ICCJ. Decizia nr. 4340/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

Prin sentința penală nr. 379/F din 6 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul P.G., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

în baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

în baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.

în baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care se execută după executarea pedepsei principale potrivit art. 66 C. pen.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 08 noiembrie 2010 la zi.

în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului P.G.

în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul N.R.C., la pedeapsa de 4 ani închisoare.

în baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, b) și c) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția sau de a exercita profesia de consilier juridic în cadrul unei instituții de stat) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

în baza art. 71 C. pen. s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

în baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, lit. b) și lit. c) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția sau de a exercita profesia de consilier juridic în cadrul unei instituții de stat) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care se execută după executarea pedepsei principale potrivit art. 66 C. pen.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă reținerea din 08 noiembrie 2010 și arestarea preventivă de la 16 noiembrie 2010 la zi.

în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului N.R.C.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București nr. 321/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților P.G. și N.R.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că în intervalul octombrie-noiembrie 2010, inculpatul P.G. a pretins denunțătoarei P.C.M. "cedarea" drepturilor succesorale și litigioase asupra imobilului situat în București, strada A.D. - urmând a fi încheiat un contract de cesiune în acest sens (drepturi ce fuseseră cesionate anterior de către denunțătoare pentru suma de 100.000 euro), în folosul unei terțe persoane (fără ca denunțătoarea să primească vreo sumă de bani) precum și vânzarea către sine a unui imobil situat în Municipiul București, strada F., la un preț mai mic decât cel convenit între părți ("diferența" câștigată de către inculpat fiind în cuantum de 20.000 euro), promițând, în schimb, că va interveni pe lângă membrii Comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, din cadrul Primăriei Generale a Municipiului București, pentru a obține soluționarea favorabilă a notificării din 18 iunie 2001, în sensul emiterii de către Primarul General al Municipiului București a dispoziției de retrocedare în natură a imobilului situat în Municipiul București, strada B.

în aceiași perioadă (octombrie-noiembrie 2010), cunoscând "discuțiile" purtate de inculpatul P.G. cu denunțătoarea P.C.M., inculpatul N.R.C., uzând de calitatea sa de consilier juridic în cadrul Primăriei Generale a Municipiului București (desfășurându-și activitatea la Serviciul de aplicare a Legii nr. 10/2001), a sprijinit intervenția (intermediind intervenția inculpatului P.G. pe lângă persoanele decidente în cauză și asigurând completarea dosarului respectiv cu acte esențiale, în scopul soluționării favorabile a notificării din 18 iunie 2001), urmând să primească în schimb de la acesta suma de 10.000 euro.

în aplicarea dispozițiilor legale în materie, în cadrul Primăriei Generale a Municipiului București, (raportat la notificările pentru care această autoritate publică este entitate învestită cu soluționarea acestora), a fost constituită și funcționează Comisia internă pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Potrivit regulamentului de funcționare al acestei Comisii interne (înregistrat în evidențele Primăriei Municipiului București din 06 aprilie 2010 și aprobat de Primarul General), aceasta îndeplinește, în principal, următoarele atribuții: verifică îndeplinirea procedurii de notificare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001; verifică și analizează documentele depuse în susținerea notificării; întocmește propuneri privind modul de soluționare al notificărilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Conform art. 7 din acest regulament, "Comisia internă pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, întocmește și semnează pentru fiecare notificare, un raport cu propunerile de soluționare formulate de către fiecare dintre membrii acestei comisii".

Activitatea de secretariat a Comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, este asigurată de către un salariat din cadrul Direcției Juridic, contencios și Legislație, acesta având conform regulamentului și următoarele atribuții: primește și înregistrează dosarele înaintate Comisiei interne de către consilierii juridici; centralizează dosarele înaintate Comisiei interne; repartizează dosarelor soluționate de Comisia internă, în vederea proiectelor de dispoziții.

Potrivit art. 13 și 14 din regulament "activitățile desfășurate în cadrul Comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, sunt atribuții de serviciu" iar "Comisia internă, în urma analizării dosarului, poate solicita documente în completarea notificărilor formulate".

Din dispoziția din 28 iulie 2010 a Primarului General al Municipiului București, s-a dispus reorganizarea Comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, în componența acesteia fiind incluși și numiții B.M.I. respectiv E.G.B. (din cadrul Direcției Juridic, Contencios și Legislație); conform art. 2 al dispoziției susmenționate, membrii acestei comisii "au obligația de a verifica, analiza și de a se pronunța cu privire la soluționarea acestor notificări".

în ceea ce privește circuitul dosarelor formate în baza notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, în cadrul Direcției Juridic, Contencios și Legislație (din Primăria Generală a Municipiului București) funcționează Serviciul Evidență, Analiză, Soluționare și Gestiune Notificări Legea nr. 10/2001 ce are competență în acest sens.

De altfel, conform fișei postului corespunzătoare funcției de consilier juridic în cadrul Serviciului Evidență, Analiză, Soluționare și Gestiune Notificări Legea nr. 10/2001 (din Primăria Generală a Municipiului București), scopul principal al acestui post îl constituie "analizarea dosarelor și petițiilor privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989", având printre altele și următoarele atribuții specifice: ține evidența notificărilor repartizate privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv; ține evidența strictă cu privire la circuitul dosarelor administrative din momentul ieșirii din arhivă, până în momentul predării acestora pe bază de proces-verbal către secretarul Comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001; poartă corespondența cu notificatorii sau reprezentanții acestora, cu autoritățile statului și diferite instituții, în vederea completării dosarelor administrative cu documentele prevăzute de Legea nr. 10/2001; verifică și analizează documentele depuse în susținerea notificărilor; este obligat să formuleze un punct de vedere motivat asupra dosarelor administrative înaintate spre analiză și soluționare către Comisia internă pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză și din atribuțiile (din fișa postului respectiv Regulamentul intern al Comisiei) anterior amintite s-a reținut că în situația unui dosar format pe baza unei notificări depuse în baza Legii nr. 10/2001 aflat "în portofoliul" unui consilier juridic, acesta formula punctul său de vedere consultativ privind notificarea în cauză, doar după ce considera că dosarul respectiv era complet sub aspectul documentelor prevăzute de Legea nr. 10/2001 (consilierul putând purta corespondență în acest sens), dosarul fiind apoi înaintat pe bază de proces-verbal Comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, la data de 07 februarie 2002, numita G.G.R. a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat ca prin procedura administrativă reglementată de acest act normativ, să se emită dispoziție de către Primarul General al Municipiului București prin care să se restituie în natură etajul I (și cotele aferente din părțile comune ale imobilului) precum și despăgubiri bănești pentru apartamentul situat la parterul imobilului, situat în București, strada A.D.

Notificarea a fost comunicată la 07 februarie 2002, dosarul format fiind înregistrat în evidențele Primăriei Generale a Municipiului București - Direcția Juridic, Contencios și Legislație sub nr. 22873 din 08 februarie 2002.

De observat că această notificare a fost semnată alături de numita G.G.R. și de numitele V.B. și M.E.B., toate solicitând proprietatea "unchiului nostru P.M.", situată în București, strada A.D. (imobil compus din teren+construcție).

Pentru apartamentul de la parterul imobilului înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 de SC A. SA (ca reprezentant al Primăriei Municipiului București) lui S.P. prin contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1996, s-au solicitat despăgubiri bănești în conformitate cu prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 (măsuri reparatorii prin echivalent).

Potrivit petentelor, imobilul a fost dobândit de unchiul acestora (defunctul P.M.) prin cumpărare conform actului de vânzare din 23 ianuarie 1945 (depus în copie odată cu notificarea), imobilul trecând în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.

Ulterior, în data de 31 august 2005, petenta G.G.R. a depus în completarea Dosarului din 8 februarie 2002, mai multe certificate de moștenitor (în copii legalizate), precizând că notificarea nu poate fi soluționată decât în favoarea acesteia și nu a celorlalte petente deoarece din certificatele de moștenitor depuse rezultă că de pe urma defunctului P.M. a rămas o singură moștenitoare acceptantă - sora sa G.E. (petenta G.G.R. fiind moștenitoarea sa legală și testamentară), ceilalți frați și surori ai defunctului fiind renunțători la moștenirea acestuia.

Prin contractul de cesiune autentificat notarial din 05 martie 2008 (la Biroul Notarial Public N.), numita G.G.R. (în calitate de cedentă) "a transmis în mod irevocabil și integral" către denunțătoarea P.C.M. (în calitate de cesionară), pentru suma de 100.000 euro (prețul cesiunii achitat integral la data încheierii contractului), "toate drepturile asupra imobilului (teren+construcție) situat în București, strada A.D., dar fără a se limita la drepturile de orice natură (în principal drepturile succesorale) și calitățile pe care le deține sau le poate deține în legătură cu procedura inițiată în baza Legii nr. 10/2001 sau orice altă lege sau procedură legală cu privire la revendicarea prezentului imobil".

Prin acest contract de cesiune, denunțătoarea P.C.M. a dobândit integral, în schimbul prețului de 100.000 euro, drepturile succesorale și litigioase asupra imobilului situat în București, strada A.D.

în calitate de "succesoare" în drepturile numitei G.G.R., depunând actul de cesiune (în copie legalizată), denunțătoarea a solicitat Primarului General al Municipiului București (prin memorii formulate) emiterea dispoziției prin care să fie restituit (în natură respectiv prin echivalent) întregul imobil situat în București, strada A.D.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat notarial din 09 mai 2008, Biroul Notarial Individual "C.M.P." (reprezentat prin denunțătoare) a dobândit de la vânzătorii S.V. și S.P., dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în București, strada A.D., prețul vânzării fiind de 280.000 euro (deci exact apartamentul pentru care fuseseră solicitate despăgubiri bănești în baza art. 18 din Legea nr. 10/2001 prin notificarea din 07 februarie 2002).

în ceea ce privește Dosarul din 08 februarie 2002 (format în baza notificării referitoare la imobilul din strada A.D.), acesta a fost repartizat "în portofoliu" consilierului juridic N.G. din cadrul Serviciului Evidență, Analiză, Soluționare și Gestiune Notificări Legea nr. 10/2001.

Conform atribuțiilor, considerând dosarul complet sub aspectul actelor doveditoare depuse, în data de 08 ianuarie 2009, consilierul N.G. a întocmit raportul în care propunerea sa consultativă era în sensul admiterii notificării depuse de petenta G.G.R. prin restituirea în natură a imobilului situat în București, strada A.D. (mai puțin apartamentul situat la parter) și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul de la parterul acestui imobil, ce fusese vândut în baza Legii nr. 112/1995 (și care între timp fusese dobândit în proprietate de către Biroul Notarial Public "C.M.P."); totodată, se propunea respingerea notificărilor depuse de numitele V.B. și M.E.B. ca fiind nedovedite (conform actelor succesorale depuse la dosar).

Potrivit procedurii de lucru descrise anterior, consilierul susmenționat a înaintat acest dosar (cu punctul său de vedere consultativ) spre analiză Comisiei interne pentru soluționarea notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001.

Conform actelor, acest dosar a fost analizat de Comisia internă, începând cu luna iunie 2010 (când au fost solicitate informații privind situația juridică și locativă a imobilului respectiv, adresele în acest sens fiind întocmite, potrivit procedurii, tot de către consilierul N.G.), iar în luna iulie 2010 (în intervalul 7 - 9 iulie 2010), membrii comisiei au confirmat propunerea consilierului, în sensul admiterii notificării petentei G.G.R. prin restituirea în natură și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent raportat la imobilul situat în București, strada A.D.

La momentul ridicării de copii certificate de pe actele acestui dosar (din 08 februarie 2002), în data de 08 noiembrie 2010, de către organul de urmărire penală (pe bază de proces-verbal), nu fusese redactat proiectul de dispoziție ce urma a fi semnat de către Primarul General al Municipiului București (act administrativ ce urma a fi redactat conform propunerii Comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, propunere expusă anterior).

De menționat că "soluția" Comisiei interne (din iulie 2010) față de notificarea privind imobilul din strada A.D., nu a fost comunicată și denunțătoarei P.C.M. (în calitate de succesoare în drepturile petentei G.G.R.) deși aceasta a depus mai multe memorii (la care nu s-a răspuns), în care sesiza tergiversarea soluționării notificării (ultimul înregistrat la registratura Primăriei Municipiului București din 01 septembrie 2010, "în atenția directorului B.M.I."), astfel că în lunile octombrie-noiembrie 2010, denunțătoarea cunoștea doar că Dosarul din 08 februarie 2002 "se află în Comisie pentru analiză și semnare".

Prin notificarea comunicată din 18 iunie 2001, petenta Ș.D., în calitate de unică moștenitoare a tatălui său M.Ș. (care la rândul său a fost moștenitorul unic al numitei V.Ș., mama sa, fostă proprietară a imobilului situat în București, strada B.) a solicitat, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, retrocedarea în natură a imobilului respectiv (format din teren în suprafață de 339 m.p. și două corpuri de casă).

Conform acestei notificări, imobilul în cauză fusese preluat în proprietate de Statul Român fără titlu, petenta anexând totodată la respectiva notificare; acte doveditoare ale dreptului de proprietate, acte doveditoare ale calității de moștenitor precum și acte doveditoare ale preluării fără titlu a imobilului de către stat.

în baza acestei notificări și a actelor doveditoare depuse în sprijinul acesteia, s-a format dosarul înregistrat în evidențele Primăriei Municipiului București cu nr. 3375 din 25 iunie 2001, dosar ce a fost repartizat inițial consilierului juridic M.B., fiind preluat apoi, în luna octombrie 2009, de către consilierul juridic S.S.M. (ambele din cadrul Serviciului Evidență, Analiză, Soluționare și Gestiune Notificări Legea nr. 10/2001, al Primăriei Municipiului București).

Potrivit contractului de cesiune autentificat notarial din 04 octombrie 2007 (la Biroul Notarial Public M.E.), numita Ș.D. (în calitate de cedentă) "transmitea în mod irevocabil și integral" către denunțătoarea P.C.M. și numiții L.I. și L.M. (în calitate de cesionari) pentru suma de 644.000 euro (prețul cesiunii achitat integral la data autentificării acestui contract), "toate drepturile asupra imobilului (teren+construcție) situat în București strada B., dar fără a se limita la drepturile de orice natură (în principal drepturile succesorale) și calitățile pe care le deținea sau le poate deține în legătură cu procedura inițiată în baza Legii nr. 10/2001 sau orice altă lege sau procedură legală cu privire la revendicarea prezentului imobil".

Prin contract, petenta Ș.D. "ceda" în schimbul unui preț, în principal drepturile succesorale și litigioase asupra imobilului situat în București, strada B., către denunțătoarea P.C.M. și ceilalți doi cesionari.

în calitate de succesoare în drepturi (împreună cu ceilalți cesionari) a numitei Ș.D., P.C.M. a depus la Primăria Municipiului București, în copie, contractul de cesiune, precum și alte documente în completare la dosar, solicitând în calitate de persoană îndreptățită emiterea dispoziției de restituire în natură a imobilului din București, strada B.

La data de 01 noiembrie 2010, considerând că dosarul "este complet din punct de vedere al actelor de bază" (conform propriei declarații), consilierul S.S.M., potrivit atribuțiilor specifice, a întocmit raportul conținând punctul său de vedere consultativ în sensul restituirii în natură a imobilului (teren+construcție) situat în București, strada B., cu obligația menținerii afectațiunii pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii dispoziției potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (raportat la Anexa nr. 2, lit. a), pct. 2) - în prezent, în imobilul respectiv desfășurându-și activitatea Policlinica cu plată nr. X.

La momentul ridicării, de către organul de urmărire penală, de copii certificate de pe actele Dosarului din 25 iunie 2001, în data de 08 noiembrie 2010, deși este cert că acest dosar nu fusese încă formal înaintat (conform procedurii de lucru) spre soluționare Comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 (nefiind predat, pe bază de proces-verbal, la momentul respectiv, secretarului Comisiei conform regulamentului intern), acesta nu se mai afla în posesia consilierului S.S.M.

Se constată, raportat la stadiul dosarelor din 08 februarie 2002 (privind solicitarea de retrocedare a imobilului din strada A.D.) respectiv nr. 3375 din 25 iunie 2001 (privind solicitarea de retrocedare a imobilului din strada B.), la nivelul lunilor octombrie-noiembrie 2010, primul dosar "ieșise" din Comisia internă, cu propunere de soluționare favorabilă, în timp ce al doilea dosar urma să intre în analiza acestei Comisii.

în acest context dat de existența Dosarelor din 08 februarie 2002 respectiv 3375 din 25 iunie 2001 (privind solicitările de retrocedare în baza Legii nr. 10/2001 a imobilelor situate în București, strada A.D. și strada B.) a intervenit activitatea infracțională a inculpaților P.G. și N.R.C., astfel cum a fost reținută în cauză.

Din probele administrate s-a constatat că inculpatul P.G. se cunoștea de mai mulți ani cu inculpatul N.R.C. (de aproximativ 6-7 ani, cei doi având o relație de prietenie), fiind implicați împreună în anul 2006, în achiziționarea unor terenuri în comuna S., județul Giurgiu - actele de vânzare-cumpărare fiind autentificate chiar la Biroul Notarial Public C.M.P. (denunțătoarea în cauză).

Este cert și faptul că cel puțin inculpatul P.G. avea cunoștință despre existența dosarelor privind solicitările de retrocedare în baza Legii nr. 10/2001 (adresate Primăriei Municipiului București), a căror titular devenise între timp denunțătoarea P.C.M., și dat fiind calitatea inculpatului de fost client al biroului notarial, a avut inițiativa abordării denunțătoarei în scopul derulării activității infracționale.

Astfel, la data de 13 octombrie 2010, numita P.C.M. a sesizat organele de poliție (D.G.P.M.P.), precizând că în luna august 2010, a fost contactată de către inculpatul P.G., care s-a interesat cu privire la stadiul celor două notificări privind solicitările de retrocedare în baza Legii nr. 10/2001 a celor două imobile situate în București, strada B. respectiv strada A.D. (notificări ce fuseseră depuse în anii 2001 și 2002 la Primăria Municipiului București și care se aflau încă în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, neprimind o soluționare conform prevederilor legale).

Potrivit denunțătoarei, în discuția purtată cu această ocazie, inculpatul P.G. s-a oferit să se intereseze cu privire la stadiul celor două notificări, P.C.M. fiind de acord.

La câteva zile, inculpatul P.G. s-a întâlnit cu denunțătoarea P.C.M. comunicându-i acesteia că dacă dorește soluționarea dosarului privind imobilul din București, strada B. trebuie "să renunțe" la imobilul din strada A.D., iar dacă vrea soluționarea favorabilă a dosarului privind imobilul din strada A.D., "să renunțe" la imobilul din strada B., urmând să primească în plus suma de 150.000 euro.

P.C.M. a refuzat inițial "propunerea", dar solicitând și altor persoane să se intereseze de stadiul celor două notificări, i s-a confirmat că acestea nu se vor rezolva favorabil decât dacă va respecta cele "propuse" (eventual "o tranzacție" cu privire la drepturile succesorale și litigioase privind cele două imobile), întrucât "un consilier din cadrul Primăriei Municipiului București este interesat să dobândească unul din cele două imobile sus amintite".

La data de 18 octombrie 2010, numita P.C.M. a formulat un nou denunț în fața organelor judiciare din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial București, reiterând aspectele sesizate, precizând că inculpatul P.G. i-a transmis prin intermediul unei alte persoane că în situația în care "dorește să vândă ceva" (cu referire la drepturile succesorale și litigioase privind imobilele aflate în procedură de retrocedare) "să-l contacteze".

Cu ocazia acestui denunț, P.C.M. a depus și copii de pe înscrisuri relevante (contractele de cesiune din 04 octombrie 2007 respectiv din 05 martie 2008).

în cursul urmăririi penale, prin încheierea din 21 octombrie 2010, Tribunalul București a admis cererea formulată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București, autorizând interceptarea și înregistrarea pe o perioadă de 30 de zile (începând cu data de 21 octombrie 2010 și până în data de 19 noiembrie 2010 inclusiv) a convorbirilor sau comunicărilor efectuate de inculpatul P.G. și P.C.M., precum și interceptarea și înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către denunțătoarea P.C.M. și inculpatul P.G., între ei în legătură cu obiectul cauzei, între ei și orice alte persoane în legătură cu obiectul cauzei, precum și între orice alte persoane în legătură cu obiectul cauzei și localizarea și urmărirea prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere, fiind emise în acest sens autorizațiile din 21 octombrie 2010.

în acest context, raportat la discuțiile anterioare avute cu inculpatul P.G., în data de 25 octombrie 2010, orele 11:22:30, denunțătoarea P.C.M. apelează postul telefonic mobil, utilizat către inculpatul susmenționat, cei doi purtând o convorbire conform procesului-verbal de redare aflat la dosar, din care rezultă că inculpatul îi propusese o tranzacție frauduloasă cu privire la drepturile succesorale și litigioase privind cele două imobile a căror retrocedare se solicitase și că un funcționar este implicat în derularea acestor discuții.

Imediat după convorbire inculpatul P.G. îl apelează pe inculpatul N.R.C. când discută și problema martorei-denunțătoare.

în aceeași zi, inculpatul P.G. a apelat-o pe martora N.S.I.J. iar în urma discuției purtate se constată că la data de 25 octombrie 2010 a avut loc o întâlnire între martora-denunțătoare și inculpatul P.G., când acest inculpat reiterează tranzacția ce trebuie efectuată de martora-denunțătoare pentru soluționarea favorabilă a notificărilor depuse.

Inculpatul P.G. a asigurat-o repetat pe denunțătoarea P.C.M. că "problema se poate rezolva" (desigur în condițiile expuse), și că vor exista toate garanțiile că înainte de "cedarea" drepturilor succesorale și litigioase cu privire la unul din aceste imobile, ambele notificări vor fi soluționate favorabil prin emiterea dispozițiilor de retrocedare de către Primarul General.

în acest sens, inculpatul P.G. a afirmat că va interveni la persoanele cu putere de decizie în acest sens (membrii Comisiei interne de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Generale a Municipiului București care conform dispozițiilor H.G. nr. 250/2007, analizează notificările și întocmesc către Primarul General propunerea de soluționare), prin intermediul unui angajat din cadrul Primăriei București, "prieten de-al său" (pe care în aceiași discuție l-a identificat cu prenumele de R.).

De altfel, așa cum rezultă și din conținutul procesului-verbal de redare a convorbirii din mediu ambiental, în prezența denunțătoarei P.C.M., inculpatul P.G. l-a apelat telefonic pe numitul R. spunându-i că urmează să-i facă o vizită, confirmând că va interveni în sensul celor discutate pentru soluționarea favorabilă a celor două notificări.

De menționat, că "prietena" inculpatului N.R.C. este consilierul juridic E.G.B., membru în Comisia internă pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 (conform dispoziției din 28 iulie 2010 a Primarului General) -"aspect de asemenea precizat denunțătoarei de către inculpatul P.G., cu ocazia aceleiași discuții".

în urma acestei întâlniri, se constată că "imobilul ce urma a fi cedat" de către denunțătoarea P.C.M. este imobilul din strada A.D. (unde drepturile succesorale și litigioase fuseseră cesionate integral de denunțătoare pentru suma de 100.000 euro), întrucât în cazul imobilului din strada B., nu exista certitudinea că denunțătoarea îi va putea determina și pe ceilalți coproprietari să renunțe.

De menționat că în contextul discuțiilor purtate cu privire la soluționarea favorabilă a notificărilor în baza Legii nr. 10/2001, inculpatul P.G. a fost interesat și de "achiziționarea" de la martora-denunțatoare a unui imobil aflat în proprietatea acesteia, situat în București, strada F., propunându-i un preț de 50.000 euro.

întâlnirea cu denunțătoarea P.C.M. s-a finalizat cu asigurările inculpatului P.G., în sensul soluționării rapide a "problemei", inculpatul urmând să se deplaseze chiar în data de 25 octombrie 2010 la Primăria Municipiului București, unde va discuta "în sensul celor convenite", urmând ca ulterior să-i comunice denunțătoarei modalitatea în care urmează a se proceda.

în aceiași zi, după deplasarea sa la sediul Primăriei Municipiului București (unde "a discutat cu R." - inculpatul N.R.C., raportat la întâlnirea avută cu denunțătoarea P.C.M.), inculpatul P.G. a avut trei discuții telefonice cu două persoane (identificate ulterior în persoana martorelor M.E. și N.S.I.J.) din care rezultă că între timp inculpatul "discutase" cu inculpatul N.R.C., cel din urmă promițând că va interveni pe lângă persoane cu atribuții de decizie "în sensul celor convenite" cu denunțătoarea (cu ocazia discuției din aceiași zi), urmând a fi comunicată acesteia modalitatea în care se va proceda (desigur prin intermediul inculpatului P.G.).

Totodată, se constată faptul că inculpatul P.G. "era interesat" în obținerea unui preț mult mai mic decât cel oferit denunțătoarei P.C.M. pentru proprietatea acesteia situată în București, strada F. (prețul convenit de cei doi fiind de 50.000 euro), aspect relevant raportat la derularea situației de fapt în cauză.

Faptul că între inculpații P.G. și N.R.C. a existat o înțelegere infracțională în sensul că ultimul să intervină la persoane membre ale Comisiei interne de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București, pentru a se întocmi propunerea de retrocedare în natură a imobilului situat în strada B. (în cazul imobilului din strada A.D., propunerea "ieșise" deja din Comisie - aspect ce însă nu era cunoscut de către denunțătoare), urmând ca Primarul General în funcție, să semneze dispozițiile de retrocedare corespunzătoare (inculpatul N.R.C. cunoscând "condițiile" ce-i fuseseră prezentate denunțătoarei), rezultă cu claritate din conținutul și coroborarea și a altor interceptări telefonice și ambientale efectuate precum și din celelalte probe administrate în cauză.

Se constată, că inculpatul N.R.C. cunoștea faptul că inculpatul P.G. "era interesat" de imobilul situat în București, strada F. (imobilul aflat în proprietatea denunțătoarei P.C.M.), rezultând totodată că cei doi știau că achiziționarea imobilului respectiv (de către P.G.), "în condițiile de preț avantajoase" depindea "per total" și de rezolvarea "celorlalte probleme" ale denunțătoarei (soluționarea favorabilă a notificării privind imobilul din strada B.), iar inculpatul N.R.C. era interesat în achiziționarea proprietății vecine, "cu sprijinul" prietenului său P.G.

în data de 26 octombrie 2010, în jurul orelor 12:30, conform celor convenite anterior, are loc o nouă întâlnire (la același local public) a denunțătoarei P.C.M. cu inculpatul P.G., cei doi "reluând" discuțiile purtate, inculpatul urmând să-i comunice denunțătoarei "răspunsul primit" (prin inculpatul N.R.C.), urmare intervenției făcute la persoanele cu putere de decizie în materia soluționării notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001; însă, înainte de a se întâlni cu denunțătoarea, inculpatul P.G. are o discuție telefonică cu inculpatul N.R.C.

Sintetizând, conținutul acestei discuții, inculpatul P.G. i-a comunicat denunțătoarei că a vorbit cu prietenul său R. (inculpatul N.R.C.), care la rândul său a discutat cu "șefii săi" (de exemplu președintele Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 sau consilierul Primarului General) și că pentru a rezolva dosarul privind imobilul din strada B. denunțătoarea P.C.M. trebuia "să cedeze" (urmând a fi încheiat un contract de cesiune în acest sens) drepturile succesorale și litigioase pe care le are asupra imobilului din strada A.D., actul în acest sens urmând a fi semnat la notariat într-un termen de o lună și jumătate; desigur în acel moment, denunțătoarea urma "să primească" în schimb dispoziția de retrocedare privind imobilul din strada B., contractul de cesiune (a drepturilor succesorale și litigioase) urmând a fi semnat cu o terță persoană.

Totodată, în cursul aceleiași discuții, inculpatul P.G. (precizându-i denunțătoarei că "împreună cu R. (inculpatul N.R.C.) nu "câștigă nimic" din această "intervenție" pentru soluționarea notificărilor pentru imobilele susmenționate), i-a solicitat să-i vândă "la un preț mai mic" decât cel convenit (cu ocazia discuției din 25 octombrie 2010) imobilul situat în București strada F. (față de prețul avansat inițial de 50.000 euro, inculpatul dorește să achite "doar 30.000 euro", diferența de "20.000 euro" constituind "comisionul său" pentru rezolvarea în sens favorabil a notificării privind imobilul din strada B.), urmând "să preia" de asemenea asupra sa sarcina achitării "serviciilor" inculpatului N.R.C. (acesta urmând a primi de la el suma de 10.000 euro).

în vederea garantării soluționării dosarului privind imobilele din strada B., în termenul promis (o lună și jumătate), inculpatul P.G. a convenit cu denunțătoarea P.C.M. încheierea unui contract fictiv de împrumut pe același termen (o lună și jumătate sau două luni), având ca obiect chiar "diferența de 20.000 euro" (ce urma să constituie "câștigul său" și al inculpatului N.R.C. din această "afacere"), urmând desigur ca la momentul emiterii dispoziției de retrocedare a imobilului respectiv (moment ce urma să coincidă cu încheierea contractului de cesiune a drepturilor succesorale și litigioase privind imobilul din strada A.D.), contractul de împrumut (unde inculpatul P.G. avea calitatea de "împrumutat") să fie anulat.

în baza înțelegerii infracționale avute cu inculpatul P.G., inculpatul N.R.C. a intervenit în procedura de analizare a notificării privind imobilul din strada B., asigurând completarea acestui dosar cu acte esențiale (procedură reglementată prin fișa postului corespunzătoare funcției de consilier juridic respectiv Regulamentul intern de lucru al Comisiei pentru soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001), în scopul de a obține soluționarea favorabilă de către Comisie a acestei notificări.

în ceea ce privește necesitatea existenței celor două declarații notariale (declarație că nu au fost primite despăgubiri conform art. 5 din Legea nr. 10/2001 și declarație privind preluarea imobilului de către stat fără titlu), la Dosarul din 25 iunie 2001, privind imobilul situat în strada B. - acte solicitate de inculpatul N.R.C., pentru "a asigura" soluționarea favorabilă a solicitării de retrocedare a imobilului respectiv, "importanța" acestor înscrisuri rezultă chiar din analiza prevederilor legale în domeniu (Legea nr. 10/2010 respectiv H.G. nr. 250/2007).

Astfel, raportat la declarația notarială privind preluarea imobilului de către stat fără titlu, Capitolul I pct. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevede că "sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive (...) revine persoanei care pretinde dreptul în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 23 din Lege. în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, (...) soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă".

La data de 4 noiembrie 2010, ora 14.53.45, cei doi inculpați s-au întâlnit, ocazie cu care inculpatul P.G. i-a încredințat inculpatului N.R.C. cele două declarații notariale ce trebuiau depuse la dosar.

întrucât însă nu a fost obținut extrasul de carte funciară, denuntătoarea și inculpatul P.G. au stabilit ca semnarea celor două contracte (contractul de vânzare-cumpărare respectiv contractul de împrumut) să aibă loc la data de 9 noiembrie 2010.

Din convorbirea telefonică din data de 04 noiembrie 2011, ora 16,25 a rezultat că inculpatul N.R.C. cunoștea cu certitudine "semnificația" contractului de împrumut-act reliefând atât "câștigul personal" al inculpatului P.G. (în cuantum de 20.000 euro) urmare acestei "intervenții infracționale" cât și angajamentul acestuia că soluționarea favorabilă a notificării privind imobilul din strada B., se va face în termenul promis (la momentul emiterii dispoziției de retrocedare privind imobilul respectiv, denunțătoarea "ceda" și drepturile litigioase și succesorale privind imobilul din strada A.D., și "anula" totodată și contractul de împrumut).

Din analiza actelor Dosarului din 25 iunie 2001, privind solicitarea de retrocedare în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în București, strada B., (dosar ridicat în copii certificate de organul de urmărire penală în data de 08 noiembrie 2010), se observă că la dosar se regăsesc și "actele" solicitate denunțătoarei P.C.M. (începând cu data de 02 noiembrie 2010) - înscrisuri ce apoi "au circulat" pe circuitul P.G. - N.R.C. (copie buletin cedentă Ș.D., copie legalizată contract de cesiune, declarație notarială privind preluarea fără titlu, declarație notarială în baza art. 5 din Legea nr. 10/2001).

Cu consimțământul martorei S.S.M., în scopul de "a asigura cadrul scriptic legal" necesar soluționării favorabile a notificării privind imobilul din strada B., inculpatul N.R.C. (având în mod cert acces la acest dosar și față de "necesitatea" existenței în special a celor două declarații notariale la dosar), din proprie inițiativă "a efectuat diligențe" în scopul obținerii acestor înscrisuri - adresa întocmită ulterior în data de 03 noiembrie 2010 de martora S.S.M. având doar rolul de a o "acoperi" procedural pe acesta raportat la faptul depunerii la dosar (pe care anterior îl considerase complet) a acestor documente.

Această activitate a inculpatului N.R.C., reiterează și mai pregnant, faptul că între acest inculpat și prietenul său, inculpatul P.G., a existat o înțelegere infracțională în sensul ca primul inculpat "să intervină" în scopul soluționării favorabile a notificării privind imobilul din strada B., cunoscând faptul că de acest "rezultat" depinde achiziționarea "în condiții de preț avantajoase" a imobilului din strada F., de către inculpatul P.G. (acesta urmând să-l sprijine material în cumpărarea proprietății vecine), cât și "rezolvarea în condițiile stabilite" a notificării privind imobilul din strada A.D. (unde drepturile succesorale și litigioase urmau a fi "cedate" de către denunțătoare).

Conform procesului verbal din data de 05 noiembrie 2010, denunțătoarea P.C.M. a depus la dosar, în copii certificate, draft-urile contractelor de vânzare-cumpărare respectiv de împrumut ce urma a le semna în data de 08 noiembrie 2010, împreună cu inculpatul P.G., la Biroul Notarial Public N. - conținutul acestor înscrisuri, coroborându-se integral cu celelalte probe administrate în cauză.

în dimineața zilei de 08 noiembrie 2010, în apropierea sediului biroului notarial (la care se deplasa pentru a semna împreună cu denunțătoarea actele expuse), inculpatul P.G. "a fost oprit" de o echipă de ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial București, care în baza unui mandat de aducere l-au condus la sediul unității susmenționate în vederea audierii sale.

Situația de fapt, reținută de Tribunal a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: volumul II - înscrisuri depuse de denunțătoarea P.C.M.; procese-verbale de consemnare a declarațiilor date de denunțătoarea P.C.M., declarațiile martorei-denunțătoare din cursul urmăririi penale și din cursul cercetării judecătorești, respectiv înscrisuri depuse de aceasta; procese-verbale de ridicare înscrisuri depuse de denunțătoarea P.C.M.; proces-verbal de constatare efectuare acte premergătoare; declarație învinuit P.G.; procese-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpații P.G., N.R.C., respectiv martora-denunțătoare P.C.M.; declarațiile martorilor din cursul urmăririi penale și din cursul cercetării judecătorești I.B.M., S.S.M., N.G., M.E., N.S.I.J., C.C.M.; CD conținând înregistrarea ambientală audio - video a dialogului purtat de P.C.M. și P.G. la data de 25 octombrie 2010; CD conținând înregistrarea ambientală audio-video a dialogului purtat de P.C.M. și P.G. la data de 26 octombrie 2010; CD conținând înregistrarea convorbirilor telefonice purtate între P.C.M., inculpații P.G. și N.R.C., respectiv martorii M.E., N.S.I.J. și C.C.M.; volumul III - proces-verbal ridicare înscrisuri de la Primăria Generală a Municipiului București; regulamentul intern de funcționare al Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001; dispozițiile Primarului General al capitalei de desemnare a membrilor Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001; fișa postului inculpatului N.R.C.; Dosarul din 08 februarie 2002 privind notificarea pentru retrocedarea imobilului situat în București, strada A.D.; Dosar din 25 iunie 2001 privind notificarea de retrocedare a imobilului situat în București, strada B., precum și declarațiile inculpaților din cursul urmăririi penale și din cursul cercetării judecătorești.

Denunțurile formulate la datele de 13 octombrie 2010 și de 18 octombrie 2010 de către martora-denunțătoare P.C.M. sunt susținute de declarațiile pe care, ulterior, martora le-a dat în cauză.

Astfel, martora denunțătoare în declarațiile sale, din cursul procesului penal, susține că în vara anului 2010 a fost vizitată la sediul biroului său notarial de un client, respectiv inculpatul P.G., căruia i-a mărturisit că cele două notificări, depuse în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele situate în strada B. și strada A.D., încă nu au fost soluționate, motiv pentru care inculpatul s-a oferit să se intereseze de stadiul lucrărilor. La câteva zile după această discuție, inculpatul a revenit la sediul biroului notarial și a spus martorei denunțătoare că pentru soluționarea celor două notificări trebuie să renunțe la unul dintre imobile în favoarea unor persoane din cadrul Primăriei Municipiului București, concret dacă dorește să i se restituie imobilul din strada B. trebuie să renunțe la imobilul situat în strada A.D., iar dacă vrea să se rezolve cel din strada A.D. trebuie să renunțe la imobilul situat în strada B. Martora denunțătoare a refuzat această propunere și a apelat la numiții S.A. și B.D. să se intereseze de stadiul celor două dosare, persoane care i-au comunicat că au aflat de tranzacția ce i-a fost propusă, iar notificările nu vor fi rezolvate decât dacă respectă cele propuse. Ulterior, cu prilejul altor discuții, inculpatul P.G. i-a comunicat că persoanele cu putere de decizie sunt interesate de imobilul din strada A.D. și, datorită faptului că, martora a efectuat lucrări la imobilul respectiv a solicitat suma de 150.000 euro, însă persoanele cu putere de decizie nu au fost de acord. Același inculpat i-a spus martorei că "problema se poate rezolva" și că se va ocupa iar înainte de cedarea drepturilor litigioase cu privire la unul din aceste imobile, una dintre notificări va fi rezolvată prin emiterea dispoziției Primarului General. Totodată i-a spus că va interveni la persoanele cu putere de decizie, prin intermediul unui angajat din cadrul Primăriei Municipiului București pe nume R. a cărui soție este membră în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul acestei instituții.

în principiu, martora denunțătoare a fost de acord cu propunerea avansată de inculpatul P.G. Martora a mai arătat că într-o altă discuție, purtată cu inculpatul P.G. la data de 25 octombrie 2010, acesta i-a solicitat să vândă în favoarea sa și a inculpatului N.R.C. un imobil compus din teren și construcție situat în strada F., pentru suma de 50.000 euro cu mențiunea ca în contractul de vânzare-cumpărare să fie trecut prețul de 30.000 euro, iar pentru diferența de 20.000 euro să se încheie un contract de împrumut fictiv, în care martora să aibă calitatea de împrumutător, iar inculpatul P.G. de împrumutat pentru o perioadă de o lună și jumătate când va fi emisă dispoziția de retrocedare și care va fi anulat atunci când va intra în posesia dispoziției. Inculpatul P.G. și-a motivat această acțiune pe împrejurarea că lui și inculpatului N.R.C. "nu le iese nimic", menționând că 10.000 euro din suma de 20.000 euro îi va remite coinculpatului pentru activitatea sa.

Afirmațiile martorei din cursul urmăririi penale cu privire la activitatea infracțională desfășurată de cei doi inculpați au fost susținute și în cursul cercetării judecătorești.

Declarațiile martorei denunțătoare, P.C.M., sunt susținute de declarațiile martorei M.E.

Această martoră a relatat că în perioada respectivă era prietena inculpatului P.G. și știa că inculpatul dorea să cumpere un imobil de la un notar, al cărui amplasament martora nu îl cunoaște, iar despre această afacere știa și inculpatul N.R.C. care trebuia să rezolve ceva și pentru care trebuia să vorbească cu unele persoane. Această declarație susține declarațiile martorei denunțătoare P.C.M.

Martora N.S.I.J. a arătat că în lunile octombrie-noiembrie 2010 a fost contactată telefonic de inculpatul P.G. care i-a comunicat că dorește să cumpere proprietatea martorei denunțătoare situată în strada F. pentru suma de 50.000 euro, urmând ca în contractul de vânzare-cumpărare să se menționeze prețul de 30.000 euro, iar pentru restul de 20.000 euro să fie încheiat un contract de împrumut (în care martora denunțătoare să aibă calitatea de împrumutător iar inculpatul P.G. de împrumutat) din care 10.000 euro vor fi înmânați inculpatului N.R.C. care avea funcția de consilier juridic în cadrul Primăriei Municipiului București.

De asemenea, declarațiile martorei S.S.M. susțin relatările martorei denunțătoare.

în acest sens, martora S.S.M. a arătat că în cursul lunilor septembrie-octombrie 2009 (în fapt se referă la anul 2010) inculpatul N.R.C. i-a cerut relații cu privire la stadiul dosarului pe care îl avea în lucru, cu referire la imobilul situat în strada B. Martora îi comunică inculpatului N.R.C. ce acte trebuiau depuse pentru completarea dosarului, emițând adresă către petentă conform procedurii. însă, a doua zi a constatat că documentele despre care făcuse vorbire se aflau pe biroul său fără viza serviciului de registratură.

Declarațiile martorilor I.B.M., N.G. și C.C.M. susțin situația de fapt reținută, precum și relatările martorei denunțătoare.

Din conținutul interceptărilor telefonice, rezultă că inițiativa activității infracționale a aparținut inculpatului P.G., fiind infirmată declarația martorei N.S.I.J. conform căreia inițiativa soluționării notificărilor în modalitatea reținută a aparținut martorei denunțătoare.

în acest sens, relevantă este convorbirea telefonică din data de 25 octombrie 2010 dintre martora N.S.I.J. și inculpatul P.G., din care rezultă fără echivoc persoana care a avut inițiativa infracțională, respectiv inculpatul P.G., astfel încât nu poate fi reținută activitatea de instigare în sarcina martorei denunțătoare.

Tot astfel, din cuprinsul convorbirilor telefonice s-a constatat realitatea afirmațiilor martorei denunțătoare și implicarea celor doi inculpați în săvârșirea infracțiunilor de care sunt acuzați.

Cu privire la apărările inculpatului P.G. s-a constatat:

S-a susținut că interceptările telefonice efectuate în cauză, precum și interceptările din mediul ambiental au fost obținute nelegal, întrucât urmărirea penală s-a dispus ulterior autorizării și efectuării interceptărilor.

Tribunalul a reținut că prin Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 a Curții Constituționale a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 911C. proc. pen., în considerentele căreia se arată că "actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise și bine determinate a altor instituții și care au ca scop verificarea și completarea informațiilor deținute de organele de urmărire penală în vederea fundamentării convingerii cu privire la oportunitatea urmăririi penale. Având un caracter sui-generis sustras hegemoniei garanțiilor impuse de faza propriu-zisă de urmărire penală, este unanim acceptat faptul că în cadrul investigațiilor prealabile nu pot fi luate măsuri procesuale ori administrate probe care presupun existența certă a unei urmăriri penale începute".

Tot în considerentele deciziei menționate, se arată că "interceptarea și înregistrarea convorbirilor pot fi dispuse, așa cum prevede în alin. (1) al art. 911 C. proc. pen., la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală, iată deci că administrarea unor astfel de mijloace de probă este plasată în cadrul primei faza a procesului penal, urmărirea penală putând fi începută, potrivit art. 221 și 228 C. proc. pen., atât in personam, cât și in rem".

Tribunalul a reținut că în cauză a fost întocmit proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, în concordanță cu dispozițiile art. 224 alin. (3) C. proc. pen. și care constituie mijloc de probă.

încheierea procesului verbal în care sunt consemnate actele premergătoare efectuate în cauză, reprezintă o parte integrată procesului penal, astfel încât strângerea datelor în această fază și folosirea lor ca mijloc de probă nu contravine Deciziei pronunțate de Curtea Constituțională.

De asemenea, a arătat că la data primei declarații de la urmărire penală nu a fost audiat în prezența unui avocat, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 C. proc. pen.

Tribunalul a reținut că declarația din data de 08 noiembrie 2011, când inculpatul nu a fost asistat de apărător, nu încalcă acestuia dreptul la apărare întrucât nu există niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 171 alin. (2) C. proc. pen., iar conform declarației sale din cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești a consimțit să declare în cauză, iar ulterior a solicitat prezența apărătorului său, potrivit procesului verbal de aducere la cunoștință a inculpării din data de 08 noiembrie 2010.

Totodată, din cuprinsul procesului verbal de aducere la cunoștință a învinuirii s-a constatat că organele de anchetă au încunoștințat inculpatul că are dreptul de a fi asistat de către un avocat.

Tribunalul a înlăturat apărările inculpatului referitoare la situația de fapt (arată că a susținut că va rezolva problema martorei denunțătoare, însă scopul său a fost de a obține un preț mic pentru proprietatea din strada F. urmând ca după încheierea contractului de vânzare-cumpărare să îi spună că a indus-o în eroare), întrucât este contrazisă de mijloacele de probă administrate în cauză și analizate anterior.

Astfel, afirmațiile conform cărora nu a intenționat să săvârșească infracțiunea de trafic de influență ci doar să achiziționeze un imobil la un preț avantajos a fost infirmată de activitatea desfășurată de inculpatul P.G., respectiv l-a contactat telefonic pe inculpatul N.R.C. (consilier juridic în cadrul Primăriei Municipiului București) pentru a se interesa de stadiul dosarelor depuse în baza Legii nr. 10/2001 de către martora denunțătoare; s-a interesat și l-a implicat pe coinculpat pentru depunerea schiței cadastrale cu privire la imobilul din strada F.; a preluat de la martorul C.C.M. actele necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare și de împrumut; a înaintat coinculpatului documentele necesare completării dosarului referitor la imobilul din strada B.

Astfel, sub aspectul laturii subiective inculpatul a săvârșit infracțiunea cu vinovăție în forma intenției directe, prevăzute de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen.

Cu privire la apărările formulate de inculpatul N.R.C.:

S-a arătat că, dispozițiile art. 64 C. proc. pen., nu enumera și denunțul ca mijloc de probă și, pe cale de consecință, a solicitat înlăturarea denunțurilor (care sunt moduri de sesizare a organelor de urmărire penală conform art. 222 C. proc. pen. și art. 223 C. proc. pen.) întrucât nu sunt probe.

Tribunalul, când a enumerat mijloacele de probă pe care se sprijină situația de fapt constatată, nu a reținut și denunțurile formulate ca și mijloace de probă, însă în analizarea acestora a pornit de la modul de sesizare a organului de urmărire penală pentru a se confirma sau nu situația invocată de martora denunțătoare în cuprinsul denunțurilor formulate.

S-a mai susținut că, infracțiunile de corupție se săvârșesc instantaneu și, prin raportare la activitatea inculpatului N.R.C. care, conform acuzării, s-a desfășurat ulterior momentului pretinderii de către inculpatul P.G. de la denunțătoare a imobilului din strada F., nu a avut relevanță juridică întrucât, ca activitate materială sau morală, complicitatea este anterioară ori concomitentă cu fapta săvârșită de autor.

Cu privire la infracțiunea de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului P.G., s-a constatat că, potrivit doctrinei, reprezintă o infracțiune simplă, ca formă a unității naturale de infracțiune ce se caracterizează printr-o singură acțiune sau inacțiune, un singur rezultat, printr-o singură formă de vinovăție.

Infracțiunea simplă nu trebuie înțeleasă ca fiind rezultatul unei singure acțiuni, actele de executare multiple se integrează în mod natural în activitatea infracțională și nu pun în discuție unicitatea celorlalte elemente (obiect, subiect pasiv, forma de vinovăție).

Or, activitatea infracțională a inculpatului P.G. nu s-a caracterizat printr-un singur act, ci prin mai multe acte de executare care nu au avut semnificație proprie, cuprinzându-se în activitatea unică de trafic de influență, în intervalul de timp septembrie - noiembrie 2010.

în acest interval, inculpatul N.R.C. a sprijinit rezoluția infracțională a inculpatului P.G. prin acte materiale și morale (s-a interesat de stadiul dosarelor aflate în lucru la Primăria Municipiului București, a comunicat coinculpatului ce documente sunt necesare pentru finalizarea unuia dintre dosare, a preluat de la acesta actele respective și le-a lăsat pe biroul martorei S.S.M., s-a interesat de actele necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a acceptat folosul material obținut în urma intervenției sale pe lângă persoane cu putere de decizie), ce reprezintă acte de complicitate concomitentă.

Susținerile acestui inculpat, în sensul că nu a cunoscut conținutul discuțiilor purtate de inculpatul P.G. cu martora denunțătoare au fost contrazise de declarațiile martorelor S.S.M., M.E. și N.S.I.J., și de interceptările audio-video efectuate în cauză.

Deși, aceste declarații au fost indirecte (toți martorii au arătat că au știut de la inculpatul P.G. de implicarea inculpatului N.R.C. în soluționarea notificărilor depuse de martora denunțătoare), acestea au sprijinit denunțurile și declarațiile martorei P.C.M. în reținerea situației de fapt.

Nu în ultimul rând, s-au reținut interceptările audio-video efectuate în cauză, care coroborate cu declarațiile inculpatului din cursul procesului penal ce au dovedit săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 de către inculpatul N.R.C.

Tribunalul a înlăturat apărarea acestui inculpat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. ultim din Legea nr. 83/1992, întrucât prevederile acestui act normativ s-au aplicat în cazul procedurii prevăzute de art. 456-479 C. proc. pen., or în cauză urmărirea penală și judecarea s-au efectuat potrivit procedurii comune.

Tribunalul a aplicat inculpaților o pedeapsă cu închisoarea, ținând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), și anume limitele de pedeapsă fixate în C. pen. pentru infracțiunea de trafic de influență prin raportare la Legea nr. 78/2000 privind prevenirea și combaterea unor fapte de corupție, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, datele ce caracterizează inculpații, atingerea adusă valorii sociale ocrotite.

S-a mai avut în vedere modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, respectiv faptul că după trecerea unei perioade de timp între momentul depunerii notificărilor și implicarea lor infracțională, martora denunțătoare nu primise nici un răspuns solicitărilor, ceea ce echivalează cu o atitudine de dispreț față de autoritatea instituțiilor publice.

împotriva sentinței Tribunalului București au declarat apel inculpații N.R.C. și P.G.

Prin decizia penală nr. 218/A din 10 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile declarate de inculpații P.G. și N.R.C. împotriva sentinței penale nr. 379/F din 6 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând:

A redus pedeapsa aplicată inculpatului P.G. de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului N.R.C. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

A înlăturat aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. pentru ambii inculpați.

A menținut starea de arest a inculpaților.

A dedus arestarea preventivă de la 8 noiembrie 2010 la zi pentru inculpatul P.G. și de la 16 noiembrie 2010 la zi pentru inculpatul N.R.C.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a reținut că referitor la susținerea apărătorului inculpatului P.G. anume că s-a făcut o aplicare greșită a disp. art. 329 alin. (2) C. pen., nu este întemeiată critica.

Instanța de fond a administrat probele necesare și utile pentru justa soluționare a cauzei.

Apelantul inculpat avea posibilitatea să solicite audierea martorului în faza apelului, dar a arătat explicit că nu dorește acest lucru.

Nu a fost întemeiată nici critica prin care s-a susținut că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, din contră, din modul cum s-a desfășurat cercetarea judecătorească, și-a îndeplinit sarcina, a administrat probele necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Inculpații aveau posibilitatea să depună la dosar orice alte acte doreau în apărarea lor, atât în faza de judecată la fond cât și în apelul.

Nu a fost întemeiată nici critica prin care s-a susținut că instanța de fond a respins nelegal cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea de trafic de influență în infracțiunea de tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Situația de fapt reținută a dovedit că faptele comise de către inculpatul P.G. au întrunit elementele infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. prin raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Ori de câte ori s-a constatat că o persoană are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar și primește sau pretinde foloase sau acceptă promisiuni pentru a-l determina pe funcționar să facă ori să nu facă un act, comite infracțiunea de trafic de influență.

Nu a rezultat din situația de fapt elemente care au dus la concluzia că ar fi fost comisă infracțiunea de înșelăciune, chiar și în faza tentativei, caracteristic acestei infracțiuni fiindu-i prezentarea unei situații nereale ca fiind reală. în cazul acestei infracțiuni se urmărește înșelarea, inducerea în eroare a părții vătămate.

Nu a fost întemeiată nici critica prin care s-a susținut că probele obținute în faza actelor premergătoare sunt nelegale.

în cazul actelor premergătoare, atât organele de urmărire penală cât și instanța de fond au făcut aplicarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., unde se arată că procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare, poate constitui mijloc de probă.

A mai arătat apelantul inculpat P.G. prin avocatul său că nu a dorit să vândă sau să cumpere influență, ci doar să cumpere un imobil.

Susținerea inculpatului apelant a fost infirmată de probele administrate în cauză, de situația de fapt așa cum a fost reținută de către instanța de fond și cum a fost preluată și în prezenta decizie.

Avocatul inculpatului P.G. a mai arătat că s-a încălcat dreptul la apărare și nu a avut parte de un proces echitabil.

Și aceste susțineri nu au fost întemeiate, deoarece inculpatul a avut asigurată apărarea, i s-au adus la cunoștință drepturile pe care le are, iar când a solicitat să fie asistat de către avocat, acest drept a fost realizat.

Afirmația că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, nu a fost motivată, iar din analiza hotărârii instanței de fond a rezultat că inculpatului i s-au respectat toate drepturile procesuale, având posibilitatea să formuleze cereri, să propună probe în apărarea sa.

Solicitarea apelantului inculpat de a se dispune achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. nu a fost primită deoarece, așa cum s-a arătat, din situația de fapt rezultă vinovăția sa, acesta acționând cu intenție directă pentru realizarea scopului, respectiv obținerea de foloase.

Potrivit art. 10 lit. d) C. proc. pen., se poate dispune achitarea atunci când faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, iar apărarea inculpatului nu a indicat care din elementele constitutive ale infracțiunii lipsește.

S-a susținut și de avocatul inculpatului N.R.C., că în faza actelor premergătoare nu pot fi efectuate înregistrări audio-video, deoarece s-ar încălca dispozițiile art. 64, 200 și art. 233 C. proc. pen. precum și art. 911C. proc. pen.

Instanța de fond a motivat cu privire la acest aspect, arătând că și Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 911C. proc. pen., iar practica judiciară în acord cu dispozițiile legale a statuat că aceste probe sunt obținute în mod legal și pot fi folosite în procesul penal.

Susținerea apărării că în cazul infracțiunii de trafic de influență s-a realizat consumarea în momentul pretinderii, iar celelalte activități nu mai au relevanță, nu trebuie să ducă la concluzia că în cazul acestei infracțiuni nu sunt posibile mai multe acte materiale care împreună realizează conținutul unitar al acestei infracțiuni.

Critica prin care s-a arătat că mijloacele de probă folosite în cauză au fost obținute în mod nelegal nu este întemeiată, fiind o afirmație care nu se bazează pe nici un text de lege.

Inculpatul N.R.C. a știut de activitatea infracțională a celuilalt coinculpat, a fost de acord cu aceasta și a ajutat la realizarea traficului de influență, așa cum s-a arătat în situația de fapt, prin depunerea de documente, prin intervenția la membrii comisiei de restituire, prin sprijinul acordat inculpatului P.G.

Susținerea apărătorului inculpatului N.R.C. că în cazul infracțiunii de trafic de influență nu a fost nevoie de participație penală de genul complicității nu a fost întemeiată, și în cazul traficului de influență fiind posibilă participația sub forma complicității.

Solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există, nu a fost primită, atâta timp cât din probele administrate și din situația de fapt reținută a rezultat cu certitudine vinovăția inculpatului, respectiv faptul că acesta l-a ajutat pe inculpatul P.G. în comiterea infracțiunii de trafic de influență.

S-a stabilit cu certitudine că inculpatul N.R.C. a ajutat la depunerea de înscrisuri la dosar, a încercat să intervină pentru soluționarea favorabilă a dosarelor de retrocedare, a avut cunoștință de înțelegerea intervenită între inculpatul P.G. și martora denunțătoare.

Instanța de apel a apreciat că a fost întemeiată critica prin care s-a arătat că în mod greșit s-a făcut aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., astfel că sub acest aspect apelurile au fost întemeiate.

Dispozițiile art. 35 alin. (1) C. pen. sunt aplicabile în situația în care este vorba de un concurs de infracțiuni, ceea ce nu este cazul în speța de față.

De asemenea, instanța a apreciat că nu a fost justificată reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante, așa cum s-a solicitat de către apărarea inculpaților, nici un motiv nu ar justifica coborârea pedepselor sub minimul prevăzut de lege.

Nu a fost întemeiată nici solicitarea inculpaților de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, scopul acestora putându-se atinge doar prin executarea în regim de detenție, având în vedere gravitatea faptelor comise, scopul pedepselor, rolul educativ și preventiv al acestora.

în legătură cu individualizarea pedepselor, instanța având în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ținând cont de circumstanțele personale ale inculpaților, a apreciat că s-a impus reducerea pedepselor cu câte un an, respectiv pentru inculpatul P.G. de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare, iar pentru inculpatul N.R.C. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

împotriva deciziei penale nr. 218/A din 10 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie și inculpații N.R.C. și P.G.

Inculpatul P.G. a invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 3859pct. 6, 10 și 14 C. proc. pen., motivând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în apărare, urmărirea penală a avut loc în lipsa apărătorului când prezența acestuia era obligatorie, fiind audiat în lipsa apărătorului. De asemenea, a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există, reducerea pedepsei aplicate și suspendarea condiționată a executării pedepsei, urmând a fi avute în vedere circumstanțele personale favorabile, necunoscut cu antecedente penale, cu o conduită bună în colectivitate.

Inculpatul N.R.C., invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 3159pct. 18 și 14 C. proc. pen., a susținut în esență, că instanța a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, întrucât nu există nicio probă care să dovedească săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, iar interceptările convorbirilor telefonice și ambientale sunt nelegale, întrucât au fost autorizate și realizate anterior începerii urmăririi penale.

De asemenea, a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., fiind necunoscut cu antecedente penale, încadrat în muncă și aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.

Parchetul a criticat decizia pentru netemeinicie, apreciind, că se impune majorarea pedepselor celor doi inculpați, prin raportare la gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor săvârșite.

Examinând motivele de recurs invocate, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile Parchetului și ale inculpaților N.R.C. și P.G. sunt nefondate.

Cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., privește omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei fapte reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, cu privire la unele probe administrate, ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la unele probe administrate are în vedere situația în care instanța nu a examinat declarațiile martorilor sau concluziile unei expertize efectuate în cauză, nepronunțându-se asupra acestora.

O altă situație (omisiunea ... de a se pronunța asupra unor cereri esențiale ...) se referă la cereri esențiale de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului, cum ar fi spre exemplu cererea pentru administrarea unei probe asupra căreia instanța a omis să se pronunțe, dar nu privește ipoteza în care instanța a respins motivat cererea pentru administrarea unei probe, cum doctrina dar și practica judiciară au statuat.

în recurs, inculpatul P.G. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 10 C. proc. pen., pe motiv că prima instanță nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în apărare, constând în înscrisuri, inclusiv o expertiză extrajudiciară și nici asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din trafic de influență în tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Se constată că la termenul de judecată din 31 martie 2011, inculpatul P.G., prin apărător, a solicitat proba cu înscrisuri - acte emise de bancă, expertiză tehnică imobiliară extrajudiciară și schimbarea încadrării juridice a faptei din trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.

Instanța de fond s-a pronunțat asupra ambelor cereri, încuviințând și administrând proba cu înscrisuri pe care le-a examinat în contextul materialului probator administrat în proces și a apreciat neîntemeiată schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă la înșelăciune, considerând că sub aspectul laturii obiective nu sunt indicii cu privire la această infracțiune.

în apel, s-a motivat că nu se identifică elemente de fapt care să conducă la concluzia că a fost comisă infracțiunea de înșelăciune de către inculpat chiar și în faza tentativei.

Ca atare, instanța s-a pronunțat motivat asupra ambelor cereri ale recurentului și le-a analizat și prin urmare cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., nu este incident în cauză.

în ceea ce privește motivul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. - urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie - invocat de inculpatul P.G., nu se identifică în cauză.

în conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen., asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 171 alin. (3) C. proc. pen., în cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Conform dispozițiilor legale enunțate, numai în cursul judecății potrivit art. 171 alin. (3) C. proc. pen., asistența juridică este obligatorie pentru inculpații aflați în stare de libertate, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Asistența juridică nu este obligatorie în cursul urmăririi penale pentru inculpații cercetați în libertate și care nu se află în niciuna dintre celelalte situații prevăzute în art. 171 alin. (2) C. proc. pen., indiferent de pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reținute în sarcina lor.

în speță, prin rezoluția din 5 noiembrie 2010, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpații N.R.C. și P.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, respectiv complicitate la trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 rap. la art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Prin ordonanțele din 8 noiembrie 2010 s-a dispus reținerea ambilor inculpați, fiindu-le asigurată asistența juridică, devenită obligatorie de la acea dată, în conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen.

Ascultarea inculpatului P.G. la data de 8 noiembrie 2010 orele 11:00-12:45 anterior reținerii acestuia care s-a dispus la 8 noiembrie 2010 orele 21:45 în lipsa unui apărător nu atrage vreo sancțiune procesuală, întrucât asistența juridică nu era obligatorie la momentul audierii de vreme ce nu se afla în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 171 alin. (2) C. proc. pen., nefiind reținut sau arestat preventiv. Asistența juridică a devenit obligatorie după ce inculpatul a fost reținut și a avut-o asigurată în proces, atât la urmărire penală cât și la judecată.

Cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Eroarea de fapt există atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului. Prin urmare, există o eroare de fapt, dacă prin hotărârea atacată instanța a reținut o anumită situație de fapt pe baza probelor administrate în cauză, dar din probele administrate rezultă o altă situație de fapt. Eroarea de fapt există și atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată nu este confirmată de probe și nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Pentru a constitui motiv de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, esențială, în sensul că a influențat soluția pronunțată în cauză și a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859pct. 18 C. proc. pen., invocat de inculpații N.R.C. și P.G., întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situații de fapt stabilite contrar probelor dosarului.

în urma analizării materialului probator administrat s-a reținut o corectă situație de fapt, o justă încadrare a faptelor inculpaților, constatând că vinovăția acestora a fost dovedită și întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpaților P.G. și N.R.C. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și, respectiv art. 26 raportat la art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Acțiunile infracționale ale inculpaților au fost dovedite cu probe certe de vinovăție, în acest sens fiind avute în vedere declarațiile martorei P.C.M., coroborate cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și ambientale, relatările martorilor I.B.M., S.S.M., N.G., M.E., N.S.I., C.M., inclusiv ale inculpaților făcute pe parcursul procesului.

Martora P.C.M. a declarat că inculpatul P.G. i-a pretins să cedeze imobilul situat în București, strada A.D., urmând a încheia un contract de cesiune în favoarea unei terțe persoane; distinct de cesiune același inculpat i-a pretins să îi vândă un imobil situat în București, strada F., la un preț subevaluat -50.000 euro, promițând că va interveni pe lângă funcționari din cadrul Primăriei Generale a Municipiului București - membrii Comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 - asupra cărora are influență, pentru soluționarea favorabilă a notificării privind imobilul situat în București, strada B., în sensul emiterii dispoziției de retrocedare în natură a imobilului (cu privire la care martora P.C.M. dobândise alături de numiții L.I. și L.M. drepturile succesorale și litigioase asupra imobilului de la numita Ș.D.).

Aspectele relatate de martora P.C.M. au fost confirmate de înregistrările convorbirilor ambientale din data de 25 octombrie 2010 ce au avut loc între martoră și inculpatul P.G., din cuprinsul cărora a reieșit că inculpatul P.G. i-a precizat martorei că pentru soluționarea favorabilă a unuia dintre dosarele referitoare la imobilele pentru care existau notificări, trebuie să cedeze unul dintre imobile, asigurând-o repetat că există garanții că ambele notificări se vor soluționa favorabil prin emiterea dispozițiilor de retrocedare de către Primarul General.

P.G. a afirmat că va interveni pe lângă funcționari din Primăria Municipiului București, prin intermediul unui prieten, angajat în Primăria Municipiului București, numitul R., identificat ca inculpatul N.R.C. în prezența martorei P.C., inculpatul P.G. îl și apelează pe inculpatul N.R.C., spunându-i că urmează să-l viziteze.

Inculpatul P.G. a recunoscut în cursul urmăririi penale că la solicitarea martorei P.C.M. s-a oferit să obțină informații de la prietenul său - N.R.C. - consilier juridic în Primăria Generală a Municipiului București cu privire la cele două notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 referitoare la imobilele din strada B., respectiv strada A.D., pentru care martora deținea drepturile succesorale și litigioase. A discutat cu inculpatul N.R.C., care i-a comunicat că cele două dosare (privind notificările în cauză) sunt incomplete și pentru soluționarea favorabilă a uneia dintre notificări este necesar ca titularul să cedeze unul dintre imobile. în continuare, P.G. a relatat că s-a întâlnit cu martora P.C.M., garantându-i soluționarea favorabilă a notificării, precizându-i că prin intermediul prietenului său N.R.C. va interveni pe lângă funcționarii din Primăria Generală a Municipiului București în acest scop. P.G. s-a întâlnit cu inculpatul N.R.C., acesta din urmă comunicându-i că în urma discuțiilor avute cu superiorii săi, să-i transmită martorei P.C.M. că pentru soluționarea favorabilă a notificării privind imobilul din strada B., aceasta trebuie să cedeze imobilul din strada A.D., urmând a încheia un contract de cesiune la momentul emiterii dispoziției de retrocedare privind imobilul din strada B. în continuare, inculpatul P.G. a relatat că i-a solicitat martorei să-i vândă imobilul din strada F., urmând să-i dea inculpatului N.R.C. suma de 10.000 euro pentru intervenția sa pentru soluționarea favorabilă a notificării.

Martora S.S.M. - consilier în cadrul Primăriei Generale a Municipiului București (ce avea spre soluționare dosarul privind imobilul din strada B.) a confirmat că în octombrie 2010, inculpatul N.R.C. s-a interesat de stadiul dosarului privind imobilul din strada B. (anume dacă actele necesare erau complete). Examinând dosarul, martora a apreciat că-i sunt necesare acte suplimentare - declarații notariale date de notificatoare privind preluarea abuzivă a imobilului și neacordarea de despăgubiri, copie xerox al actului de identitate al acesteia, contract de cesiune legalizat). Inculpatul N.R.C. s-a interesat din nou cu privire la stadiul dosarului referitor la retrocedarea imobilului, martora comunicându-i că urmează să întocmească referatul corespunzător și că-i mai sunt necesare documente.

La data de 1 noiembrie 2010 a întocmit referatul, în cuprinsul acestuia opinând pentru restituirea în natură a imobilului, iar la 3 noiembrie 2010 a emis o adresă martorei P.C.M., solicitându-i să depună la dosar documentele menționate anterior și inculpatului N.R.C. (declarații notariale referitoare la despăgubiri, preluare abuzivă a imobilului, contract de cesiune și act de identitate al martorei). La adresa transmisă martorei P.C., nu a primit vreun răspuns de la aceasta.

La data de 4 noiembrie 20010 sosind la locul de muncă, martora S.S.M. a găsit pe biroul său actele solicitate martorei P.C., inculpatul N.R., colegul său, comunicându-i că i le-a pus pe birou, fără a-i mai oferi detalii suplimentare.

Din interceptarea convorbirilor telefonice purtate la 3 noiembrie 2010 între inculpații N.R.C. și P.G., între acesta și martorul C.C.M. - angajat al Biroului notarial al martorei P.C. - a rezultat că inculpatul N.R., prin intermediul martorului C.C.M. și al inculpatului P.G. a primit de la denunțătoarea P.C., actele necesare soluționării notificărilor solicitate de martora S.S.M. prin adresa denunțătoarei.

De asemenea, din conținutul convorbirilor telefonice ce au avut loc între inculpatul P.G. și martorele P.C., M.E., N.S.I.J. a reieșit că inculpatul P.G. a discutat cu inculpatul N.R.C., acesta din urmă promițându-i că va interveni pe lângă funcționari cu atribuții de decizie în sensul celor stabilite cu martora P.C. Faptul că între inculpații P.G. și N.R.C. a existat o înțelegere, în sensul că acesta să intervină pe lângă funcționarii din cadrul Comisiei interne de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București, pentru a se întocmi propunerea de retrocedare în natură a imobilului din strada B. - în cazul imobilului din strada A.D. propunerea fusese deja realizată - rezultă din coroborarea convorbirilor telefonice și ambientale ce au avut loc între cei doi inculpați, între inculpatul P.G. și martora P.C.M.

Din aceleași mijloace de probă a reieșit și faptul că inculpatul N.R.C. a cunoscut ceea ce inculpatul P.G. a pretins martorei P.C. pentru soluționarea favorabilă a notificărilor, anume să cedeze un imobil și să vândă imobilul din strada F., inculpatului P.G.

De asemenea, din convorbirea ambientală din data de 26 octombrie 2010 ce a avut loc între inculpatul P.G. și martora P.C.M., reiese că inculpatul P.G. a discutat cu prietenul său, N.R.C., care la rândul său a discutat cu superiorii săi (președintele Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 sau consilierul Primarului General), iar pentru a soluționa favorabil notificarea privind retrocedarea imobilului din strada B., martora P.C.M. trebuia să cedeze imobilul din strada A.D., urmând a se încheia un contract de cesiune cu o terță persoană.

Totodată, din conținutul aceleiași convorbiri a rezultat cu evidență, că inculpatul P.G. i-a pretins martorei să-i vândă imobilul din strada F., inculpatul N.R.C. urmând să beneficieze de suma de 10.000 euro pentru intervenția realizată.

în acest scop, inculpatul P.G. și martora P.C. stabilesc să se încheie un contract fictiv de împrumut în sumă de 20.000 euro - bani ce reprezentau folosul său și al inculpatului N.R.C. din "afacerea" derulată, urmând ca la emiterea dispoziției de retrocedare a imobilului, contractul de împrumut să fie anulat.

La data de 8 noiembrie 2010, în apropierea Biroului Notarial N., unde urmau să se încheie cele două contracte cu martora P.C. - de vânzare-cumpărare, respectiv, de împrumut - a fost identificat inculpatul P.G. de către organele de urmărire penală.

Depozițiile martorei P.C.M. coroborate cu înregistrările convorbirilor ambientale și telefonice purtate între inculpații P.G. și N.R.C., între P.G. și martora P.C.M., cu relatările martorilor S.S.M., C.C.M. și ale inculpatului P.G. constituie toate împreună probe ce conduc la o singură concluzie, anume că inculpații P.G. și N.R.C. au săvârșit faptele de trafic de influență și complicitate la trafic de influență.

în speță, elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență a fost realizat printr-una dintre acțiunile alternative prevăzute de lege, prin pretinderea de foloase - cedarea de către martora P.C. a drepturilor succesorale și litigioase asupra imobilului din București, strada A.D. în favoarea unei terțe persoane cu titlu gratuit și vânzarea unui imobil inculpatului P.G. la un preț diminuat în raport cu cel stabilit inițial; apoi, inculpatul P.G. a lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor Comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București și că va interveni pentru soluționarea favorabilă a notificărilor denunțătoarei, în sensul emiterii dispozițiilor de retrocedare ale imobilelor. Infracțiunea a fost săvârșită cu intenție directă pentru că include și scopul determinării funcționarului să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, indiferent dacă scopul a fost sau nu realizat.

în ceea ce-l privește pe inculpatul N.R.C. se constată că a înfăptuit acte de sprijin material la săvârșirea faptei de trafic de influență de către inculpatul P.G., cum corect a reținut instanța de fond, iar în acest sens, s-a interesat de stadiul notificărilor privind cele două imobile ale martorei P.C.M., aflate spre soluționare la Primăria Municipiului București, a comunicat inculpatului P.G. actele necesare soluționării notificărilor, prin intermediul inculpatului P.G. a primit documentele respective - contract de cesiune în copie legalizată, copie de pe buletinul cedentei - de la denunțătoare și le-a remis martorei S.S.M. - consilier al Primăriei Generale a Municipiului București ce avea spre rezolvare dosarul privind imobilul din strada B. De asemenea, inculpatul N.R.C. s-a interesat de actele necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare și a acceptat bani pentru intervenția realizată.

Apărarea inculpatului N.R., anume că nu a cunoscut înțelegerea infracțională intervenită între martora P.C.M. și inculpatul P.G. nu poate fi reținută, pentru că este infirmată de probatoriul administrat.

Așa cum s-a expus, inculpatul P.G. a relatat în faza de urmărire penală că N.R.C. a cunoscut că a pretins denunțătoarei foloase pentru sine și pentru altul, pentru a interveni pe lângă funcționari ai Primăriei Capitalei pentru rezolvarea favorabilă a notificărilor.

Depoziția inculpatului P.G. se coroborează cu interceptările convorbirilor telefonice și ambientale ce au avut loc între inculpații N.R. și P.G., dar și între acesta și martora P.C.M.

Din cuprinsul acestora a reieșit cu evidență că inculpatul N.R.C. a cunoscut că P.G. a pretins martorei P.C. ca pentru soluționarea favorabilă a notificărilor la nivelul Primăriei Municipiului București, să cedeze un imobil cu titlu gratuit și să vândă imobilul din strada F. inculpatului P.G.

împrejurarea că ulterior inculpatul P.G. retractează ceea ce a declarat în faza de urmărire penală, nu poate conduce la achitarea inculpatului N.R.C. pe motiv că fapta nu există cum susține apărarea, date fiind probele administrate, mai sus enunțate și analizate, dar și prevederile art. 69 C. proc. pen., conform cărora declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, declarațiile inculpatului P.G. date în cursul urmăririi penale servesc la aflarea adevărului pentru că se coroborează cu alte fapte și împrejurări ce rezultă din probele existente în cauză.

Concluzionând, a fost dovedită vinovăția inculpaților P.G. și N.R.C., ce au acționat cu intenție directă, în sensul dispozițiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., au prevăzut rezultatul faptelor sale urmărind producerea lui prin săvârșirea acelor fapte.

în recurs, inculpații P.G., N.R.C. și Parchetul au invocat și cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Inculpații au solicitat reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea circumstanțelor atenuante - necunoscuți cu antecedente penale, integrați în colectivitate și schimbarea modalității de executare din detenție în suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Parchetul a motivat că se impune majorarea pedepselor inculpaților prin raportare la gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor săvârșite.

înalta Curte constată că la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților P.G. și N.R.C. pentru faptele săvârșite, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege - de la 2 la 10 ani închisoare, natura și gravitatea faptelor comise - trafic de influență și complicitate la trafic de influență - infracțiuni de corupție cu un grad ridicat de pericol social, prin care se aduce atingere relațiilor sociale privitoare la activitatea de serviciu, incompatibile cu orice intervenție, reală sau imaginară de natură a-i știrbi prestigiul și a-i perturba normala desfășurare. S-au avut în vedere de asemenea, urmările produse - atingere adusă prestigiului funcției și funcționarului public, precum și circumstanțele personale ale inculpaților - necunoscuți cu antecedente penale, cu conduite bune în societate și încadrați în muncă.

Fiind stabilite pedepse de câte 4 ani închisoare inculpatului P.G. și de 3 ani închisoare inculpatului N.R.C., s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpaților (vârsta, antecedentele penale), cât și pericolul social concret al faptelor, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care au acționat, lăsând să se creadă că are influență pe lângă funcționari din cadrul Primăriei Generale a Municipiului București, pentru a rezolva favorabil notificările denunțătoarei.

Circumstanțele personale favorabile inculpaților - necunoscuți cu antecedente penale, studii superioare, cu caracterizări bune în colectivitate, P.G. - referent în cadrul SC A. SA, iar N.R.C., consilier juridic în Primăria Generală a Municipiului București - sunt insuficiente a conduce la reținerea circumstanțelor atenuante și, implicit, la reducerea pedepselor sub minimul special în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptelor.

în raport cu criteriile enunțate, majorarea pedepselor inculpaților nu se justifică, cum Parchetul a solicitat, după cum nici reducerea pedepselor și schimbarea modalității de executare, din detenție în suspendare condiționată a executării pedepsei nu se impune, pedepsele stabilite în apel de 4 ani, respectiv 3 ani închisoare realizând atât reeducarea inculpaților, dar și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

în ceea ce privește critica apărării inculpatului N.R.C., în sensul că interceptările convorbirilor telefonice și ambientale sunt nelegale, întrucât au fost autorizate și realizate anterior începerii urmăririi penale, se constată că este nefondată.

în conformitate cu prevederile art. 911alin. (1) C. proc. pen., interceptările și înregistrările audio sau video se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impune pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată. în alin. (2) al aceluiași art. sunt enumerate infracțiunile pentru care pot fi autorizate interceptările și înregistrările audio sau video.

Din analiza prevederilor art. 911alin. (1) și (2) C. proc. pen. care stabilesc condițiile legale de realizare a interceptărilor și înregistrărilor audio sau video, reiese cu evidență că legalitatea acestora nu este condiționată de începerea urmăririi penale și că pot fi autorizate și în faza actelor premergătoare.

Prin urmare, critica recurentului N.R.C. este nefondată.

Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații N.R.C. și P.G. împotriva deciziei penale nr. 218/A din 10 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

în temeiul dispozițiilor art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat P.G., durata reținerii și arestării preventive de la 8 noiembrie 2010 la 21 decembrie 2011, iar pentru recurentul inculpat N.R.C. durata reținerii preventive din data de 8 noiembrie 2010 și durata arestării preventive de la 16 noiembrie 2010 la 21 decembrie 2011.

în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

← ICCJ. Decizia nr. 4378/2011. Penal  ICCJ. Decizia nr. 4372/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4340/2011. Penal