ICCJ. Decizia nr. 642/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 642/2011
Dosar nr. 6071/118/2007
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 84/S/2009, Tribunalul Braşov, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor săvârşite de inculpatul N.D. din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea prev. de art. 239 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 182 alin. (2) teza finala C. pen. şi aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), precum şi din infracţiunea prev. de art. 239 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 2391 C. pen. şi aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea prev. de art. 239 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 239 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 182 alin. (2) teza finală C. pen. şi aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpatul N.D. la o pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 239 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului N.D. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 decembrie 2006 la 3 ianuarie 2007.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a aplicat inculpatului N.D., măsura obligării de a nu părăsi ţara până la soluţionarea definitivă a prezentului proces penal.
În baza art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 145 alin. (11) C. proc. pen. a impus inculpatului N.D., ca pe durata măsurii să se supună următoarelor obligaţii:
- să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 - 999 C. civ. a obligat inculpatul N.D. la plata către partea civilă L.R. a sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale.
S-au respins restul pretenţiilor civile solicitate de partea civila L.R..
S-a luat act că partea vătămata C.D. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în fapt s-au reţinut următoarele:
În luna decembrie 2006, Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa a efectuat o serie de investigaţii relativ la posibila săvârşire de infracţiuni comise prin interpunerea în circuitul financiar a unor firme precum ";S.U."; S.R.L. sau ";S.G.C."; S.R.L.
În vederea efectuării acestor investigaţii, în data de 27 decembrie 2006, s-a intenţionat realizarea unui ";flagrant"; care să conducă la identificarea persoanelor implicate în aceste activităţi comerciale, considerate ilegale de către organele de poliţie, acţiunea fiind coordonată de către partea civilă L.R., care la acel moment ocupa funcţia de şef al Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa.
S-a mai reţinut că la acea dată, respectiv 27 decembrie 2006, au fost organizate 4 echipe formate din poliţişti din cadrul Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, fiecare din aceste echipe având atribuţii specifice de supraveghere, a activităţilor comerciale apreciate a se desfăşura contrar dispoziţiilor legale ce au ";intrat în dispozitiv"; începând cu ora 900.
În vederea unei supravegheri corespunzătoare a activităţilor considerate drept infracţionale de către organele de urmărire penală ce urmau a se desfăşura în 27 decembrie 2006, a fost monitorizată Banca ";P.B."; din municipiul Constanţa, ocazie în care atenţia poliţiştilor a intrat şi inculpatul N.D. ce conducea la acea dată un autoturism O.P. cu număr de înmatriculare X.
În cursul activităţilor desfăşurate de poliţişti, la 27 decembrie 2006 a fost urmărit autoturismul condus de inculpatul N.D., iar pe b-dul Alexandru Lăpuşneanu din Constanţa - mai precis în zona ";T."; din acest municipiu - s-a intenţionat de către organele de urmărire penală oprirea în trafic a acestui autoturism.
S-a mai reţinut că - în vederea oprii în trafic a maşinii O.P. condusă de inculpat - autoturismul de poliţie condus de agent şef Z.N. a pus în funcţiune girofarul, a rulat în paralel cu maşina inculpatului, iar prin porta-voce agentul şef Z.N. l-a somat pe inculpat să oprească pe dreapta, finalmente acesta din urmă conformându-se rămânând cu motorul în funcţiune.
Din maşina de poliţie, a coborât comisarul C.D. - parte vătămată în prezenta cauză, care s-a deplasat la autoturismul O.P. condus de inculpatul N.D., partea vătămată declinându-şi calitatea de poliţist şi aplecându-se pe geamul deschis al portierei stânga faţă încercând să scoată din contact cheile maşinii O.P. pentru a avea siguranţa faptului că aceasta - având motorul pornit - nu va părăsi acel loc.
S-a mai reţinut că în acel moment, inculpatul N.D. l-a lovit cu mâna peste faţă pe comisarul de poliţie C.D. împingându-l pe acesta, acţiunea inculpatului având ca rezultat dezechilibrarea părţii vătămate C.D. şi căderea acestuia pe carosabil.
La foarte scurt timp, de maşina inculpatului N.D. s-a apropiat şi subcomisarul L.R. care i-a strigat inculpatului ";Poliţia! Opreşte şi coboară din maşină!";, însă inculpatul N.D. nu s-a supus acestei somaţii, a introdus autoturismul în viteză şi l-a pus în mişcare.
În acest moment, partea vătămată L.R. a urcat pe scăriţa autoturismului O.P. încercând să ajungă la volan şi să scoată cheile din contact însă inculpatul N.D. a pus în mişcare maşina, după ce în prealabil îl lovise peste braţ pe L.R. şi a demarat în viteză, în timp ce partea vătămată era ";agăţată"; de autoturismul său, respectiv avea picioarele pe scăriţa menţionată şi mâna dreaptă prinsă de bara metalică de deasupra autoturismului O.P.
Inculpatul N.D. - deşi l-a observat prins de autoturism său pe L.R. şi-a continuat deplasarea, a accidentat din spate o altă maşină oprită la stop, marca D.B. cu nr. de înmatriculare Y şi a intrat inclusiv pe contrasens în încercarea sa de a părăsi zona respectivă.
Inculpatul N.D. a parcurs iniţial aproximativ 80 metri, cu subcomisarul L.R. ";agăţat"; de autoturismul său, după care a virat dreapta - deşi nu era încadrat pe banda ce i-ar fi permis acest lucru - de pe b-dul Lăpuşneanu pe str. Poporului din municipiul Constanţa, pentru ca ulterior după alţi aproximativ 80 m, să vireze din nou dreapta, moment în care subcomisarul L.R. - profitând de reducerea vitezei de către inculpat a reuşit să scoată din toc pistolul ce îl avea asupra sa şi să-l someze pe inculpat.
Inculpatul N.D. nu s-a conformat imediat însă, după ce a mai parcurs aproximativ 30 metri şi văzând pistolul părţii vătămate L.R. la tâmpla sa, finalmente a oprit autoturismul O.P. şi a fost condus la sediul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, partea civilă L.R. şi inculpatul N.D., criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi solicitând desfiinţarea acesteia.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 85/Ap din 18 noiembrie 2009, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 84/S/2009 a Tribunalului Braşov pe care a desfiinţat-o sub aspectul dispoziţiei de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului N.D. prin rechizitoriu cu privire la partea civilă L.R. şi a individualizării judiciare a pedepselor.
Rejudecând în aceste limite a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului şi a repus în individualitatea lor pedepsele de 3 ani închisoare şi 6 luni închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului N.D. cu privire la partea civilă L.R. din infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 182 alin. (2) teza finală C. pen. şi aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
A majorat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., a contopit pedepsele de mai sus şi a aplicat inculpatului N.D. pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
A menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpat prin sentinţa atacată.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă L.R., precum şi de inculpatul N.D. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 189 C. proc. pen. raportat la art. 3 din Protocolul nr. 61573/2008, onorariul apărătorului din oficiu s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
În baza art. 192 alin. (2), (3) C. proc. pen., a obligat pe partea civilă L.R. şi inculpatul N.D. la plata sumei de câte 75 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, celelalte cheltuieli rămânând în sarcina statului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul N.D. pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.
Criticile aduse de parchet şi inculpat nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect reţinută de cele două instanţe în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor corespunde situaţiei de fapt reţinute, în mod corect stabilind instanţa de apel că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere a inculpatului N.D. pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi pentru infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Analiza probelor administrate în cauză duce la concluzia că inculpatul este autorul infracţiunilor reţinute în sarcina sa, întreg materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, probând cu certitudine vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 alin. (1) lit. f) C. pen. - astfel cum a fost trimis în judecată inculpatul - în infracţiunea prevăzută de art. 239 alin. (4) C. pen., cu referire la art. 182 alin. (2) teza finală C. pen. (punerea în primejdie a vieţii), reţinând că punerea în primejdie a vieţii s-a realizat ca un rezultat mai grav decât cel urmărit de inculpat, ce i se poate imputa numai din culpă.
Aprecierea primei instanţe este însă eronată sub aspectul atitudinii subiective a inculpatului, deoarece materialul probatoriu administrat în cauză dovedeşte faptul că punerea în primejdie a vieţii părţii civile L.R. nu a fost rezultatul unei acţiuni a inculpatului realizate din culpă, ci a unei acţiuni efectuate cu intenţie indirectă: inculpatul a prevăzut că, prin modul în care s-a comportat după ce partea civilă a rămas atârnată de maşina sa, pune în primejdie viaţa acesteia însă, deşi nu a urmărit acest rezultat mai grav, a acceptat posibilitatea producerii lui şi punerea în primejdie a vieţii părţii civile, rezultând un pericol grav şi imediat pentru viaţa acesteia. În speţă nu s-a produs decesul victimei, însă prin modul cum a acţionat inculpatul, după ce partea civilă a rămas agăţată de maşină, acesteia i-a fost pusă viaţa în primejdie, rezultând un pericol grav şi imediat pentru viaţa părţii civile. Astfel, aşa cum rezultă din situaţia de fapt expusă anterior, partea civilă s-a aflat în exteriorul unei maşini care circula pe un drum public principal, cu un trafic intens ziua, într-un oraş mare, maşina fiind condusă cu viteză de către şofer, trecând prin faţa maşinilor aflate în coloană la semafor, inclusiv pe contrasens, maşină care a lovit un alt autoturism aflat în trafic chiar cu partea stângă - faţă unde se afla partea civilă, pe o distanţă de circa 500 m (potrivit procesului-verbal de reconstituire), într-un sector cu curbe, în condiţiile în care şoferul încerca să scape de urmărirea maşinii de poliţie şi de victimă, toate acestea fiind elemente care reliefează în mod clar starea de pericol grav şi imediat în care s-a aflat partea civilă, fiind suficient ca la un moment dat acesta să-şi piardă echilibrul şi să cadă, fiind de notorietate faptul că impactul (mai ales la o viteză mare) cu asfaltul şi/sau cu alte autoturisme aflate în trafic cauzează nu doar leziuni foarte grave, ci chiar decesul.
Toţi martorii oculari au observat faptul că partea civilă a rămas agăţată de bara de sus a autoturismului O. condus de inculpat, însă inculpatul nu a oprit ci a continuat înaintarea deşi auzea sirena maşinii de poliţie din urma sa şi ţipetele părţii civile (auzite chiar de martorii B.C. şi C.V., ultimul fiind martor propus de apărare). Martorii au confirmat existenţa manevrelor periculoase efectuate de inculpat: A.C. a văzut că inculpatul a mers cu viteză. S.L. a văzut vehiculul inculpatului lovind autoturismul martorei (P.) S.L. cu partea stângă faţă, după care, fără a opri, a trecut în viteză făcând o curbă la dreapta, partea civilă strigând spre ei să vină cu maşinile şi să-l blocheze. Martorul B.C. a fost impresionat de ceea ce vedea ";fiind aproape ca în filmele cu cascadori";, partea civilă fiind agăţată numai în mâini, deoarece picioarele i-au alunecat de pe scăriţa maşinii. A văzut că inculpatul a accelerat, mărind viteza de deplasare, ajungând pe contrasens, efectuând un viraj la dreapta, de asemenea, în viteză mare, auzind totodată, pe partea civilă când îl soma pe şofer să oprească fiindcă îl omoară, iar poliţistul din maşina inscripţionată a poliţiei cu sirena şi girofarul în funcţiune somându-l prin staţie pe inculpat să oprească.
Martorul M.M. a arătat că inculpatul a încercat să facă tot timpul manevre pentru a scăpa de partea civilă, ajungând în acest fel pe contrasens, la intersecţie, culoarea semaforului fiind roşie, a ocolit maşinile care stăteau la semafor şi a făcut dreapta.
Martorul C.V. a văzut o maşină O. care a luat-o la vale pe sens invers care mergea mai tărişor, a virat brusc spre dreapta, la deal fiind tot în viteză şi a auzit când persoana agăţată de maşină ţipa.
Întreaga acţiune a inculpatului nu poate decât să ducă la concluzia că acesta nu numai că a prevăzut pericolul pentru partea civilă, ci chiar a acceptat posibilitatea producerii lui pentru a putea scăpa de urmărire (cu orice preţ), faptul că partea civilă nu a căzut, iar rezultatul mai grav nu s-a produs datorându-se exclusiv acesteia.
În aceste condiţii, aprecierea primei instanţe în sensul că inculpatul a acţionat cu praeterintenţie, iar punerea în primejdie a vieţii părţii civile i se poate imputa numai din culpă apare ca fiind vădit eronată; schimbarea încadrării juridice efectuată cu privire la fapta în discuţie fiind neîntemeiată. În consecinţă, încadrarea juridică corectă a faptei este aceea dată de instanţa de apel, respectiv art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav.
Apărarea inculpatului în sensul că nu şi-a dat seama că cei care au încercat să îl oprească erau poliţişti şi a crezut că este urmărit, aşa că a încercat să scape, având o sumă mare de bani asupra sa, este neîntemeiată, nefiind susţinută de materialul probator administrat în cauză.
Pe lângă declaraţiile date de martorii oculari, chiar inculpatul a recunoscut în declaraţiile date că a văzut maşina de poliţie care îl urmărea. Cu toate acestea inculpatul nu a oprit deşi era evident că poliţia îl viza pe el şi nu altă maşină a forţat blocajul şi a fugit.
Faţă de împrejurarea că maşina inculpatului a fost urmărită de o maşină a poliţiei inscripţionată cu semnale acustice şi luminoase în funcţiune că inculpatul a fost somat repetat prin staţie să oprească, că acesta a observat persoana în uniformă de poliţist care, însă şi-a declinat în repetate rânduri calitatea, nu se poate admite că inculpatul nu a ştiut că este somat să oprească de către organele de poliţie, susţinerea sa fiind vădit nereală şi nesinceră; dimpotrivă singura explicaţie este că, dându-şi seama că este urmărit de poliţişti, el a încercat să scape cu orice preţ, motiv pentru care a şi încercat toate manevrele posibile pentru a scăpa de partea civilă agăţată de maşină.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului se mai constată că instanţele de fond şi apel au analizat probele care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate motivat.
Cu privire la solicitarea inculpatului în faţa instanţei de apel şi reiterată în recurs referitoare la completarea probei cu martori, cu depoziţia martorului D.G.M., instanţa constată că prima instanţă de control judiciar a respins cererea arătându-se că inculpatul, asistat de apărătorul ales a propus deja martori în apărare în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond însă nu a solicitat audierea şi acestui martor.
În mod corect instanţa de apel a respins cererea inculpatului, întrucât nu sunt date din care să rezulte că acest martor ar fi fost prezent la faţa locului şi faţă de împrejurarea că au trecut 3 ani de la comiterea faptei, apreciindu-se că proba nu este utilă, concludentă şi pertinentă.
În consecinţă, solicitarea inculpatului formulată în faţa instanţei de recurs referitoare la completarea probei cu martori este, de asemenea, neîntemeiată.
Cu privire la critica formulată de inculpat prin apărător referitoare la repunerea în discuţia părţilor a schimbării încadrării juridice a faptei în art. 175 lit. i) C. pen. de către instanţa de apel, se constată că această critică este nefondată, neimpunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru acest motiv având în vedere următoarele considerente:
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că pe parcursul desfăşurării judecăţii în faţa primei instanţe de control judiciar inculpatul a fost sistat de apărător ales. Se mai constată că unul din motivele de apel ale parchetului dezvoltat în scris în memoriul depus la dosar a fost cel privitor la schimbarea încadrării juridice a faptei, solicitându-se completarea încadrării juridice dată faptei în rechizitoriu cu reţinerea art. 175 lit. i) C. pen. De asemenea, se mai constată că la solicitarea apărătorului ales al inculpatului de a i se da posibilitatea de a depune concluzii scrise amânarea pronunţării deciziei s-a făcut succesiv de către instanţa de apel la 12 noiembrie 2009, 17 noiembrie 2009, hotărârea fiind pronunţată la data de 18 noiembrie 2009.
Pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa de apel a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare; avându-se în vedere la individualizarea pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementate de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social concret al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, perseverenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul, acesta fiind recidivist.
Neexistând alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursurile declarate în cauză, ca nefondate.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul N.D. împotriva Deciziei penale nr. 85/Ap din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 662/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4297/2011. Penal → |
|---|
