece, să ia obiectul din metal, să se ridice şi apoi să se deplaseze, credibilă fiind varianta martorilor în sensul că partea vătămată a căzut ţinându-se cu mâna de abdomen, fiind transportat imediat la spital.

În primele declaraţii, inculpatul D.M. nu a făcut vorbire de prezenţa altor martori la momentul agresiunii care ar fi fost la locuinţa sa la momentul comiterii faptei, cu excepţia numitei M.V., soţia sa nelegitimă, decedată în prezent. Însă, în declaraţia dată în faţa procurorului la data de 08 martie 2010, inculpatul D.M. a declarat ";în dimineaţa zilei de 15 august 2008 în jurul orei 09,00 (agresiunea s-a comis în jurul orei 08,00) eram la mine în curte împreună cu soţia mea M.V., B.M. şi O.C. C.G. avea în mână un colier de prins burlanul (...) s-a repezit la mine să îmi dea cu acel colier de prins burlane în cap. Eu am parat lovitura cu mâna dreaptă şi apoi i-am smuls din mână acel colier. Toate acestea se întâmplau în faţa porţii. Atunci C.G. a vrut să mă lovească cu capul în gură. Eu aveam în mână colierul de metal pe care i-l smulsesem din mână. Atunci când el a vrut să mă lovească cu capul în gură eu am vrut să-i parez instinctiv lovitura (...). Astfel am dus mâna spre înainte. Este vorba de mâna în care ţineam acel colier. În aceste condiţii a fost tăiat C.G. (...) Pentru că el a venit buluc spre mine eu am căzut pe spate. C.G. era tăiat la abdomen, a luat colierul din fier şi a plecat la el în curte. A venit fiul lui la poarta mea. Fiul lui C.G. m-a lovit cu un scaun din plastic care s-a rupt";.

În raport cu această declaraţie, în faza de urmărire penală au fost audiaţi martorii B.M. şi O.C.

În declaraţia din data de 08 martie 2010 martorul B.M. a arătat ";Eram în curte în acea dimineaţă (curtea inculpatului) (...) l-am văzut pe D.M. fugind în curte. În urma lui în curte a venit ";G.G."; (partea vătămată) care avea în mână o bucată de fier, burlan. Acolo în curte s-au îmbrâncit amândoi. Când eu am vrut să intervin ";G.G."; (partea vătămată) a strigat ";m-am tăiat"; şi a ieşit din curte plecând la el acasă. Arăt că nu am văzut cuţit sau alt obiect tăios în mână la D.M.";.

În data de 09 martie 2010 (a doua zi) martorul B.M. a revenit asupra declaraţiei din ziua precedentă şi a declarat ";Sunt văr primar cu D.M. Revin în totalitate cu privire la cele declarate ieri 08 martie 2010. Eu am ajuns în apropierea locuinţei lui D.M. după incidentul pe care acesta l-a avut cu G.G."; (partea vătămată). Când am ajuns la D.M. acasă, în curte se aflau doi poliţişti care s-au legitimat. Practic nu am văzut ce s-a întâmplat între cei doi. Ulterior când D.M. era arestat şi se afla la Secţia 14 Poliţie am fost şi am vorbit cu el. D.M. m-a rugat să fac tot posibilul să-l scot de acolo şi nu mi-a povestit nimic din cele întâmplate";.

În faza cercetării judecătoreşti, acelaşi martor a arătat, prin înscrisul depus la dosar prin Serviciul Registratură, că nu se poate prezenta în instanţă pentru a depune ca martor şi că menţine cea de-a doua declaraţie pe care a dat-o în faţa procurorului, respectiv cea dată în data de 09 martie 2010, pentru ca în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2011 să se prezinte şi să declare, printre altele că ";(...) cred că era în jurul orei 8.30 - 9.00 când am ajuns la locuinţa inculpatului D.M. Aici, în curte, erau două persoane îmbrăcate în civil care s-au recomandat a fi poliţişti (...) poliţiştii identificau nişte urme de sânge şi vroiau să-i ia declaraţie inculpatului. Totodată am observat că se uitau la un obiect din metal care avea prinsă o bucată din lemn şi o parte tăioasă, iar soţia inculpatului le spunea poliţiştilor că inculpatul şi partea vătămată trăgeau reciproc de acel obiect, iar organele de poliţie şi-au arătat îndoiala că dacă n-ar fi fost folosit (...) Nu ştiu dacă fierul despre care am făcut vorbire a fost luat de poliţişti, dar am impresia că acesta a ajuns la mormanul de gunoi";.

Martorul O.C., în faza de urmărire penală a arătat că ";Când am ajuns la D.M. era aproximativ ora 10,00. Eu nu puteam să ajung la el acasă aşa de devreme în jurul orei 08,00. Când am ajuns acolo D.M. era zgâriat la mână. Incidentul ce a avut loc între D.M. şi C.G. s-a întâmplat mai înainte ca eu să ajung la locuinţa lui D.M. Eu nu am văzut ce s-a întâmplat între ei";, iar în faza de cercetare judecătorească a revenit asupra declaraţiei date la urmărirea penală şi a arătat că, deşi nu a fost de faţă la incident, era prezent totuşi la locuinţa inculpatului, nu a auzit nimic din ceea ce s-a întâmplat la poarta părţii vătămate dar că inculpatul a venit la locuinţa sa, în care se afla şi el, şi i-a spus soţiei că s-a certat cu vecinul său, acesta lovindu-l peste mână cu un fier sau sârmă, iar pe mână avea o leziune ce sângera.

Tribunalul nu a avut în vedere la stabilirea situaţiei de fapt aceste declaraţii ale martorilor O.C. şi B.M., fiind înlăturate din ansamblul probator administrat în cauză, datorită pe de o parte oscilaţiilor acestora, iar pe de altă parte, acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, pe anumite aspecte nici măcar cu declaraţiile inculpatului, în favoarea căruia aceşti martori au declarat (aceste persoane au fost audiate ca martori la propunerea inculpatului).

În concluzie, Tribunalul a reţinut că prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada că inculpatul se face vinovat, sub forma intenţiei indirecte, de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi pentru care este judecat, fiind astfel răsturnată prezumţia de nevinovăţie ce opera în favoarea inculpatului, conform art. 5² şi art. 66 C. proc. pen., iar acesta nu a reuşit să demonstreze lipsa de temeinicie a acestor probe.

Totodată, instanţa nu a reţinut că fapta pentru care este judecat inculpatul întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de dispoziţiile art. 181 C. pen., motivat de faptul că acesta nu a avut intenţia de a-l omorî pe partea vătămată, astfel cum a susţinut inculpatul prin apărător, faţă de împrejurările în care a fost săvârşită fapta.

Astfel, la săvârşirea infracţiunii inculpatul s-a folosit de un cuţit (briceag), instrument apt de a produce moartea victimei, lovitura aplicată de inculpat părţii vătămate a vizat o zonă vitală, partea stângă a abdomenului, în apropierea inimii, intensitatea cu care a lovit, dată de adâncimea leziunii produse, leziune cu eviscerare de mare epiploon şi punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, împrejurări ce caracterizează infracţiunea de omor şi nu cea de vătămare corporală. Este adevărat că inculpatul a lovit o singură dată partea vătămată, însă a prevăzut că este posibil ca aceasta să decedeze şi, deşi nu a urmărit producerea acestui rezultat (moartea părţii vătămate), a acceptat posibilitatea producerii acestuia, lovind-o cu putere cu un cuţit în abdomen.

Astfel fiind, Tribunalul, în baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. formulată de inculpatul D.M. prin apărător, ca neîntemeiată.

În drept, fapta inculpatului D.M., care în data de 15 august 2008, i-a aplicat părţii vătămate C.G. o lovitură cu un briceag în zona abdominală, provocându-i grave leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie, a fost considerată a întruni elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru infracţiunea comisă (pedeapsa cu închisoare de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni), dispoziţiile generale ale Codului penal relative la participaţia penală a inculpatului (calitate de autor), forma tentată a infracţiunii şi forma de vinovăţie cu care a comis fapta, respectiv intenţie indirectă, gradul concret de pericol social al faptei relevat de natura infracţiunii comise, de împrejurările în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, respectiv pe fondul unor neînţelegeri şi a consumului de alcool, urmarea socialmente periculoasă produsă, respectiv leziunea gravă produsă părţii vătămate care i-a pus în primejdie viaţa, circumstanţele care agravează sau atenuează răspunderea penală, precum şi datele care caracterizează persoana inculpatului.

Astfel, Tribunalul a reţinut că acesta este pensionar, anterior săvârşirii faptei a avut o bună conduită în societate, astfel cum a rezultat din declaraţiile martorilor O.C., B.M. şi I.N., propuşi de inculpat şi în circumstanţiere, vârsta înaintată a acestuia, respectiv 72 de ani, starea de sănătate, astfel cum a rezultat din înscrisul medical depus la dosar şi faptul că este necunoscut cu antecedente penale.

În această împrejurare, instanţa a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi a coborât pedeapsa sub minimul ei special, aplicând un cuantum de 4 ani închisoare pentru atingerea scopului educativ-preventiv statuat în art. 52 C. pen. stabilind că reeducarea lui poate fi realizată şi prin suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani pe parcursul căruia să respecte şi să se supună unor măsuri cu circumstanţa revocării acestui beneficiu în cazul încălcării lor cu rea-voinţă.

Pe latură civilă, Tribunalul a admis cererea de despăgubiri civile formulată de părţile civile şi a obligat inculpatul la 10.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă C.G. şi respectiv 539,20 RON cu dobânda legală aferentă până la rămânerea definitivă a hotărârii către partea civilă S.C.U.B. (F.) conform fişelor de consultaţii şi medicamente ataşate la dosar.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat apel, în termen, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei reţineri a infracţiunii de tentativă la omor calificat şi nu de lovire în condiţiile în care a lipsit intenţia sa de a ucide iar leziunile suferite de partea vătămată nu au produs consecinţe iremediabile, consecutiv, să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă raportat şi la datele ce îl caracterizează, vârsta înaintată 70 de ani, persoană liniştită, cu o activitate deosebită în viaţa socială.

Prin Decizia penală nr. 166/A din 06 mai 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.M. împotriva Sentinţei penale nr. 111 din 28 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi a obligat apelantul-inculpat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a apreciat corect reţinută situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. Astfel s-a considerat că în raport de obiectul vulnerant folosit, de zona vizată de consecinţa faptei inculpatului, nu se poate reţine infracţiunea de vătămare corporală, ci cea de tentativă la infracţiunea de omor, inculpatul deşi nu a urmărit producerea morţii părţii vătămate a acceptat posibilitatea producerii acesteia, lovind-o cu putere cu un cuţit în abdomen.

Cu privire la pedeapsa aplicată aceasta a fost apreciată ca fiind corect individualizată, iar modalitatea de executare a pedepsei în regim de suspendare sub supraveghere a fost considerată de natură a asigura triplul scop prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul D.M., solicitând casarea hotărârii, schimbarea încadrării juridice date faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât numărul mic de zile de îngrijiri medicale, cât şi faptul că nu a acţionat cu intenţia de a ucide, sunt aspecte care impun reţinerea în sarcina sa a infracţiunii de vătămare corporală (caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.).

De asemenea, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.

Inculpatul a mai criticat hotărârea şi sub aspectul laturii civile (caz de casare prevăzut de art. 171 C. proc. pen.) în sensul că despăgubirile morale acordate părţii civile C.G. sunt într-un cuantum ridicat, solicitând micşorarea acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul inculpatului prin prisma motivelor invocate, şi din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

1. Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator a rezultat că instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen a stabilit vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

S-a reţinut în esenţă că la data de 15 august 2008, în jurul orelor 08,00 pe strada O.S. nr. 55, sector 1, inculpatul D.M., pe fondul consumului de alcool şi datorită nemulţumirii cu privire la situaţia juridică a imobilului de la nr. 53 pe care a încercat să-l cumpere la recomandarea părţii vătămate C.G., i-a aplicat acestuia lovituri cu cuţitul în zona abdominală care au avut drept consecinţă producerea leziunilor traumatice, constând în plagă penetrantă în hipocondrul stâng cu eviscerare de mare epiploon şi care au pus în pericol viaţa persoanei.

Esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz în tentativă la omor calificat [art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.] ori în vătămare corporală (art. 181 C. pen.) este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit fapta.

Dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acţionează cu intenţia de a ucide.

În cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite - că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor şi nu de vătămare corporală ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente şi procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunii de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.

Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare.

Forma şi modalitatea intenţiei, element subiectiv al infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Modul de săvârşire a faptei, precum şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită - astfel cum au fost relevate de probele administrate - exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acţionat cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare.

Instanţele de fond şi de prim control judiciar au stabilit în mod corect existenţa faptei şi poziţia subiectivă a inculpatului în raport cu fapta comisă.

Astfel, în raport de obiectul vulnerant folosit (un briceag), apt de a produce moartea, de zona vizată (abdominală - partea stângă, în apropierea inimii), de modalitatea de comitere, intensitatea loviturii (i-au fost cauzate leziuni ce au necesitat 22 - 24 zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei) se dovedeşte că inculpatul şi-a dat seama de rezultatul faptei sale, care chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Astfel, ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală de infracţiunea de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii, iar în speţă nu se poate reţine infracţiunea de vătămare corporală, în mod corect fapta fiind încadrată în prevederile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

2. Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Cu privire la pedeapsa aplicată, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost just individualizată în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei relevat de natura infracţiunii comise, de împrejurările în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, respectiv pe fondul unor neînţelegeri şi a consumului de alcool, urmarea socialmente periculoasă produsă, respectiv leziunea gravă produsă părţii vătămate care i-a pus în primejdie viaţa, circumstanţele care agravează sau atenuează răspunderea penală, precum şi datele care caracterizează persoana inculpatului (este pensionar, a avut o conduită bună, are o vârstă înaintată, 72 de ani; este necunoscut cu antecedente penale), neimpunându-se micşorarea cuantumului acesteia.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că suspendarea sub supraveghere a pedepsei este aptă să asigure realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. prin obligaţiile impuse inculpatului pe parcursul termenului de încercare, nejustificându-se aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

3. Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen.

Inculpatul a criticat hotărârea atacată şi sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile, în sensul acordării părţii vătămate C.G. a unor daune morale în cuantum de 10.000 RON, cuantum considerat ridicat în raport cu suferinţa produsă acestuia.

Cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, aspect care rezultă din însăşi redactarea art. 998 şi 999 C. civ., care folosesc termenul de prejudiciu, fără a distinge în raport de caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât şi cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci, şi a celor cu caracter penal.

Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este uşoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, această compensaţie materială trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.

În prezenta speţă este vorba de repararea unui prejudiciu de afecţiune invocat de victima directă, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă.

În speţă s-a dovedit că partea vătămată a suferit traume fizice şi psihice, viaţa fiindu-i pusă în pericol, astfel suma de 10.000 RON reprezintă o compensare a acestora, soluţia fiind conformă atât cu interpretarea tradiţională a jurisprudenţei române, cât şi cu interpretarea constantă a jurisprudenţei europene (P. Tercier, op. cit. pagina 268).

În sinteză, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatului şi prejudiciul nepatrimonial încercat de partea civilă, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern şi exigenţelor art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatului D.M. împotriva Deciziei penale nr. 166/A din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva Deciziei penale nr. 166/A din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 4009/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 3992/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3969/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 3992/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 4009/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4015/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4017/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4026/2011. Penal. Pornografia infantilă (Legea 678/2001 art. 18). Recurs