ICCJ. Decizia nr. 4052/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4052/2011

Dosar nr. 2455/104/2010

Şedinţa publică din 16 noiembrie 2011

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 22 din 10 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Olt, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. şi în consecinţă:

În baza art. 183 C. pen. cu aplic art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului D.M., la o pedeapsă de 5 ani închisoare , privativă de libertate , cu aplicarea art. 57 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) cp. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. pe durata executării pedepsei i s-au aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 20 aprilie 2010 iar in baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

S-a admis cererea şi a obligat inculpatul la plata sumei de 10.495,81 RON, despăgubiri civile , reprezentând cheltuieli de spitalizare , către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgentă Craiova , sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie .

A obligat inculpatul la 30.000 RON daune morale către partea civilă M.S.C. şi la 2.500 RON cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

S-a respins cererea formulată de partea civilă M.S.C. privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de înmormântare ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul din 12 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a fost trimis în judecată în stare de arest inculpatul D.M. pentru infracţiunea de omor calificat prev.de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în ziua de 8 februarie 2010 a lovit partea vătămată M.O., provocându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare iniţial 65 - 70 zile îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, iar ulterior, respectiv la data de 18 februarie 2010 a decedat.

Din actul de sesizare, a rezultat următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 8 februarie 2010 în jurul orelor 16:00 inculpatul D.M. în timp ce conducea autoturismul marca V., jud. Olt, a intrat în coliziune, urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, cu un autoturism care se deplasa pe aceeaşi stradă din sens opus, fiindu-i acroşată oglinda exterioară stângă fată. Nemulţumit că şoferul autoturismului marca R. nu a oprit, inculpatul a întors autoturismul său şi a pornit în urmărirea autoturismului R., condus de victima

M.O. de 65 de ani. Inculpatul a ajuns-o din urmă în timp ce aceasta încerca să parcheze autoturismul în faţa blocului în care locuia , situat pe str. A.C. Întrucât victima a refuzat să meargă la poliţie, la solicitarea inculpatului, cei doi şi-au adresat injurii, iar incidentul a degenerat în acte de violenţă exercitate de inculpat care i-a aplicat victimei M.O. lovituri cu pumnii în zona feţei , iar după ce victima a căzut în genunchi, a continuat să o lovească cu picioarele în zona capului şi a membrelor superioare. Incidentul a fost stradal şi au asistat mai mulţi martori care treceau prin zonă, dar şi cei patru ocupanţi ai autoturismului taxi condus de către inculpat.

Întrucât victimei i s-a făcut rău, a fost transportată de urgenţă la Spitalul Municipal Caracal şi în aceeaşi zi ca urmare a stării comatoase în care se afla a fost transferată la Spitalul Craiova unde a fost internată în perioada 9 februarie - 18 februarie 2010 şi supusă unei intervenţii chirurgicale, craniectomii parietal dreapta.

Ca urmare a evoluţiei nefavorabile, victima M.O. a decedat la data de 18 februarie 2010.

La data de 10 februarie 2010, victima fost examinată medical, fiind întocmit raportul de expertiză medico - legală din 17 februarie 2010, ce a concluzionat că victima M.O. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure posibil în data de 8 februarie 2010. Leziunile au necesitat 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale dacă nu interveneau complicaţii şi au fost de natură să-i pună în primejdie viaţa victimei.

Din concluziile raportului de necropsie din 20 aprilie 2010 a I.M.L. Craiova a rezultat că moartea numitului M.O. a fost violentă şi s-a datorat leziunilor vasculare cerebrale (hemoragie, contuzie şi dilacerare cerebrală) consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral. Leziunile traumatice constatate cu ocazia autopsiei s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, loviturile putând fi aplicate din faţă lateral dreapta - stânga iar între aceste leziuni şi deces există legătură de cauzalitate directă necondiţionată.

Raportul de necropsie a fost avizat prin avizul C.S.M.L.

Referitor la probele administrate în cauză s-a reţinut că inculpatul a influenţat martorii oculari M.A.M., V.E.R., B.M.I. şi N.I.C., elevi la Liceul I.A. din municipiul Caracal şi ocupanţi ai autoturismului Taxi condus de către inculpat. În consecinţă, primele declaraţii ale acestora care au fost audiaţi la datele de 9 februarie şi 19 februarie 2010 au prezentat o situaţie nereală, cei patru precizând pe de o parte că nu au observat ce s-a întâmplat, accentuând însă că victima a fost adevăratul agresor. Referitor la aceste depoziţii s-a susţinut că se impune înlăturarea acestora, fiind date sub temerea pe care le-a produs-o autorul agresiunii, susţinându-se că trebuie avute în vedere declaraţia martorului S.G., pedagogul elevilor care a precizat că în seara zilei de 8 februarie 2010 la internatul liceului s-a prezentat inculpatul D.M. care i-a luat pe cei trei martori şi s-a deplasat cu ei la poliţie.

Martorul S.G. a precizat că, ulterior a aflat că cei patru elevi au fost chemaţi la S., la parchet, unde au fost audiaţi şi au declarat că au fost de faţă la incidentul dintre taximetrist şi cealaltă persoană, relatând de această dată adevărul.

Pe parcursul urmăririi penale martorii au fost reaudiaţi în data de 12 aprilie 2010, relatând cele întâmplate urmând ca aceste depoziţii să fie reţinute ca fiind conforme realităţii, întrucât se coroborează cu probele administrate în cauză, inclusiv cu declaraţiile celorlalţi martori oculari.

Procedându-se la audierea inculpatului de către instanţa de fond, a recunoscut parţial săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, relatând că într-adevăr, în ziua de 8 februarie 2010 în jurul orelor 16:00 în timp ce conducea autoturismul TAXI marca V. din municipiul Caracal jud. Olt a intrat în coliziune, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile cu un autoturism care se deplasa pe aceeaşi stradă din sens opus, fiindu-i acroşată oglinda exterioară stânga faţă. Nemulţumit că şoferul autoturismului marca R. nu a oprit, a întors autoturismul său şi a pornit în urmărirea acestuia condus de victima M.O. A ajuns-o din urmă în timp ce aceasta încerca să parcheze autoturismul în faţa blocului în care locuia situat pe str. A.C., a rugat-o să meargă la poliţie şi întrucât a refuzat i-a aplicat două lovituri, după ce iniţial victima l-a pălmuit.

Inculpatul a mai precizat că în momentul şi la locul săvârşirii faptei în afară de elevii pe care îi transporta cu taxiul mai erau prezente şi alte persoane, respectiv o femeie şi un coleg pe care l-a oprit pentru a efectua cursa mai departe. Totodată inculpatul a precizat că nu a avut intenţia să omoare victima, regretând cele întâmplate.

Din depoziţiile martorilor oculari, respectiv elevii pe care inculpatul îi transporta cu taxiul, M.A.M., V.E.R., N.I.C. şi B.M.I. care au precizat că îşi menţin numai ultimele depoziţii date în faţa procurorului, în care au relatat desfăşurarea reală a incidentului, a rezultat că, într-adevăr, în ziua de 8 februarie 2010 s-au aflat în taxiul condus de către inculpat şi în timp ce se deplasau în momentul în care maşina acestuia s-a intersectat cu maşina victimei, cele două autoturisme s-au atins în zona oglinzii, situaţie în care oglinda de la autoturismul inculpatului s-a spart.

Martorii au relatat că în această situaţie inculpatul a claxonat-o pe victimă să oprească , aceasta nu a oprit motiv pentru care inculpatul a întors maşina şi a început să o urmărească pe victimă,iar când a ajuns-o a oprit autoturismul şi a coborât după care a coborât şi victima din autoturismul său.

Martorii au mai relatat că după ce au coborât au auzit când inculpatul a invitat-o pe victimă să meargă la poliţie fapt cu care aceasta nu a fost de acord.

Iniţial părţile s-au certat iar apoi inculpatul a lovit victima cu pumnii în zona capului aplicându-i două lovituri, s-au îmbrâncit, victima a căzut în spatele autoturismului apoi i-a mai aplicat două lovituri în partea dreaptă a corpului.

Totodată, instanţa a procedat şi la audierea martorului S.G. (pedagogul celor patru elevi) care a relatat că nu a fost prezent în momentul şi la locul producerii incidentului aflând despre acesta când inculpatul i-a luat pe cei patru elevi să dea declaraţii, iar înainte de a pleca, aceştia i-au spus că au fost de faţă la producerea incidentului. Martorul a mai arătat că despre realitatea desfăşurării incidentului şi despre faptul că elevii iniţial nu au fost sinceri a aflat când a fost chemat de către directoarea liceului la solicitarea unui membru al familiei victimei, iar după decesul acesteia elevii i-au relatat adevărul.

La termenul din data de 14 decembrie 2010, inculpatul prezent în instanţă a solicitat să fie reaudiat, ocazie cu care a precizat că recunoaşte săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare al instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor de la urmărirea penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.

În această situaţie, instanţa a apreciat că nu se mai impune audierea celorlalţi martori.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului a rezultat că în ziua de 8 februarie 2010 în jurul orelor 16,00, inculpatul D.M. în timp ce conducea autoturismul marca V. a intrat în coliziune ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile cu un autoturism care se deplasa pe aceeaşi stradă din sens opus, prilej cu care i-a fost acroşată oglinda exterioară stângă faţă. Nemulţumit de faptul că şoferul autoturismului marca R. nu a oprit, inculpatul a întors autoturismul său şi a pornit în urmărirea autoturismului R., condus de victima M.O. Inculpatul a ajuns din urmă victima în timp ce aceasta încerca să parcheze autoturismul în faţa blocului în care locuia , situat pe str. A.C. Între cei doi a avut loc un conflict verbal, determinat de refuzul victimei de a se deplasa la poliţie, la solicitarea inculpatului. În acest context, cei doi şi-au adresat injurii, iar incidentul a degenerat în acte de violenţă exercitate de inculpat care i-a aplicat victimei M.O., lovituri cu pumnii în zona feţei, iar după ce victima a căzut în genunchi, a continuat să o lovească cu picioarele în zona capului şi a membrelor superioare. Incidentul a fost stradal iar la acesta au asistat mai mulţi martori, dar şi cei patru ocupanţi ai autoturismului taxi condus de către inculpat.

Întrucât victimei i s-a făcut rău, a fost transportată de urgenţă la Spitalul municipal Caracal şi în aceeaşi zi ca urmare a stării comatoase în care se afla a fost transferată la Spitalul Craiova unde a fost internată în perioada 9 februarie - 18 februarie 2010 şi supusă unei intervenţii chirurgicale, craniectomii parietal dreapta.

Ca urmare a evoluţiei nefavorabile, victima M.O. a decedat în data de 18 februarie 2010.

În data de 10 februarie 2010 victima fost examinată medical fiind întocmit raportul de expertiză medico-legală din 17 februarie 2010. S-a concluzionat că victima M.O. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure posibil în data de 8 februarie 2010. Leziunile necesitau 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale dacă nu interveneau complicaţii şi au fost de natură să-i pună în primejdie viaţa victimei.

În concluzie s-a constatat că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost pe deplin dovedite şi se impune condamnarea acestuia.

Inculpatul prin apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prev.de art. 174 alin. (1)-(175) lit. i) C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moartea prev. de art. 183 C. pen. motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat ci ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., întrucât acesta nu a acţionat cu intenţia de a o ucide pe victimă ci numai de a o lovi pentru a-i aplica o corecţie pentru că a refuzat să meargă la organele de poliţie pentru a clarifica aspectele coliziunii laterale a autoturismelor care se produsese înainte de producerea incidentului.

Cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat s-a apreciat că este fondată, motivat de faptul că din actele dosarului a rezultat că fapta iniţială (lovirea victimei) a fost săvârşită cu intenţie de făptuitor dar nu a existat intenţie în ceea ce priveşte moartea victimei.

La infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, moartea este rezultatul culpei făptuitorului, culpă prezumată de lege atâta vreme cât nu s-a stabilit existenta intenţiei.

Ceea ce caracterizează, din punct de vedere subiectiv infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. este că lovirile sunt comise cu intenţie, iar rezultatul mai grav - moartea victimei - se produce din culpa infractorului care nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

În acest sens, s-a statuat în practica judiciară în sensul că din punct de vedere subiectiv, infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte se caracterizează prin intenţie cu privire la vătămarea integrităţii corporale şi totodată, prin culpă în ceea ce priveşte rezultatul mai grav - moartea victimei - a cărui survenire subiectul nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă.

În speţă, inculpatul a lovit victima cu intenţia de a-i aplica o corecţie pentru că i-a spart oglinda retrovizoare a autoturismului şi a refuzat să meargă la poliţie şi nu cu intenţia de a ucide.

Această situaţie a rezultat atât din depoziţia inculpatului cât şi din depoziţiile martorilor oculari care au relatat că s-a desfăşurat aşa cum s-a reţinut şi în actul de trimitere în judecată.

Din depoziţiile martorilor a rezultat că inculpatul i-a aplicat victimei câteva lovituri cu pumnul în zona parietală stângă , loviturile aplicate cu piciorul după ce aceasta a căzut nu au fost în zone vitale şi nu au fost aplicate cu intenţia de a ucide victima.

În urma loviturilor aplicate în ziua de 8 februarie 2010, ca urmare a acestui eveniment, victima a suferit leziuni traumatice care au necesitat 65 - 70 zile îngrijiri medicale aşa cum s-a reţinut în raportul de expertiză medico-legală din 17 februarie 2010, iar la data de 18 februarie 2010, aceasta a decedat aşa cum rezultă din concluziile raportului de necropsie din 20 aprilie 2010 al I.M.L. Craiova în care se precizează că moartea numitului M.O. a fost violentă şi s-a datorat leziunilor vasculare cerebrale (hemoragie, contuzie şi dilacerare cerebrală) consecinţa unui traumatism cranio-cerebral. Leziunile traumatice constatate cu ocazia autopsiei s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, loviturile putând fi aplicate din faţă, lateral dreapta-stânga , iar între leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.

În consecinţă s-a impus admiterea cererii şi în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., rap.la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. pen. şi în consecinţă s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 şi 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei prin care s-a adus atingere integrităţii fizice a unei persoane şi în final avut ca rezultat moartea acesteia, împrejurările reale ale săvârşirii faptei constând în aceea că între părţi a avut loc un eveniment rutier în urma căruia victima a refuzat să meargă la organele de poliţie şi circumstanţele personale ale inculpatului, tânăr, cu o familie organizată şi în întreţinere un copil minor, necunoscut cu antecedente penale iar pe parcursul urmăririi penale şi a judecăţii a avut o comportare sinceră în sensul că a recunoscut săvârşirea faptei şi a contribuit la stabilirea adevărului.

S-a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea privativă de libertate orientată spre minimul special prevăzut de lege va fi de natură să-şi atingă scopul preventiv educativ urmărit de lege şi să conducă la îndreptarea inculpatului cu aplicări 57 C. pen.

Întrucât s-a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat acestuia şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani iar în baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata executării pedepsei se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II –a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă, începând cu data de 20 aprilie 2010 iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului, întrucât nu s-au schimbat şi subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Referitor la latura civilă, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova cu adresa din 23 septembrie 2010 s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.495,81 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate M.O., solicitând totodată ca prin hotărâre să se dispună reactualizarea acestei sume cu indicele de inflaţie.

Având în vedere această situaţie, văzând şi dispoz.art. 14 C. proc. pen., rap.la art. 999 şi urm. C. civ., s-a admis cererea şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata acestei sume de bani actualizată la data achitării cu indicele de inflaţie cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Numitul M.S.C., fiul victimei M.O., a învederat instanţei că se constituie parte civilă în cauză cu sumele de 10.500 euro despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de înmormântare şi cu suma de 250.000 RON daune morale.

Examinând actele şi lucrările dosarului, s-a constatat că partea civilă M.S.C. nu a dovedit cheltuielile de înmormântare ocazionate de moartea tatălui său.

Referitor la daunele morale s-a apreciat că cererea a fost întemeiată astfel că a fost admisă şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 RON către partea civilă.

Împotriva sentinţei Tribunalului Olt au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul D.M. şi partea civilă M.S.

Parchetul a arătat că hotărârea este nelegală şi netemeinică, formulând următoarele critici: aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. nu a fost legală, deoarece la data intrării în vigoare a acestor dispoziţii era începută cercetarea judecătorească, fiind administrată o parte din proba testimonială iar inculpatul, în faza urmăririi penale şi iniţial în faţa instanţei de judecată a recunoscut doar în parte fapta; instanţa de judecată trebuia să se pronunţe în sensul admiterii sau respingerii cererii de aplicare a art. 320¹ C. proc. pen.

În mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, întrucât ceea ce deosebeşte cele două infracţiuni este latura lor subiectivă, poziţia subiectivă cu care acţionează făptuitorul: în cazul infracţiunii de omor făptuitorul acţionează cu intenţie directă sau indirectă în ceea ce priveşte moartea victimei în vreme ce, în cazul infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, acţionează cu intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire sau vătămare a sănătăţii şi integrităţii corporale şi din culpă în ceea ce priveşte rezultatul mai grav produs, moartea victimei. Or, în cauză, faţă de natura leziunilor pe care le-a prezentat victima, zona unde au fost constatate, numărul de zile de îngrijiri medicale şi consecinţele produse a rezultat că acestea nu puteau fi produse decât prin aplicarea unor lovituri multiple şi puternice, cu pumnii şi picioarele la nivelul capului ceea ce evidenţiază intenţia de a ucide, poziţie subiectivă reliefată şi de aceea că, inculpatul a abandonat-o pe victimă şi nu i-a acordat ajutor.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost redusă în raport de condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta, care îi conferă un grad ridicat de pericol social - modul în care a fost comisă, prin lovirea repetată cu pumnii şi picioarele a unei persoane în vârstă de 66 de ani -dar şi faţă de datele ce caracterizează persoana inculpatului - inculpatul a mai fost anterior condamnat la o pedeapsă pecuniară tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de violenţă (lovire), iniţial a încercat să influenţeze martorii audiaţi în cauză cărora le-a solicitat să dea declaraţii mincinoase în sensul că victima ar fi fost vinovată de producerea incidentului şi că aceasta l-a lovit prima pe inculpat.

Inculpatul, a criticat hotărârea doar sub aspectul pedepsei la care a fost condamnat solicitând reindividualizarea acesteia în sensul condamnării la o pedeapsă coborâtă sub minimul special, cu suspendare sub supraveghere motivat de faptul că a recunoscut şi regretat fapta aşa cum a fost reţinută de Tribunal, a fost încadrat în muncă, a avut o bună conduită în familie şi societate, nu are antecedente penale, este căsătorit şi are un copil minor, victima este cea care a provocat incidentul ca urmare a nerespectării celor mai elementare norme de conducere ale unui autovehicul pe drumurile publice.

Partea civilă, a criticat hotărârea atât pe latură penală cât şi pe latură civilă. Pe latură penală a arătat că în mod greşit instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei întrucât faţă de numărul şi intensitatea loviturilor aplicate cu pumnii şi picioarele într-o zonă vitală (zona capului) raportat şi la vârsta victimei inculpatul, a acţionat cu intenţie în ceea ce priveşte moartea victimei. Tot pe latură penală s-a arătat că în mod greşit prima instanţă a făcut aplicarea art. 320¹ şi a redus limitele de pedeapsă cu 1/3 deşi actul de sesizare a fost citit înainte de intrarea în vigoarea a acestor dispoziţii. în ceea ce priveşte latura civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 10.500 euro reprezentând cheltuieli de înmormântare.

Prin decizia penală nr. 136 din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi partea civilă M.S.C. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 10 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul nr. 2455/104/2010.

A desfiinţat în parte sentinţa penală atacată, sub aspectul laturii penale şi civile.

A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 320 ¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

În baza art. 183 C. pen. a fost condamnat inculpatul D.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

A menţinut dispoziţiile privind pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie.

A dedus în continuare arestarea preventivă de la 10.02.2011, la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatului D.M.

A fost obligat inculpatul D.M., către partea civilă M.S.C., şi la echivalentul în RON la cursul B.N.R. la data plăţii, a sumei de 10.500 euro reprezentând despăgubiri materiale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii privind soluţionarea laturii civile şi cheltuielile judiciare.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.M. - deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova -împotriva sentinţei penale nr. 22 din 10 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul cu nr. 2455/104/2010.

A fost obligat inculpatul să plătească 150 RON cheltuieli judiciare statului, din care, 50 RON reprezintă 1/4 din onorariu avocat oficiu - ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului de Avocaţi Dolj.

S-a reţinut că, analizând cu prioritate critica formulată de parchet referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. s-a constatat că a fost întemeiată. în acest sens, potrivit art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen., introdus în C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010 „până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală";. În cazul aplicării acestei proceduri potrivit art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Deşi la momentul începerii cercetării judecătoreşti, dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. nu erau în vigoare, Tribunalul, faţă de declaraţia dată de inculpat la termenul de judecată din 14 decembrie 2010, a făcut aplicarea art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

Curtea a constatat că prevederile art. 320¹ C. proc. pen. nu au fost incidente în speţă întrucât, la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 se dăduse citire actului de sesizare, iar cercetarea judecătorească era în curs de desfăşurare (instanţa procedase la audierea inculpatului şi a martorilor M.A.M., V.E.R., N.I.C., B.M.I. şi S.G.) fiind depăşit aşadar momentul limită până la care inculpatul avea posibilitatea să-şi recunoască vinovăţia şi să solicite ca judecata să se facă în procedură simplificată.

Este adevărat că norma înscrisă în art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., reglementează o cauză de reducere a pedepsei şi, pe cale de consecinţă, este o normă de drept substanţial. Dispoziţiile acestui alineat nu pot fi însă aplicate independent de îndeplinirea sau nu a condiţiilor reglementate în alineatele precedente, întrucât raţiunea reglementării acestei instituţii (procedura judecăţii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei) nu a fost exclusiv aceea de acorda un beneficiu inculpaţilor, legiuitorul urmărind în primul rând să pună la dispoziţia instanţelor de judecată o instituţie care să fie aptă să conducă la eficientizarea procedurilor judiciare şi la soluţionarea cu celeritate a procesului, aspect care a fost în mod expres precizat în expunerea de motive ce a însoţit proiectul acestui act normativ.

Faptul că dispoziţiile alin. (7) nu pot fi aplicate independent de aplicarea procedurii reglementată în alin. (1)-(6) reiese şi din aceea că aplicarea procedurii simplificate a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei nu constituie o obligaţie pentru instanţa de judecată care, atunci când apreciază că probatoriul administrat în faza urmăririi penale nu stabileşte clar faptele inculpatului sau datele existente cu privire la persoana inculpatului nu sunt suficiente la stabilirea pedepsei, respinge cererea inculpatului şi, conform alineatului final al art. 320¹C. proc. pen., judecarea cauzei va continua potrivit procedurii de drept comun, iar inculpatul nu a beneficiat de cauza de reducere a pedepsei.

Faţă de caracterul unitar şi indivizibil al dispoziţiilor art. 320¹C. proc. pen., Curtea a constatat că în cauză, în mod greşit Tribunalul, a reţinut incidenţa cauzei de reducere a pedepsei reglementată de 320¹alin. (7) C. proc. pen. deşi judecata s-a făcut după procedura de drept comun, o astfel de soluţie fiind obţinută în urma combinării dispoziţiilor din noua lege cu dispoziţiile vechii legi ceea ce a condus, la crearea unei a treia legi (lex terţia), pe cale judecătorească (pe cale de interpretare), lucru inadmisibil întrucât ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu le revine şi anume acela de legiferare.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea, a constatat că încadrarea juridică pentru care instanţa de prim grad a dispus condamnarea inculpatului este corectă deşi nu corespunde situaţiei de fapt reţinută.

Astfel s-a constatat că prima instanţă, în urma examinării materialului probator administrat în cauză, a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi cea din rechizitoriu în sensul că, după conflictul verbal care a avut loc între părţi, incidentul a degenerat în acte de violenţă. în concret inculpatul i-a aplicat victimei lovituri cu pumnii în zona feţei iar după ce victima a căzut în genunchi, a continuat să o lovească cu picioarele în zona capului şi a membrelor superioare. Cu ocazia stabilirii încadrării juridice a faptei a apreciat însă, diferit de procuror că fapta a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, iar nu ale infracţiunii de omor, sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice.

Curtea a reţinut că în ziua de 08 februarie 2010 în jurul orelor 16:00, în timp ce conducea, în calitate de şofer de taxi, autoturismul marca V., avându-i ca pasageri pe martorii M.A.M., V.E.R., N.I.C. şi B.M.I.

Inculpatul a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula din sens opus iar în urma impactului a fost avariată oglinda exterioară stânga a autovehiculului condus de inculpat. Nemulţumit de faptul că victima M.O., (şoferul celuilalt autovehicul) nu a oprit autoturismul, a pornit în urmărirea acestuia ajungându-l în momentul în care încerca să parcheze autoturismul în faţa blocului în care locuia. După ce victima a coborât de la volan, între cei doi a avut loc un conflict verbal, determinat de faptul că aceasta refuza să se deplaseze la poliţie, conflict care a degenerat în injurii adresate reciproc şi în aplicarea de lovituri de către inculpat victimei cu pumnii în zona feţei, lovituri în urma cărora victima a căzut în genunchi, lovindu-se în aceste împrejurări cu capul de partea din spate a autoturismului său. Atunci când victima a căzut în genunchi inculpatul i-a aplicat două lovituri de intensitate redusă, cu picioarele, în zona antebraţului.

Situaţia de fapt reţinută de Curte şi care diferă de aceea reţinută de parchet şi de instanţa de fond în principal prin zona vizată de inculpat atunci când a lovit-o pe victimă cu picioarele (lovituri aplicate în cap şi în zona membrelor superioare faţă de lovituri aplicate în zona antebraţului) se probează cu menţiunile actelor medico-legale întocmite în cauză dar şi cu declaraţiile martorilor.

Astfel, din raportul de constatare medico-legală din 17 februarie 2010 şi raportul de constatare medico-legală - autopsie din 20 aprilie 2010 a rezultat, că în ceea ce priveşte mecanismul de producere al leziunilor care iniţial au necesitat 65-70 de zile îngrijiri medicale pentru ca ulterior să aibă drept urmare moartea victimei, că s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure - loviturile putând fi aplicate din faţă, lateral dreapta stânga. Or, loviturile de corpuri dure presupun o cădere a victimei urmată de lovirea acesteia de un plan dur - în speţă partea din spate a autoturismului victimei. Este adevărat că prin avizul din 09 iulie 2010 C.S.M.L. a specificat că „leziunile traumatice au putut fi produse şi în condiţiile menţionate în adresa dvs, lovit de mai multe ori cu pumnul în zona feţei, după care a căzut şi a fost lovit în continuare cu picioarele";. După cum s-a putut observa prin acest aviz C.S.M.L. nu a exclus mecanismul de producere a leziunilor indicat în cele două rapoarte (lovire cu sau de corpuri dure) ci doar a specificat că leziunile s-ar fi putut produce şi ca urmare a variantei avansate de parchet şi anume numai ca urmare a multiplelor lovituri aplicate cu pumnii şi picioarele.

Modalitatea propusă de parchet, şi care nu a fost exclusă de C.S.M.L. drept modalitate de producere a leziunilor, nu a fost confirmată de materialul probator. În acest sens Curtea, a reţinut că martorii oculari M.A.M., V.E.R., N.I.C. şi B.M.I. au declarat că victima a fost lovită de inculpat cu pumnii în zona capului (feţei) iar în timp ce era căzută în genunchi cu picioarele, de două ori în zona antebraţului. în ceea ce-1 priveşte pe martorul cu identitate protejată B.E. declaraţia sa este irelevantă sub aspectul zonei în care a fost lovită victima cu picioarele întrucât în declaraţia dată în faza urmăririi penale a precizat că nu a văzut zona corpului în care a fost lovită victima cu picioarele de către inculpat întrucât cel lovit era „mascat de maşini";.

De altfel, împrejurarea că loviturile aplicate cu piciorul au vizat alte zone ale corpului decât capul şi au fost de o intensitate redusă rezultă în mod indirect şi din menţiunile fişei întocmită la Spitalul Municipal Caracal din 08 februarie 2010, unde s-a deplasat inculpatul după incidentul cu victima, menţiuni conform cărora victima a declarat că leziunile constatate - tumefacţie la nivel mandibular drept, plagă excoriată temporar stâng i-au fost provocate prin lovituri aplicate cu pumnii. Or, pe de o parte, în situaţia în care ar fi fost lovită şi cu picioarele în zona capului, acolo unde se aflau leziunile constatate, victima ar fi făcut referire în faţa medicului şi cu privire la aceste lovituri iar pe de altă parte dacă loviturile aplicate în zona corpului (antebraţ conform depoziţiilor martorilor) ar fi fost de o intensitate deosebite ar fi cauzat leziuni ce ar fi fost menţionate în fişa medicală.

Nu în ultimul rând s-a impus precizarea că, în situaţia în care leziunile care au avut drept urmare moartea victimei s-ar fi produs exclus prin lovituri aplicate cu pumnii şi picioarele acestea ar fi fost mult mai numeroase şi mai grave decât cele suferite de victimă care, urmare incidentului s-a deplasat la spital abia după cinci ore de la producerea acestuia şi a fost operat abia a doua zi, după ce a fost transferat de la Spitalul Municipal Caracal la Spitalul Judeţean Craiova.

În raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, Curtea, a constatat că încadrarea juridică corectă este aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev.de art. 183 C. pen. iar nu omor calificat, prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. c) C. pen. în acest sens s-a reţinut că, faţă de modalitatea de comitere a faptei - inculpatul s-a certat cu victima după care i-a aplicat lovituri cu pumnul în zona feţei iar atunci când a căzut în genunchi cu piciorul în zona antebraţului - inculpatul a urmărit să se răzbune pe victimă, care-i acroşase autoturismul şi refuzase să se deplaseze la poliţie, aplicându-i o corecţie fizică iar rezultatul mai grav -decesul acesteia - s-a produs ca urmare a faptului că, atunci când victima a căzut în genunchi, s-a lovit cu capul de partea din spate a autoturismului şi îi este imputabil inculpatului sub forma culpei simple (nu a prevăzut că în urma loviturile aplicate victima, persoană în vârstă de 65 ani se poate dezechilibra şi poate să cadă iar în cădere poate să se lovească de autoturism şi să sufere o leziune gravă urmată de deces deşi în raport de intensitatea loviturilor aplicate şi de vârsta victimei trebuia şi putea să prevadă un astfel de rezultat).

Faţă de considerentele expuse curtea a constatat că sunt nefondate criticile formulate de procuror şi de partea civilă în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptei.

Cât priveşte individualizarea pedepsei s-a constatat că apelul inculpatului a fost nefondat, fiind însă întemeiat apelul declarat de parchet întrucât tribunalul a aplicat o pedeapsă redusă în raport de circumstanţele comiterii faptei şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului. În acest sens s-a reţinut că incidentul a fost provocat de inculpat care s-a deplasat în urmărirea autoturismului condus de partea vătămată iar atunci când aceasta a refuzat să se deplaseze la poliţie a înţeles să-i aplice o „corecţie";, lovind-o cu pumnii şi picioarele. Aceste date, alături de datele care rezultă din fişa de cazier judiciar - prin sentinţa penală nr. 488 din 15 iunie 1998 inculpatul a fost condamnat de Judecătoria Caracal la amendă penală tot pentru o infracţiune de violenţă [lovire sau alte violenţe, prev.de art. 180 alin. (2) C. pen.] - la care se adaugă faptul că a încercat să influenţeze martorii audiaţi în cauză convingându-i ca în declaraţiile iniţiale să susţină aspecte nereale, îl caracterizează pe inculpat drept o persoană cu înclinaţii spre violenţă şi cu un grad relativ ridicat de periculozitate, scopul pedepsei neputând fi atins decât printr-o pedeapsă mai mare decât cea la care a fost condamnat de instanţa de fond, orientată spre minimul special având în vedere condiţiile concrete în care s-a comis fapta - inculpatul era răspunzător pentru autovehiculul pe care lucra ca taximetrist iar victima a avut la rândul său culpă în declanşarea conflictului întrucât a refuzat să se deplaseze la poliţie şi să rezolve pe cale legală aspectele reclamate de inculpat.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, faţă de datele avute în vedere pentru majorarea pedepsei, executarea în regim de detenţie este singura modalitate aptă să conducă la reeducarea inculpatului şi la reinsertia socială a acestuia, critica formulată de acesta în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere ca modalitate de executare fiind nefondată.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că în declaraţia dată în faţa instanţei inculpatul a arătat că este de acord să plătească părţii civile suma de 10.500 euro cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de înmormântare situaţie faţă de care, în acord cu principiul disponibilităţii, care guvernează soluţionarea acţiunii civile, alăturată acţiunii penală, despăgubirile la care a fost obligat inculpatul au fost majorate.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchet şi de partea civilă, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată, sub aspectul laturii penale şi civile. A fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 320¹alin. (1) şi (7) C. proc. pen. În baza art. 183 C. pen. inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, au fost menţinute dispoziţiile privind pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie. S-a dedus, în continuare arestarea preventivă de la 10 februarie 2011, la zi şi, întrucât temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii arestării preventive subzistă, s-a menţinut starea de arest a inculpatului D.M.

A fost obligat inculpatul D.M., către partea civilă M.S.C., şi la echivalentul în RON la cursul B.N.R. la data plăţii, a sumei de 10.500 euro reprezentând despăgubiri materiale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii privind soluţionarea laturii civile şi cheltuielile judiciare.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească 150 RON cheltuieli judiciare statului, din care, 50 RON reprezintă 1/4 din onorariu avocat oficiu - ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului de Avocaţi Dolj.

Împotriva deciziei penale nr. 136 din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpatul D.M. şi partea civilă M.S.C.

Parchetul şi partea civilă M.S.C. au invocat cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen.

În motivare, s-a susţinut că faptei inculpatului i s-a dat o încadrare juridică greşită în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. în raport de numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, zona vizată (capul) şi urmarea produsă (decesul), inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide victima, fapta sa realizând elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen.

Sub aspectul cuantumului pedepsei închisorii s-a solicitat majorarea acestuia în acord cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa de 6 ani închisoare stabilită de instanţa de apel fiind redusă în raport cu gravitatea faptei comisă de inculpat, constând în uciderea unei persoane în vârstă de 65 ani, conduita inculpatului de influenţare a martorilor în proces şi cunoscut cu antecedente penale, ce a suferit în trecut o condamnare pentru lovire.

Partea civilă M.S.C. a invocat şi cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., solicitând majorarea daunelor morale ca urmare a suferinţelor morale încercate prin moartea tatălui său.

Inculpatul D.M. a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. - pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), solicitând reducerea pedepsei, schimbarea modalităţii de executare din detenţie în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante, căsătorit, cu un copil minor, fără antecedente penale şi comportare sinceră în proces şi a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., victima fiind cea care a generat conflictul.

Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile parchetului şi al părţii civile M.S.C. sunt fondate.

Omorul se săvârşeşte cu intenţia directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevăzând moartea victimei ca rezultat al activităţii sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat.

Prin latura sa subiectivă, omorul se deosebeşte de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte - infracţiune prevăzută de art. 183 C. pen. Dacă în cazul omorului, făptuitorul acţionează cu intenţia de a ucide, în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, acesta acţionează cu intenţia de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind totodată în culpă cu privire la producerea morţii victimei.

Atât în doctrină cât şi în practica judiciară, constant s-a statuat că intenţia de a ucide trebuie stabilită în raport cu toate împrejurările concrete ale cauzei, anume: zona de pe corp unde sunt aplicate loviturile, în sensul că este o zonă vitală sau nu; obiectul (instrumentul) folosit la săvârşirea infracţiunii (are sau nu aptitudinea de a ucide); numărul şi intensitatea loviturilor aplicate victimei; atitudinea făptuitorului după săvârşirea faptei.

În raport de toate aceste elemente ce se impun a fi analizate în cauză, reiese intenţia cu care făptuitorul a acţionat şi determină o corectă încadrare juridică a faptei.

Raportând cele enunţate la cauza dedusă judecăţii se constată că inculpatul D.M. a aplicat victimei M.O. lovituri repetate, în forţă, cu pumnii în zona feţei, iar după ce a căzut în genunchi a continuat să o lovească cu picioarele. Urmare a leziunilor traumatice suferite, victima a decedat.

Examinarea medico-legală a dovedit că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat leziunilor vasculare cerebrale (hemoragie, contuzie şi dilacerare cerebrală), consecinţa unui traumatism cranio - cerebral.

S-a concluzionat că leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, loviturile putând fi aplicate din faţă, lateral dreapta-stânga, între leziunile traumatice şi deces existând legătură de cauzalitate directă, necondiţionată (raport de constatarea medico-legală de autopsie din 20 aprilie 2010 întocmit de I.M.L. Craiova).

În cuprinsul actului medical s-a menţionat că victima a fost internată în spital la 9 februarie 2010 cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral grav, hematom acut subdural de emisfer drept, hemoragie meningee, la examenul computer tomograf evidenţiindu-se dilacerare cerebrală cu diametrul de 36 mm temporal drept, hematom subdural acut de emisfer cerebral drept cu efect de masă asupra sistemului ventricular.

C.S.M.L. a aprobat raportul de constatare medico-legală de autopsie nr. 669 din 20 aprilie 2010 efectuat de I.M.L. Craiova, cu excepţia pct. 3 din capitolul concluzii, care menţiona că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, cu precizarea că leziunile traumatice au putut fi produse prin lovire de mai multe ori cu pumnul în zona feţei, după care a căzut şi a fost lovit în continuare cu picioarele.

Aşadar, actele medico-legale au relevat că victima, urmare a loviturilor aplicate a suferit leziuni traumatice severe la nivelul capului, produse prin lovire repetată în zona feţei, cu pumnul, din faţă, lateral dreapta-stângă, ce i-au determinat decesul.

Ambele instanţe - fond şi apel - contrar actelor medicale au reţinut greşit că leziunile traumatice s-au produs prin lovire cu şi de corpuri dure, deşi C.S.M.L. din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici nu a aprobat un asemenea mecanism de producere a leziunilor, fiind realizată o interpretare eronată a concluziilor Comisiei Superioare de către cele două instanţe. De asemenea, se constată că în cuprinsul actelor medico-legale nu se menţionează că leziunile traumatice ale victimei de la nivelul capului -traumatism cranio cerebral grav, hemoragie meningee, dilacerare cerebrală, ce au condus la deces au fost produse prin lovire/izbire de corpuri dure/plan dur.

Martorul cu identitate protejată B.E. a relatat că a văzut momentul când inculpatul a lovit victima cu pumnii în zona feţei, repetat - iniţial de două ori, apoi după ce i-a căzut căciula de pe cap, de trei-patru ori - iar în final victima a căzut în zăpadă. Inculpatul a continuat să o lovească cu picioarele, apoi s-a urcat în autoturismul său şi a plecat.

Martorii M.A.M., V.E.R., B.M.I., N.I.C. au declarat că inculpatul a lovit victima repetat („în două rânduri) cu pumnul în zona feţei, iar după ce a căzut în genunchi i-a mai aplicat două lovituri cu picioarele în zona antebraţului drept.

De menţionat că, după cele întâmplate la data de 8 februarie 2010, în aceeaşi seară, inculpatul a luat legătura cu martorii sus-menţionaţi, M.A.M., V.E.R., B.M.I., N.I.C. - elevi de liceu ce locuiau în acelaşi internat al liceului din Caracal - sugerându-le ce anume să declare organelor de poliţie.

Concret, le-a spus că la momentul audierii să prezinte o altă situaţie de fapt decât realitatea, anume că victima a fost cea care a generat conflictul, în sensul că 1-a insultat, ameninţat şi lovit pe inculpat şi să nu declare că l-au văzut lovind victima cu picioarele.

Fiindu-le teamă de inculpat, cunoscut în oraş cu un comportament violent şi cu „relaţii";, au relatat organelor de cercetare penală, inclusiv procurorului, cele solicitate de către inculpat.

Ulterior, martorii au revenit asupra celor declarate iniţial, relatând cele întâmplate la 08.02.2010 şi precizând că şi-au modificat depoziţiile la cererea inculpatului, fiindu-le teamă de acesta.

Aşadar, declaraţiile martorilor M.A.M., V.E.R., B.M.I., N.I.C. din 12 aprilie 2010 date în faza urmăririi penale şi menţinute la cercetarea judecătorească reflectă adevărul şi se coroborează cu depoziţia martorului cu identitate protejată B.E. şi concluziile actelor medico-legale.

După comiterea faptei, inculpatul a abandonat victima, plecând cu taximetrul său. Martora N.M., ce trecea întâmplător pe stradă a observat victima aşezată în autoturismul său cu sânge la faţă şi frunte, a scos-o din maşină şi cu ajutorul a două persoane a transportat-o la spital.

Instanţa de apel reţine o situaţie de fapt contrară realităţii, nesusţinută de vreo probă, pentru a justifica încadrarea juridică a faptei inculpatului în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte - anume că decesul victimei s-a produs „ca urmare a faptului că atunci când victima a căzut în genunchi, s-a lovit cu capul de partea din spate a autoturismului ";. S-a arătat de către aceeaşi instanţă că inculpatul „nu a prevăzut că în urma loviturilor aplicate, victima, persoană în vârstă de 65 ani se poate dezechilibra şi poate să cadă, iar în cădere poate să se lovească de autoturism şi să sufere o leziune gravă urmată de deces";.

Nu există vreo probă testimonială sau ştiinţifică care să susţină o asemenea variantă, de altfel, instanţa de apel nici nu a indicat în cuprinsul deciziei de unde anume, din ce probe a reieşit o asemenea situaţie de fapt şi nu a observat că mecanismul de producere a leziunilor traumatice victimei, prin lovire cu şi de corpuri dure nu a fost aprobat de C.S.M.L.

Probele administrate, respectiv actele medico-legale coroborate cu depoziţiile martorilor au dovedit că inculpatul D.M. (în vârstă de 36 ani) a aplicat victimei M.O. lovituri repetate, de mare intensitate, în faţă cu pumnii, la nivelul capului, din faţă, lateral dreapta-stânga, iar după ce victima a căzut a lovit-o în continuare cu picioarele.

Nu a existat nicio lovire a victimei, izbire de corpuri dure/planuri dure, respectiv de carosabil sau de autoturism, iar în acest sens se au în vedere următoarele:

Martorul cu identitate protejată B.E. a precizat că urmare a loviturilor aplicate de către inculpat cu pumnii, repetat, în zona feţei, victima a căzut în zăpadă. Inculpatul D.M. a declarat instanţei cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă că la momentul incidentului, zăpada aşternută pe carosabil, măsura aproximativ 20 cm.

În procesul-verbal de reconstituire întocmit de organele de urmărire penală, inculpatul a precizat că la data de 8.02.2010 era o zi de iarnă, cu zăpadă abundentă.

În aceste condiţii, o eventuală lovire a victimei cu capul de carosabil (varianta instanţei de fond) atâta vreme cât stratul de zăpadă măsura aproximativ 20 cm, ar fi fost imposibil să-i determine un traumatism cranio - cerebral cu dilacerare cerebrală.

De altfel, în constatările preliminare întocmite de IML Craiova s-a precizat că moartea numitului M.O. a fost violentă...leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu corp dur, putând fi aplicate din faţă-spate, lateral dreapta.

C.S.M.L. a exclus mecanismul de producere a leziunilor prin lovire cu şi de corpuri dure.

Ca atare, nu s-a dovedit nicio lovire a victimei sau izbire de planuri dure/corpuri dure, cum greşit au reţinut cele două instanţe -fond, apel - cu consecinţa unei greşite încadrări juridice a faptei inculpatului în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Prin urmare, lovirea repetată a victimei - persoană în vârstă de 65 ani, cu pumnii, din faţă, lateral dreapta-stânga, într-o zonă vitală, cum este aceea a capului, cu o intensitate deosebită, producându-i leziuni grave - traumatism cranio-cerebral, hematom acut subdural de emisfer drept, hemoragie meningee, dilacerare cerebrală - care i-au cauzat moartea, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de omor.

În raport de aceste elemente de fapt, este evidentă intenţia inculpatului cu care a acţionat, aceea de a suprima viaţa victimei, iar nu de a o vătăma corporal, acesta prevăzând rezultatul faptei sale şi deşi nu 1-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.

Concluzionând, în cauză este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., (faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică) - invocat de parchet şi partea civilă M.S.C., întrucât ne aflăm în situaţia în care inculpatul D.M. a fost condamnat pentru o altă infracţiune decât cea ale cărei elemente constitutive sunt întrunite - aceea de omor calificat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursurile Parchetului şi părţii civile M.S.C., declarate împotriva deciziei penale nr. 136 din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova , va casa decizia şi sentinţa penală nr. 22 din 10 februarie 2011 a Tribunalului Olt, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei. Conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului D.M. din loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. în omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., omorul fiind săvârşit în public, în stradă.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului D.M. pentru fapta săvârşită de au în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura şi gravitatea faptei comise, infracţiune contra vieţii, împrejurările comiterii faptei, urmările produse, datele care circumstanţiază persoana inculpatului. Se impun a fi reţinute în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen. - conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunii, vârsta tânără 36 ani, căsătorit cu un copil minor în întreţinere, acesta fiind de acord să plătească părţii civile suma de 10.500 euro reprezentând cheltuielile de înmormântare ale victimei.

Caracterizările depuse la dosar atestă o comportare foarte bună a inculpatului la locul de muncă - angajat din octombrie 2005 ca taximetrist la S.D. SRL.

Urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare, pedeapsa cu închisoarea va fi coborâtă sub minimul special, cel mult până la o treime din minimul special, conform dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. şi până la un cuantum care să asigure realizarea scopului preventiv, dar şi educativ al pedepsei definit în art. 52 C. pen.

Cât priveşte cererea inculpatului de reducere a pedepsei închisorii şi schimbarea modalităţii de executare, din detenţie în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, Înalta Curte apreciază că se impune stabilirea pedepsei la 8 ani închisoare, (prin admiterea recursurilor parchetului şi părţii civile) şi executare în detenţie pentru omor calificat, din considerentele arătate în cuprinsul deciziei. Se are în vedere şi faptul că incidentul a fost provocat de inculpat, care s-a deplasat în urmărirea autoturismului condus de partea vătămată şi pentru că aceasta refuza să meargă la poliţie, inculpatul a început să o lovească cu pumnii în zona feţei. Apoi, inculpatul D.M. este cunoscut cu antecedente penale, avându-se în vedere că prin sentinţa penală nr. 488 din 15 iunie 1998 a Judecătoriei Caracal, a fost condamnat la amendă penală pentru lovire, iar în proces a încercat să influenţeze martorii, să-i determine să prezinte o altă situaţie de fapt pentru a-i diminua răspunderea penală.

În conformitate cu prevederile art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţa atenuantă, săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă actiune ilicită gravă.

Din probele administrate a rezultat că inculpatul, iar nu victima a manifestat o comportare agresivă. Astfel, inculpatul în timp ce conducea autoturismul taxi a intrat în coliziune cu autoturismul părţii vătămate ce se deplasa din sens opus, acesta din urmă acroşându-i oglinda retrovizoare stânga-faţă. Imediat inculpatul a întors autoturismul, a pornit în urmărirea părţii vătămate şi a ajuns-o din urmă când încerca să-şi parcheze maşina în faţa imobilului în care locuia. întrucât partea vătămată a refuzat să-l însoţească la politie, inculpatul a început să o lovească cu pumnii în zona capului, după cum martorii oculari au relatat.

Aşadar, nu a existat nicio acţiune de provocare din partea victimei, nefiind dovedită o astfel de actiune şi care să-i fi pricinuit inculpatului o stare de puternică tulburare sau emoţie, sub stăpânirea căreia a comis infracţiunea.

Dimpotrivă, inculpatul a luat prin surprindere victima, lovind-o repetat cu mare intensitate, într-o zonă vitală, pricinuindu-i leziuni traumatice ce i-au determinat moartea. Faptul că i-a fost acroşată oglinda retrovizoare de către autoturismul victimei, nu este posibil a-i genera inculpatului o asemenea tulburare sau emoţie puternică, în sensul prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., să-i fi produs o asemenea surescitare nervoasă încât să-i răpească posibilitatea de control asupra acţiunilor sale, cu atât mai mult cu cât, victima în vârstă de 65 ani nu era însoţită de vreo altă persoană.

Din aceste considerente, circumstanţa atenuantă a provocării nu se impune a fi reţinută în favoarea inculpatului D.M., cerinţele dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. nefiind îndeplinite.

Pentru aceste considerente recursul inculpatului D.M. este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sub aspectul laturii civile, partea civilă M.S.C. a solicitat în recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 17² C. proc. pen. (prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii) majorarea daunelor morale, ca urmare a suferinţelor psihice îndurate în urma morţii părintelui său.

Referitor la daunele morale, prejudiciile nepatrimoniale, constituie acele consecinţe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conţinut neeconomic şi care rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.

Asemenea consecinţe pot fi durerile fizice, psihice, afective, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnităţii etc.

Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate etc.

În speţă, partea civilă M.S.C., fiul victimei a suferit un prejudiciu moral afectiv, generat nu numai de moartea tatălui său, care i-a pricinuit suferinţă, durere dar şi de modalitatea în care acesta a decedat, violent şi neaşteptat şi în consecinţă, constatând îndeplinite condiţiile legale, s-a dispus obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea civilă.

În ceea ce priveşte stabilirea cuantumului acestora, se impune a se avea în vedere ca acestea să nu constituie venituri nejustificate pentru partea civilă, astfel că prin obligarea inculpatului la 30.000 RON cu titlu de daune morale, este în măsură să ofere o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă şi prin urmare, majorarea cuantumului acestora nu se justifică.

Sub acest aspect, critica părţii civile M.S.C. este nefondată.

În temeiul dispoziţiilor art. 38¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.M., durata reţinerii şi arătării preventive de la 20 aprilie 2010 la 16 noiembrie 2011. |

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi partea civilă M.S.C. împotriva deciziei penale nr. 136 din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 22 din 10 februarie 2011 a Tribunalului Olt numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.

Conform art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul D.M. din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul D.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71, 64 C. pen. interzice exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Deduce din pedeapsa aplicată în prezenta cauză durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 aprilie 2010 la 16 noiembrie 2011.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva aceleiaşi decizii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 4086/2011. Penal. Arestare provizorie în...		ICCJ. Decizia nr. 3905/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 4052/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4052/2011. Penal