ICCJ. Decizia nr. 622/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 1736/R din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva deciziei penale nr. 204/R din 3 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II a penală, la data de 10 martie 2010, petentul C.I., a formulat contestația în anulare împotriva deciziei penale nr. 204 din 3 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 2145/249/2001.
Totodată, contestatorul a învederat că temeiul juridic al cererii sale îl constituie prevederile art. 386 lit. b) și c) C. proc. pen., motivând că a fost în imposibilitate de a se prezenta la termenul din 3 februarie 2010, din motive meteo, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., și anume că există cauza care înlătură caracterul penal al faptei.
Prin încheierea de ședință din 30 iunie 2010 a fost admisă, în principiu, contestația în anulare, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute art. 391 C. proc. pen.
Cu privire la primul caz de contestație în anulare invocat, și anume cel prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., Curtea a constatat că petentul nu a făcut dovada imposibilității de prezentare la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs. Or, potrivit dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., partea trebuie să dovedească că la termenul când s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța. Sub acest aspect critica formulată de contestator este neîntemeiată.
Cu privire la cel de-al doilea caz de contestație în anulare, respectiv cel prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., s-a susținut incidența art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., și anume că există cauza care înlătură caracterul penal al faptei.
Potrivit art. 386 lit. c) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe în dosar.
Din examinarea actelor dosarului, instanța a constatat că starea de necesitate pe care a invocat-o contestatorul nu se înscrie între cauzele de încetare a procesului penal, pentru a fi incident cazul de contestație în anulare mai sus menționat.
Pentru considerentele expuse, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată contestația în anulare formulată de petentul C.I.
împotriva acestei decizii, contestatorul a declarat recurs.
Examinând lucrările dosarului, înalta Curte constată că recursul contestatorului este inadmisibil.
Din interpretarea dispozițiilor procesual penale referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor penale pronunțate cu ocazia soluționării unei căi extraordinare de atac, rezultă că acestea pot fi supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea contestată.
în cauză, hotărârea împotriva căreia contestatorul a formulat contestație în anulare, respectiv decizia penală nr. 204/R din 3 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost pronunțată în calea de atac a recursului, astfel că nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Așa fiind, nici hotărârea pronunțată cu ocazia soluționării contestației în anulare împotriva acestei decizii nerecurabile, nu mai poate fi supusă vreunei căi de atac.
Pentru aceste considerente, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator C.I. împotriva deciziei penale nr. 1736/R din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 444/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 532/2011. Penal → |
|---|
