ICCJ. Decizia nr. 55/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 55/2011
Dosar nr. 8825/1/2010
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2011
Deliberând asupra plângerii de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:
1. Prin adresa nr. 8985/4049/VIII/2010 din 21 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înaintată spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângerea în temeiul art. 278 alin. (2) C. proc. pen. către Procurorul General al României formulată de petentul T.N. împotriva rezoluţiei nr. 8011/3617/II-2/2010 din 29 septembrie 2010 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [cu precizarea ca prin rezoluţia amintită conducerea secţiei de urmărire penală şi criminalistică a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă rezoluţia procurorului de caz din data de 28 august 2010 în dosar nr. 569/P/2009 al organului judiciar sus-menţionat, fiind îndeplinită astfel condiţia de procedabilitate prevăzută de legiuitor pentru sesizarea instanţei şi declanşarea controlului judecătoresc în cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.].
Plângerea amintită a fost înregistrată pe rolul secţiei instanţei supreme ca procedură penală contencioasă prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. ce a format obiectul dosarului nr. 8825/1/2010 pentru a cărei soluţionare a fost fixat termen de judecată în şedinţa publică de la data de 17 ianuarie 2011 în condiţiile art. 2781 alin. (4) şi (5) C. proc. pen.
Prin plângerea arătată petentul T.N. a solicitat desfiinţarea ca nelegală şi netemeinică potrivit art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a rezoluţiei procurorului de caz din 28 august 2010 dată în dosar nr. 569/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, prin care a fost dispusă soluţia de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există”) faţă de intimaţii-magistraţi R.R.N., G.J.B., M.P.O. şi C.M.S. sub aspectul săvârşirii de către aceştia în exercitarea atribuţiilor de serviciu a infracţiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu ocazia judecării în fond şi recurs a unor cauze civile aflate pe rolul judecătoriei sector 4 Bucureşti, pentru următoarele motive: a fost realizată o examinare „superficială a materialului probator din dosar”/„nu s-au reţinut actele false contrafăcute de complicii T.C., S.A., R.R., însuşite şi folosite de ceilalţi judecători implicaţi în nenorocirile mele, în agravarea suferinţelor psihosomatice, ai căror agenţi patogeni favorizanţi şi determinaţi sunt şi odioşii mafioţi din serviciile secrete"; / nu a fost luat în considerare răspunsul ce i-a fost comunicat de judecător M.R. / „nu s-a reţinut că sunt tată al fiului inginer electronist, sunt inginer, fost doctorand, ofiţer al armatei române"; / „nu s-au reţinut insultele şi nici calomniile ... nici intoxicaţiile cu lacrimogene, cu deprimante, delirante, hipnotice ... făptuitorii fiind complicii incriminanţilor din dosarul cauzei"; / a achitat debitul, dar s-a refuzat ridicarea sumelor de bani de la oficiul poştal / „nu s-a reţinut că judecător V.I.D. este fiul odiosului general de securitate I.V.";.
Înalta Curte verificând rezoluţia atacată în raport cu motivele invocate în plângere pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosar nr. 569/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, constată următoarele:
A. La data de 30 septembrie 2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înregistrată sub nr. 1375/P/2008 plângerea prin care numitul T.N. a sesizat săvârşirea de către magistraţii R.R.N., G.J.B. şi M.P.O. de la Judecătoria Sectorului 4, precum şi de judecător C.M.S. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că, prin hotărârile pronunţate, au determinat vânzarea, în mod nelegal, a locuinţei sale, situate în Bucureşti, sector 4.
Cauza a fost conexată cu dosarul nr. 1373/P/2008, având ca obiect o plângere similară referitoare la activitatea magistraţilor R.R.N., C.M.S. şi G.J.B.
Având în vedere calitatea magistratului C.M.S. de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, prin ordonanţa nr. 1373/P/2008, din 22 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dezinvestit în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., prin rezoluţia nr. 569/P/2009, din 28 august 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de R.R.N., D.V., G.J.B., M.P.O. şi C.M.S. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
B. Actele premergătoare efectuate în cauză au relevat că prin sentinţa penală nr. 3566 din 8 noiembrie 2005 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti a fost dispusă achitarea inculpaţilor T.G., B.I., C.E., U.F., I.I.O., C.D. şi B.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 205 C. pen. şi art. 206 C. pen., în procesul penal pornit la plângerea penală prealabilă a părţii vătămate T.N.
Recursul declarat de partea vătămată împotriva hotărârii sus-menţionate a fost respins prin decizia penală nr. 223/R din 01 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, instanţa dispunând obligarea recurentului la plata sumei de 875.000 Rol cheltuieli judiciare către fiecare intimat.
Ca urmare a nerespectării obligaţiei de plată, a fost declanşată procedura executării silite împotriva debitorului T.N.. Executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Sectorului 4 prin încheierile pronunţate la 08 mai 2006, în dosarele de executare nr. 5770/4/2006, nr. 5774/4/2006, nr. 5773/4/2006, nr. 5777/4/2006, nr. 5772/4/2006, nr. 5771/4/2006, nr. 5776/4/2006 şi nr. 5775/4/2006, la cererea creditorilor. Executarea a avut ca obiect imobilul situat în Bucureşti, sector 4, proprietate a debitorului.
Imobilul respectiv a fost vândut la licitaţie publică la data de 16 octombrie 2006, iar actul de adjudecare a fost emis la 17 octombrie 2006.
Contestaţia la executare formulată de T.N. a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 7320 din 13 decembrie 2006 a Judecătoriei Sectorului 4.
În motivarea contestaţiei, T.N. a susţinut că a expediat prin mandat poştal câte 162 Ron pentru fiecare dintre intimaţi, însă aceştia nu au ridicat sumele de bani.
Instanţa a reţinut că, astfel cum rezultă chiar din înscrisurile depuse de contestator Ia dosar, acesta a trimis către fiecare dintre creditori suma de 162 Ron prin mandate poştale. A constatat instanţa că expedierea sumelor de bani prin mandate poştale s-a realizat ulterior datei la care creditorii s-au adresat executorului judecătoresc, solicitând declanşarea urmăririi silite imobiliare a debitorului. S-a concluzionat că transmiterea sumelor respective prin mandate poştale nu are semnificaţia executării voluntare a obligaţiei, intervenind după formularea cererilor de executare de către creditori. S-a precizat că refuzul creditorilor de a încasa sumele de bani a fost justificat, în condiţiile în care debitorul a trimis o sumă mai mare decât cea datorată (162 Ron în loc de 87,5 Ron), iar ridicarea parţială a banilor depuşi prin mandat poştal nu este posibilă.
Judecătoria Sectorului 4 a soluţionat, de asemenea, prin sentinţa civilă nr. 939 din 18 decembrie 2005, acţiunea formulată de T.C. împotriva pârâtului T.N. Reclamantul a solicitat obligarea acestuia la plata daunelor morale, ca urmare a prejudiciului moral ce i-a fost cauzat, concretizat în suferinţele psihice produse prin apelativele pe care i le adresează pârâtul, precum şi prin imposibilitatea de a avea o viaţă normală, în contextul în care a fost obligat să răspunsă multitudinii de plângeri şi sesizări pe care acesta le-a formulat împotriva sa.
Instanţa a admis acţiunea, constatând că pârâtul T.N. şi-a exercitat abuziv atât dreptul de liber acces la justiţie, cât şi dreptul la petiţionare, în scopul şicanării reclamantului [acte premergătoare în baza cărora prin rezoluţia nr. 569/P/2009 din 28 august 2010 a fost dispusă soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru inexistenţa faptei sesizate în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. act al procurorului de caz menţinut urmare respingerii ca neîntemeiate a plângerii în baza art. 278 C. proc. pen. formulată de petent prin rezoluţia nr. 8011/3617/II-2/2010 din 29 septembrie 2010 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie].
2. Plângerea pendinte adresată instanţei supreme pentru desfiinţarea rezoluţiei procurorului şi a soluţiei procurorului de netrimitere în judecată sus-menţionată este nefondată urmând a fi respinsă ca atare în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.
Actele dosarului nu au relevat indicii privind existenţa vreunui act de conduită al magistraţilor – judecători R.R.N., D.V., G.J.B., M.P.O. şi C.M.S. contrar atribuţiilor de serviciu în contextul instrumentării şi soluţionării dosarelor vizate de petent. Nemulţumirea acestuia are, de fapt, ca obiect soluţiile adoptate de magistraţi. Ori, simpla nemulţumire exprimată de una din părţile procesului penal sau civil în raport de o soluţie ce nu îi este favorabilă nu poate fundamenta cercetarea şi tragerea la răspundere penală a magistratului. Prezumţia de nevinovăţie care operează în materie penală impune obligaţia dovedirii, prin probe certe, a săvârşirii unei infracţiuni, scopul cercetării penale nefiind acela de a cenzura soluţiile dispuse de magistraţi, ci de a identifica eventuala existenţă a unui act de conduită contrar atribuţiilor de serviciu. Legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti pot fi supuse verificării doar în căile de atac, în cazurile şi condiţiile reglementate prin lege.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul T.N. împotriva rezoluţiei nr. 569/P/2009 din 28 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 17 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 56/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 54/2011. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
