ICCJ. Decizia nr. 4297/2011. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4297/2011

Dosar nr. 26421/3/2010

Şedinţa publică din 16 decembrie 2011

Asupra recursurilor penale de faţă,

Prin Sentinţa penală nr. 297 din 11 martie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a hotărât următoarele:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, reţinute în sarcina inculpatului S.F.S., în ceea ce priveşte deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, din infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F.S., zis ";G."; la pedeapsa de 13 (treisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie.

S-a făcut aplic. art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-a făcut aplic. art. 65 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 750 din 23 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti - secţia a II-a penală şi contopeşte restul neexecutat de 699 zile cu prezenta pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 (treisprezece) ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, în stare de recidivă postcondamnatorie.

S-a făcut aplic. art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 750 din 23 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti - secţia a II-a penală şi contopeşte restul neexecutat de 699 zile cu prezenta pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta executând pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final 15 (cincisprezece) ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi.

S-a făcut aplic. art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului (M.A.P. nr. 283/U.P. din 10 decembrie 2009, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 48810/3/2009).

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 9 decembrie 2009 la zi.

În temeiul art. 2 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata D.G. la pedeapsa de 13 (treisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie.

S-a făcut aplic. art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-a făcut aplic art. 65 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicate inculpatei prin Sentinţa penală nr. 13 din 15 ianuarie 2002 a Tribunalului Prahova, secţia penală, şi a contopit restul neexecutat de 1249 zile cu prezenta pedeapsă, inculpata executând pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final 15 (cincisprezece) ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatei (M.A.P. nr. 284/U.P./10 decembrie 2009, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 48810/3/2009).

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 9 decembrie 2009 la zi.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpaţi următoarele: patru telefoane mobile, douăsprezece cartele SIM şi două cântare electronice de mare precizie (indisponibilizate cu dovezile: nr. X din 7 ianuarie 2010, nr. Y din 7 ianuarie 2010, nr. Z din 12 ianuarie 2010 şi nr. W din 1 februarie 2010).

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. corob. cu art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a confiscat de la inculpaţi: imobilul situat în oraşul Pantelimon, jud. Ilfov (compus din construcţie şi terenul aferent, intabulat în C.F. Pantelimon şi înregistrat în planul cadastral cu nr. X, indisponibilizat prin încheierea nr. X din 26 ianuarie 2010); confiscă de la inculpat: autoturismul marca M.-B. (cu nr. de identificare X) şi motocicleta marca Y. (cu nr. de identificare Y); confiscă de la inculpată: autoturismul marca J.G.C. (cu serie motor Y) şi suma de 145 RON (indisponibilizată cu dovada seria nr. P din 17 decembrie 2009).

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. corob. cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a confiscat, în vederea distrugerii, cantitatea de 2.016,47 grame substanţă conţinând heroină şi cofeină (rămasă după efectuarea analizelor de laborator, cu păstrarea de contraprobe, indisponibilizată cu dovezile din 16 decembrie 2009 şi din 8 ianuarie 2010).

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a dispus restituirea celorlalte lucruri indisponibilizate de la inculpaţi, nerestituite de procuror şi în raport de care nu s-a dispus confiscarea (o agendă inscripţionată ";2001";; două carduri micro SD; două încărcătoare de telefon mobil, de culoare neagră; un sac din plastic de culoare neagră, în care s-ar afla două aparate electronice tip DVR).

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a menţinut măsurile asigurătorii luate în cauză.

Judecătorul fondului a reţinut în sarcina inculpatul S.F.S. că în cursul anilor 2008 - 2009, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în repetate rânduri, a cumpărat cu suma de 15.000 euro heroină, a deţinut, a oferit spre vânzare şi a vândut heroină primită din Turcia în mai multe colete, ca urmare a intermedierii realizate de către martorul M.O., fiind surprins în timp ce prelua, la data de 9 decembrie 2009, împreună cu inculpata D.G., cantitatea de 2.024,2 grame heroină. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la adresa din localitatea Pantelimon, jud. Ilfov, la aceiaşi dată, inculpatului i s-au găsit cantitatea de 0,71 grame heroină şi un comprimat de clorhidrat de metadonă, deţinute, fără drept de acesta, în vederea consumului propriu.

S-a apreciat de prima instanţă că cele două infracţiuni au fost săvârşite de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, astfel că îi sunt aplicabile disp. art. 33 lit. a) C. pen. privind concursul de infracţiuni.

În ceea ce priveşte reţinerea în sarcina inculpatului, în legătură cu cea de-a doua infracţiune, a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) infracţiunea continuată, instanţa fondului a opinat că probatoriul administrat în cauză nu susţine decât o singură deţinere de droguri de mare risc, iar simpla depistare a unui număr de 49 de seringi hipodermice şi a două fiole din sticlă ce prezentau urme de heroină, nu poate demonstra contrariul. Prin urmare a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice în sensul celor menţionate.

Inculpatei D.G. i se impută că, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anilor 2008 - 2009, a deţinut, a oferit spre vânzare şi vândut heroina primită din Turcia în mai multe colete, ca urmare a intermedierii realizate de martorul M.O., fiind surprinsă în timp ce prelua, la data de 9 decembrie 2009, împreună cu coinculpatul, cantitatea de 2.024,2 grame heroină.

Cât privesc declaraţiile celor acuzaţi, instanţa a constatat că inculpatul S.F.S. a recunoscut constant traficul de droguri de mare risc în legătură cu care s-a organizat şi a fost prins în flagrant şi deţinerea de droguri de mare risc, fără drept, în scopul consumului propriu. Nu a recunoscut însă celelalte acţiuni care intră în conţinutul infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc pentru care a fost trimis în judecată, încercând să acrediteze ideea că toate tranzacţiile de heroină puse la punct prin telefon împreună cu martorul M.O. nu au fost decât angajamente neîndeplinite din partea celui din urmă (fie coletele primite nu conţineau heroină, fie nu mai primea coletele promise). Totodată, a încercat să o absolve de orice implicare pe inculpata D.G., susţinând că nu avea cunoştinţă nici despre negocierile sale cu martorul M.O., nici despre scopul în care s-au deplasat în Autogara Filaret de pe raza sectorului 5, Bucureşti, concubina sa nefăcând altceva decât un serviciu normal pentru relaţia în care se aflau, respectiv a condus maşina.

Inculpata D.G. a susţinut în permanenţă că nu se face vinovată de traficul de droguri de mare risc de care este acuzată, că nu a cunoscut nimic despre negocierile concubinului său cu martorul M.O., iar deplasarea în Autogara Filaret, la volanul maşinii, a făcut-o ca un serviciu pentru acesta.

Instanţa a apreciat că declaraţiile ambilor inculpaţi sunt date pro causa, în contradicţie vădită cu declaraţiile martorilor M.O., M.I., M.S.F., ";B.S.C."; şi ";P.A."; (ultimii martori cu identitate protejată), din care reiese că inculpaţi (dintre care inculpatul S.F.S. era cunoscut sub porecla de ";G.";) traficau diferite cantităţi de heroină către alţi dealeri/consumatori de droguri, preferând să plaseze cât mai repede cantităţile de care dispuneau pentru a nu fi descoperiţi de organele de urmărire penală cu ele, concomitent, încercând să îşi aleagă parteneri care să le confere atât siguranţa obţinerii câştigurilor ilicite, cât şi pe aceea de a nu fi folosiţi la organizarea de vânzări supravegheate de către poliţie.

Teama de a nu fi prinşi de către autorităţi a reieşit în mod clar din modul precaut în care îşi desfăşurau acţiunile, din toate convorbirile telefonice purtate desprinzându-se în paralel şi grija de a-şi asigura tot timpul droguri pentru a nu pierde clienţi (discuţiile inculpat S.F.S. - martorul M.O., inculpată D.G. - martora D.M.).

Este de o extremă relevanţă pentru justa soluţionare a cauzei, calculul estimativ al beneficiilor infracţionale (corect evaluate de către procuror) ale inculpaţilor - persoane în plină putere de muncă, incapabile a proba obţinerea celor necesare traiului prin muncă, oferind argumentul imposibilităţii angajării cu forme legale din pricina existenţei de condamnări anterioare, precum şi justificarea unei forme de întreţinere (chiar a unui împrumut substanţial) din partea părinţilor inculpatei. Împrejurarea că martora D.M. a confirmat apărarea fiicei sale nu este în măsură a contrabalansa cele susţinute de acuzare, însăşi convorbirile telefonice invocate relevând că - deşi ar fi existat un împrumut - acesta trebuia restituit.

Nu în ultimul rând, instanţa a reţinut că acumularea de valori însemnate (un imobil situat în oraşul Pantelimon, un autoturism marca M.-B., o motocicletă marca Y., un autoturism marca J.G.C.) de către inculpaţi, de la eliberarea lor din penitenciar (luna iunie 2008, respectiv luna septembrie 2007), în condiţiile economice descrise, este rodul unui rulaj la acelaşi nivel de droguri de mare risc, despre care însuşi inculpatul S.F.S. şi-a exprimat nedumerirea că nu a fost încă dezavuat de poliţie, acelaşi inculpat fiind cel care îi replica furnizorului de droguri (martorul M.O.) că indiferent cât de mari au fost sumele în euro pe care i le datora pentru livrările anterioare, s-a comportat principial şi s-a achitat de datorii (este vorba de mii şi zeci de mii de euro).

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor instanţa a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, pentru inculpatul S.F.S. s-a avut în vedere că prima dintre infracţiuni (de trafic) a fost săvârşită în formă continuată, cantităţile mari de droguri traficate, antecedenţa penală a acestuia, faptul că a suferit cinci condamnări pentru acelaşi gen de infracţiuni, a recunoscut parţial învinuirile aduse, este fără ocupaţie şi nu are copii.

Pentru inculpata D.G. instanţa fondului a constatat că circumstanţele reale ale săvârşirii faptei sunt similare cu cele ale coinculpatului, este recidivistă postcondamnatorie suferind două condamnări pentru acelaşi timp de infracţiune cu cea dedusă judecăţii, nu are ocupaţie şi copii.

În raport de circumstanţele reale ale faptelor şi de cele ale inculpaţilor, prima instanţa a apreciat că este exclusă reţinerea oricărei circumstanţe atenuante judiciare în favoarea acestora considerând că, condamnarea la pedeapsa de 15 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru fiecare inculpat concordă cu scopul pedepsei reglementat de art. 52 C. pen.

Întrucât inculpaţilor nu li se permite a se bucura de bunurile de valoare achiziţionate în legătură cu care nu au probat dobândirea onestă, acestea se consideră că trebuie a fi confiscate, cu atât mai mult cu cât sumele mari de bani câştigate din traficul ilicit de droguri de mare risc nu se mai găsesc.

Sentinţa a fost apelată de inculpaţi.

Inculpatul S.F.S. vizează redozarea pedepsei aplicate, apreciată prea severă.

Recursul inculpatei D.G. vizează achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În baza propriei evaluării a probelor cauzei prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a considerat că criticile formulate de inculpaţi sunt neîntemeiate.

În consecinţă, pe calea Deciziei penale nr. 215 A din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti s-au respins ca nefondate ambele apeluri.

În continuare împotriva deciziei s-a exercitat calea de atac a recursului de către aceleaşi persoane.

S-au invocat următoarele: nu s-a procedat la audierea martorului S.G., judecarea apelului s-a făcut cu respingerea cererii de pregătire a apărării, inculpaţii au fost privaţi astfel de o apărare eficientă, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra confiscării speciale a bunurilor indisponibilizate prin sechestru - se solicită astfel rejudecarea cauzei.

S-au ignorat criticile apărării cu privire la greşita condamnare, nu s-a realizat o examinare efectivă a cauzei - se solicită astfel pronunţarea unei soluţii de achitare.

Nu s-a făcut dovada că bunurile confiscate au fost dobândite cu bani rezultaţi din traficul de droguri.

Pedepsele de câte 15 ani închisoare pentru fiecare inculpat au fost apreciate ca fiind mult prea aspre.

Instanţa de recurs, în funcţie de motivele invocate, cazurile de casare incidente, cu abordarea speţei şi prin prisma celor ce pot fi tratate din oficiu, reţine următoarele:

Probatoriul administrat în cauză este concludent şi pertinent atât în dovedirea existenţei faptelor deduse judecăţii, cât şi a săvârşirii lor cu vinovăţie de către inculpaţi.

Astfel, inculpata D.G. s-a apărat constant că nu a ştiut ce conţine pachetele găsite asupra ei, motivând că a făcut un serviciu unei persoane de altă cetăţenie fără a-i dezvălui identitatea. Or, acest lucru este neverosimil, nu numai având în vedere întregul context infracţional, respectiv discuţiile şi mesajele de tip SIM purtate de inculpaţi cu M.O. prin care au stabilit detaliile organizării mai multor transporturi de heroină din Turcia în România, ci şi faptul că nu te deplasezi noaptea, în jurul orei 2:30 din Pantelimon, unde aceştia locuiesc în Bucureşti pentru a prelua pachetul unui necunoscut nestabilindu-se, în prealabil nici ce vei face cu el ulterior.

Mai mult, inculpata ştia că, concubinul său, coinculpatul S.F.S. este consumator de heroină şi în condiţiile lipsei unei activităţi licite era evident că acesta nu avea altă sursă de procurare.

De altfel, martorul audiat sub identitate protejată ";P.A.";, consumator de heroină a arătat că lua legătura telefonic cu inculpaţii pentru a-şi cumpăra heroină utilizând pentru aceasta termenul de ";euro";, lucru confirmat şi de numita L.G. care conform interceptărilor, convorbirilor telefonice, reiese că trebuia să se întâlnească cu inculpata pentru a-i remite cantitatea de 79 grame heroină.

De asemenea, interceptările convorbirilor telefonice au relevat nu numai că inculpata avea cunoştinţă despre trafic de heroină realizat de către concubinul său, coinculpatul S.F.S., dar şi ea personal era implicată în vânzarea de heroină către consumatori, efectua plăţi reprezentând contravaloarea heroinei către inculpatul M.O. prin intermediul soţiei acestuia, martora M.S.F..

Relevante sunt în acest sens discuţiile purtate între inculpaţi în 30 august 2009 când inculpatul S. îi solicită concubinei să pregătească dozele de heroină: ";... Pregăteşte aia, să nu mai stea S., ai auzit? şi cea dintre inculpată şi martora M.S.F. în data de 16 august 2009, când trebuia să se întâlnească în apropierea Secţiei 7 Poliţie pentru ca ";să-ţi dau şi eu ceva";.

În raport de aceste evidenţe de netăgăduit, soluţia de condamnare a inculpatei D.G. pentru infracţiunea dedusă judecăţii este bazată pe probe certe şi indubitabile de vinovăţie, aplicându-i-se o pedeapsă just cuantificată.

Cât priveşte pedeapsa aplicată inculpatul S.F.S., şi în privinţa acestuia au fost respectate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aceasta fiind corespunzătoare pericolului faptei, circumstanţelor săvârşirii ei şi antecedenţei penale bogate.

Având în vedere că celelalte pedepse la care a fost condamnat anterior inculpatul nu şi-au atins scopul, Curtea a apreciat cu just temei că se impune aplicarea unei pedepse mai ferme care să implice o perioadă mai mare de detenţie, timp necesar pentru ca acesta să aibă timp să deceleze asupra conduitei sale sociale, scopul pedepsei instituit de disp. art. 52 C. pen. având pe lângă obiectivul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concluzionând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte fapta pendinte cât şi comportamentul făptuitorului, în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşiri unor fapte penale similare.

Reluarea activităţi infracţionale după ce a suferit multiple condamnări pentru acelaşi gen de fapte săvârşite anterior, reprezintă un indice de incorigibilitate extremă a inculpatului, ce impune şi o pedeapsă pe măsură, astfel că nu se justifică modificarea pedepselor aplicate inculpatului de instanţa fondului, menţinute şi în apel.

Sub aspect probator, este de constatat că inculpatul S.F.S. a recunoscut constant traficul de droguri de mare risc în legătură cu care s-a organizat şi a fost prins în flagrant şi deţinerea de droguri de mare risc, fără drept, în scopul consumului propriu. Nu a recunoscut însă celelalte acţiuni care intră în conţinutul infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc pentru care a fost trimis în judecată, încercând să acrediteze ideea că toate tranzacţiile de heroină puse la punct prin telefon împreună cu martorul M.O. nu au fost decât angajamente neîndeplinite din partea celui din urmă (fie coletele primite nu conţineau heroină, fie nu mai primea coletele promise). Totodată, a încercat să o absolve de orice implicare pe inculpata D.G., susţinând că nu avea cunoştinţă nici despre negocierile sale cu martorul M.O., nici despre scopul în care s-au deplasat în Autogara Filaret de pe raza sectorului 5, Bucureşti, concubina sa nefăcând altceva decât un serviciu normal pentru relaţia în care se aflau, respectiv a condus maşina.

Instanţa de fond a apreciat obiectiv că declaraţiile ambilor inculpaţi sunt date pro causa, în contradicţie vădită cu declaraţiile martorilor M.O., M.I., M.S.F., ";B.S.C."; şi ";P.A."; (ultimii martori cu identitate protejată), din care reiese că inculpaţii traficau diferite cantităţi de heroină către alţi dealeri/consumatori de droguri, preferând să plaseze cât mai repede cantităţile de care dispuneau pentru a nu fi descoperiţi de organele de urmărire penală cu ele, concomitent, încercând să îşi aleagă parteneri care să le confere atât siguranţa obţinerii câştigurilor ilicite, cât şi pe aceea de a nu fi folosiţi la organizarea de vânzări supravegheate de către poliţie.

Teama de a nu fi prinşi de către autorităţi a reieşit în mod clar din modul precaut în care îşi desfăşurau acţiunile, din toate convorbirile telefonice purtate desprinzându-se în paralel şi grija de a-şi asigura tot timpul droguri pentru a nu pierde clienţi.

În consecinţă probatoriul vast administrat a consfinţit o stare de fapt corect individualizată de către instanţa fondului, reluată şi în apel, criticile din recurs pe acest palier juridic nefiind decât nişte forţări din partea inculpaţilor în a tergiversa finalizarea cauzei, ansamblul probator fiind suficient şi concludent pentru a se putea pronunţa soluţii în speţă.

Tot o forţare procesuală este şi solicitarea din recurs de a se constata că inculpaţii au fost privaţi de dreptul la apărare în apel. Astfel, în faza de prim control judiciar, derularea cauzei s-a concretizat în mai multe etape procesuale în cadrul cărora ambii inculpaţi au fost asistaţi de apărător ales. Este real că pe fond, în apel, avocaţii titulari au delegat în substituire pe avocat E.D. care s-a prezentat în instanţă atât pentru termenul din 26 mai 2011 cât şi ulterior pentru cel din 2 iunie 2011, interval de timp în care s-au depus şi memorii, aşa încât solicitarea amânării pentru pregătirea apărării nu a fost justificat primită de către instanţă. De altfel, concluziile depuse în apel denotă o pregătire aprofundată a cauzei din partea avocatului, inculpaţii beneficiind în acest sens de o apărare calificată şi efectivă.

Nu în ultimul rând, este de o extremă relevanţă pentru justa soluţionare a cauzei, calculul estimativ al beneficiilor infracţionale ale inculpaţilor, corect evaluate de procuror - persoane în plină putere de muncă, oferind argumentul imposibilităţii angajării cu forme legale din pricina existenţei de condamnări anterioare, precum şi justificarea unei forme de întreţinere din partea părinţilor inculpatei. Instanţa de fond a reţinut cu just temei că acumularea de valori însemnate (un imobil situat în oraşul Pantelimon, un autoturism marca M.-B., o motocicletă marca Y., un autoturism marca J.G.C.) de către inculpaţi, de la eliberarea lor din penitenciar (luna iunie 2008, respectiv luna septembrie 2007), în condiţiile economice descrise, este rodul unui rulaj de droguri de mare risc. Toate apărările invocate, inclusiv în recurs, raportat la aceste aspecte apar astfel ca superflue.

În consecinţă, recursurile de faţă fiind nefondate, decizia fiind pronunţată sub auspicii de deplină legalitate şi temeinicie, pe considerentele art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, cu deducerea perioadelor executate de inculpaţi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.F.S. şi D.G. împotriva Deciziei penale nr. 215/A din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 decembrie 2009 la 16 decembrie 2011.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2011.

++++

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 852/2011

Dosar nr. 02889/99/2010

Şedinţa publică din 4 martie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 513 din 7 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 2889/99/2010 al Tribunalului Iaşi s-a dispus condamnarea inculpatului M.F.A., deţinut în Penitenciarul Iaşi, cu domiciliul în Iaşi, fără ocupaţie, necăsătorit, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 269 alin. (3) C. pen. s-a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta la restul de 1515 zile închisoare, rămase neexecutate din pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 7 mai 2008, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare şi 1515 zile închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) şi b) teza a doua C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 36, alin. (3) C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicată prin prezenta sentinţă perioada executată începând de la data de 21 ianuarie 2009 la zi.

S-a dispus retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Iaşi în baza Sentinţei penale 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la 7 mai 2008 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 189 alin. (1) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul judecaţii, av. D.G., în cuantum de 400 RON se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpatul M.F.A. a fost condamnat prin Sentinţa penală 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la o pedeapsă de 4 ani şi 3 luni închisoare, fiind încarcerat în Penitenciarul Iaşi la data de 21 ianuarie 2009.

În cursul executării pedepsei, inculpatul a fost repartizat la regimul semideschis iar din data de 1 iunie 2009 a început să fie folosit la munca în afara penitenciarului.

În ziua de 25 septembrie 2009, în timp ce se afla la punctul de lucru şantier P., în spatele P.C. din mun. Iaşi, împreună cu mai mulţi deţinuţi, sub supravegherea martorului C.I., în jurul orei 12, profitând de un moment de pauză, s-a deplasat într-o zonă ferită şi printr-o spărtură a gardului împrejmuitor a părăsit fără drept perimetrul şantierului. Lipsa inculpatului a fost sesizată imediat de către agentul supraveghetor care l-a observat pe inculpat în timp ce se îndepărta. În ciuda faptului că martorul a strigat la inculpat să se întoarcă acesta a continuat să se îndepărteze. Agentul supraveghetor C.I. a raportat evenimentul la dispecerul unităţii penitenciare iar în urma activităţilor specifice de căutare, inculpatul a fost depistat de o patrulă de poliţie, în aceeaşi zi, la ora 17,50, în dreptul imobilului din mun. Iaşi, fiind reîncarcerat.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţă, rezultă din înscrisurile referitoare la situaţia juridică a inculpatului, declaraţiile martorului C.I. atât din cursul urmării penale cât şi din cursul judecăţii, declaraţii în concordanţă cu care sunt şi declaraţiile inculpatului audiat atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, când a recunoscut în mod constant săvârşirea faptei.

În drept:

Faţă de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, instanţa a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive, atât pe latura obiectiva cât şi pe latura subiectivă ale infracţiunii de evadare, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, prevăzând şi urmărind lezarea relaţiilor sociale privind înfăptuirea justiţiei, în contextul în care cunoştea că se afla în stare legală de deţinere ca urmare a condamnării sale definitive prin Sentinţa penală 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, a fost avertizat chiar şi de martorul C.I. şi se afla la punctul de lucru sub pază.

Având în vedere că fapta de care este acuzat inculpatul există, constituie infracţiunea de evadare prevăzută şi pedepsită de art. 269 alin. (1) C. pen. şi a fost săvârşită de acesta cu vinovăţie, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. instanţa a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului ei de executare s-a ţinut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare, de gravitatea faptei, prin care se aduce atingere relaţiilor sociale privind înfăptuirea justiţiei, de împrejurările săvârşirii faptei, de starea de recidiva poscondamnatorie şi postexecutorie în care se află inculpatul, dată fiind fişa de cazier a acestuia, dar şi de durata de câteva ore a stării ilegale de libertate, atitudinea inculpatului în momentul depistării când nu a opus rezistenţă şi de poziţia sinceră adoptată în cursul procesului penal. Faţă de toate circumstanţele reale şi personale, instanţa a apreciat că în favoarea inculpaţilor nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, însă în dozarea pedepsei instanţa se va orienta spre minimul special.

Ţinând cont de gravitatea faptei, de impactul în mediul persoanelor private de libertate a activităţii infracţionale a inculpatului, de atitudinea inculpatului care a înţeles ";să profite"; în acest mod de încrederea acordată prin includerea în regimul semideschis de executare a pedepsei şi scoaterea la muncă în afara Penitenciarului Iaşi, faţă de necesitatea reeducării şi formării unei atitudini corecte faţă de relaţiile sociale lezate, instanţa a apreciat că doar executarea în regim privativ de libertate satisface finalitatea sancţionatorie şi privativă a pedepsei, conform art. 52 C. pen.

În speţă, sub aspectul regimului sancţionator, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) C. pen., şi a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta la restul de 1515 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 7 mai 2008. În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicată prin prezenta sentinţă perioada executată începând de la data de 21 ianuarie 2009 la zi şi s-a dispus retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Iaşi în baza Sentinţei penale nr. 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la 7 mai 2008 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia.

Având în vedere natura infracţiunii săvârşite de către inculpat dar şi conduita anterioară a acestuia, gravitatea concretă a faptei săvârşite instanţa a apreciat că se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, drepturile fiind incompatibile cu condamnarea pentru o infracţiune contra autorităţii. Având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu este acceptabil ca un deţinut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenţie (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găseşte închis ca urmare a unei condamnări iar interdicţia absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, instanţa a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege, ca drept democratic universal, în condiţiile în care simpla condamnare nu poate conduce la o incapacitate deplină referitoare la drepturile cetăţeneşti.

În termen legal, sentinţa penală pronunţată de tribunal a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie ce vizează următoarele aspecte:

- greşita deducere din durata pedepsei aplicate a perioadei executate începând cu data de 21 ianuarie 2009, deşi infracţiunea de evadare a fost săvârşită la data de 25 septembrie 2009;

- modul deficitar de individualizare a pedepsei prin ignorarea gradului de pericol social al infracţiunii săvârşite.

Prin Decizia nr. 192 din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 513 din 7 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 2889/99/2010, sentinţă pe care a desfiinţat-o în parte.

Rejudecând cauza a majorat cuantumul pedepsei stabilite inculpatului M.F.A. pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. de la 6 luni închisoare la 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 (un) an închisoare şi 1515 zile închisoare conform art. 269 alin. (3) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen. a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta decizie perioada executată începând de la data de 25 septembrie 2009.

A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a înlăturat dispoziţiile contrare prezentei hotărâri.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu a inculpatului în cuantum de 200 RON se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a procedat la o greşită apreciere a gradului de pericol social al faptei săvârşite, stabilind o pedeapsă orientată la minimul special prevăzut de lege.

S-a reţinut că inculpatul a fost condamnat de mai multe ori, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie al cărei prim termen îl constituie pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare în executarea căreia se afla, precum şi în stare de recidivă postexecutorie faţă de celelalte pedepse cu închisoare la care a fost condamnat începând cu anul 1994.

Deşi la data de 13 mai 2009 a semnat un angajament - ca urmare a clasificării în regimul semideschis - luând la cunoştinţă de drepturile, obligaţiile şi de restricţiile ce decurg din Legea nr. 275/2006 şi din Regulamentul de ordine interioară a locului de deţinere, precum şi de prevederile art. 269 şi 270 C. pen. referitoare la infracţiunile de evadare şi înlesnirea evadării, de cuantumul pedepselor, în ziua de 25 septembrie 2009 a părăsit fără drept perimetrul şantierului unde presta activităţile la care a fost repartizat, în ciuda faptului că agentul supraveghetor l-a strigat în momentul în care a observat că se îndepărtează.

Ca urmare, în contextul împrejurărilor concrete în care s-a comis fapta, precum şi în raport de posibilităţile reale de reeducare şi de necesitatea formării unei atitudini corecte faţă de relaţiile sociale ocrotite de lege, pentru a se da eficienţă principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral al inculpatului, Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse într-un cuantum majorat este de natură să satisfacă imperativul unei juste individualizări a pedepsei care să constituie, în limitele legii, o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi să fie de natură să realizeze atât o prevenţie generală prin funcţiile de constrângere şi exemplaritate, cât şi reeducarea persoanei care încalcă norma de drept.

Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (3) C. pen. şi ale Deciziei nr. 81/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen., din pedeapsa rezultantă în urma cumulării pedepsei stabilite pentru infracţiunea de evadare şi restul rămas neexecutat din pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul la momentul evadării, se va scădea perioada începând cu data săvârşirii infracţiunii, respectiv 25 septembrie 2009.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs inculpatul M.F.A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Recursul declarat de inculpat este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că Tribunalul Iaşi, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 513 din 7 octombrie 2010, în baza art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.F.A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evadare.

În baza art. 269 alin. (3) C. pen. a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta la restul de 1515 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 7 mai 2008, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare şi 1515 zile închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) teza a doua C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen. a scăzut din durata pedepsei aplicată prin prezenta sentinţă perioada executată începând de la data de 21 ianuarie 2009 la zi.

A dispus retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Iaşi în baza Sentinţei penale nr. 158/2008 a Judecătoriei Iaşi definitivă prin neapelare la 7 mai 2008 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia.

Prin Decizia nr. 192 din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 513 din 7 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care a desfiinţat-o în parte.

Rejudecând cauza a majorat cuantumul pedepsei stabilite inculpatului M.F.A. pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. de la 6 luni închisoare la 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare şi 1515 zile închisoare conform art. 269 alin. (3) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen. a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta decizie perioada executată începând de la data de 25 septembrie 2009.

A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a înlăturat dispoziţiile contrare prezentei hotărâri.

Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate, încadrarea juridică dată faptei corespunde situaţiei de fapt reţinute, în mod corect stabilind instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracţiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

Pedeapsa aplicată inculpatului de 6 luni închisoare a fost corect individualizată de instanţa de fond atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, instanţa de fond având în vedere la individualizarea pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume, gradul de pericol social concret al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei ca şi perseverenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul, acesta fiind recidivist, Înalta Curte apreciind că pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului M.F.A. pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. de către instanţa de apel este prea mare faţă de circumstanţele reale ale faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Totodată se constată că nu există alte împrejurări care fac posibilă reducerea pedepsei de 6 luni închisoare, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ şi preventiv al pedepsei.

Critica formulată de inculpat referitoare la restul de zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 158/2008 a Judecătoriei Iaşi definitivă prin neapelare la data de 7 mai 2008, este însă întemeiată, Înalta Curte urmând să admită recursul inculpatului pentru acest motiv şi să constate că pedeapsa rămasă de executat din pedeapsa în a cărei executare se afla condamnatul la momentul evadării este de 1302 zile, pedeapsă ce se adaugă la pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 luni închisoare şi 1302 zile închisoare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de inculpatul M.F.A., să caseze decizia penală atacată şi parţial Sentinţa penală nr. 513 din 7 octombrie 2010 a Tribunalului Iaşi, secţia penală şi rejudecând în fond va constata că pedeapsa rămasă de executat din pedeapsa în a cărei executare se afla condamnatul la momentul evadării este de 1302 zile, pedeapsă ce se adaugă la pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 luni închisoare şi 1302 zile închisoare.

Se va scădea din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada executată începând de la data de 25 septembrie 2009.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul M.F.A. împotriva Deciziei penale nr. 192 din 2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată şi parţial Sentinţa penală nr. 513 din 7 octombrie 2010 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, şi rejudecând în fond;

Constată că pedeapsa rămasă de executat din pedeapsa în a cărei executare se afla condamnatul la momentul evadării este de 1302 zile, pedeapsă ce se adaugă la pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 6 luni închisoare şi 1302 zile închisoare.

Scade din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada executată începând de la data de 25 septembrie 2009.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 642/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4079/2011. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: