ICCJ. Decizia nr. 604/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 604/2011

Dosar nr. 1287/1/2011

Şedinţa publică din 18 aprilie 2011

Asupra cererii de strămutare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15 februarie 2011, petiţionarul S.C. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1869/305/2010 al Tribunalului Covasna, apreciind că există motive de bănuială legitimă şi că obiectivitatea şi imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor, întrucât se află în proces cu Baroul Covasna iar petentul este înscris în Baroul Bucureşti (structura B.) din cadrul U.N.B.R., iar cabinetul de avocat al petentului se află în Sfântu-Gheorghe.

A susţinut că este de notorietate competiţia neloială dintre avocaţi baroului Structura B. şi avocaţii baroului tradiţional, aceştia din urmă fiind susţinuţi de majoritatea magistraţilor instanţelor judeţului Covasna.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Tribunalului Covasna se află în curs de judecată dosarul nr. 1869/305/2010, având ca obiect recursul declarat de Baroul Covasna şi S.C., împotriva sentinţei penale nr. 232 din 14 septembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1869/305/2010 a Judecătoriei Sfântu-Gheorghe prin care au fost respinse plângerile formulate de petenţii S.C. şi Baroul Covasna, fiind menţinută soluţia dispusă prin rezoluţia nr. 2129/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu-Gheorghe.

În informaţiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. şi comunicate de către Curtea de Apel Braşov se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precum şi motivele cererii.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care, imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

În cauză, nici una dintre cerinţele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite. în cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În speţă, Înalta Curte constată că motivele invocate de petiţionar nu se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc. pen. şi, în consecinţă, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă ca nefondată.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiţionarul S.C. prin care solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1869/305/2010 al Tribunalului Covasna.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 604/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond