ICCJ. Decizia nr. 4140/2011. Penal

Comentarii

0

Prin sentința penală nr. 116/PI a Tribunalului Timiș, a fost respinsă excepția nulității absolute a actului de sesizare al instanței și a urmăririi penale, invocată de inculpat prin apărător.

în baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.I. la 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

în baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen., pentru o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

în baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de: 6 (șase) luni închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

în baza art. 33 lit. a) C. pen., rap. la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare.

în baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de 655 zile rămase neexecutate din condamnarea de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2436 din 22 noiembrie 2001 a Judecătoriei Arad.

în baza art. 61 alin. (1) Teza a II-a, s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu restul rămas neexecutat de 655 zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare.

în baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 13 noiembrie 2007 la zi.

în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

în temeiul art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 3.000 euro, din care suma de 1.100 euro depusă la B.C.R. cu ordinul de încasare din 14 ianuarie 2008.

în temeiul art. 109 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri a unui telefon mobil marca N. și un număr de 9 cartele SIM ridicate de la inculpat cu ocazia percheziției corporale din 13 noiembrie 2007.

în baza art. 348 C. proc. pen., a fost anulată procura autentificată din 12 noiembrie 2007.

în temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 28 februarie 2008, inculpatul S.I. a fost trimis în judecată, cauza înregistrându-se pe rolul Tribunalului Timiș.

Prin sentința penală nr. 353/PI din 25 aprilie 2008, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen., a fost restituit dosarul cauzei Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș, în vederea refacerii actului de sesizare, dispunându-se, totodată, în baza art. 350 C. proc. pen., și menținerea stării de arest preventiv a inculpatului pe o perioadă de 30 zile.

Prin decizia penală nr. 577/R din 29 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul S.I. împotriva sentinței penale nr. 353/PI din 25 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în același dosar, Curtea de Apel Timișoara, prin încheierea definitivă din data de 22 mai 2008, în baza art. 300²C. proc. pen. rap. la art. 160^b C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, urmând ca legalitatea acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 zile, iar recursul declarat de către inculpat împotriva acestei încheieri a fost respins ca inadmisibil.

Prin urmare, sentința penală nr. 353/PI din 25 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, a rămas definitivă la data de 29 mai 2008.

Cauza a fost restituită organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare a instanței.

Prin rechizitoriul din 28 februarie 2008 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș a fost trimis în judecată inculpatul S.I., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de: art. art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 13 alin. (1), (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001;art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 288 alin. (1) C. pen.; totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

în fapt, s-a reținut că în septembrie 2005, pe fondul unor neînțelegeri avute cu părinții, partea vătămată B.C., fostă C., a părăsit domiciliul și s-a deplasat în Municipiul Timișoara unde a ajuns în locuința numitului M., fratele inculpatului, prin intermediul fiului numitei B.Ca. De aici, victima a fost preluată de către învinuita B.Ca. și cazată în locuința sa situată în Timișoara, unde locuia împreună cu concubinul său, inculpatul S.I., care la acea dată era plecat în străinătate. Imediat după ce a instalat-o în locuință, învinuita a deposedat victima de actele personale, a obligat-o să se prostitueze la Hotelul C. din Timișoara, sumele de bani obținute fiind confiscate de către numita B.Ca. După ce s-a întors din străinătate, inculpatul s-a hotărât să o vândă pe partea vătămată B.C. și i-a propus să lucreze în Italia ca ospătar într-o pizzerie, aceasta fiind de acord.

La data de 29 septembrie 2005, după ce inculpatul S.I. a obținut pașaportul victimei, aceasta împreună cu învinuitul M.D.G. s-au îndreptat spre punctul de trecere a frontierei C., urmați de inculpatul S.I., care se afla într-o altă mașină.

în apropiere de frontieră, învinuitul M.D.G. a coborât de la volanul mașinii, locul său fiind luat de către o altă persoană neidentificată, după care și-au continuat drumul.

Inculpatul nu a trecut prin punctul de frontieră împreună cu victima, aspect ce a rezultat din declarația acesteia. în Austria, victima a fost preluată de inculpatul S.I. în autoturismul său și transportată până în localitatea P. din Italia. Aici, B.C. a fost vândută de inculpat unei proxenete cunoscută sub denumirea "N.", neidentificată, pentru suma de 3.000 euro, după care acesta a revenit în țară. De la acea dată și până la 18 noiembrie 2005, când victima a fost eliberată de organele judiciare italiene, partea vătămată a fost exploatată, prin obligarea la practicarea prostituției, sumele de bani obținute din această activitate fiindu-i confiscate de proxeneți. Aceste aspecte au rezultat din declarația părții vătămate, a martorului M.D. și procesul verbal de confruntare.

în a doua jumătate a anului 2007, victima P.L. se afla într-o situație dificilă, deoarece nu avea o locuință și nici un loc de muncă iar pentru a-și putea asigura cele necesare traiului a practicat prostituția în Grecia, de unde a fost racolată de către inculpat. într-o situație similară se afla și minora de 17 ani, numita C.V.I., care provenea dintr-o familie cu mama decedată, tatăl necunoscut, iar de îngrijirea sa se ocupa sora mai mare C.M.A. La începutul lunii noiembrie 2007, inculpatul le-a cunoscut pe cele două tinere și s-a gândit să profite de situația acestora pentru a le racola în vederea practicării prostituției în străinătate.

Pentru aceasta, S.I. le-a propus să lucreze la un club de noapte din Germania iar acestea au fost de acord, inculpatul asigurându-le că vor fi bine tratate și protejate.

La data de 12 noiembrie 2007, inculpatul S.I. i-a solicitat numitului D.A., să se deplaseze cu minora C.V.I. până în orașul Szeged din Ungaria, de unde urmau apoi să o preia și să o conducă în Germania. La punctul de trecere a frontierei C., polițiști de frontieră care au efectuat controlul documentelor au constatat că numitul D.A. nu avea împuternicire pentru a o însoți pe C.V.I. și nu au permis ieșirea din țară a minorei. în această situație, inculpatul S.I. s-a hotărât că pentru scoaterea din țară a tinerei să folosească un document fals, iar pentru aceasta a apelat la o persoană neidentificată, căruia i-a pus la dispoziție datele minorei și ale numitei P.L., care urma să figureze ca și persoană împuternicită, cu acordul acesteia din urmă. în urma solicitării, inculpatul a primit de la persoana neidentificată documentul falsificat, intitulat "procură specială", emis cu data de 12 noiembrie 2007, autentificat prin încheierea nr. 935 a Biroului Notarial C.R. Actul avea aplicată în fals semnătura notarului public.

Pentru constatarea falsului, nu se impunea efectuarea unei expertize grafice deoarece cu certitudine nu puteau semna părinții minorei, mama fiind decedată, de asemenea, din declarația martorului C.R., notar a rezultat că la numărul respectiv figura în registru un alt act, și că totodată Biroul Notarial nu utiliza asemenea formulare pentru minori ci "declarație". Acesta a mai precizat că apreciază că ștampila putea fi pusă pe act prin scanare.

Din conținutul documentului a rezultat că părinții minorei, C.M.N. și C.V. (decedată la data întocmirii documentului), erau de acord ca fiica lor C.V.I. să călătorească în străinătate însoțită de către P.L. La finalul procurii la rubrica "Declaranți" se aflau semnăturile celor doi părinți. După obținerea documentului, inculpatul le-a solicitat numiților L.D. și D.A., să îl transporte în Germania. Aceștia au fost de acord și la data de 13 noiembrie 2007, inculpatul, împreună cu P.L. și C.V.I. s-au urcat în autoturismul numitului D.A. Pe drum, inculpatul a constatat că a uitat procura pentru C.V.I. și a revenit în Timișoara pentru a o recupera, apoi s-a îndreptat spre frontieră pentru a părăsi țara până la intersecția dintre drumul ce duce spre vama T. și cel ce duce spre vama N. Aici la hanul "L.R." s-a întâlnit cu martorul L.D., care a încercat să obțină trecerea minorei prin punctul de trecere al frontierei T., dar întrucât nu a reușit s-au îndreptat spre punctul de trecere al frontierei N. Până în apropierea punctului de frontieră, inculpatul a călătorit în autoturismul martorului L.D., căruia i-a relatat împrejurarea că deține o procură falsă pentru minoră în cazul în care acesta nu reușește să treacă minora. în benzinăria A. situată în apropierea punctului de frontieră, cele două autoturisme au oprit, martorul L.D. s-a deplasat în punctul de frontieră unde contra sumei de 100 euro pe care urma să o primească de la inculpat, a reușit să convingă un polițist de frontieră, rămas neidentificat pentru a-i permite ieșirea din țară a minorei, s-a întors astfel în benzinărie și a preluat-o pe minoră în autoturismul său, iar inculpatul a revenit în autoturismul lui D.A. Aceste aspecte au rezultat din declarațiile martorilor D.A., L.D. și declarațiile părții vătămate C.V.I. și a martorei P.L.

în faza de judecată minora C.V.I. a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, susținând că dorea să-și viziteze o prietenă în Austria și de aceea a apelat la inculpat. De asemenea din procesul verbal încheiat cu ocazia depistării inculpatului, a rezultat că atât minora, cât și martora nu aveau bani asupra lor.

Totodată, cu ocazia revenirii asupra declarațiilor, minora nu a oferit explicații asupra motivului pentru care în data de 12 noiembrie 2007 s-a deplasat cu numitul D.A. pentru trecerea frontierei de stat.

Tribunalul a apreciat că declarațiile părții vătămate s-au schimbat ca urmare a exercitării de presiuni de către inculpat care și arestat a încercat prin diferite mijloace să influențeze părțile vătămate și martorii. Astfel din declarația martorilor C. a rezultat că numitul M. a încercat să influențeze declarația părții vătămate B.C., dar nu a reușit deoarece părinții acesteia au refuzat să îi dea datele de contact, martorul D.A. fiind amenințat la telefon și i s-a solicitat să ia faptele asupra sa.

Din aceste acțiuni, coordonate de inculpat a rezultat autoritatea pe care acesta o avea asupra victimelor, persoane vulnerabile.

Deși martora P.L. nu a participat în proces în calitate de parte vătămată, iar în faza de judecată C.V. a arătat că nu se consideră victima infracțiunii, Tribunalul a apreciat că prin gradul de instruire, vulnerabilitatea acestora, P.L. fiind deja prostituată iar C.V. nu avea părinți, părțile vătămate au prezentat toate caracteristicile victimei infracțiunii de trafic de persoane, deoarece chiar dacă au acceptat să meargă la acel club de noapte, deși nu s-au interesat în concret ce urmau să lucreze, unde vor locui, cu cât vor fi plătite, le-a lipsit dreptul de opțiune.

Sesizate, organele de urmărire penală din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș și din cadrul BCCO Timișoara, l-au așteptat pe inculpat în zona punctului de trecere a frontierei N. Când cele două autoturisme s-au apropiat, organele de anchetă au intervenit și după ce au oprit mașinile au demarat primele cercetări. în urma verificărilor, documentul falsificat a fost găsit asupra numitului D.M.A.

în ceea ce privește actul notarial falsificat, s-a reținut contrar opiniei apărătorului inculpatului, că a fost dovedită împrejurarea că actul notarial este fals și că inculpatul, chiar dacă nu este autorul falsului - rămas neidentificat - este cu certitudine complice deoarece a furnizat autorului datele de identificare atât ale minorei cât și ale numitei P.L., care figura ca însoțitor, aspect ce rezultă din declarația numitei P.L. De asemenea, inculpatul i-a relatat martorului L.D. că deține o procură falsificată pentru minoră. Că actul este fals a reieșit din împrejurarea că în Registrul notarului public, figura alt document și că formularul respectiv nu era folosit de Biroul Notarial pentru asemenea documente. De asemenea, actul cuprindea semnătura părinților minorei, lucru imposibil deoarece mama era decedată și tatăl dispărut.

Inculpatul nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa și a încercat să ofere explicații neplauzibile în raport cu probatoriul administrat în cauză.

Referitor la încadrarea juridică, s-au reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane este o infracțiune ce se poate realiza prin mai multe modalități alternative, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Potrivit alin. (2) lit. a) al aceluiași art., infracțiunea este mai gravă dacă a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

Definind noțiunea de exploatare a unei persoane, prin prevederile art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a arătat că prin aceasta se înțelege obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală.

Din analiza dispozițiilor legale, infracțiunea de trafic de persoane poate fi comisă și prin recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, în scopul exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituției.

S-a reținut că în ceea ce le privește pe victimele B.C. și P.L. au fost constrânse de inculpat în vederea obligării la practicarea prostituției. Constrângerea nu este obligatoriu a fi una fizică, ea poate fi și psihică. în speța, față de cele două victime, inculpatul a abuzat emoțional, prin intimidarea, amenințarea victimei, a familiei, restricții impuse față de libertatea de mișcare, în cazul victimei B.C. și prin manipulare emoțională în cazul victimei P.L.

Astfel, instanța a reținut că părțile vătămate s-au aflat în permanență sub controlul inculpatului acesta manifestând un abuz de autoritate asupra victimelor aflate sub controlul acestora.

Potrivit art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane este mai grav dacă fapta se săvârșește de două sau mai multe persoane împreună. Din întreg materialul de urmărire penală, a rezultat că inculpatul a fost sprijinit în activitatea sa de numiții B.Ca., M.D., D.A., și, chiar dacă față de aceștia, cauza s-a disjuns, participarea acestora a rezultat cu certitudine. Astfel numita B.Ca. a cazat victimele, M.D. a ajutat la transportul victimei B.C., iar D.A. la transportul victimei P.L., activitatea acestora fiind de natură să sprijine în mod concret activitatea ilicită a inculpatului.

Instanța de fond a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu reținerea agravantei prev. de alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, întrucât în perioada 2005 - 2007, inculpatul împreună cu alte persoane a traficat în vederea obligării la practicarea prostituției pe victimele B.C. și P.L., urmând să fie reținute și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Art. 13 din Legea nr. 678/2001 sancționează infracțiunea de trafic de minori constând în recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.

Alin. (2) al aceluiași art., prevede agravanta săvârșirii infracțiunii prin fraudă, iar alin. (3) agravanta săvârșirii de două sau mai multe persoane împreună.

S-a reținut, față de probatoriul administrat că inculpatul, sprijinit de numiții D.A. și L.D. au recrutat-o și transportat-o pe partea vătămată minoră în vederea exploatării sexuale. Astfel, s-a apreciat ca sinceră declarația dată de minoră în faza de urmărire penală, ce se coroborează și cu declarația martorei C.A. și a martorilor D.A. și L.D. De asemenea fapta a fost săvârșită prin fraudă în sensul că pentru scoaterea minorei din țară, inculpatul a folosit o procură falsificată.

A reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001.

Fapta inculpatului de a furniza datele de identitate ale unor persoane în vederea falsificării unui document oficial constituie complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, prev. și ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la 288 C. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului S.I., s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina sa, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, pericolul social crescut al faptelor generat de numărul victimelor și lezarea adusă unora din valorile sociale cele mai însemnate precum demnitatea și libertatea de mișcare. De asemenea, s-au avut în vedere împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunilor, respectiv faptul că traficarea victimelor s-a făcut cu sprijinul altor persoane, iar a minorei și prin fraudă, atrăgând incidența formelor agravate ale infracțiunii de trafic de persoane și respectiv trafic de minori. S-a reținut că inculpatul are antecedente penale.

Astfel, din fișa de cazier judiciar a rezultat că prin sentința penală nr. 2436 din 22 noiembrie 2001 a Judecătoriei Arad, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, condamnare din care s-a liberat condiționat cu un rest de 655 zile.

Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, 10 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2), (3), din Legea nr. 678/2001, și 6 luni închisoare pentru complicitatea la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. și ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. cu executare în regim de privativ de libertate potrivit art. 57 C. pen., este de natură să satisfacă interesul general de prevenție.

Față de împrejurarea că infracțiunile au fost săvârșite în concurs real s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

Cu privire la aplicarea pedepsei accesorii s-a reținut că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a)-c) nu operează de drept, ci instanța trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) și la principiul constituțional al proporționalității. Prin urmare, ținând cont de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei și de persoana inculpatului, s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie și a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Instanța de fond a apreciat că interzicerea drepturilor electorale de a fi ales, precum și a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, este justificată în privința inculpatului întrucât atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la demnitate, la libertate de mișcare, nu este în măsură nici să fie ales ori să ocupe o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

în același sens, interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., trebuie analizat în contextul faptei săvârșite de inculpați, constatând că față de natura acesteia, nu se impune interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii deoarece ipotezele prevăzute de textul legal nu sunt incidente în speță.

Alături de pedeapsa principală, având în vedere prevederile art. 12 alin. (2) și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) pentru o perioadă de 2 și respectiv 3 ani iar în urma contopirii, s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea în baza art. 35 alin. (3) C. pen., după executarea pedepsei principale.

Analizând dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 potrivit cu care "Banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen. sunt supuse confiscării speciale, în condițiile stabilite de acel art.". în baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de suma de 3.000 euro, din care suma de 1.100 euro depusă la B.C.R. cu ordinul de încasare din 14 ianuarie 2008. în temeiul art. 109 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri a unui telefon mobil marca N. și un număr de 9 cartele SIM ridicate de la inculpat cu ocazia percheziției corporale din 13 noiembrie 2007. în baza art. 348 C. proc. pen., s-a anulat procura autentificată din 12 noiembrie 2007. S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

împotriva sentinței Tribunalului Timiș a declarat apel inculpatul S.I.

Prin decizia penală nr. 58/A din 18 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul inculpatului S.I.

S-a reținut că în ceea ce privește excepția nulității absolute a urmăririi penale efectuate și solicitarea de desființare a sentinței apelate și restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, excepție invocată de inculpat prin apărător, s-a constatat că este nefondată.

Inculpatul prin apărător a susținut că rezoluția din 13 noiembrie 2007 prin care s-a început urmărirea penală, a fost dată cu încălcarea flagrantă a disp. art. 228 alin. (1) C. proc. pen., deoarece lipsește una din condițiile de formă necesare începerii urmăririi penale respectiv sesizarea organului de urmărire penală competent, astfel încât toate actele subsecvente, inclusiv rechizitoriul, sunt lovite de nulitate absolută potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

în cauză, rezoluția din 13 noiembrie 2007 prin care s-a început urmărirea penală nu este lovită de nulitate absolută, întrucât art. 228 C. proc. pen. nu face delimitarea între sesizarea și începerea urmăririi penale, iar potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. pen. organele de cercetare penală sunt obligate să încunoștințeze de îndată pe procuror despre infracțiunile de care au luat cunoștință, astfel încât chiar dacă potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001 urmărirea penală se efectuează de către procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 13 noiembrie 2007 a fost întocmit în mod corect de către BCCO - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul I.G.P. potrivit textului de lege menționat.

Astfel, chiar dacă urmărirea penală se efectuează de către procuror, sesizarea poate fi efectuată de către organul de cercetare penală, acesta având obligația de a încunoștința procurorul potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. pen.

în ceea ce privește datele din referatul de declinare de competență și procesul-verbal de sesizare din oficiu, este o eroare materială, iar nu de un caz de nulitate absolută.

De asemenea, decizia completului de 9 judecători a înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 219 din 07 aprilie 2008, nu are aplicabilitate în cauză, întrucât organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu, iar ulterior, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. pen. au înștiințat procurorul despre infracțiunile sesizate.

Primul motiv de desființare cu trimitere spre rejudecare a cauzei invocat de către inculpat prin apărător vizează nulitatea absolută a sentinței în ceea ce privește publicitatea ședinței de judecată, potrivit art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. "dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

în cauză, inculpatul susține că ședința de judecată din 01 martie 2010 la Tribunalul Timiș, fiind publică, a fost dată cu încălcarea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 679/2001.

Potrivit acestui text de lege, ședințele de judecată nu sunt publice numai în cauzele privind infracțiunile de trafic de minori prev. de art. 13 și de pornografie infantilă prev. de art. 18 din aceeași lege, prin derogare de la regula publicității ședinței de judecată, instituită prin art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 127 din Constituție și art. 290 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, ori de câte ori în aceeași cauză inculpatul este trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, dintre care unele se judecă în ședință publică, potrivit regulii publicității ședinței de judecată, iar altele în ședință nepublică, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cauza se judecă în ședință publică sub sancțiunea nulității absolute, întrucât excepțiile de la regula publicității ședinței de judecată sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte infracțiuni decât cele la care se face referire în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

în aceste cazuri, instanța are posibilitatea, atunci când procedează la audierea părților vătămate minore, să ia măsuri pentru a asigura lipsa publicității ședinței de judecată în condițiile art. 290 alin. (2)-(4) C. proc. pen.

Astfel, corect prima instanță nu a derogat de la regula publicității ședinței de judecată în ședința din 01 martie 2010, inculpatul fiind trimis în judecată și pentru alte infracțiuni decât cele limitativ prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. De asemenea, inculpatul nu a dovedit vreo vătămare potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., excepția de la regula publicității instituită prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 având în vedere protecția victimelor minore, iar nu pe cea a inculpatului.

Inculpatul a solicitat, de asemenea, trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece prima instanță nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru inculpat, respectiv cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate invocată la termenele din 16 decembrie 2009 și respectiv 22 februarie 2010.

în cauză nu s-a constatat încălcarea disp. art. 302 alin. (1) C. proc. pen., deoarece prima instanță s-a pronunțat asupra cererii privind sesizarea Curții Constituționale, considerând-o un abuz de drept procesual, acesta nefiind un caz de desființare cu trimitere spre rejudecare a cauzei.

Inculpatului nu i s-a produs vreo vătămare, deoarece în fața instanței de apel putea să reitereze cererea, așa cum a și procedat cu o altă cerere privind sesizarea Curții Constituționale, admisă prin încheierea din 18 octombrie 2010.

De asemenea, inculpatul a invocat trimiterea cauzei spre rejudecare pe motiv că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale a părții vătămate B.C., care a solicitat prin intermediul Agenției Naționale împotriva traficului de persoane - Centrul Regional Timișoara, audierea în condițiile art. 77¹C. proc. pen.

S-a apreciat că această eventuală vătămare nu constituie motiv de desființare cu trimitere spre rejudecare, iar cererea putea fi formulată doar de către partea vătămată, inculpatul nejustificând vreun interes în acest sens.

Referitor la încălcarea dreptului la apărare, potrivit art. 6 C. proc. pen. și art. 6 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe motiv că inculpatul a fost evacuat din sală în timpul dezbaterilor, nefiind adus pentru dezbateri ci doar pentru a i se acorda ultimul cuvânt, s-a constatat că într-adevăr, inculpatul a fost îndepărtat din sală de prima instanță, datorită atitudinii ireverențioase față de instanța de judecată, dar inculpatul a fost asistat tot timpul dezbaterilor de apărătorul ales, iar ulterior i s-a acordat ultimul cuvânt, astfel încât nu există o vătămare a dreptului la apărare invocat.

De asemenea, inculpatul susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, deoarece la termenul din 22 februarie 2010, deși prima instanță a dispus neaudierea martorilor L.D., P.L. și G.M.A., martori audiați în faza de urmărire penală, instanța nu a aplicat disp. art. 327 alin. (3) C. proc. pen., respectiv nu a dat citire depozițiilor acestora din faza de urmărire penală.

Inculpatul nu a dovedit vătămarea produsă în această situație, în condițiile în care pe tot parcursul procesului penal a avut apărător ales, iar în situația în care martorii nu au fost prezenți la termenul din 22 februarie 2010, principiul contradictorialității ședinței de judecată nu putea fi realizat. De asemenea, inculpatul avea posibilitatea de a formula cereri pentru a consulta dosarul cauzei cu privire la declarațiile martorilor.

S-a susținut de către inculpat că sentința apelată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 care prevăd obligația asigurării asistenței juridice victimelor traficului de persoane.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 "(1) Persoanelor vătămate prin infracțiunile prevăzute în prezenta lege, precum și altor victime ale acestor infracțiuni li se acordă în mod special protecție și asistență fizică, psihologică, medicală, juridică și socială".

Aspectul invocat de către inculpat nu reprezintă un caz de nulitate absolută limitativ prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și de asemenea, o eventuală vătămare a drepturilor procesuale putea fi invocată în cauză de către părțile vătămate, iar nu de către inculpat.

Inculpatul a solicitat și schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și respectiv din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

în ceea ce privește prima infracțiune, a solicitat schimbarea încadrării juridice, deoarece prin rechizitoriul din 04 iulie 2008 a fost trimis în judecată, iar față de învinuiții M.D., C.M., B.Ca., P.L., D.A., L.D. s-a dispus disjungerea în vederea continuării cercetării penale într-un dosar separat, sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 12 alin. (2) lit. a), art. 13 din Legea nr. 678/2001 și art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., iar prin rechizitoriul din 28 februarie 2008, desființat prin sentința penală nr. 353/PI pronunțată de Tribunalul Timiș la 25 aprilie 2008, inculpatul a fost trimis în judecată împreună cu inculpatul M.D.

Referitor la infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001 a solicitat schimbarea încadrării juridice, arătând că inițial a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), iar ulterior pentru art. 13 alin. (1), (2) și (3) din aceeași lege, cu toate că prin rechizitoriul din 04 iulie 2008 procurorii nu au ținut cont de sentința penală nr. 353/PI din 25 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, care se bucură de autoritate de lucru judecat, și au depășit competența funcțională stabilită de instanța de judecată.

S-a constatat că inculpatul a fost trimis inițial în judecată prin rechizitoriul din 28 februarie 2008 pentru infracțiunile prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Prin sentința penală nr. 353/PI din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen. s-a restituit dosarul procurorului în vederea refacerii actului de sesizare și s-a respins cererea formulată de inculpat prin apărător privind restituirea cauzei la Parchet privind refacerea urmăririi penale.

în motivare s-a reținut în esență că se impune trimiterea dosarului la procuror în vederea refacerii rechizitoriului, fie prin eliminarea din conținutul acestuia a faptei de complicitate la falsul în înscrisuri oficiale, fie prin dispunerea trimiterii în judecată pentru aceeași infracțiune.

în ceea ce privește cererea inculpatului prin apărător de restituire a cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale bazată pe art. 332 alin. (2) C. proc. pen., prima instanță a considerat că nu se justifică, deoarece nu a fost identificată nici una dintre situațiile la care face referire textul de lege.

Ulterior, prin rechizitoriul din 4 iulie 2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001,art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

Potrivit principiului autorității de lucru judecat, hotărârile judecătorești definitive dobândesc autoritate de lucru judecat, nemaiputând fi atacate decât prin intermediul căilor de atac extraordinare. Hotărârile judecătorești definitive devin executorii și împiedică o nouă urmărire pentru aceeași faptă, chiar dacă acesteia i s-ar da o nouă încadrare juridică (aplicarea regulii non bis in idem). Pentru a putea invoca excepția autorității de lucru judecat, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unei hotărâri definitive, noua acțiune penală să fie îndreptată împotriva aceleiași persoane (identitate de persoană) și să se refere la același fapt material (identitate de faptă materială), nefiind necesară identitatea de cauză, așa cum se solicită în materie civilă. Autoritatea de lucru judecat este o cauză care împiedică punerea în mișcare sau continuarea acțiunii penale.

în cauză, acest principiu nu este incident în cazul trimiterii cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare, în sensul că organele de urmărire penală nu mai pot dispune trimiterea în judecată a inculpatului și pentru alte infracțiuni sau nu pot dispune schimbarea încadrării juridice.

Autoritatea de lucru judecat vizează hotărâri penale definitive, prin care s-a soluționat acțiunea penală, respectiv cele prin care se stabilește vinovăția sau nevinovăția unui inculpat cu privire la o faptă penală.

Nici un text de lege C. proc. pen. nu oprește organul de urmărire penală să extindă urmărirea penală pentru alte infracțiuni sau să dispună schimbarea încadrării juridice în faza de urmărire penală.

De asemenea, chiar și instanța de judecată sesizată prin rechizitoriu, poate dispune extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale potrivit art. 335 C. proc. pen., extinderea acțiunii penale pentru alte fapte - 336 C. proc. pen. sau schimbarea încadrării juridice - 334 C. proc. pen.

în cauză, organele de urmărire penală s-au conformat sentinței penale nr. 353/PI din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în sensul că au dispus trimiterea în judecată a inculpatului și pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 228 alin. (1) C. pen., deoarece în dispozitivul primului rechizitoriu s-a omis acest aspect, cu toate că în considerente a fost descrisă această faptă și mijloacele de probă.

De asemenea, prin ordonanța din 03 iulie 2008 s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 04 iulie 2008, ceea ce nu echivalează cu o încălcare a sentinței penale amintite.

Trimiterea cauzei pentru refacerea actului de sesizare a fost invocată de către instanța de judecată din oficiu, astfel încât nu se poate susține că prin aceasta inculpatului i s-ar fi agravat situația.

în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001, agravanta de la alin. (2) lit. a) nu presupune trimiterea în judecată a două sau mai multe persoane ca situație premisă, ci săvârșirea infracțiunii în aceste condiții, astfel încât solicitările inculpatului cu privire la schimbarea încadrării juridice sunt nefondate.

Pe fondul cauzei, instanța de apel și-a însușit starea de fapt reținută de prima instanță în baza întregului material probator administrat din care reiese vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reținute în actul de sesizare.

Referitor la declarațiile părților vătămate și ale martorilor, care și-au schimbat declarațiile în fața primei instanțe și ale instanței de apel, s-a constatat că nu au avut motive întemeiate și au arătat că s-a încercat influențarea lor.

Astfel, partea vătămată B.C. în declarația dată la 17 ianuarie 2008 a arătat că a fost căutată la domiciliul său de M.D. care i-a solicitat să-și retragă plângerea, spunându-i că-i va angaja un avocat și solicitându-i să se împace cu inculpatul pentru ca acesta să fie eliberat.

De altfel, părinții victimei, martorii C.V. și C.Vi. l-au identificat în fotografii judiciare și au arătat că persoana care i-a contactat în acest sens este numitul M.D.

De asemenea, martorul D.A. prin declarația dată la 28 decembrie 2007 a relatat că în data de 25 decembrie 2007 a primit un telefon prin care i s-a solicitat prin amenințare să "ia asupra sa" ceea ce s-a întâmplat în data de 13 noiembrie 2007.

Partea vătămată C.V.I., la termenul din 15 decembrie 2008 și-a schimbat declarația în fața instanței, susținând că a dorit să-și viziteze o prietenă și inculpatul a ajutat-o.

Astfel, în cauză unele părți vătămate sau martori au fost amenințați sau determinați să-și schimbe declarațiile, fapt ce denotă presiunea pe care inculpatul a exercitat-o asupra acestora, iar alte părți vătămate sau martori și-au schimbat declarațiile parțial sau total, inclusiv în fața instanței de apel, spre exemplu martora C.M.A., fără un motiv întemeiat, fapt pentru care s-a dat eficiență declarațiilor date în faza de urmărire penală.

în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu reținerea agravantei prev. de alin. (2) lit. a) din aceeași lege și art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-a dovedit că în perioada 2005-2007 inculpatul împreună cu alte persoane a traficat în vederea obligării la practicarea prostituției pe victimele B.C. și P.L.

Astfel, inculpatul a constrâns victimele B.C. și P.L. în vederea obligării la practicarea prostituției, prin intimidarea, amenințarea lor și a familiilor lor, restricții impuse față de libertatea de mișcare a victimei B.C. și prin manipulare emoțională în cazul victimei P.L., creând o dependență a acestora față de inculpat pe baza lipsei unui suport social.

Referitor la agravanta de la alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane este mai grav dacă fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

Pentru a fi în prezența acestei agravante, nu este necesar ca toate persoanele să fie trimise în judecată, ci doar ca această faptă să fie săvârșită de două sau mai multe persoane, iar din materialul probator a rezultat că inculpatul a fost ajutat de numiții B.Ca., care a cazat victimele, M.D. a ajutat la transportul victimei B.C., D.A. a transportat victima P.L., chiar dacă aceștia din urmă nu au fost trimiși în judecată împreună cu inculpatul în cauză.

Nu poate fi reținută susținerea inculpatului referitoare la faptul că partea vătămată nu ar fi părăsit teritoriul României din data de 29 septembrie 2005 și prin urmare fapta nu există, deoarece acest aspect rezultă din declarațiile părții vătămate, ale martorului M.D., procesul-verbal de confruntare, precum și prezența ulterioară a părții vătămate în Italia ca urmare a trimiterii acesteia în țară de către autoritățile italiene în data de 18 noiembrie 2005. în cauză există dovada ieșirii inculpatului din țară la data de 29 septembrie 2005.

în cauză s-a făcut dovada elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum și săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpat și nu de către o altă presupusă persoană, motiv pentru care susținerile inculpatului privind achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) și d) C. proc. pen. sunt nefondate.

în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, solicitările inculpatului privind achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. sunt nefondate.

Inculpatul își fundamentează apărarea pe declarațiile părții vătămate, a martorei C.M.A., date în fața instanței, pe faptul că procura falsă nu a fost găsită la data de 13 noiembrie 2007 asupra acestuia, toate acestea determinând ca dubiul să fie interpretat în favoarea sa.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 678/2001 este sancționat traficul de minori constând în recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia, iar alin. (2) din același art. prevede agravanta săvârșirii infracțiunii prin fraudă, iar alin. (3) agravanta săvârșirii de către două sau mai multe persoane împreună. De asemenea, potrivit art. 16 din aceeași lege, consimțământul victimei nu înlătură răspunderea penală.

Din materialul probator inclusiv procesul verbal privind redarea convorbirilor telefonice a rezultat că inculpatul, sprijinit și de numiții D.A. și L.D., a recrutat-o și transportat-o pe partea vătămată minoră în vederea practicării prostituției, fapta fiind săvârșită prin fraudă, deoarece pentru a o scoate pe minoră din țară inculpatul a pregătit o procură falsificată.

Cu toate că minora C.V.I. a revenit asupra declarației date inițial, aceasta nu a putut explica că la data de 13 noiembrie 2011 când dorea să părăsească țara nu avea asupra sa bani, atât ea cât și P.L., precum și asupra motivului pentru care în data de 12 noiembrie 2007 s-a deplasat cu numitul D.A. în vederea trecerii frontierei de stat, ocazie cu care a rezultat că nu a fost posibilă ieșirea din țară întrucât C.V.I. era minoră.

în mod corect prima instanță a considerat că declarațiile părții vătămate s-au schimbat ca urmare a exercitării de presiuni de către inculpat, care, chiar și arestat, a încercat prin diferite mijloace să influențeze părțile vătămate și martorii, din aceste acțiuni rezultând și autoritatea pe care inculpatul o avea asupra victimelor, persoane vulnerabile, în condițiile în care P.L. era deja prostituată iar minora C.V.I. nu avea părinți, lipsindu-i atât ocrotirea familiei, cât și mijloacele de subzistență.

Faptul că procura falsă nu a fost găsită asupra inculpatului la data flagrantului, 13 noiembrie 2007, nu este de natură să determine achitarea acestuia, având în vedere faptul că acesta a furnizat autorului datele de identificare ale minorei C.V.I. și ale numitei P.L., aspect ce rezultă din declarația martorului L.D., cât și din cea a numitei P.L.

în ceea ce privește infracțiunea de complicitate la infracțiunea de fals, s-a constatat că inculpatul nu a fost trimis în judecată în calitate de autor al infracțiunii, ci de complice, motiv pentru care solicitarea de achitare potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. este nefondată.

Inculpatul a furnizat autorului falsului datele de identificare ale minorei C.V.I. și ale numitei P.L., fiind complice la întocmirea procurii.

Cu privire la acea procură, în mod corect s-a stabilit că este falsă, chiar și fără a analiza raportului de constatare tehnico-științifică care a fost ulterior depus în apel, potrivit probatoriului administrat.

Referitor la nulitatea relativă a raportului de constatare tehnico-științifică invocată de către inculpat la termenul din 15 noiembrie 2010 potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (4) C. proc. pen., instanța a apreciat că inculpatului nu i-a fost produsă nicio vătămare, faptul că procura este falsă s-a constatat și prin alte mijloace de probă.

Astfel, din declarațiile martorului C.R. a rezultat că procura nu putea fi emisă la data de 12 noiembrie 2007 prin încheierea de autentificare nr. 935 a Biroului notarial C.R., deoarece la numărul respectiv figura în registru un alt act, iar Biroul Notarial nu utiliza asemenea formulare pentru minori, ci declarație.

De asemenea, procura nu putea fi semnată de părinții minorei, întrucât mama acesteia era decedată la data întocmirii înscrisului.

S-a constatat că la individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): dispozițiile Părții generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere gravitatea faptelor, săvârșirea acestora în stare de recidivă postcondamnatorie, motiv pentru care nu se impune reducerea pedepselor acestea fiind orientate spre minimul special prevăzut de textul de lege.

Astfel, raportat la gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acesteia, menținerea cuantumului pedepsei rezultante de 10 ani închisoare și a modalității de executare este justificată, raportat la dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

Instanța de apel a constatat că prima instanță a individualizat în mod corect și pedepsele accesorii și complementare.

împotriva deciziei penale nr. 58/A din 18 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs inculpatul S.I. și a arătat în esență următoarele: urmărirea penală efectuată în cauză este nulă absolut, întrucât rezoluția din 13 noiembrie 2007 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., procesul-verbal de sesizare din oficiu din 13 noiembrie 2007 a fost emis de un organ necompetent, referatul de declinare a competenței este nelegal, nu au fost efectuate acte premergătoare în cauză, iar rechizitoriul întocmit este nul absolut. în acest sens, a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

De asemenea, a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, întrucât nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, asupra cererii părții vătămate B.C. care a solicitat prin intermediul Agenției Naționale împotriva traficului de persoane - Centrul Regional Timișoara, audierea în condițiile art. 77¹C. proc. pen.; i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât a fost îndepărtat din sală în timpul dezbaterilor, nu s-a dat citire depozițiilor martorilor L.D., P.L. și G.M. în conformitate cu dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. De asemenea, au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 care prevăd obligația asigurării asistenței juridice a victimelor traficului de persoane, iar ședințele de judecată au fost publice, contrar prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

A solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și achitarea pentru infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a), c), C. proc. pen., urmând a se avea în vedere declarațiile părților vătămate și ale martorilor din cursul judecății.

în recurs, inculpatul S.I. a invocat și cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), solicitând reducerea pedepselor în raport de circumstanțele personale favorabile.

Examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul inculpatului S.I. este nefondat.

în conformitate cu dispozițiile art. 290 alin. (1) C. proc. pen., ședința de judecată este publică.

Art. 6 parag. 1 din Convenție prevede că orice persoană are dreptul să îi fie judecată cauza în public.

Curtea Europeană a statuat, în cauza Sutter c.Elveției (hotărârea din 22 februarie 1984) că publicitatea procedurilor din fața organelor judiciare la care se referă art. 6 parag. 1 din Convenție protejează justițiabilii de o justiție secretă care ar evita în acest fel, controlul publicului; constituie totodată unul din mijloacele care contribuie la menținerea încrederii în instanțe. Prin transparența pe care o dă administrării justiției, publicitatea procedurii ajută la realizarea scopului art. 6 parag. 1 - procesul echitabil, a cărui garantare constituie unul din principiile fundamentale ale oricărei societăți democratice, în sensul Convenției.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 și de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 nu sunt publice.

Se constată că dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 derogă de la regula generală ce guvernează judecata - publicitatea ședinței de judecată prevăzută atât în legislația națională cât și în Convenție - fiind instituite doar în interesul părții vătămate minore, victimă ale infracțiunilor de trafic de minori și pornografie infantilă.

Așadar, ședința de judecată este nepublică numai în cauzele privind infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001 și pornografie infantilă prevăzută de art. 18 din același act normativ. Dispozițiile art. 24 alin. (1) referitoare la nepublicitatea ședinței de judecată nu pot fi aplicate prin analogie, extindere la alte situații pe care legiuitorul nu le-a prevăzut, limitându-se doar la infracțiunile de trafic de minori și pornografie infantilă.

în acest sens, prin decizia nr. 99 din 19 ianuarie 2009, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că ori de câte ori, în aceeași cauză inculpatul este trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, dintre care unele se judecă în ședință publică potrivit regulii publicității ședinței de judecată, iar altele în ședință nepublică, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cauza se judecă în ședință publică, sub sancțiunea nulității absolute și incidenței cazului de casare prevăzut în art. 385⁹alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., întrucât excepțiile de la regula publicității ședinței de judecată sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte infracțiuni decât cele la care se face referire în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Raportând cele enunțate la cauza dedusă judecății, inculpatul S.I. a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. întrucât infracțiunile de trafic de persoane și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale se judecă în ședință publică și numai infracțiunea de trafic de minori în ședință nepublică, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, corect, cauza s-a judecat în primă instanță și apel în ședință publică, potrivit dispozițiilor art. 290 alin. (1) C. proc. pen.

Critica recurentului S.I. sub acest aspect este nefondată.

Numai în situația în care ședința de judecată ar fi fost nepublică devenea incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385⁹pct. 4 C. proc. pen., cu consecința rejudecării cauzei de către prima instanță, avându-se în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată și pentru infracțiuni care se judecă în ședință publică - trafic de persoane și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

în conformitate cu prevederile art. 332 alin. (1) și (2) C. proc. pen., când se constată înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului care procedează potrivit art. 286 alin. (1). Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.

De asemenea, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.

încălcarea dispozițiilor privind sesizarea instanței are în vedere regularitatea desfășurării urmării penale, prin trecerea cauzei prin stadiile procesuale obligatorii (punerea în mișcare a acțiunii penale, prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului în condițiile legale de către procurorul competent). Nerespectarea dispozițiilor referitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei are în vedere situația când urmărirea penală nu a fost efectuată de organul competent (spre exemplu cercetarea penală a fost realizată de organul de cercetare în locul procurorului căruia îi revenea competența să o efectueze potrivit legii). Când excepția de necompetență a organului de cercetare penală este invocată de procuror, părți sau din oficiu, înainte sau în cursul cercetării judecătorești, restituirea devine obligatorie, întrucât actele de cercetare sunt nule.

în cazul în care cercetarea judecătorească a fost epuizată și s-a trecut la dezbaterile judiciare, întrucât actele de cercetare penală au fost verificate prin actele de cercetare judecătorească, restituirea cauzei nu mai are loc.

în ceea ce privește respectarea dispozițiilor referitoare la prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, se au în vedere cazurile în care legea cere, la efectuarea unor acte de urmărire penală, prezența obligatorie a învinuitului sau inculpatului și asistarea sa de către apărător.

în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt de competența indiferent de calitatea persoanei, infracțiunile prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane. Pentru aceste infracțiuni, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurori specializați din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 508/2004.

în speță, urmărirea penală s-a realizat în conformitate cu dispozițiile legale enunțate, anume de către procurori din cadrul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, inculpatul fiind cercetat pentru trafic de persoane și trafic de minori.

Prin procesul-verbal din data de 13 noiembrie 2007, procurorul a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul S.I., actele procesuale și procedurale, constând în percheziții domiciliare, declarațiile părților vătămate, martorilor, inculpatului, procese-verbale de confruntare fiind efectuate după data începerii urmăririi penale de către procuror. Prezentarea materialului de urmărire penală s-a realizat de procuror, iar rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul șef al Biroului Teritorial Timiș, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 508/2004.

La art. 14 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 se prevede că dacă în cursul efectuării activităților specifice de investigare organele de poliție constată că fapta care formează obiectul cauzei este una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta lege în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, acestea au obligația de a înainta de îndată lucrarea procurorului competent.

în cauză, la data de 13 noiembrie 2007, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de minori de către inculpatul S.I., întocmind în acest sens un proces-verbal potrivit dispozițiilor art. 321 alin. (1) C. proc. pen.

în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, organele de poliție și-au declinat competența de efectuare a urmăririi penale în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timișoara.

Se constată că urmărirea penală a fost realizată în conformitate cu dispozițiile legale, mijloacele de probă fiind obținute legal, iar în cauză nu se regăsește niciunul dintre cazurile enumerate limitativ în dispozițiile art. 332 C. proc. pen., care să impună restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Susținerea apărării, în sensul că urmărirea penală este nulă absolut, întrucât rezoluția din 13 noiembrie 2007 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva inculpatului a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., procesul-verbal de sesizare din oficiu din 13 noiembrie 2007 a fost emis de un organ necompetent, referatul de declinare a competenței este nelegal, nu au fost efectuate acte premergătoare în cauză, iar rechizitoriul întocmit este nul absolut, nu poate fi reținută întrucât nu are corespondent în actele și lucrările dosarului.

Așa cum s-a arătat, începerea urmăririi penale s-a dispus de procurorul competent din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminaliate Organizată și Terorism să efectueze urmărirea penală, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (1) C. proc. pen.

Organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de minori de inculpat, iar referatul de declinare a competenței s-a întocmit potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 508/2004. Rechizitoriul cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 C. proc. pen., respectiv, faptele reținute în sarcina inculpatului, datele privitoare la persoana acestuia, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, dispoziția de trimitere în judecată și mențiunea cerută de dispozițiile art. 264 C. proc. pen., verificat sub aspectul legalității și temeiniciei făcută de procurorul șef al Biroului Teritorial Timiș, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 508/2004.

împrejurarea că în cauză nu au fost efectuate acte premergătoare nu atrage vreo sancțiune procedurală, avându-se în vedere că potrivit dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., pentru a se dispune începerea urmăririi penale trebuie să existe o sesizare în conformitate cu art. 221 C. proc. pen. (plângere, denunț, din oficiu) cu sau fără acte premergătoare efectuate și să nu existe vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen.

Condițiile sunt cumulative, iar o dată îndeplinite, organul de urmărire penală sesizat potrivit legii este obligat să înceapă urmărirea penală, ceea ce s-a și realizat în cauză.

în recurs, inculpatul S.I. a reiterat apărările din apel, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond întrucât: nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, invocată la termenele din 16 decembrie 2009 și 22 februarie 2010; nu s-a pronunțat asupra cererii părții vătămate B.C. care a solicitat prin intermediul Agenției Naționale împotriva traficului de persoane - Centrul Regional Timișoara audierea în condițiile art. 77¹C. proc. pen.; i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât a fost îndepărtat din sală în timpul dezbaterilor, iar la termenul din 22 februarie 2010, deși instanța a dispus neaudierea martorilor L.D., P.L. și G.M.M., nu a făcut aplicarea prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că nu a dat citire depozițiilor acestora din faza de urmărire penală; de asemenea au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 care prevăd obligația asigurării asistenței juridice victimelor traficului de persoane.

în afară de dispozițiile prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. (dispoziții relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, compunerea acesteia, publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori), toate celelalte dispoziții care reglementează desfășurarea procesului penal, atrag, în cazul încălcării lor, nulitatea relativă. Pentru aceste nulități relative se cere îndeplinirea a trei condiții: încălcarea unei dispoziții legale de procedură care nu se încadrează în art. 197 alin. (2), producerea unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Nulitatea relativă trebuie invocată când partea este prezentă la efectuarea actului, în cursul efectuării actului, iar când partea a fost absentă la efectuarea actului, poate fi invocată cel mai târziu la primul termen de judecată cu procedura completă.

Depășirea acestora momente atrage tardivitatea excepției de nulitate și validează actul. De asemenea, poate fi invocată numai de partea care a suferit vătămarea prin încălcarea legii.

Aspectele relevate de către inculpat constituie nulități relative, în sensul că s-au încălcat dispoziții legale de procedură care nu se încadrează în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. De aceea, inculpatul nu poate invoca lipsa asistenței juridice a părților vătămate, neaudierea părții vătămate B.C. în modalitatea prevăzută de art. 77¹C. proc. pen., întrucât nulitățile relative se invocă numai de părțile care au suferit vătămarea, anume de părțile vătămate.

De asemenea, nerespectarea prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că instanța constatând că ascultarea martorilor L.D., P.L. și G.M.A. nu mai este posibilă, nu a dispus citarea depozițiilor date de acestea în cursul urmăririi penale, cât și nerespectarea prevederilor art. 298 alin. (5) C. proc. pen., care prevăd că partea îndepărtată este chemată în sală înainte de începerea dezbaterilor, trebuiau invocate de inculpat fie în cursul efectuării actului, fie la primul termen de judecată cu procedura completă, ceea ce inculpatul nu a făcut cu toate că a avut asigurată asistența juridică de un apărător ales.

Fiind vorba de nulități relative, nu pot fi invocate direct la instanța de control judiciar - apel sau recurs.

Cazul de casare prevăzut în art. 385⁷alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., privește și omisiunea instanței de a se pronunța asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Constituie astfel de cereri esențiale, de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului cererea pentru administrarea unei probe.

Cazul de casare prevăzut în art. 385⁹alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. nu privește însă ipoteza în care instanța a respins motivat cererea pentru administrarea unei probe.

în apel, instanța a respins motivat cererea inculpatului S.I. privind audierea martorului R.M., nefiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei cu atât mai mult, cu cât inculpatului i-au fost încuviințate probe ce au constat în audierea martorilor C.I.V. și C.R., l.F., P.I., efectuarea unor adrese la Parchet și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră privind pe partea vătămată B.C.

Ca atare, respingerea cererii inculpatului de audiere a martorului R.M. nu atrage incidența cazului de casare prevăzut în art. 385⁹alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanța de apel s-a pronunțat motivat asupra respingerii probei solicitate.

în cursul judecății în primă instanță, la termenul din 9 martie 2009, inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 77¹C. proc. pen.

în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 s-a dispus trimiterea cauzei Curții Constituționale pentru soluționarea excepției invocate, dispunându-se suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 304 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin Decizia nr. 1167 din 17 septembrie 2009, Curtea Constituțională a respins excepția invocată.

La termenul din 16 decembrie 2009, inculpatul a invocat o nouă excepție de neconstituționalitate, de data aceasta a prevederilor art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cerere apreciată de instanța de apel ca un abuz de drept procesual, avându-se în vedere că fusese acordat un termen pentru a formula cereri și excepții.

La termenul din 25 ianuarie 2010, inculpatul a recuzat președintele completului de judecată, împotriva căruia a formulat și plângeri penale adresate Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliului Superior al Magistraturii, atașate la dosar.

Cererea de recuzare a fost respinsă ca nefondată.

La termenul din 22 februarie 2010, inculpatul a reiterat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cerere apreciată de instanță ca abuz de drept procesual și a procedat la soluționarea cauzei în fond.

în apel, la primul termen de judecată din 7 iunie 2010, inculpatul recuză completul de judecată, cerere respinsă ca nefondată, prin încheierea din 10 iunie 2010. La următorul termen, din 7 iulie 2010, inculpatul recuză grefierul de ședință, cerere respinsă prin încheierea din 13 iulie 2010.

La termenul din 18 octombrie 2010, inculpatul recuză un membru al completului de judecată, cerere respinsă ca nefondată, fiindu-i aplicată o amendă judiciară în sumă de 500 RON, întrucât s-a apreciat că cererea de recuzare a fost formulată cu rea-credință.

La același termen, inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și a prevederilor art. 378 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate formulată.

Se constată că inculpatul și-a exercitat cu rea-credință drepturile procesuale, formulând cereri repetate de recuzare respinse ulterior ca nefondate, dar și cereri repetate de invocare a unor excepții de neconstituționalitate privind dispoziții legale penale și procesual penale, respinse de Curtea Constituțională.

Ca atare, nu se poate susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii inculpatului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, de vreme ce a apreciat că cererile formulate constituie un abuz de drept procesual de natură să tergiverseze soluționarea cauzei, avându-se în vedere cererile anterioare ale inculpatului.

De altfel, în apel, inculpatul a reiterat cererea sa invocând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 678/2001, instanța sesizând Curtea Constituțională cu soluționarea excepției. De asemenea, inculpatul avea posibilitatea să invoce în apel dar și în recurs excepții de neconstituționalitate a unor dispoziții legale.

Critica recurentului, anume că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la apelul declarat și împotriva încheierilor din 16 decembrie 2009, 25 ianuarie 2010 și 22 februarie 2010 pronunțate de instanța de fond, este neîntemeiată. Se are în vedere că instanța de apel în considerente a analizat încheierile apelate și s-a pronunțat asupra acestora, motivând că prima instanță nu a încălcat prevederile art. 302 alin. (1) C. proc. pen. și nu a produs inculpatului vreo vătămare.

Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre soluțiile prevăzute de art. 379 pct. 1 lit. a), b) pct. 2 lit. a) și b) C. proc. pen. - în sensul că respinge sau admite apelul sau o soluție complementară prevăzută de art. 380³C. proc. pen., în sensul restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, nefiind necesar să se pronunțe distinct prin dispozitivul deciziei și asupra apelului declarat împotriva încheierilor, de vreme ce s-a pronunțat asupra acestora în considerentele deciziei.

în urma analizării materialului probator administrat s-a reținut o corectă situație de fapt, o justă încadrare a faptelor inculpatului S.I., constatând că vinovăția acestuia a fost dovedită și întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 și art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Acțiunile infracționale ale inculpatului au fost dovedite cu probe certe de vinovăție, în acest sens fiind avute în vedere declarațiile părților vătămate B.C., P.L., C.V.I. coroborate cu procesul-verbal de prindere în flagrant, declarațiile martorilor L.D., D.A., C.M., M.D.G., S.A., C.Vi., C.N.R., C.V., interceptările convorbirilor telefonice, înscrisuri depuse la dosar.

Astfel, corect s-a stabilit că în septembrie 2005, inculpatul S.I. a recrutat-o pe partea vătămată B.C. prin înșelăciune, propunându-i un loc de muncă în Italia ca ospătar într-un local (pizzerie). Prin intermediul martorului M.D. a transportat-o în Italia, localitatea P., unde a vândut-o unei proxenete cu suma de 3.000 euro. în perioada 29 septembrie 2005 - 18 noiembrie 2005 a fost obligată se să prostitueze, banii obținuți fiind reținuți de proxeneți.

La data de 18 noiembrie 2005 partea vătămată a fost eliberată de autoritățile judiciare italiene.

De asemenea, în luna noiembrie 2007, inculpatul a recrutat părțile vătămate P.L. și C.V.I. (minoră) în scopul exploatării acestora - obligarea la practicarea prostituției. Acestora le-a promis locuri de muncă în Germania într-un club de noapte, iar la data de 13 noiembrie 2007, prin intermediul martorilor D.M.A. și L.D.I., inculpatul a transportat părțile vătămate cu două autoturisme și cu o procură falsificată care atesta nereal că părinții minorei C.V.I. - C.M.N. și C.Vi. (decedată la data întocmirii documentului) erau de acord ca fiica lor să călătorească în străinătate însorită de P.L.

La punctul de trecere a frontierei N., organele de urmărire penală l-au identificat pe inculpat și părțile vătămate C.V.I. și P.L. în autoturismele conduse de martorii D.M.A. și L.D.

Schimbarea depozițiilor părților vătămate și martorilor în cursul judecății nu poate constitui temei de achitare a inculpatului S.I.

în acest sens se au în vedere dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Părțile și martorii nu au oferit nicio explicație rezonabilă și credibilă cu privire la schimbarea în totalitate a declarațiilor din faza de urmărire penală, iar pe de altă parte se reține că depozițiile de la urmărirea penală sunt cele care corespund adevărului, avându-se în vedere și faptul că au fost consemnate la scurt timp de la comiterea faptelor inculpatului și se coroborează cu celelalte probe administrate în proces - verbal de prindere în flagrant, interceptările convorbirilor telefonice.

Nu în ultimul rând se impun a se avea în vedere declarațiile părții vătămate B.C. și martorului D.A. din cursul judecății care au relatat că prin intermediul altor persoane, inculpatul a încercat să-i determine să își schimbe declarațiile, amenințându-i în acest scop.

Cu privire la infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, corect s-a reținut că inculpatul a transmis autorului procurii false datele de identificare ale minorei C.V.I. și numitei P.L., ceea ce realizează elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

împrejurarea că procura a fost falsificată rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică, ce a concluzionat că impresiunea de ștampilă depusă la rubrica Notar Public C.R. nu a fost creată de aceeași ștampilă cu care au fost prelevate impresiunile de ștampilă model de comparație, din declarațiile martorului C.R. care a relatat că procura nu putea fi emisă la 12 noiembrie 2007 prin încheierea de autentificare nr. 935 a Biroului Notarial C.R., întrucât la numărul respectiv figura în registru un alt act.

De asemenea, procura nu putea fi semnată de părinții minorei C.V.I., întrucât mama minorei era decedată la data întocmirii înscrisului.

Faptul că autorul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale nu a fost identificat nu are relevanță pentru stabilirea răspunderii penale a inculpatului în calitate de complice a cărei acțiune infracțională a fost dovedită, inclusiv cu depozițiile părții vătămate P.L. care a relatat că inculpatul i-a cerut acordul să figureze ca însoțitor al minorei în procura întocmită, martorului L.D. ce a relatat că inculpatul i-a precizat că deține o procură falsificată pentru minoră.

Sub acest aspect, critica recurentului este nefondată.

în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului S.I. din infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și, respectiv, din art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cererea solicitată de inculpat în recurs, este nejustificată.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, inculpatul a susținut că, inițial a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, iar ulterior, după restituirea cauzei la procuror, prin rechizitoriul din data de 4 iulie 2008 a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 fără nicio justificare, prin depășirea competenței funcționale stabilită de instanța de judecată și încălcarea autorității de lucru judecat.

Se constată că inițial, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 28 februarie 2008 pentru infracțiunile prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Prin sentința penală nr. 353/PI din 25 aprilie 2008, Tribunalul Timiș, în temeiul dispozițiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare.

Ulterior, prin rechizitoriul din 4 iulie 2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001,art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen.

Pentru a se reține existența autorității de lucru judecat trebuie să existe o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, noua acțiune penală să fie îndreptată împotriva aceleiași persoane (identitate de persoană) și să existe identitate între fapta materială pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă și fapta materială de care este acuzată din nou aceeași persoană (identitate de obiect).

Or, în speță, sentința penală de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare nu constituie o hotărâre penală definitivă de rezolvare a acțiunii penale și ca urmare, autoritatea de lucru judecat nu este incidentă în cauză.

împrejurarea că după restituirea cauzei la procuror, prin ordonanța din 03 iulie 2008 s-a dispus extinderea cercetării penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 și art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen., față de inculpatul S.I., iar ulterior, prin rechizitoriul din 4 iulie 2008 s-a dispus și trimiterea în judecată a inculpatului pentru aceste infracțiuni, nu constituie o "depășire a competenței funcționale a procurorului", cum susține apărarea.

Extinderea cercetării penale s-a realizat în conformitate cu dispozițiile art. 238 C. proc. pen. și nu există nicio dispoziție legală care să împiedice procurorul ca după restituirea cauzei pentru refacerea rechizitoriului să extindă cercetarea penală pentru alte infracțiuni sau să schimbe încadrarea juridică a faptelor inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.

Ulterior, prin rechizitoriul din 4 iulie 2008, procurorul s-a conformat sentinței penale de restituire și a menționat faptele reținute în sarcina inculpatului, încadrarea juridică și dispoziția de trimitere în judecată pentru infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori, inclusiv complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.

în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 - trafic de persoane - agravanta de la alin. (2) lit. a) - săvârșirea de două sau mai multe persoane împreună - se aplică indiferent dacă persoanele sunt prezente sau nu la locul faptei, de contribuția acestora la săvârșirea infracțiunii și indiferent de trimiterea în judecată concomitentă a acestor persoane.

în cauză, agravanta este aplicabilă pentru că infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori au fost săvârșite de inculpat împreună cu alte persoane - B.Ca., M.D., D.A. față de care Parchetul a disjuns cauza. Astfel, B.Ca. a cazat victimele, M.D. a transportat victima B.C., iar D.A. a transportat părțile vătămate P.L. și C.A.

în recurs, inculpatul S.I. a invocat și cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), solicitând reducerea pedepselor, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale favorabile.

înalta Curte constată că la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru faptele săvârșite au fost avute în vedere corect criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura și gravitatea faptelor comise - infracțiuni contra libertății de voință și acțiune a persoanei - circumstanțele reale în care au fost săvârșite, prin fraudă și înșelăciune asupra unui minor, urmările produse, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, recidivist, în modalitatea prev. de art. 37 lit. a) C. pen. Se reține că prin sentința penală nr. 2436 din 22 noiembrie 2001 a Judecătoriei Arad, inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, din executarea căreia a fost liberat condiționat și a săvârșit faptele deduse judecății în perioada liberării condiționate, ceea ce a impus revocarea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (1) C. pen. și contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 655 zile cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

Pedepsele stabilite inculpatului reflectă într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale), cât și pericolul social concret al faptelor, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat, prin înșelăciune și fraudă, iar prin urmare, în raport de criteriile enunțate nu se justifică reducerea pedepselor inculpatului, așa cum apărarea a solicitat.

Concluzionând, înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că decizia atacată este legală și temeinică și pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 58/A din 18 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

A constatat că recurentul inculpat S.I. a fost arestat preventiv de la 13 noiembrie 2007 la 10 mai 2010, în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a dispus obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

← ICCJ. Decizia nr. 4371/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4176/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 4168/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4093/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4172/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4176/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4184/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4281/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4371/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4372/2011. Penal