ICCJ. Decizia nr. 474/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 474/2011
Dosar nr. 5671/1/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 243 din data de 19 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, inculpatul S.D., a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de recrutare şi găzduire a victimei P.B.E. - minoră, în vârstă de 15 ani, faptă prev. şi ped. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 republicată, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă şi până la terminarea executării pedepsei.
Conform art. 61 alin. (1) C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată privind restul de pedeapsa de 197 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 146 din 28 aprilie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 5 ani stabilită prin sentinţa penală de faţă, urmând ca, în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia, de la 2 decembrie 2009 la zi.
În baza art. 118 lit. a) C. pen. rap. la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 republicată, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 800.000 lei ROL dobândită de inculpat prin exploatarea sexuală a părţii vătămate.
În fine, inculpatul a fost obligat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa o atare sentinţă, instanţa de fond a reţinut pe baza probelor administrate în cauză, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
După liberarea sa condiţionată la data de 12 octombrie 2007, din executarea unei pedepse a închisorii de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie inculpatul s-a stabilit în oraşul Găeşti, judeţul Dâmboviţa care de altfel era oraşul său de domiciliu.
La scurt timp după aceea, în cursul lunii noiembrie 2007, prin intermediul altor persoane partea vătămată P.B.E., în vârstă de 15 ani, l-a cunoscut pe inculpat care s-a oferit să o găzduiască în locuinţa sa.
În această împrejurarea inculpatul S.D. a determinat-o pe victimă să practice prostituţia în folosul său, acesta racolând clienţi de la care încasa diverse sume de bani, în schimbul prestaţiilor sexuale ale părţii vătămate.
În urma cercetării efectuate s-a stabilit că victima P.B.E. a întreţinut relaţii sexuale cu aproximativ 10 clienţi, iar sumele de bani plătite de către aceştia au fost încasate de inculpatul S.D.
S-a reuşit a se proba faptul că patru martori, respectiv, I.V., A.M., T.I.V. şi S.V., care au recunoscut că au întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, au oferit inculpatului S.D. zis „B." suma de 800.000 lei ROL drept plată a prestaţiei sexuale a părţii vătămate.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, au fost reţinute pe baza declaraţiilor martorilor, declaraţiile părţii vătămate şi coroborate cu declaraţiile inculpatului.
De precizat este faptul că, atât la urmărirea penală cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti inculpatul a negat în permanenţă săvârşirea faptei.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul S.D., care prin apărător ales, a susţinut că aceasta este netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei pe care o consideră excesivă, solicitând reducerea acesteia.
În această fază procesuală inculpatul a consimţit să fie audiat în faţa instanţei şi revenind asupra afirmaţiilor de nerecunoaştere a faptei, a arătat că, într-adevăr a cunoscut-o pe victima P.B.E., în vârstă de 15 ani, pe care a găzduit-o la domiciliul său, pe care a convins-o să practice prostituţia cu bărbaţi pe care el îi racola, iar banii obţinuţi pentru prestaţiile sexuale i-a folosit în scop personal.
Ca atare, a solicitat reindividualizarea pedepsei şi reducerea cuantumului acesteia.
În apărarea inculpatului, apărătorul ales al acestuia a susţinut că partea vătămată a fugit de la un Centru de Plasament Minori din Bucureşti, a locuit iniţial la doi martori din prezenta cauză, o perioadă destul de lungă de timp, în care aceştia au exploatat-o şi care ulterior i-au făcut cunoştinţă cu inculpatul.
Faţă de aceste împrejurări şi de recunoaşterea faptei, solicită admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Curtea de Apel a constat că apelul declarat de inculpatul S.D. este nefondat.
S-a reţinut că situaţia de fapt, aşa cum a fost expusă mai înainte a fost corect reţinută de prima instanţă, corespunde probelor administrate în cauză, vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică a faptei, este legală aspecte faţă de care nu s-au invocat critici.
Referitor la critica invocată de inculpat, în sensul că, hotărârea primei instanţe este netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei pe care o consideră excesivă, s-a apreciat că este neîntemeiată, în raport de gravitate faptei comise şi datele personale ale inculpatului, condamnat anterior pentru o infracţiune de tâlhărie.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 97 din 01 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.D. reiterând criticile formulate în apel şi solicitând, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., reducerea pedepsei aplicate în raport de circumstanţele sale personale. Recursul este nefondat.
Înalta Curte, analizând soluţia pronunţată în cauză în raport de cazul de casare invocat, prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., dar şi în conformitate cu art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază ca neîntemeiată critica greşitei individualizări a pedepsei.
La stabilirea şi individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de fond a făcut o justă interpretare şi aplicare a criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de pericolul social pe care îl prezintă fapta comisă de inculpat, modul şi condiţiile concrete în care a fost săvârşită, precum şi elementele ce caracterizează persoana făptuitorului, care a comis fapta în starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
Sub acest aspect, din fişa de cazier judiciar aflată la fila 64 dosar urmărire penală, rezultă că inculpatul are un trecut infracţional care cuprinde o condamnare de 5.000.000 lei ROL pentru infracţiunea de ameninţare, precum şi o condamnare 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie prin sentinţa penală nr. 146 din 28 aprilie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa, arestat la 28 ianuarie 2006 şi liberat condiţionat la 12 octombrie 2007, cu un rest de 197 zile.
Pedeapsa de 5 ani închisoare, stabilită de instanţa de fond în cauza de faţă, pentru fapta dedusă judecăţii, care de altfel constituie şi limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, este o pedeapsă justă, corespunde rolului preventiv educativ prev. de art. 52 C. pen. şi nu se impune faţă de aspectele arătate mai înainte, reţinerea de circumstanţe atenuante personale prev. de art. 74 C. pen. şi reducerea acestei pedepse sub limita minimă aşa cum s-a solicitat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 385/16, art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce prevenţia la zi pentru inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile avocaţilor din oficiu, pentru inculpat şi partea vătămată, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 97 din 01 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 decembrie 2009 la 9 februarie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată P.B.E., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 45/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 476/2011. Penal → |
|---|
