ICCJ. Decizia nr. 388/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 100/F din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.N. împotriva ordonanței nr. 167/P/2010 din 15 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, și care a fost menținută prin rezoluția nr. 473/ll/2/2009 din data de 21 iulie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.
A fost menținută rezoluția atacată.
A fost obligat petiționarul să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că prin plângerea înregistrată la 03 august 2010, petiționarul C.N. a solicitat desființarea ordonanței nr. 167/P/2010 din data de 15 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și trimiterea cauzei la aceeași unitate de parchet pentru completară probatoriului.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a reținut ca situație premisă faptul că prin ordonanța nr. 167/P/2010 din 15 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de V.S. - notar public, cercetat sub aspectul săvârșirii infr. prev. și ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., apreciindu-se că faptele reclamate nu există.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea și declinarea competentei de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, ca organ judiciar competent material să continue cercetările față de M.I. sub aspectul comiterii infr. prev. și ped. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) și art. 291 C. pen.
împotriva ordonanței adoptate de procuror a formulat plângere petiționarul C.N., care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie. în motivare, petentul invocă aceleași aspecte pe care Ie-a prezentat cu ocazia formulării plângerii inițiale, precum și în momentul audierii în fața procurorului.
Nemulțumit de soluția adoptată, Curtea reține că, petiționarul s-a adresat cu plângere, conform procedurii reglementate de dispozițiile art. 278/1 C. proc. pen. și notează că infracțiunile de care îl acuză pe intimatul, notar public V.S. sunt cele prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen.
Niciuna din infracțiunile de mai sus nu este conturată prin acțiunea intimatului de a întocmi contractul de vânzare-cumpărare nr. 927 din 20 iunie 2005, încheiat între tatăl petentului - C.E. în calitate de vânzător și numitul E.C. în calitate de cumpărător, contract ce are ca obiect o suprafață de teren. Consemnările făcute fiind reale, infracțiunile de fals intelectual și uz de fals nu există în materialitatea lor.
în privința infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, Curtea a observat că subiectul pasiv al acestei infracțiuni nu este petentul ci ar fi trebuit să fie tatăl acestuia, în calitate de parte contractantă.
Așadar, cum petentul nu a suferit nicio vătămare prin întocmirea actului notarial, infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nu a fost săvârșită în materialitatea sa.
Același lucru se poate susține și despre infracțiunea prev. de art. 264 C. pen., cu precizarea că, pentru existența acestei infracțiuni ar fi trebuit dovedită legătura dintre aceasta și o altă infracțiune săvârșită de un terț.
în fine, mai trebuie relevat faptul că petentul a uzat de acțiuni civile în justiție.
Prin prisma argumentației ce precede, Curtea a apreciat caracterul legal și temeinic al soluției adoptate de parchet, iar ideea avansată de petent în sensul trimiterii la parchet a cauzei în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiunile de mai sus este lipsită de fundament.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul C.N., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât motivarea hotărârii este sumară, confuză și nu cuprinde motivele care au fost avute în vedere la respingerea plângerii petentului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
în ce privește critica formulată de petent, ca și motiv de recurs, Curtea constată, contrar susținerilor acestuia, că instanța de fond a motivat soluția adoptată, iar considerentele cuprinse în hotărârea primei instanțe sunt suficiente pentru instanța de control judiciar pentru a putea cenzura, prin prisma actelor aflate la dosarul cauzei, soluția recurată.
Pe fondul cauzei, examinând din oficiu hotărârea atacată, înalta Curte constată că soluția de respingere a plângerii petentului, întemeiată pe disp. art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. este legală și temeinică.
Astfel, fapta intimatului, constând în autentificarea, în calitate de notar public, a unui contract de vânzare-cumpărare a unei suprafețe de teren, încheiat între tatăl petentului, ca și vânzător, nu se circumscrie nici uneia dintre infracțiunile imputate de către petent intimatului.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost întocmit în baza actelor puse la dispoziție de către vânzător (inclusiv planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate vizat de OCPI Vâlcea, din care rezulta că la acea dată terenul avea ca vecinătate în partea de sud un drum de acces), iar părțile contractante nu au avut nicio obiecțiune cu privire la conținutul actului, exprimându-și acordul de voință prin semnarea acestuia și a planului susmenționat (fil. 24, 25 dup).
Pe de altă parte, din actele dosarului mai rezultă că petentul și tatăl acestuia au formulat acțiuni în justiție, adresate instanțelor civile, prin care au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de către intimate tocmai pentru greșita reținere a vecinătăților terenului înstrăinat (cu referire la drumul de acces), acțiuni care au fost respinse (s.civ. 476/2009 și 2/2010 ale Judecătoriei Horezu).
Or, Curtea constată că prin promovarea plângerii penale împotriva intimatului, petentul încearcă să obțină cenzurarea unor hotărâri judecătorești pronunțate de către instanțele civile, ceea ce este de esența căilor de atac ce pot fi promovate de către justițiabili, însă în limitele în care acestea sunt recunoscute de lege.
Corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală formulată de petent, cât și de către judecătorul care a analizat plângerea petentului întemeiată pe disp. art. 278/1 C. proc. pen., că în cauză nu se poate reține față de intimat săvârșirea infracțiunilor sesizate, fiind incidente disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., sens în care recursul petentului va fi respins ca nefondat conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 532/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 340/2011. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
