ICCJ. Decizia nr. 4288/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4288/2011
Dosar nr. 9895/1/2011
Şedinţa publică din 15 decembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate printre alţii, de inculpaţii C.V. şi D.A.M.M. împotriva Sentinţei penale nr. 445 din data de 06 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus, în baza art. 300 raportat la art. 160b C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpaţilor.
Instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Verificând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prev. de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, până la acest moment procesual, s-a apreciat că nu a intervenit o schimbare a situaţiei care a fundamentat luarea măsurii preventive, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen. şi este incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică. în conformitate cu dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., evaluând existenţa pericolului pentru ordinea publică prin raportare la criteriile enunţate de dispoziţia legală mai sus menţionată, s-a apreciat că acest pericol este actual, având în vedere gravitatea faptelor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, modalitatea în care se reţine că au acţionat, precum şi cantitatea mare de droguri presupus a fi traficată.
Cât priveşte durata arestării preventive, deşi îndelungată, instanţa a apreciat-o ca fiind rezonabilă, prin raportare la complexitatea cauzei, gravitatea faptelor şi ritmul de desfăşurare a procedurilor (inculpaţii au fost arestaţi la 19 mai 2010, instanţa de fond a fost sesizată în luna august 2010 şi a soluţionat cauza la 06 mai 2011, instanţa de apel fiind sesizată la 1 iulie 2011).
Faţă de toate aceste aspecte, având în vedere şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, Curtea a considerat că, cel puţin la acest moment procesual, nu se justifică luarea faţă de inculpaţi de măsuri alternative la privarea de libertate.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor şi a fost menţinută starea de arest preventiv a acestora.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recursuri inculpaţii, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Examinând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursurile inculpaţilor nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, se constată că instanţa de apel a verificat în mod corespunzător legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă şi că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, luarea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că sunt incidente temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că detenţia este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de droguri, în cadrul unui grup infracţional organizat, pentru care s-a dispus trimiterea inculpaţilor în judecată şi condamnarea în primă instanţă, lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din natura şi modalitatea de comitere a faptelor săvârşite în concurs şi în formă continuată, care au lezat mai multe valori sociale, cât şi din urmările produse de astfel de fapte.
Pe de altă parte, natura, amploarea şi modalitatea de comitere a infracţiunilor sus-menţionate relevă nu doar o periculozitate infracţională dată şi de perseverenţa inculpaţilor, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea acestora în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Totodată, condamnarea inculpaţilor în primă instanţă, la pedepse rezultante de 18 ani (pentru inculpatul C.V.) şi 12 ani închisoare (pentru inculpatul D.A.M.), chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea acestora, oferă indicii cu privire la vinovăţia inculpaţilor şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Drept urmare, se constată că măsura arestării preventive este legală şi temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfăşurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.V. şi D.A.M.M. împotriva Încheierii din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.V. şi D.A.M. împotriva Încheierii din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 3*8462/3/2010 (2431/2011).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4286/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4294/2011. Penal → |
|---|
