ICCJ. Decizia nr. 618/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 90 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului T.E. împotriva rezoluției din data de 22 iunie 2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în dosar, menținută prin rezoluția din 19 iulie 2010 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosar. S-au reținut, în esență, următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a solicitat tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc B.T.N. și a expertului tehnic I.I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constând în aceea că vânzarea la licitație publică a imobilului înscris în CF Alba Iulia cu nr. top. XX și RR s-a realizat în baza unui raport de expertiză eronat prin care a fost identificată greșită situarea topografică a casei de către un expert constructor și nu de către un expert topograf, astfel că s-a procedat la vânzarea silită a altui imobil decât cel ce făcea obiectul titlului executoriu.
Prin rezoluția emisă în dosar din 22 iunie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că faptele reclamate ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, pentru executorul judecătoresc și mărturie mincinoasă, pentru expert, iar în privința lor a intervenit prescripția răspunderii penale raportat la data săvârșirii, 21 decembrie 2001.
Rezoluția sus-menționată a fost menținută de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin rezoluția din 19 iulie 2010 dispusă în dosar.
Verificând rezoluțiile atacate pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Soluțiile dispuse în cauză de Parchet sunt temeinice și legale atât în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor expuse în plângere, cât și în privința constatării intervenției prescripției.
Astfel, fapta expertului de a insera în cuprinsul raportului de expertiză consemnări care nu corespund adevărului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. fiind de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) expertul fiind asimilat martorului din punct de vedere procesual, acesta fiind și motivul pentru care el depune jurământ în fața instanței ca și martorul.
în ceea ce privește termenele de prescripție Curtea a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.
Totodată, în art. 124 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.
în speță, pretinsele infracțiuni s-au consumat la data efectuării ultimului act de executare, respectiv distribuirea prețului la 21 decembrie 2001.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) este de închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar pentru cea prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) de închisoare de la 1 la 5 ani.
în consecință la calcularea termenul de prescripție sunt incidente dispozițiile art. 122 lit. d) C. pen., astfel că termenul de prescripție a răspunderii penale a făptuitorilor era împlinit la data de 12 august 2009, când petentul a formulat plângerea.
întrucât intervenția prescripției reprezintă o cauză care împiedecă punerea în mișcare a acțiunii penale aspectele de fond ale plângerii nu au putut face obiectul analizei Parchetului și nu pot face obiectul cercetării instanței.
Pentru aceste considerente instanța a constatat că rezoluția atacată este corectă, respingând ca nefondată plângerea petentului T.E.
împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul. Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, prima instanță a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca nefondată.
într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în cauză a intervenit prescripția specială a răspunderii penale pentru infracțiunile reclamate de petiționar în sarcina intimaților executor judecătoresc și expert tehnic.
Așa cum rezultă din actele dosarului, data săvârșirii presupuselor infracțiuni, pentru care termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP) este de 5 ani, este data de 21 decembrie 2001.
Potrivit dispozițiilor art. 124 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.
în cauză, petiționarul a formulat plângere la Parchet la data de 12 august 2009, dată la care, în raport de data săvârșirii infracțiunilor, s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale.
în raport de considerentele expuse, s-a constatat că sentința instanței de fond era temeinică și legală, fiind respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2270/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3909/2011. Penal → |
|---|
