ICCJ. Decizia nr. 479/2011. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 479/2011

Dosar nr. 1528/54/2010

Şedinţa publică din 9 februarie 2011

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentinţa penală nr. 202 din 27 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 3354/101/2009, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. şi art. 181 C. pen. a fost achitat inculpatul T.M.T., pentru infracţiunile prevăzute de art. 1396 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, art. 1396 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 11 alin. (1) din Legea nr. 196/2003, toate cu aplic. art. 13 şi art. 99 şi urm. C. pen.

În baza art. 91 C. pen., a fost aplicată inculpatului T.M.T. sancţiunea amenzii administrative în sumă de 500 lei.

În baza art. 118 lit. a) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a 861 discuri cu memorie optică tip CD şi DVD- produse pirat, a 78 coperţi pentru opere audiovizuale şi a 10 diskete.

S-a dispus restituirea către inculpat a unei unităţi centrale de calculator având inscripţia „INTEL PENTIUM 4-AMD K7-ASUS, RACK SUPER, SAMSUNG-HAD-POWER".

Au fost respinse acţiunile civile formulate de U.P.F.R. şi de C.R.A.D.A.I. - C.R.E.D.I.D.A.M.

S-a luat act că partea vătămată R.O.A.C.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se hotăra astfel s-u reţinut în esenţă următoarele:

La 29 august 2005 în urma efectuării unui control în târgul Veterani din Tr. Severin a fost depistat inculpatul T.M.T. în timp ce comercializa 51 de discuri cu memorie optică, pe unul dintre acestea fiind scris „ Minoriada XXX, realizat de trei copii din Motru„.

Ulterior în data de 23 septembrie 2005 s-a efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa aceluiaşi inculpat şi cu această ocazie au fost găsite un număr de 295 bucăţi CD-uri şi DVD-uri cu coperţi plastifiate şi 350 CD-uri şi DVD-uri cu coperţi de hârtie, 78 coperţi de videograme, 10 diskete, precum şi o unitate centrală de calculator, bunuri care au fost ridicate.

Urmare a examinării tuturor acestor bunuri de către O.R.D.A., prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 6818 din 03 august 2007 s-a constatat că 723 CD-uri şi DVD-uri sunt videograme pirat deoarece nu sunt inscripţionate cu codul producătorului şi celelalte coduri ale fabricii, sistemul de codare fiind incomplet, nu sunt tampografiate şi nu au aplicat marcaj holografic, iar dintre acestea 93 CD-uri conţin opere audiovizuale cu caracter erotic-pornografic; referitor la cele 78 bucăţi coperţi de videograme s-a constatat că sunt produse pirat deoarece sunt realizate prin fotocopiere după copertele produselor originale sau sunt realizate artizanal, iar cele 10 bucăţi diskete prezintă fişiere ce conţin imagini de coperţi pentru fonograme şi videograme. Din cuprinsul aceluiaşi raport mai rezultă că 10 CD-uri erau defecte, iar 128 CD-uri şi DVD-uri erau neînregistrate.

Această stare de fapt a fost reţinută de instanţă pe baza procesului verbal încheiat de organele de poliţie în data de 29 august 2005, a procesului verbal încheiat cu ocazia percheziţiei efectuate în data de 23 septembrie 2005 din care rezultă bunurile găsite la locuinţa inculpatului, a declaraţiilor martorilor S.F. şi M.T., a declaraţiei inculpatului coroborate cu raportul de constatare întocmit de O.R.D.A.

În speţă, s-a apreciat că faptele săvârşite de inculpatul T.M.T. nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni pentru următoarele considerente:

Faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată au fost săvârşite la 29 august 2005, respectiv 23 septembrie 2005 când acesta era minor (născut la 04 martie 1988) motivaţia săvârşirii faptelor fiind aceea a obţinerii independenţei financiare. Din actele şi lucrările dosarului nu a rezultat că inculpatul a fost depistat şi anterior comercializând astfel de bunuri şi nici că a perseverat în săvârşirea de fapte antisociale, din fişa de cazier judiciar rezultând că nu figurează cu antecedente penale.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune a rezultat că inculpatul provine dintr-o familie organizată, tatăl său fiind de profesie fizician, iar mama sa fiind inginer zootehnist. Relaţiile sale cu familia sunt caracterizate prin stabilitate, încredere şi ajutor reciproc, iar la şcoală evoluţia sa a fost favorabilă, cu atât mai mult cu cât a absolvit examenul de bacalaureat cu media 9,25. Ulterior inculpatul a urmat cursurile unei şcoli superioare din Cluj, în prezent fiind angajat ca radiotelegrafist la o unitate militară din Craiova. Cât priveşte anturajul inculpatului, din referat a rezultat că între cunoscuţii săi nu sunt persoane cu trecut infracţional.

Prin urmare, s-a constatat că după săvârşirea faptelor penale deduse judecăţii, inculpatul şi-a reevaluat comportamentul şi a adoptat o atitudine de conformare şi de respectare a regulilor şi normelor de convieţuire socială, având un serviciu stabil şi manifestând interes pentru profesia pe care şi-a ales-o.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, invocând nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei, mai întâi, sub aspectul că soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunile descrise în actul de sesizare, este greşită, întrucât acestea prezintă pericolul social al infracţiunilor prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 196/2003, considerente pentru care s-a cerut condamnarea, iar, pe de altă parte, că dispoziţia de confiscare specială de la inculpat a produselor piratate s-a făcut greşit în considerarea dispoz. art. 118 lit. a) C. pen., în loc de dispoz. art. 139 pct. 14 lit. c) şi art. 15 din Legea nr. 8/1996.

Prin Decizia penală nr. 192 din 12 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat; a desfiinţa sentinţa şi procedând, potrivit art. 345 şi urm. C. proc. pen.;

În baza art. 1396 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 şi urm. C. pen., art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 140 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 99 şi urm. C. pen., art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4000 lei RON - amendă.

În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 196/2003 (art. 12, înainte de modificare), cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 99 şi urm. C. pen., art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 33, art. 34 C. pen., inculpatul minor va executa pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie a cărei executare începe la împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 81 C. pen., rap. la art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pe durata unui termen de încercare de 1 an.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În baza art. 139 pct. 14 lit. c) şi art. 15 din Legea nr. 8/1996, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a 861 discuri + 78 coperţi +10 diskete.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumelor de 1500 RON către R.O. A.C.T. Bucureşti - daune morale, şi la 3.351,5 lei RON către U.P.F. Bucureşti - despăgubiri civile patrimoniale, cât şi la 400 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu apărător oficiu.

S-au menţinut restul dispoziţiilor.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, apreciind cele două hotărâri pronunţate în cauză, ca fiind netemeinice şi nelegale, în condiţiile în care instanţele s-au pronunţat asupra unor fapte cu care nu au fost sesizate prin rechizitoriu şi, s-a făcut o greşită încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1018 din 17 martie 2010, pronunţată în dosarul nr. 3354/101/2009, a admis recursul, a casat Decizia penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Craiova, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

Pentru a statua astfel, Î.C.C.J. a arătat că instanţa de apel a încălcat disp. art. 317, art. 343 alin. (2) şi art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., în condiţiile în care nu s-a limitat la faptele arătate în actul de sesizare a instanţei, condamnând inculpatul şi pentru alte infracţiuni decât pentru cele care a fost trimis în judecată.

Această încălcare a dus la nesocotirea dreptului de apărare a inculpatului dar şi a încălcării dublului grad de jurisdicţie prevăzut de lege.

De asemenea, în considerentele deciziei de casare, s-a arătat că, odată cu rejudecarea apelului vor fi examinate toate motivele de recurs invocate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum şi motivele de apel invocat de acelaşi recurent.

Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 221 din 1 noiembrie 2010, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, împotriva sentinţei penale nr. 202 din 27 mai 2009, a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând:

A schimbat încadrarea juridică dintr-o infracţiune prevăzută de art. 1396 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 99 şi următ. C. pen., într-o singură infracţiune prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a), alin. (3) din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 art. 99 şi următ. C. pen.

A schimbat încadrarea juridică dintr-o singură infracţiune prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 196/2003 cu aplic. art. 13 şi art. 99 şi următ. C. pen., în două infracţiuni:

- una prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 196/2003, republicată, cu aplic. 99 şi următ. C. pen.;

- alta prevăzută de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 196/2003, republicată, cu aplicarea art. 99 şi următ. C. pen.

În baza art. 1396 alin. (1) lit. a), alin. (3) din Legea nr. 8/1996 cu aplic. art. 41 alin. (2) , art. 13, art. 99 şi următ. C. pen. , art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen.

A condamnat pe inculpatul T.M.T. la.

- 1 (un) an închisoare în baza art. 1396 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13, art. 99 şi următ. C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen.

- 10 luni închisoare în baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 196/2003, republicată, [fost art. 12 alin. (1)] cu aplic. art. 99 şi următ. C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 C. pen.;

- 4 luni închisoare, în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 196/2003, republicată [fost art. 12 alin. (2)] cu aplic. art. 99 şi urmat. C. pen. , art. 74 lit. a), art. 76 C. pen.;

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1(un) an închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 110 C. pen. rap. la art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare, de 1 an şi 6 luni, compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 6 luni fixat de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executarea pedepselor accesorii.

A fost atrasă atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 139 pct. 14 lit. c) şi pct. 15 din Legea nr. 8/1996, s-a dispus scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare şi distrugere pe cheltuiala inculpatului, a 723 videograme tip compact disc şi DVD descrise la punctul B1al raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 6818 din 3 august 2007, 78 bucăţi coperţi de videograme descrise la punctul B2 al aceluiaşi raport, 10 bucăţi dischete menţionate la punctul B3 al aceluiaşi raport.

S-a dispus restituirea către inculpat a 128 compact discuri şi DVD-uri menţionate la punctul B5 al aceluiaşi raport.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a se dispune astfel s-au reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte infracţiunile comise de inculpat în materia Legii nr. 8/1996, se constată, în raport de data epuizării acestora, 23 septembrie 2005, data efectuării percheziţiei domiciliare, legea în vigoare, legea ce sancţionează faptele inculpatului, este Legea nr. 8/1996 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 123 din 19 septembrie 2005, modificare intrată în vigoare odată cu publicarea ordonanţei de urgenţă.

Astfel, potrivit legii în vigoare la acea dată, fapta inculpatului, de a realiza mărfuri pirat în scop comercial, este sancţionată potrivit art. 1396 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 8/1996, cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani, iar fapta aceluiaşi inculpat, de a deţine mărfuri pirat în scop comercial, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 1396 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 8/1996, modificată prin OUG nr. 123/2005, este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 ani la 12 ani închisoare.

În raport de legea aplicabilă la momentul săvârşirii infracţiunii, se constată că este neîntemeiată critica recurentului privind legea aplicabilă, căci aşa cum am arăta, la data de 23 septembrie 2005, data săvârşirii faptelor, erau în vigoare modificările aduse Legii nr. 8/1996 prin OUG nr. 123/2005, ce prevedeau noile limite de pedeapsă, diferite de cele ale legii iniţiale.

Însă, faţă de modificările succesive aduse aceleiaşi legi, ulterior momentului săvârşirii faptelor şi până la momentul judecăţii, respectiv OUG nr. 190/2004, Legea nr. 329/2006, Legea nr. 202/2010, se constată că în cauză îşi găseşte aplicare instituţia legii penale mai favorabile, art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), astfel încât, instanţa urmează să dea relevanţă legii penale de la momentul săvârşirii faptelor, în raport de modificările aceleiaşi legi, survenite până în momentul judecării cauzei.

Se constată că sunt întemeiate criticile parchetului în ceea ce priveşte faptele inculpatului, de a distribui materiale cu caracter obscen, precum şi faptele de a deţine materiale de acelaşi gen în vederea răspândirii lor, astfel încât urmează a se reţine în sarcina inculpatului săvârşirea atât a infracţiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 196/2003, republicată, precum şi săvârşirea infracţiunii prev. de art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege.

Şi aici intervenind o lege penală nouă, mai favorabilă inculpatului, urmează a se face aplic. disp. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în raport de infracţiunile reţinute în materia Legii nr. 196/2003.

Procedând la schimbarea încadrării juridice, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a faptelor în modalitatea expusă mai sus, pe baza interpretării probatoriilor administrate, probatorii ce nu pun în discuţie săvârşirea faptelor de către inculpat, la aplicarea regimului sancţionator instanţa urmează a avea în vedere disp. art. 72 şi art. 52 C. pen.

Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul T.M.T. a declarat, în termen legal, prezentul recurs.

La termenul de judecată din 9 februarie 2011, prezent personal în faţa instanţei, inculpatul T.M.T. a declarat că îşi retrage recursul, solicitând să se ia act de voinţa sa.

Aşa fiind şi avându-se în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat în condiţiile arătate în textul de lege menţionat, şi constatând îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de voinţa recurentului valabil exprimată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

la act de retragerea recursului declarat de inculpatul T.M.T. împotriva deciziei penale nr. 221 din 1 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 479/2011. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs