ICCJ. Decizia nr. 649/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 649/2011
Dosar nr. 1366/1/2011
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de la 14 februarie 2011, pronunţată în dosarul nr. 2186/54/2010, s-au admis cererile formulate de inculpaţii R.G., F.D.F. şi D.I., prin apărători.
În baza art.139 alin. (1) C. proc. pen.,
S-a înlocuit măsura arestării preventive luată faţă de cei trei inculpaţi, cu măsura preventivă prev. de art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., constînd în obligarea acestora de a nu părăsi ţara fără încuvinţarea instanţei.
În baza art. 145/1 rap. la art. 145 alin. (1) C. proc. pen., pe durata obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii R.G., F.D.F. şi D.I. au fost obligaţi:
- să se prezinte la instanţă ori de cîte ori sunt chemaţi;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Craiova, judeţul Dolj, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de cîte ori sunt chemaţi;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei.
Totodată, potrivit art. 145 alin. (1)/2 C. proc. pen., s-a impus celor trei inculpaţi, ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, să nu intre în legătură unul cu altul, şi nici cu ceilalţi coinculpaţi, respectiv V.E.V., S.M. şi R.S.C.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
S-a dispus punerea în libertate a celor trei inculpaţi, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 980/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au fost trimişi în judecată inculpaţii:
1) S.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 75 lit. a), în final, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în esenţă, fapte constând în aceea că, declinându-şi calităţi false în cadrul SC S.I.C. C. SRL Craiova, s-a prezentat la SC P. SA Aiud, SC C. SRL şi SC R.L. SRL, determinând inducerea în eroare şi prejudicierea acestora, apoi a întocmit în fals un aviz de însoţire a mărfii, cunoscând că menţiunile din cuprinsul acestuia nu sunt reale, şi, totodată, a semnat 2 procese verbale prin care se atesta în fals că a predat un buldoexcavator (volă) şi un excavator Komatsu tip PC, 800 bucăţi traverse şi facturile nr. 0032-0036 către administratorul SC S.I.C. C. SRL L.C., precum şi faptul că a folosit documente despre care cunoştea că sunt false, cu ocazia inducerii în eroare a părţilor vătămate.
2) R.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instigare la fals sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 75 lit. a), în final, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în esenţă, fapte constând în aceea că a înlesnit prejudicierea SC P. SA Aiud, de a vinde excavatorul Komatsu, cunoscând provenienţa ilicită a acestuia, făcând demersuri în vederea găsirii altor cumpărători pentru celelalte utilaje, apoi, a determinat-o pe inculpata S.M. să întocmească în fals un aviz de însoţire a mărfii, precum şi faptul că a primit de la inculpatele D.I. şi V.E.V. înscrisurile întocmite în fals, respectiv delegaţiile prin care se atesta în mod nereal că inculpata S.M. este director marketing la SC S.I.C. C. SRL Craiova, respectiv şef serviciu aprovizionare la aceiaşi societate, şi de a le înmâna inculpatei S.M., pentru a le folosi în vederea inducerii în eroare şi prejudicierii societăţilor comerciale.
3) D.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. (2) C. pen., în esenţă, fapte constând în aceea că a pus la dispoziţia inculpatului F.D.F. un încărcător frontal, închiriat fraudulos de la SC C. SRL Mihăileşti, pe care acesta l-a vândut ca deşeu metalic la SC A.D.D. SRL, în schimbul sumei de 4500 Euro, anterior încercând valorificarea aceluiaşi utilaj către alţi cumpărători, cât şi de a înlesni inducerea în eroare şi prejudicierea părţilor vătămate, precum şi faptul că a încredinţat inculpatului F.D.F. o copie a unui act de identitate aparţinând numitului T.S.G., spre a fi folosit fără drept.
4) F.D.F., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., în esenţă, fapte constând în aceea că a vândut la SC A.D.D. SRL Craiova, ca deşeu metalic, un încărcător frontal închiriat fraudulos de la SC C. SRL Mihăileşti, prezentându-se în mod nereal ca fiind proprietarul bunului, având drept scop inducerea în eroare şi prejudicierea părţii vătămate.
5) V.E.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 75 lit. a), în final, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în esenţă, fapte constând în aceea că a indus în eroare şi prejudiciat prin folosirea unor identităţi false şi calităţi mincinoase, părţile vătămate, apoi a predat documente false inculpaţilor R.G. şi S.M., spre a fi folosite la inducerea în eroare şi prejudicierea părţilor vătămate.
6) R.S.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 221 C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., în esenţă, fapte constând în aceea că a dobândit excavatorul Komatsu, cunoscând că provine din săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, referitor la inculpaţii R.G., F.D.F. şi D.I., instanţa de fond a reţinut că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri s-au schimbat, astfel că, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a dispus înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
La alegerea acestei măsuri preventive instanţa de fond a reţinut că deşi există probe şi indicii temeinice ce conturează bănuiala rezonabilă că inculpaţii au comis fapte prevăzute de legea penală, în acest moment, după 8 luni de arest preventiv, nu se justifică menţinerea acestei măsuri preventive, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen.
La adoptarea acestei soluţii, instanţa de fond a avut în vedere şi declaraţiile inculpaţilor care au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen. arătând că recunosc faptele reţinute în sarcina lor şi sunt de acord să se judece în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în termenul legal prevăzut de art. 385/3 cu referire la art. 363 alin. (2) C. proc. pen., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Se arată că poziţia sinceră manifestată de inculpaţi poate fi avută în vedere la individualizarea pedepsei, astfel încât această atitudine nu poate avea un caracter atât de covârşitor încât să determine punerea în libertate a inculpaţilor.
Se susţine că luând în considerare natura, gravitatea faptelor comise, modalitatea de comitere respectiv în mod repetat, cu o anumită organizare, fiecare având un rol prestabilit, se impune menţinerea măsurii arestării preventive în continuare pentru prezervarea ordinii publicii, dar şi pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte Înalta Curte apreciază că recursul declarat de Parchet nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Soluţia dispusă de instanţa de fond de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara reglementată de dispoziţiile art. 145/1 C. proc. pen. este legală şi temeinică, în mod corect apreciind Curtea de Apel Craiova că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen.
Inculpaţii F.D.F., R.G. şi D.I. au fost arestaţi preventiv la data de 4 iunie 2010, instanţa de fond având în vedere la acel moment, la alegerea măsurii preventive, criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen. şi anume scopul acestei măsuri, gradul de pericol social al infracţiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Măsura arestării preventive a fost prelungită în cursul urmăririi penale şi ulterior menţinută de instanţa de fond până la data de 14 februarie 2011 când, apreciind că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a dispus înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Este adevărat că în cauză subzistă cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. în sensul că există probe care justifică presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis faptele reţinute în sarcina lor şi de asemenea subzistă şi condiţia privitoare la cuantumul pedepsei cerută de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Condiţia referitoare la existenţa probelor care să dovedească faptul că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, Înalta Curte apreciază că nu mai subzistă.
Este adevărat că faptele comise de inculpaţi prezintă un grad ridicat de pericol social concretizat prin natura faptelor comise, modalitatea de comitere ca şi prejudiciul produs, însă aceste condiţii au fost avute în vedere de instanţă cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive în conformitate cu dispoziţiile art. 160/b C. proc. pen.
Or, aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa C.E.D.O., noţiunea de tulburare a liniştii publice nu poate fi considerată ca relevantă şi suficientă decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deţinutului ar tulbura într-adevăr opinia publică.
De asemenea, jurisprudenţa C.E.D.O. a consacrat concluzia că menţinerea în stare de arest fără a indica motive concrete pentru a susţine argumentul referitor la pericolul pentru ordinea publică şi pentru a justifica pe baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. necesitatea de a menţine inculpatul în stare de detenţie nu este suficientă.
Se arată că reproducerea în mod stereotip a textului de lege la care se adaugă în mod abstract şi motivul care ţine de buna desfăşurare a procesului penal nu sunt suficiente pentru menţinerea stării de arest (cauza Calmanovici contra României).
Menţinerea în stare de arest a inculpatului nu trebuie folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate instanţele fiind obligate să respecte prezumţia de nevinovăţie.
Ca atare, apreciază Înalta Curte că măsura dispusă de instanţa de fond corespunde dispoziţiilor art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., în mod corect apreciind că la acest moment procesual nu se mai impune menţinerea stării de arest a inculpaţilor, având în vedere în acest context şi depăşirea termenului rezonabil în care inculpaţii au fost privaţi de libertate.
Luarea acestei măsuri nu poate afecta bunul mers al procesului penal cât timp instanţa de fond a dispus ca inculpaţii să respecte anumite măsuri printre care şi aceea de a nu lua legătura între ei şi nici cu ceilalţi inculpaţi din cauză.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că inculpaţii au recunoscut faptele solicitând ca judecata să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile art. 320/1 C. proc. pen. în baza probelor administrate în cauză aşa încât punerea lor în libertate nu poate avea influenţe negative asupra aflării adevărului, ori influenţarea unui martor, în acest context, apare ca lipsită de sens.
În raport de toate considerentele ce preced, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul Parchetului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 2186/54/2010, privind pe inculpaţii R.G., F.D.F. şi D.I.
Onorariile parţiale pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi R.G. şi F.D.F., în sume de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 648/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 688/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
