ICCJ. Decizia nr. 4372/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea nr. 163 din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.S.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că prin încheierea penală nr. 131 din 10 noiembrie 2011, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.S. pe o durată de 29 zile sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) reținându-se că în perioada 2009-2011, în exercitarea atribuțiilor de primar al Municipiului Cluj-Napoca, ar fi condiționat încheierea diverselor contracte pentru lucrări sau servicii plătite din fonduri alocate de la bugetul local, precum și derularea acestor contracte, eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire ori de comerț stradal - de primirea unor sume de bani iar pentru a disimula caracterul ilicit al primirii foloaselor necuvenite, ar fi angrenat în aceste activități și pe soția sa -învinuita A.M.U., avocat în Baroul Cluj, sumele de bani, pe care se presupune că le pretindea cu titlu de mită, fiind primite de inculpat prin intermediul cabinetului de avocatură al soției sale, sub falsa justificare a unor contracte de consultanță.
Curtea a constatat că în cauză sunt în continuare indicii temeinice în sensul dispozițiilor art. 681C. proc. pen., respectiv date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care s-a dispus arestarea.
De asemenea Curtea a mai constatat că nu mai sunt de actualitate împrejurările ce s-au constituit în temeiurile prev. de art. 148 lit. b)-c) C. proc. pen. reținute de instanța care a dispus arestarea și, ulterior cea care a dispus prelungirea acestei măsuri, pentru că la acest moment, nu există la dosar date că inculpatul încearcă zădărnicirea aflării adevărului sau că pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, în accepțiunea textelor legale, mai sus menționate.
De altfel, s-a apreciat că nici la momentul arestării ori al prelungirii arestării, aceste temeiuri nu au existat.
Subzistă în schimb, temeiul arestării prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, fapta pentru care este cercetat inculpatul - luare de mită în formă continuată - este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani (limitele de pedeapsă fiind între 3 și 15 ani închisoare), iar lăsarea sa în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică - aspect asupra căruia ne vom referi în continuare, în contextul analizării condițiilor liberării provizorii solicitate de inculpat, prin cererea ce face obiectul prezentei.
Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii însă în urma analizării sub aspectul temeiniciei și oportunității, în funcție de circumstanțele concrete ale cauze, prin raportare atât la elemente ce privesc faptele pentru care inculpatul este cercetat, dar și la datele care circumstanțiază persoana acestuia și, în funcție de aptitudinea pe care instanța consideră că o va avea liberarea provizorie de a asigura realizarea efectivă a scopului măsurilor preventive prev. de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a constatat că nu se poate dispune lăsarea în libertate a inculpatului.
Deși în cauză sunt referințe favorabile inculpatului, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, Curtea a constatat că există indicii evidente cu privire la un interes public real (avut în vedere și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - Cauza Labita c. Italiei din 6 aprilie 2000, Cauza Neumeister c. Austrii din 27 iunie 1968) și care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării inculpatului în stare de libertate.
Totodată și intervalul scurs de la data arestării - 11 noiembrie 2011 - nu este unul foarte mare, pentru a putea considera că s-au schimbat dimensiunile pericolului pentru ordinea publică ori a interesului public față de acest caz, în care se așteaptă reacții prompte, ferme, din partea organelor judiciare, inclusiv sub aspectul măsurilor preventive.
Față de natura și gravitatea presupusei activității infracționale, prin prisma celor de mai sus, s-a apreciat că sentimentul de nesiguranță, de revoltă, de neîncredere în instituțiile statului, ce s-a indus în rândul comunității, la nivelul opiniei publice, este la fel de puternic ca și la data arestării, fiind necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului, pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal și a descuraja comiterea unor astfel de fapte, de către alți potențiali făptuitori.
împotriva încheierii din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.S., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauză privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
în alin. (2) al art. anterior menționat, legiuitorul a arătat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri fiind același și anume buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.
Prima condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a doua condiție pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul.
Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 1602alin. (1) C. proc. pen., "liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani".
Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate provizorie.
Dispozițiile art. 1602C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie este o măsură facultativă și nu una obligatorie (legea folosește sintagma "se poate acorda"), inculpatul având doar o vocație la beneficiul liberării provizorii. Dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunității lăsării în libertate a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii.
Acordarea acestei facilități legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocație, instanța nefiind obligată să se pronunțe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situație.
Dimpotrivă, instanței i se cere prin alin. (2) al art. 1602C. proc. pen. să verifice și să examineze existența datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
în opinia instanței, expresia "date" conținută în textul de lege anterior menționat nu se referă la existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, la modul de operare, la infracțiunea pretins a fi comisă, care să îndreptățească temerea, să o justifice.
Prin urmare, instanței i se cere să fie diligentă în a proteja mijloacele de probă existente, dar și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, iar pe de altă parte, de a-l opri pe inculpat de la orice altă activitate infracțională.
Legea nu prevede care sunt acele criterii care urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însă, în opinia înaltei Curți, instanța trebuie să se raporteze la gravitatea faptei - în speță fiind vorba despre infracțiuni de corupție, presupus a fi săvârșite în formă continuată, la circumstanțele concrete ale cauzei, la urmările produse, precum și la datele care caracterizează inculpatul.
Instanța poate refuza liberarea dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea arestării preventive.
Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel, s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională, corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, înalta Curte aprecieză - în acord cu instanța de fond - că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului A.S., fiind insuficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive.
Se reține, de asemenea, că circumstanțele personale ale recurentului inculpat au fost avute în vedere de către instanța de fond, însă acestea nu au fost apreciate ca fiind suficiente pentru a justifica punerea în libertate.
Pentru considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și legală, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4340/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4184/2011. Penal → |
|---|
