ICCJ. Decizia nr. 697/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 697/2011

Dosar nr. 2911/109/2006

Şedinţa publică din 23 februarie 2011

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 8 din 13 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei solicitate de inculpaţi.

A fost condamnat inculpatul D.M., la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen., art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. a) C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost condamnată şi inculpata C.(D.)N.N., la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen., art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpaţilor şi s-a fixat, conform art. 86² C. pen., termen de încercare de 6 ani pentru inculpatul D.M. şi 7 ani pentru inculpata C.(D.)N.N.

S-au instituit în sarcina inculpaţilor măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen., iar cu privire la cea prevăzută de lit. a), au fost obligaţi inculpaţii să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de acesta.

S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

S-au admis acţiunile civile formulate de către părţile civile.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii D.M. şi C.(D.)N.N., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC D.G. SRL Piteşti - prin lichidator SC A.E. SRL Piteşti, la plata următoarelor despăgubiri civile:

- 7.959,70 RON, actualizată cu rata inflaţiei până la data executării plăţii, către partea civilă SC P. SA Bucureşti;

- 22.856,79 RON către partea civilă SC Pa. SA Tulcea;

- 22.445,34 RON către partea civilă SC A.P. SA Bucureşti;

- 17.552,5 RON către partea civilă SC A. SRL Bucureşti;

- 2.201,91 RON către partea civilă SC M.R. SRL Bucureşti;

- 276.804,13 RON plus penalităţi de întârziere, către partea civilă SC R.R. SRL Bucureşti.

A fost obligată inculpata C.(D.)N.N. la plata despăgubirilor civile, astfel;

- 500.000 RON actualizată cu rata inflaţiei până la data executării plăţii, precum şi dobânda legală, începând cu 8 iunie 2004, către partea civilă SC I. SA Bucureşti;

- 11.886,67 RON către partea civilă SC O. SA Vâlcea;

- 56.131,18 RON către partea civilă SC A.I.R. SRL Prahova;

- 14.624,08 RON către partea civilă SC C.T. SRL Piteşti;

- 9.999,41 RON către SC A.C. SA.

S-au respins cererile de instituire a măsurii sechestrului asigurător solicitate de părţile civile SC P. SA Bucureşti şi SC I. SA Bucureşti.

S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

A fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.G. SRL Piteşti prin lichidator.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul din 07 aprilie 2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor C.(D.)N.N. şi F.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, în esenţă, în fapt, că în perioada anilor 2003 - 2004, inculpata C.(D.)N.N., în calitate de administrator al SC D.G. SRL Piteşti şi SC A.C. SRL, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a indus şi menţinut în eroare pe reprezentanţii mai multor societăţi comerciale - părţi civile, cu ocazia încheierii unor convenţii, folosind pentru plata mărfurilor cumpărate bilete la ordin şi file CEC fără a avea acoperire bancară, producând o pagubă totală de 9.424.607.769 ROL.

Aceeaşi situaţie de fapt s-a reţinut şi cu privire la inculpatul D.M. care, în calitate de administrator al SC D.G. SRL, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada anului 2003, în participaţie cu inculpata C.(D.)N.N., a înşelat mai multe societăţi comerciale, producând un prejudiciu de circa 3.498.213.878 ROL.

Din probatoriul administrat în cauză, instanţa a reţinut că, inculpatul D.M. a avut calitatea de asociat şi administrator la SC D.G. SRL Piteşti, iar inculpata C.(D.)N.N. a fost director executiv în cadrul aceleiaşi firme.

În această calitate, cei doi inculpaţi aveau printre atribuţii şi întocmirea documentelor bancare, inclusiv emiterea de file CEC, bilete la ordin pentru plata mărfurilor şi serviciilor cumpărate de la terţi, ambii având specimene de semnătură la banca la care societatea avea contul deschis.

În primul trimestru al anului 2003, societatea înregistra o pierdere financiară de 6.859.638.698 ROL, motiv pentru care inculpaţii au făcut aprovizionări masive de mărfuri pentru societate, iar pentru plata acestora au emis în „avalanşe"; file CEC şi bilete la ordin, cu scadenţă de la 7 - 45 zile, astfel că la data introducerii în bancă pentru plată, SC D.G. SRL se afla în incidenţă bancară.

Mai mult, inculpatul D.M., printr-o cerere adresată instanţei la 25 aprilie 2003, a solicitat reorganizarea judiciară a societăţii, motivat de faptul „imposibilităţii de a face faţă plăţilor";, din lipsă de disponibil, iar la data de 12 mai 2003, prin sentinţa civilă nr. 1364/C din 12 mai 2003 a Tribunalului Argeş, s-a deschis procedura reorganizării judiciare.

Astfel, la 15 iunie 2003, s-a înregistrat prima plângere penală împotriva inculpaţilor din partea SC P. SA Bucureşti, care în cursul lunilor aprilie - mai 2003, în derularea unui contract pe care această firmă l-a încheiat cu societatea inculpaţilor, aceştia au emis 6 file CEC şi 3 bilete la ordin ce au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil în cont.

Societatea parte civilă a emis 9 facturi în perioada 01 aprilie 2003 - 21 mai 2003, iar pentru plată s-au emis 3 ordine de plată, din datele de 14 mai şi 21 mai 2003, precum şi 6 file CEC din datele de 01 mai, 05 mai, 08 mai, 16 mai, 19 mai, 24 mai 2003.

Reprezentanţii părţii civile - martorii G.M., N.P. şi G.G., au declarat că filele CEC şi biletele la ordin emise de SC D.G. SRL, au constituit mijloace de plată şi nu o garanţie a plăţii mărfurilor primite, acestea fiind semnate şi ştampilate de inculpaţi în momentul primirii lor de către martori.

Toate instrumentele de plată cu scadenţă la 30 de zile, conform înţelegerii cu reprezentanţii părţii civile, au fost refuzate la plată din lipsa disponibilului, societatea inculpaţilor fiind în incidenţă bancară din 29 aprilie 2003, acest lucru nefiind adus la cunoştinţa părţii civile.

Societatea s-a constituit parte civilă cu suma de 7.959,70 RON nerecuperată.

La datele de 10 aprilie 2003 şi 08 mai 2003, inculpaţii au achiziţionat mărfuri de la SC Pa. SA Tulcea, pentru plata cărora inculpaţii au emis o filă CEC, din 12 mai 2003 şi un bilet la ordin (emis la 08 mai 2003 scadent la 09 iunie 2003), ambele fiind refuzate la plată pentru lipsa disponibilului în cont, societatea aflându-se în incidenţă bancară.

Inculpatul D.M. a recunoscut că a emis fila CEC ca mijloc de plată pentru marfa livrată de partea civilă şi nu a fost achitată deoarece societatea a intrat în reorganizare judiciară.

În perioada aprilie - iunie 2003, inculpaţii au achiziţionat mărfuri de la partea civilă SC A.P. SA Bucureşti, pentru plata acestora s-a emis o filă CEC în data de 23 mai 2003 şi 4 bilete la ordin în datele de 02 mai 2003, 19 mai 2003, 05 iunie 2003, în valoare totală de 224.453.465 ROL, toate fiind refuzate la plată pentru lipsa disponibilului în cont.

Reprezentantul părţii civile - martorul P.K. - asociatul şi directorul general al părţii civile a declarat că pe durata derulării relaţiei comerciale cu societatea inculpatului D.M., acesta nu i-a relatat că are probleme financiare, iar dacă ar fi ştiut acest lucru nu ar fi livrat marfă către acesta, constituindu-se parte civilă cu suma de 22.445,3465 RON.

La data de 30 iulie 2003, în baza facturii fiscale nr. AA, SC A. SRL Bucureşti a livrat SC D.G. SRL cantitatea de 5.000 kg polietilenă în valoare de 17.552,5 RON, pentru plata căreia inculpata C.(D.)N.N. a emis un bilet la ordin scadent la 22 august 2003, acesta fiind refuzat la plată din lipsa disponibilului total în cont.

Reprezentanţii părţii civile G.G. şi G.O. au declarat că cei doi inculpaţi nu le-au comunicat că se aflau în reorganizare judiciară, iar dacă în momentul încheierii contractului ar fi cunoscut acest lucru, nu ar fi livrat marfă acestei societăţi.

Inculpata C.(D.)N.N. a recunoscut că a achiziţionat marfă de la partea civilă când societatea sa se afla deja în reorganizare judiciară şi că a emis biletul la ordin care a fost refuzat la plată, societatea constituindu-se parte civilă cu suma de 17.552,5 RON.

Inculpaţii au încheiat o convenţie şi cu SC M.R. SRL Bucureşti, în baza căreia această firmă a livrat către SC D.G. SRL, în perioada 09 iunie - 09 iulie 2003, marfă în valoare de 22.019.166 ROL. Pentru plata acesteia inculpaţii au emis 5 bilete la ordin (09 iunie 2003, 18 iunie 2003, 25 iunie 2003, 02 iulie 2003, 12 iulie 2003) cu scadenţă la 30 de zile, toate fiind refuzate la plată pentru lipsă totală disponibil în cont, această societate constituindu-se parte civilă cu suma de 22.019.166 ROL.

În cursul lunii martie 2003, inculpatul D.M. a încheiat un contract de vânzare-cumpărare polietilenă cu SC R.R. SRL Bucureşti, societatea SC D.G. SRL, cumpărând, în perioada 20 martie 2003 - 25 aprilie 2003, marfă în valoare de 2.768.041.334 ROL.

Plata urma a se face cu bilete la ordin la un termen de 30 de zile. Livrările au continuat până la data de 25 aprilie 2003, când inculpatul D.M. a solicitat Tribunalului Comercial intrarea în reorganizare judiciară datorită problemelor financiare ale firmei, iar marfa ridicată nu a mai fost achitată.

Reprezentanţii SC R.R. SRL au precizat că au fost induşi în eroare de inculpat şi prin faptul că, în ziua în care a solicitat deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, a mai ridicat marfă, ascunzând situaţia financiară a societăţii, ceea ce reflectă intenţia evidentă a acestuia de a realiza foloase materiale injuste pentru firmă, motiv pentru care, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2.768.041.334 ROL, plus penalităţi de întârziere de 3.564.537.264 ROL.

În încercarea de a redresa SC D.G. SRL, inculpata C.(D).N.N. a înfiinţat în cursul lunii iulie 2003, o nouă societate comercială SC Ar.C. SRL Piteşti, firmă ce a fost folosită la încheierea unor convenţii păgubitoare pentru mai multe societăţi comerciale prin inducerea în eroare a reprezentanţilor acestora.

Astfel, la 15 august 2003, ca administrator al acestei firme inculpata a încheiat un contract cu reprezentanţii SC I. SA Bucureşti (societate de semnalizări şi automatizări feroviare) prin care SC Ar.C. SRL, se angaja să vândă părţii civile cantitatea de 571,65 tone de bitum, pentru suma de 5 miliarde ROL.

Prin intermediul martorului E.G., angajat al SC I. SA Bucureşti, inculpata a contactat pe reprezentanţii SC I. SA, în persoana martorilor S.D. şi C.I., stabilind ca SC Ar.C. SRL, să participe la un circuit de compensare. Din acest motiv, s-a întocmit şi contractul de vânzare cumpărare din 15 august 2003, iniţiindu-se şi procesul de compensare, proces care s-a încheiat la 03 octombrie 2003.

Martorul C.I. - vicepreşedintele SC I. SA, a declarat că inculpata a prezentat o factură proformă emisă de SC Ap. SA, în valoare de 5 miliarde ROL, în baza căreia SC I. SA a semnat ordinele de compensare. Deoarece acest lucru reprezenta o plată în avans, s-a solicitat inculpatei şi emiterea unei file CEC - drept garanţie a plăţii.

În luna octombrie 2003, compensarea s-a realizat, inculpata primind marfă de la SC Ap. SA şi din valorificarea acesteia nu a achitat nici măcar parţial debitul către SC I. SA.

Deşi reprezentanţii SC I. SA au făcut numeroase intervenţii şi demersuri pe lângă inculpată pentru acoperirea pagubei, aceasta nu a acoperit prejudiciul, motiv pentru care fila CEC a fost introdusă la plată, fiind refuzată de către bancă.

Inculpata a declarat că fila CEC a fost emisă drept garanţie şi nu mijloc de plată fiind vorba de fapt de o înţelegere între ea şi reprezentanţii societăţii I. Bucureşti, în vederea finanţării activităţii SC D.G. SRL, care avea unele probleme financiare, apărare neconfirmată de reprezentanţii societăţii I. şi nici de martorul E.G., aceştia susţinând că dacă ar fi cunoscut intenţia inculpatei nu ar fi fost de acord să încheie acel contract prejudiciabil pentru partea civilă.

Din raportul de expertiză grafică din 20 octombrie 2005, rezultă că fila CEC a fost semnată şi ştampilată de către inculpată, aceasta recunoscând de altfel acest lucru.

Urmare a introducerii la plată a acestei file CEC, partea responsabilă civilmente SC Ar.C. SRL, a primit interdicţia de a emite file CEC începând cu data de 08 iunie 2004, conform adresei Băncii Naţionale a României.

SC I. SA Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 500.000 RON, actualizaţi cu rata inflaţiei până la data plăţii efective precum şi plata dobânzii legale, începând cu 08 iunie 2004.

Tot în calitate de administrator la SC Ar.C. SRL, inculpata a încheiat o convenţie cu SC O. SA Vâlcea, pentru livrare carne de pui în valoare de 118.866.720 ROL, stabilind cu reprezentanţii acestei firme ca plata să se facă cu file CEC cu scadenţă la 14 zile, aspect consemnat şi pe factura fiscală din 31 mai 2004.

Pentru plata mărfii, inculpata a emis fila CEC nr. RR, scadenţa la 17 iunie 2004, fiind însă introdusă la plată la 23 iunie 2004 şi refuzată, pe motiv de lipsă totală disponibil, trăgătorul fiind în interdicţie bancară.

Conform expertizei grafice, fila CEC a fost completată şi semnată de inculpată la toate rubricile, societatea constituindu-se parte civilă cu suma de 118.866.720 ROL.

La data de 19 mai 2004, inculpata a ridicat bunuri în valoare de 99.994.510 ROL, de la SC A.C. SA, conform facturii fiscale nr. BB, stabilind cu reprezentanţii societăţii ca plata să se facă cu filă CEC cu scadenţă la 14 zile (conform menţiunii făcută pe factură). S-a emis fila CEC nr. PP cu scadenţă la 02 iunie 2004, care a fost refuzată de bancă pentru lipsa disponibilului în cont, societatea constituimdu-se parte civilă cu suma de 99.994.510 ROL.

În perioada 16 martie 2004 - 15 mai 2004, inculpata a ridicat în mod repetat preparate din carne de pasăre de la SC A.I.R. SRL Prahova, pentru plata cărora a emis file CEC cu scadenţă la 7 şi 14 zile. O perioadă, relaţiile comerciale au decurs bine, însă după emiterea facturilor din perioada 16 martie - 07 iunie 2004, inculpata a solicitat înlocuirea filelor CEC emise de inculpată pentru banca trasă R. (martorul S.Ş. - directorul părţii civile), cu altele emise tot de inculpată, dar care urmau să fie plătite de banca trasă M. Această operaţiune a fost făcută de inculpatul D.M., care la cererea inculpatei (soţiei sale), s-a deplasat la sediul părţii civile, unde a înlocuit filele CEC şi Ie-a completat cu datele comunicate de inculpată, motivând reprezentanţilor părţii civile că la prima bancă contul a fost închis.

Cele 3 file CEC în valoare totală de 561.311.823 ROL, au fost refuzate la plată pentru lipsa disponibilului în cont, partea vătămată constituindu-se parte civilă cu suma de 1.053.226.131 ROL.

SC Ar.C. SRL a avut relaţii comerciale şi cu SC C.T. SRL, în perioada februarie - martie 2004, aceasta din urmă livrând granule tip G, în baza facturilor fiscale, în valoare totală de 294.758.163 ROL, o parte din bani fiind plătită în momentul livrărilor, iar pentru restul sumei, în valoare de 146.240.837 ROL, inculpata a emis fila CEC nr. NN care, în momentul introducerii la plată - 12 octombrie 2004, a fost refuzată, deoarece societatea inculpatei se afla în interdicţie bancară din 08 iunie 2004.

Societatea s-a constituit parte civilă cu suma de 146.240.837 ROL, iar reprezentantul acesteia - martorul T.C. a precizat că nu a avut cunoştinţă că societatea inculpatei se afla în interdicţie bancară însă la rugămintea acesteia, care a spus că are greutăţi financiare, a introdus fila CEC spre decontare ulterior datei fixate de comun acord.

Inculpaţii - arată Tribunalul - au avut o poziţie sinceră în cursul procesului penal, apărându-se în sensul că nu ar fi indus în eroare pe reprezentanţii părţilor civile şi că, în toate situaţiile în care au achiziţionat mărfuri, filele CEC şi biletele la ordin au fost lăsate ca o garanţie a plăţii şi nu ca mijloace de plată. Totodată, au susţinut că cea mai mare parte a pagubei produse părţilor civile a fost acoperită.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, o parte dintre aceştia fiind reprezentanţii părţilor civile, rezultă - în susţinerea Tribunalului - că în momentul încheierii şi/sau derulării contractelor cu societăţile administrate de inculpaţi, nu au avut cunoştinţă despre situaţia financiară a acestora, despre lipsa disponibilului în conturile bancare, biletele la ordin şi filele CEC fiind emise după ce firma administrată de inculpaţi a intrat în interdicţie bancară (SC D.G. SRL - 29 aprilie 2003, iar SC Ar.C. SRL - 08 iunie 2004).

Instanţa de fond a reţinut, astfel că, ascunzând situaţia financiară a societăţilor, cu ocazia încheierii şi derulării contractelor, emiţând bilete la ordin (mijloc fraudulos în sensul art. 215 alin. (2) C. pen.), şi file CEC, în scopul de a obţine un folos material injust pentru societate şi pricinuind o pagubă societăţilor comerciale contractante (părţile civile), inculpaţii au acţionat cu intenţie directă de a înşela partenerii de afaceri.

Nu poate exista infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, în opinia instanţei de fond, întrucât beneficiarul CEC-ului (partea civilă) nu a avut cunoştinţă în momentul emiterii că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, motiv pentru care cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei a fost respinsă.

Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cursul cercetării judecătoreşti, nu a adus elemente esenţiale în cauză - arată Tribunalul - întrucât s-a constatat modul defectuos de realizare şi păstrare a documentelor financiar contabile a celor două societăţi, concluzionându-se că nu s-au constatat sume sau bunuri sustrase de cei doi inculpaţi pentru interes personal sau pentru societate, care să denote intenţia de înşelăciune.

Deşi dovada existenţei intenţiei de înşelăciune este atributul exclusiv al instanţei, din chiar conţinutul expertizei, rezultă o dovadă în acest sens, astfel: la obiectul 7 din expertiză cu privire la lanţul de compensare iniţiat de societatea I. SA Bucureşti, la 12 august 2003, în care urma să se implice un lanţ de 7 firme care urmau să-şi stingă reciproc creanţele, lanţ încheiat legal în cadrul Autorităţii Naţionale de Compensare la 03 octombrie 2003, se concluzionează că SC Ar.C. SRL a obţinut injust un folos material de 5 miliarde ROL. Din contractul existent între societatea I. SA şi SC Ar.C. SRL, rezultă că în caz de neridicare a mărfii şi de închidere totuşi a lanţului de compensare, firma beneficiară SC Ar.C. SRL, se obligă să transmită societăţii I. SA expresia bănească a lanţului de compensare în valoare de 5 miliarde ROL. Creanţa obţinută prin lanţul de compensare de către SC Ar.C. SRL, în loc de a fi restituită părţii civile, este distribuită astfel: 1,7 miliarde ROL către SC Ar.C. SA (achitându-se o creanţă a SC D.G. SRL), 3 miliarde ROL virată în contul SC D.G. SRL, pentru a achiziţiona materie primă necesară redresării activităţii şi 300 milioane ROL către SC Au. SA (achitându-se o creanţă a SC D.G. SRL).

Este evidentă, a reţinut prima instanţă, intenţia de înşelăciune a inculpatei - administrator al SC Ar.C. SRL, în dauna părţii civile societatea I. SA, care prin păgubirea acesteia a realizat un folos material injust pentru societatea administrată tot de ea SC D.G. SRL.

Faţă de aceste considerente, în sarcina inculpatei C.(D.)N.N., s-a reţinut comiterea infracţiunii de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., în formă continuată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în perioada anilor 2003 - 2004 (conform situaţiei de fapt expuse), în calitate de reprezentant al SC D.G. SRL şi SC Ar.C. SRL, a indus şi menţinut în eroare, pe reprezentanţii părţilor civile, cu ocazia încheierii unor convenţii, folosind pentru plata mărfurilor cumpărate bilete la ordin şi file CEC, fără a avea acoperire bancară, producând o pagubă totală de 9.424.617.769 ROL.

Aceiaşi infracţiune, a fost reţinută şi în sarcina inculpatului D.M. în calitate de asociat şi administrator la SC D.G. SRL Piteşti, paguba produsă părţilor civile fiind de 3.498.203.879,74 ROL.

La stabilirea şi individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările în care aceasta s-a comis, paguba produsă şi neacoperită, dar şi persoana inculpaţilor, care au avut o poziţie relativ sinceră în cursul procesului penal, inculpatul D.M. nu are antecedente penale, iar inculpata C.(D.)N.N. are antecedente penale, fără însă a atrage starea de recidivă, ambii au studii superioare.

În plus, susţine Tribunalul, din expertiza contabilă a rezultat că sumele cu care au fost înşelate părţile civile nu au fost folosite de către inculpaţi în interes personal ci s-au achitat alte datorii ale societăţilor comerciale pe care le administra, ceea ce instanţa a apreciat, în contextul tuturor criteriilor enunţate anterior, că se poate reţine în favoarea ambilor inculpaţi circumstanţe atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen., cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei sub limita minimă specială legală.

Ca modalitate de executare a pedepsei, s-a apreciat de instanţa de fond, că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen., poate fi atins prin executarea acesteia în cond. art. 86¹ şi urm. C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut:

Inculpaţii au susţinut că prejudiciul cauzat părţilor civile a fost acoperit în parte, lucru nedovedit, însă, martorul P.G. - fost administrator judiciar al SC D.G. SRL, precizând că după intrarea în faliment a acestei societăţi, au fost inventariate, evaluate şi vândute bunurile din patrimoniul acesteia, sumele de bani obţinute au fost distribuite creditorilor cu garanţii şi celor bugetari, părţile civile din prezenta cauză penală nefiindu-le achitate nicio sumă în contul creanţelor.

Martorul B.G. - administrator judiciar al SC Ar.C. SRL - a precizat că nu s-au identificat nici un fel de bunuri aparţinând societăţii şi deşi s-a întocmit tabelul creditorilor, nu s-au făcut nici un fel de plăţi, datorită lipsei disponibilităţilor. Acest lucru este constatat şi prin procesul verbal încheiat la 05 septembrie 2007, de executorul judecătoresc R.I. (considerentele sentinţei comerciale 964/2007 a Tribunalului Comercial Argeş).

Este motivul pentru care, a apreciat instanţa de fond, cererea de luare a sechestrului asigurător solicitată de părţile civile SC I. SA Bucureşti şi SC P. SA Bucureşti, au fost respinse ca neîntemeiate, potrivit art. 165 C. proc. pen., măsura trebuind luată asupra unor bunuri ce anterior au fost identificate şi evaluate, ceea ce nu este cazul în speţă.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., art. 1003 C. civ., O.U.G. nr. 9/2000 şi art. 1084 C. civ., au fost admise acţiunile civile, prin obligarea în solidar a celor doi inculpaţi, aceştia în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC D.G. SRL Piteşti - prin lichidator SC A.E. SRL Piteşti, la plata despăgubirilor civile, aşa cum au fost enunţate mai sus.

Întrucât SC Ar.C. SRL - administrată de inculpata C.(D.)N.N. a fost radiată în urma închiderii procedurii falimentului, conform sentinţei comerciale nr. 964/F din 17 octombrie 2007 a Tribunalului Comercial Argeş, paguba produsă în numele acestei societăţi, s-a dispus a se suporta personal de către inculpată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, inculpaţii C.(D.)N.N. şi D.M., precum şi partea civilă SC A. SRL Bucureşti.

1. Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş critică soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, următoarele motive:

- Au fost încălcate dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen., în sensul că nu li s-a aplicat celor doi inculpaţi şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, din cele prevăzute de art. 64 alin. (1) C. pen., deşi această pedeapsă era obligatorie, având în vedere natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, şi anume înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave, încălcându-se, astfel, şi dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen.

- În mod nejustificat au fost reţinute în favoarea inculpaţilor circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., şi au fost aplicate pedepse sub minimul prevăzut de art. 215 alin. (5) C. pen., neţinându-se seama de dispoziţiile art. 52 C. pen., privind scopul pedepsei şi nici de dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţia României, privind principiul proporţionalităţii consacrat şi în dreptul naţional, făcându-se, totodată, o greşită individualizare a pedepsei aplicată fiecărui inculpat, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei la care s-a orientat instanţa, şi anume cea prevăzută de art. 86¹ şi urm. C. pen.

În acest sens, se arată de către Parchet că nu poate fi reţinută în favoarea inculpaţilor circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., deoarece inculpaţii nu au avut o comportare sinceră, susţinând, contrar dovezilor aflate la dosarul cauzei, că filele CEC şi biletele la ordin au fost lăsate reprezentanţilor părţilor civile, ca o garanţie a plăţii şi nu ca mijloc de plată, deoarece din probatoriul administrat în cauză rezultă că atât în momentul încheierii cât şi pe parcursul derulării contractelor cu societăţile administrate de inculpaţi, reprezentanţii părţilor civile nu au avut cunoştinţă de situaţia financiară a societăţilor administrate de inculpaţi, instrumentele de plată fiind emise de aceştia după ce aceste societăţi intraseră în interdicţie bancară.

Pe cale de consecinţă, nejustificându-se reţinerea circumstanţelor prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., pe considerentele exprimate mai sus, în favoarea acestora, implicit, se solicită înlăturarea acestora cu consecinţa majorării pedepsei aplicată fiecărui inculpat în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen., scopul pedepsei cât şi principiul proporţionalităţii urmând a fi realizate numai dacă pedeapsa majorată se va aplica în condiţiile art. 57 C. pen.

2. Inculpata C.(D.)N.N. critică soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, următoarele motive:

- Se impune achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, în speţă intenţia sa pe plan subiectiv de a induce în eroare părţile civile din această cauză, întrucât filele CEC şi biletele la ordin erau date drept garanţie a efectuării plăţii, mult peste termenul prevăzut în contractele încheiate, aceste părţi civile cunoscând că societăţile administrate de ea se află în insolvenţă.

- În subsidiar, invocă faptul că se impunea, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru care a fost trimis în judecată, în infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 59/1934, privind regimul CEC-urilor, deoarece părţile civile, în momentul semnării filelor CEC de către inculpată, au cunoscut că aceasta nu are disponibil în cont, invocându-se în acest sens, în privinţa schimbării încadrării juridice şi decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un recurs în interesul legii, în care se susţine că emiterea unei file CEC, fără să existe la tras disponibilul necesar acoperirii acestuia, constituie infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 59/1934, şi nu infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Ca atare, impunându-se o atare schimbare de încadrare juridică, instanţa nu trebuia să admită cererile de constituire de părţi civile făcute de societăţile comerciale, deoarece în cazul infracţiunilor reglementate de Legea nr. 59/1934, recuperarea prejudiciului are loc în urma executării silite a CEC-ului, după învestirea cu formulă executorie.

- O altă apărare pe care o susţine inculpata, este aceea a individualizării pedepsei, care trebuie să aibă în vedere cerinţele dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), criticând, sub acest aspect, şi faptul că pronunţarea unor pedepse diferite, de 4 ani închisoare, în privinţa inculpatei C.(D.)N.N. şi a unei pedepse de 3 ani închisoare, în privinţa celuilalt inculpat, D.M., nu se justifică, departajarea în privinţa cuantumul acestor pedepse neimpunându-se, deoarece activitatea celor doi foşti soţi şi responsabilităţile acestora în cadrul societăţilor administrate, au fost întotdeauna împărţite în mod egal.

- În fine, inculpata susţine şi alte critici, în esenţă, arătând că a fost încălcată în cauză prezumţia de nevinovăţie, prin antepronunţare, nu a fost respectat dreptul la apărare, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la probele aduse în apărarea sa, neluând în calcul că intervenind reorganizarea judiciară conform Legii nr. 61/1994, plăţile nu s-au făcut din această cauză, având în vedere interdicţia arătată în lege, mai mult, instanţa, în mod greşit, a stabilit pentru a doua oară în această cauză, aceleaşi obligaţii sub aspectul laturii civile, deşi asupra acestora exista o hotărâre judecătorească rămasă definitivă în procesele comerciale de faliment.

De asemenea, se arată că în mod nelegal instanţa nu a însuşit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, că sumele pretinse de părţile civile nu au un suport real, stabilirea prejudiciului de către instanţă făcându-se cu totul arbitrar şi nejustificat, inculpata neavând intenţia de a înşela, întrucât, de pildă prin Banca M.B. s-au făcut plăţi de 6,8 miliarde ROL, la care adaugă şi faptul că nu s-a avut în vedere la aprecierea intenţiei de a înşela existenţa unui credit extern în valoare de 1,2 milioane dolari SUA, contractat de firma SC D.G. SRL, prin cei doi inculpaţi, credit de care nu au beneficiat, deoarece acordarea s-a amânat.

Totodată, inculpata menţionează în acest cadru al exonerării de răspundere penală că noua societate comercială SC Ar.C. SRL, creată tot în scopul de a redresa SC D.G. SRL, a fost victima introducerii în plată a CEC-ului de 500.000 RON, de către SC I. SA Bucureşti, deşi aceasta datora mari sume da bani celor două societăţi administrate şi conduse de inculpaţi.

Mai mult, CEC-urile introduse de inculpaţi, au fost lăsate drept garanţie şi nu ca mijloc de plată, exemplificând, în acest sens, cazul SC C.T. SRL, SC R.R. SRL, precum şi SC I., această ultimă firmă având ea intenţia de a înşela, deoarece tocmai această firmă nu-şi onora contractul şi a iniţiat un lanţ de compensare pentru a o forţa pe inculpată să-i ajute să recupereze o creanţă nerecuperată de peste 5 ani de la S.N.C.F.R. Galaţi.

3. Inculpatul D.M. critică soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, următoarele motive:

- Se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), lipsind intenţia sub aspectul laturii subiective, cât şi elementul material sub aspectul laturii obiective.

În acest sens, arată că, având în vedere contractele şi convenţiile încheiate între SC D.G. SRL şi ceilalţi furnizori, nu a existat o inducere sau menţinere în eroare cu prilejul încheierii sau executării acestor contracte care să fi fost determinantă pentru părţile civile ce se consideră înşelate, neurmărind, în consecinţă, producerea unei pagube în dauna părţilor civile şi obţinerea unui folos material injust.

Mai mult, inculpatul arată că în 10 ani de activitate SC D.G. SRL, administrată de el, nu a avut plăţi restante faţă de bănci, faţă de furnizori şi nici incidente de plată până la data de 29 aprilie 2003, având contracte, convenţii de plată cu o serie de furnizori în termene cuprinse între 15 şi 45 de zile, de asemenea, avea de încasat de la clienţii săi o sumă totală de peste 3.500.000.000 ROL, sumă care ar fi putut acoperi plăţile către furnizori. Totodată, SC D.G. SRL avea constituit la Banca U. un depozit bancar cash, colateral în valoare de 1,9 miliarde ROL, depozit din care banca a refuzat să mai onoreze plăţi, punând firma în imposibilitate de a-şi folosi propriile resurse băneşti, situaţia firmei sale agravându-se, întrucât SC D.G. SRL încheiase cu SC An. SA Bucureşti, finanţator extern, un contract prin care societatea urma să primească suma de 120.000 dolari SUA, care, apoi, nu a fost onorat. Toate aceste sume de care putea să beneficieze, dar care, dintr-un motiv sau altul, nu Ie-a primit, demonstrează că societatea sa ar fi acoperit toate plăţile către părţile civile din dosar.

- Se impunea, de asemenea, înlăturarea dispoziţiilor alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât nu s-a dovedit în cauză folosirea unui mijloc fraudulos emiterea de CEC-uri fiind sancţionată distinct în dispoziţiile alin. (4) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), împrejurare în raport de care solicită schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., în cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen.

- Într-o altă apărare se solicită, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu consecinţa orientării spre o pedeapsă coborâtă sub minimul special prevăzut de lege şi cu executare în condiţiile art. 81 C. pen.

În legătură cu această schimbare de încadrare juridică, inculpatul invocă decizia IX din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că atunci când partea vătămată cunoştea faptul că emitentul filei CEC nu are provizia necesară în cont, emitentul CEC-ului săvârşeşte infracţiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi nu infracţiunea de înşelăciune.

Or, faptul că părţile vătămate cunoşteau că nu există disponibil în cont şi că instrumentele de plată erau lăsate drept garanţie şi nu ca mijloc de plată, rezultă din probele administrate, respectiv din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, în special a martorilor audiaţi în faţa Curţii de Apel Piteşti, menţionând în această privinţă declaraţia martorei D.S., fost director la SC D.G. SRL, în care arată că instrumentele de plată erau date drept garanţie, urmând ca societatea să achite creanţa în tranşe, până la acoperirea integrală, astfel de CEC-uri nefiind completate la rubrica „suma de plată"; sau cea a datei scadenţei.

Aşadar, nu există intenţia de a înşela partenerii de afaceri şi în consecinţă, schimbarea de încadrare juridică în infracţiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, se impune.

- În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, inculpatul critică soluţia, în sensul că trebuia să fie respinsă acţiunea civilă formulată de părţile civile, avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.

4. În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă SC A. SRL, Curtea constată că aceasta nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a motivat în scris apelul, urmând ca acesta să fie apreciat pe ansamblul cauzei, numai cu referire la latura civilă, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

Prin decizia penală nr. 18/A din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 8 din data de 13 ianuarie 2009, în sensul că în baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat fiecărui inculpat, respectiv C.(D.)N.N. şi D.M., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a ll-a, (dreptul de a fi ales) lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 4 ani.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii C.(D.)N.N. şi D.M. şi de partea civilă SC A. SRL. Bucureşti, ca nefondate.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art. 378¹ C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că numai motivele invocate de Parchet sunt întemeiate, dar numai sub aspectul neaplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Cât priveşte celelalte motive invocate de apelanţii-inculpaţi şi de partea civilă, acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce vor urma:

- Astfel, în legătură cu motivele invocate de ambii apelanţi, şi anume C.(D.)N.N. şi D.M., ce vizează achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că nu subzistă latura subiectivă a infracţiunii, sub aspectul inducerii în eroare a părţilor civile, cu privire la disponibilul existent în cont în momentul emiterii CEC-urilor de către societăţile administrate de inculpaţi SC D.G. SRL Piteşti şi ulterior, societatea Ar.C. SRL, în sensul că părţile civile, în momentul încheierii sau derulării contractelor au avut cunoştinţă despre lipsa acestui disponibil, o atare critică nu poate fi însuşită.

Aceasta, deoarece din probele administrate în cauză, rezultă în mod cert că SC D.G. SRL se afla în incidenţă bancară, începând cu data de 29 aprilie 2003, mai mult, printr-o cerere adresată instanţei la data de 25 aprilie 2003, s-a solicitat reorganizarea judiciară a acestei societăţi, motivat de împrejurarea imposibilităţii de a face faţă plăţilor, din lipsă de disponibil, iar la data de 12 mai 2003, prin sentinţa civilă nr. 1364/C, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a deschis procedura reorganizării judiciare a SC D.G. SRL.

Este evident, că ambii inculpaţi, în numele acestei societăţi, au emis file CEC după data de 29 aprilie 2003, când societatea SC D.G. SRL, a intrat în incidenţă de plată şi a urmat, apoi, procedura reorganizării judiciare.

Astfel, partea civilă SC P. SA Bucureşti a primit 6 file CEC de la SC D.G. SRL, în derularea unui contract pe care această firmă l-a încheiat cu societatea inculpaţilor, file CEC emise în datele de 1 mai, 5 mai, 8 mai, 16 mai, 19 mai şi 24 mai 2003, menţionate, deci după data de 29 aprilie 2003, când societatea intrase sub incidenţă de plată.

De asemenea, inculpaţii au achiziţionat mărfuri de la SC Pa. SA Tulcea, pentru plata cărora au emis o filă CEC din 12 mai 2003 şi un bilet la ordin la 8 mai 2003, de asemenea după data de 29 aprilie 2003.

Totodată, inculpaţii au achiziţionat mărfuri de la partea civilă SC A.P. SA Bucureşti, pentru plata acestora emiţând o filă CEC în data de 23 mai 2003 şi 4 bilete la ordin la datele de 2 mai 2003, 19 mai 2003, 5 iunie 2003, tot după această dată în care societatea intrase în incidenţă de plată, şi anume 29 aprilie 2003.

În cauză, se mai reţine faptul că SC A. SRL Bucureşti a livrat către SC D.G. SRL marfă pentru plata căreia a fost emis un bilet la ordin, scadent la 22 august 2003.

Se mai reţine că inculpaţii au încheiat o convenţie şi cu SC M.R. SRL Bucureşti, în baza căreia această firmă a livrat marfă către SC D.G. SRL pentru plata acesteia inculpaţii emiţând 5 bilete la ordin în datele de 9 iunie 2003, 18 iunie 2003, 25 iunie 2003, 2 iulie 2003 şi 12 iunie 2003.

În fine, SC D.G. SRL a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de marfă cu SC R.R. SRL, plata urmând a se face cu bilete la ordin, livrările continuând până la data de 25 aprilie 2003, când s-a solicitat Tribunalului Comercial intrarea în reorganizare judiciară, datorită problemelor financiare ale firmei, marfa ridicată nemaifiind achitată şi chiar în ziua în care a solicitat deschiderea procedurii de reorganizare, reprezentanţii acestei societăţi au mai ridicat marfă, ascunzând situaţia financiară.

Faţă de cele arătate cu privire la emiterea filelor CEC şi biletelor la ordin de către inculpaţi în numele societăţii SC D.G. SRL Piteşti, rezultă că toate aceste file CEC sau bilete de ordin au fost emise după data când societatea se afla în incidenţă bancară - 29 aprilie 2003, inculpaţii ascunzând reprezentanţilor părţilor civile cu care au încheiat contractele, aşa cum rezultă din declaraţiile acestora adevărata situaţie financiară a societăţii, nespunându-le nici că se află sub incidenţă bancară, nici că se află în procedura reorganizării judiciare, situaţii în care reprezentanţii părţilor civile nu ar mai fi încheiat astfel de contracte, filele CEC fiind emise ca mijloc de plată şi nu ca şi garanţie, aşa cum susţin inculpaţii.

De asemenea, tot în această modalitate a inducerii în eroare cu prilejul încheierii şi derulării contractelor s-au aflat şi reprezentanţii celorlalte societăţi care au încheiat contracte cu noua societate a inculpaţilor SC Ar.C. SRL Piteşti, şi anume SC I. SA Bucureşti, SC O. SA Vâlcea, SC A.C. SA, SC A.I.R. SRL, SC C.T. SRL.

Astfel, SC Ar.C. SRL Piteşti a încheiat un contract cu reprezentanţii SC I. SA Bucureşti, stabilind ca societatea inculpaţilor să participe la un circuit de compensare, emiţându-se o filă CEC ca şi garanţie şi nu mijloc de plată, iar urmare a problemelor financiare pe care inculpaţii i le-au ascuns, societatea SC Ar.C. SRL Piteşti a primit interdicţia de a emite file CEC, începând cu data de 8 iunie 2004.

Deşi SC Ar.C. SRL a primit interdicţia bancară, începând cu data de 8 iunie 2004, totuşi în numele acestei societăţi s-a încheiat o convenţie cu SC O. SA Vâlcea, pentru livrarea de marfă, emiţându-se o filă CEC cu scadenţa la 17 iunie 2004, deşi societatea se afla în interdicţie bancară, aşa cum s-a menţionat.

Totodată, în numele societăţii SC Ar.C. SRL Piteşti au fost ridicate bunuri de la SC A.C. SA, plata făcându-se prin fila CEC, cu scadenţă la 2 iunie 2004, care a fost refuzată de bancă pentru lipsa disponibilului în cont.

De precizat, că marfa a fost ridicată de către SC Ar.C. SRL şi de la SC A.I.R. SRL, pentru plata căreia a emis file CEC, relaţiile comerciale desfăşurându-se normal la început, după care au fost înlocuite filele CEC emise pentru banca trasă R., cu altele, dar care urmau să fie plătite de Banca M., care au fost refuzate la plată, pentru lipsa disponibilului în cont.

După cum se poate observa din cele arătate, punctual, cu privire la părţile vătămate, constituite părţi civile în cauză, aşa cum rezultă din întreg ansamblu probator analizat de altfel nuanţat şi de Tribunal, în considerentele exprimate, este evidentă inducerea în eroare a părţilor vătămate de către inculpaţi în numele societăţii pe care o reprezentau şi o administrau, fiind realizate elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, întrucât dacă ar fi ştiut că aceste societăţi, şi anume SC D.G. SRL şi SC Ar.C. SRL se aflau sub incidenţă bancară sau în reorganizare judiciară, părţile vătămate nu ar fi fost de acord cu emiterea de file CEC, în condiţiile în care nu exista disponibil în cont.

Ca atare, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen., cât şi ale alin. (1) şi (2), alin. (1) fiind temeiul de bază al încadrării faptelor în înşelăciune, iar alin. (2) subzistând, de asemenea în cauză, întrucât au fost emise nu numai file CEC dar şi bilete de ordin, acestea fiind corect asimilate de Tribunal unui mijloc fraudulos, vizând realizarea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

În acelaşi timp, avându-se în vedere prejudiciul reţinut în sarcina inculpaţilor, şi anume de către inculpata C.(D.)N.N., în calitate de administrator al SC D.G. SRL Piteşti şi SC Ar.C. SRL, în sumă de 9.424.607.769 ROL, precum şi de inculpatul D.M., în calitate de administrator al SC D.G. SRL, în cuantum de 3.498.213.878 ROL, Curtea constată că şi încadrarea în alin. (5), a infracţiunii prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), este justă, înşelăciunea având consecinţe deosebit de grave, în sensul prevăzut de art. 146 C. pen.

Ca atare, faţă de cele arătate nu subzistă critica inculpaţilor sub aspectul achitării acestora în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., fiind întrunite în cauză toate elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), cu toate alin. precizate în text, şi anume alin. (1), (2), (3), (4), (5).

Aşa fiind, Curtea a înlăturat critica ambilor inculpaţi, sub aspectul schimbării de încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina acestora, nereţinând solicitarea inculpatului D.M. de a se înlătura dispoziţiile alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), precum şi solicitarea ambilor inculpaţi D.M. şi C.(D.)N.N. de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea CEC-ului nr. 59/1934.

În acest sens, greşit, în opinia Curţii, se susţine că în cauză ar fi aplicabilă decizia nr. lX din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vizând recursul în interesul legii, deoarece beneficiarul nu a avut cunoştinţă în momentul emiterii CEC-ului că nu exista disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, numai în această situaţie, dacă ar fi avut cunoştinţă se poate vorbi de infracţiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, ceea ce nu este cazul în speţa dată.

Nereţinându-se o atare schimbare de încadrare juridică, aşa cum solicită inculpaţii, sunt apreciate ca lipsite de temei criticile vizând latura civilă a cauzei, în sensul că nu se impunea la despăgubiri către părţile civile, întrucât o atare despăgubire se poate realiza punând în executare silită CEC-ul după învestirea cu formulă executorie.

De asemenea, tot cu referire la latura civilă a cauzei, Curtea constată că nu poate fi vorba de o dublă obligare şi în procesul penal de faţă, dar şi în cel comercial, urmare a intrării în reorganizare şi lichidare a SC D.G. SRL, întrucât un asemenea proces comercial nu poate avea autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. pen.

De precizat, sub acest aspect, că faţă de probatoriul administrat, în urma intrării în faliment a SC D.G. SRL, părţilor civile din prezenta cauză nu Ie-a fost achitată vreo sumă în contul creanţelor, de asemenea, şi în privinţa SC Ar.C. SRL nu rezultă că s-au făcut plăţi, cu referire la părţile vătămate, constituite părţi civile în această cauză, astfel că nu poate fi însuşită critica inculpaţilor că se impunea respingerea acţiunii civile faţă de părţile civile, având în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în această cauză.

Curtea apreciază, astfel, că latura civilă a fost soluţionată corect şi în consecinţă, sub acest aspect, apelul părţii civile SC A. SRL Bucureşti, urmează a fi apreciat ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte faptul că totuşi o parte din prejudiciu ar fi fost recuperat în procesele civile şi comerciale, în care au fost antrenate societăţile administrate de cei doi inculpaţi, aşa cum susţin aceştia, în această situaţie, cum autoritatea de lucru judecat nu operează şi în privinţa cuantumului pagubei, ci numai cu privire la autor, la faptă şi la vinovăţie, aşa cum s-a arătat mai sus, urmează ca despăgubirile părţilor vătămate, constituite părţi civile în cauză, să se facă în condiţiile legii civile, vizând executarea hotărârilor, în raport de prejudiciul efectiv cauzat părţilor civile.

În legătură cu acest raport de expertiză contabilă judiciară, întocmit în cursul cercetării judecătoreşti, nu se poate considera că acesta este concludent, sub aspectul infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, în sensul că nu s-au constatat sume sau bunuri sustrase de cei doi inculpaţi, pentru interes personal sau pentru societate, care să denote intenţia de înşelăciune, din moment ce faţă de întreg probatoriul administrat, subzistă această intenţie de a înşela, în condiţiile art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), aşa cum s-a menţionat mai sus.

Cu referire la celelalte critici vizând încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, nerespectarea dreptului la apărare şi alte aspecte privind inexistenţa intenţiei de a înşela, aşa cum au fost reliefate mai înainte, toate acestea nu pot fi primite, întrucât procesul penal în cauză s-a desfăşurat în mod legal, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului la apărare, instanţa de fond stabilind, în mod just, vinovăţia inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - având în vedere multiplele acte repetate de înşelare a părţilor civile în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Faţă de cele arătate, cu privire la apelurile declarate de inculpaţii C.(D.)N.N., D.M. şi partea civilă SC A. SRL Bucureşti, acestea urmează a fi respinse ca nefondate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În legătură cu apelul Parchetului, criticile adresate sunt privite ca întemeiate, numai în parte.

Astfel, nu se poate reţine că în mod nejustificat au fost reţinute în favoarea inculpaţilor circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., care au condus la stabilirea unui cuantum al pedepsei sub minimul prevăzut de lege, deoarece în mod corect au fost reţinute aceste circumstanţe atenuante, cum ar fi conduita inculpaţilor înainte de săvârşirea infracţiunii, precum şi atitudinea acestora după săvârşirea infracţiunii, deoarece din ansamblul probator al cauzei, din caracterizările depuse, rezultă conduita bună a acestora înainte de săvârşirea activităţii infracţionale ce face obiectul prezentei cauze, iar în legătură cu atitudinea acestora după săvârşirea acestor fapte, rezultă că inculpaţii au conştientizat rezultatul păgubitor faţă de partenerii de contracte şi afaceri comerciale şi au depus maximă diligenţă de a găsi soluţii, fie chiar prin înfiinţarea unei alte societăţi, care să nu mai fie grevată de interdicţii bancare, urmărind a se achita de datoriile societăţilor comerciale pe care le aveau faţă de acestea şi nu pentru a le folosi în scopuri personale.

Nu se poate reţine, de asemenea, în critica Parchetului, că s-a făcut o greşită individualizare judiciară a pedepsei - nici chiar prin diferenţierea dintre pedepsele aplicate inculpaţilor, cum susţin aceştia în criticile adresate, întrucât inculpata C.(D.)N.N. are antecedente penale pentru o faptă pentru care a intervenit reabilitarea - deoarece pedepsele de 4 ani închisoare, pentru inculpata C.(D.)N.N., respectiv 3 ani închisoare, pentru inculpatul D.M., sunt pedepse ce corespund criteriilor generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume gradului de pericol social concret al faptelor, a împrejurărilor în care s-au comis, dar şi persoanei inculpaţilor, prin prisma comportamentului acestora relativ sincer şi al diligenţelor depuse în recuperarea prejudiciilor cauzate părţilor civile, pentru care, de altfel, s-au şi reţinut circumstanţele atenuante precizate.

În acelaşi timp, este respectat şi acest principiu al proporţionalităţii invocat de Parchet, între gravitatea faptelor şi pedeapsa ce s-a aplicat în această cauză, realizându-se şi prin orientarea către modalitatea suspendării sub supraveghere, în condiţiile art. 86¹ şi urm. C. pen., în mod corespunzător şi eficient, scopul procesului penal prevăzut de art. 52 C. pen., pedepsele aplicate fiind, în acelaşi timp, pentru fiecare inculpat, nu numai un mijloc de reeducare şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, dar şi o măsură de constrângere, prin însăşi măsurile de supraveghere şi obligaţiile dispuse a fi respectate pe termenele de încercare de 6 ani, pentru D.M. şi 7 ani pentru C.(D.)N.N., instituite ca urmare a suspendării sub supraveghere a executării pedepselor în baza art. 86¹ C. pen., modalitate la care în mod just s-a orientat Tribunalul, Curtea apreciind astfel, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) C. pen., printre care şi cea prevăzută la lit. c), în sensul că pronunţarea unor astfel de condamnări constituie un avertisment pentru inculpaţi şi chiar fără executarea pedepsei, aceştia nu vor mai săvârşi alte infracţiuni.

De aceea, critica Parchetului sub aspectul majorării cuantumului pedepselor şi a orientării instanţei ca astfel de pedepse să se execute în condiţiile art. 57 şi nu 86¹ C. pen., nu poate fi primită.

În schimb, însă, Curtea îşi însuşeşte critica vizând neaplicarea de către prima instanţă a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, în privinţa ambilor inculpaţi, deoarece în cazul înşelăciunii cu consecinţe deosebit de grave prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este obligatorie, aşa cum se menţionează expres în acest text.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpaţii N.(fostă C, fostă D.)N.N. şi D.M.

Parchetul a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., criticând hotărârile pronunţate în cauză atât pentru nelegalitate, cât şi pentru netemeinicie.

S-a susţinut astfel că pedeapsa aplicată inculpatului D.M. este nelegală, fiind redusă sub limita de 3 ani şi 4 luni închisoare prev. de art. 76 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a arătat că inculpaţilor nu li s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen.

S-a solicitat totodată înlăturarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen, majorarea pedepselor şi înlăturarea art. 86¹ C. pen. pentru ambii inculpaţi.

Inculpatul D.M. a invocat în scris cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10, 14, 17 şi 18 C. pen.

În dezvoltarea motivelor scrise s-a susţinut în esenţă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, lipsind acţiunea de inducere în eroare, cât şi scopul de a obţine un folos material injust.

În ce priveşte încadrarea juridică, s-a solicitat înlăturarea alin. (2) al art. 215 C. pen, întrucât emiterea de cecuri este sancţionată distinct în art. 215 alin. (4) C. pen. De asemenea, s-a solicitat şi schimbarea încadrării juridice în art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi aplicarea art. 81 C. pen., întrucât părţile vătămate cunoşteau că nu există disponibil în cont şi că filele cec erau lăsate drept garanţie.

Inculpata N.(fostă C., fostă D.)N.N. a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18, 17

şi 14 C. pen., criticile sale fiind în esenţă comune cu cele ale inculpatului D.M., în limita aceloraşi cazuri de casare.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea reţine următoarele:

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., Curtea constată că deşi acesta a fost invocat în motivele scrise de recurs formulate de inculpatul D.M., acesta a fost doar un demers formal, care s-a rezumat la simpla menţionare a acestuia, fără a exista o dezvoltare a sa, prin indicarea în concret a probelor sau cererilor esenţiale asupra cărora instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat.

Prin urmare, fiind vorba doar despre o invocare formală a acestui caz de casare, Curtea nu-l va lua în considerare şi nu va verifica incidenţa sa în cauză.

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., Curtea reţine că pentru a fi în prezenţa acestuia trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conţinutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecinţa greşitei reţineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă.

Această contrarietate evidentă şi esenţială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanţa l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., acesta din urmă necăzând sub incidenţa cazului de casare analizat.

Altfel spus, eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greşită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză.

Pe de altă parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existenţă sau inexistenţă o afirmă în mod eronat instanţa de fond sau apel ori al cărei cuprins este redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă.

Or, examinând motivele de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recurenţii critică în realitate lipsa unora dintre elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, solicitând în acest sens o reinterpretare a probatoriului administrat în cauză.

Ţinând seama de cele expuse anterior şi de specificul recursului (cale de atac devolutivă în drept), Curtea reţine că o asemenea solicitare nu poate fi primită în limitele cazului de casare invocat.

În privinţa elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, acestea urmează a fi verificate din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. pen.

În acest context, Curtea constată că la data de 25 aprilie 2003 SC D.G. SRL, ai cărei administrator, respectiv director executiv erau cei doi inculpaţi, s-a adresat Tribunalului Argeş cu solicitarea de deschidere a procedurii reorganizării judiciare, cu motivarea că societatea se află în incapacitate de plată, datorită lipsei lichidităţilor.

Prin încheierea judecătorului sindic din 12 mai 2003 s-a admis cererea şi s-a deschis procedura reorganizării judiciare.

Mai mult, din 29 aprilie 2003 aceeaşi societate se afla în incidenţă bancară.

Aceste aspecte nu au fost făcute cunoscute reprezentanţilor societăţilor comerciale de la care au achiziţionat diverse bunuri, nici la momentul încheierii convenţiilor şi nici pe parcursul derulării lor, fiind emise mai multe file CEC sau bilete la ordin pentru care nu exista disponibil în contul bancar al societăţii.

O asemenea conduită omisivă a fost esenţială, căci este evident faptul că dacă reprezentanţii societăţilor cu care inculpaţii au intrat în contact, ar fi cunoscut situaţia financiară reală a partenerului de afaceri, nu ar fi încheiat convenţia şi, deci, nu ar fi livrat mărfuri „pe datorie";, pentru care riscul de neplată era maxim.

Din această perspectivă, este lipsit de relevanţă faptul că anterior societatea nu mai avusese astfel de incidente, fiind totodată fără relevanţă titlul cu care biletele la ordin sau filele CEC au fost înmânate partenerilor de afaceri, câtă vreme inculpaţii au ascuns faptul că aceste instrumente nu aveau acoperire la momentul emiterii lor.

În acest sens, chiar dacă biletele la ordin sau filele CEC ar fi fost lăsate ca garanţie, acest lucru nu excludea existenţa unei acoperiri a acestora, căci în caz contrar ar fi dispărut însăşi (presupusa) raţiune a emiterii lor.

În realitate, respectivele instrumente ar fi avut un caracter subsidiar, urmând a fi introduse în plată în măsura în care, la scadenţa convenită pentru achitarea facturilor, nu s-ar fi realizat plata lor în numerar.

Din această perspectivă, este de asemenea evident că partenerii de afaceri ai inculpaţilor nu ar fi contractat cu aceştia dacă ar fi ştiut că biletele la ordin sau filele CEC ce le-au fost înmânate, indiferent cu ce titlu (ca instrument de plată sau ca garanţie), nu aveau acoperire bancară la momentul emiterii lor, fiind greu de presupus că aceştia şi-ar fi asumat riscul neplăţii mărfurilor livrate inculpaţilor.

În mod similar a procedat inculpata N.(fostă C., fostă D.)N.N. şi cu SC Ar.C. SRL, firmă pe care aceasta a înfiinţat-o în anul 2003 şi pe care aceasta a folosit-o de asemenea la încheierea unor convenţii păgubitoare pentru mai multe societăţi comerciale, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor acestora.

De aceea, Curtea constată că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, iar criticile lor sunt sub acest aspect nefondate.

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., Curtea constată de asemenea că susţinerile inculpaţilor nu sunt întemeiate.

În acest sens, este de observat pe de o parte că inculpaţii sunt acuzaţi de emiterea de file CEC şi bilete la ordin fără disponibil în conturi bancare. Dacă în cazul filelor CEC, acestea au o incriminare distinctă în alin. (4) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), nu acelaşi lucru se poate spune în cazul biletelor la ordin, care fiind asimilate unor mijloace frauduloase, au determinat şi reţinerea alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Pe de altă parte, probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat că beneficiarii filelor CEC ar fi cunoscut, la momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii lor în conturile bancare ale societăţilor emitente, astfel încât nu se pune problema schimbării încadrării juridice în art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, prin raportare la decizia IX/2005 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată ca fiind întemeiate în parte doar criticile cuprinse în recursul Parchetului.

Astfel, deşi a dispus condamnarea lor la pedeapsa închisorii, instanţa de fond nu a făcut şi aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen., omiţând astfel să aplice inculpaţilor şi pedeapsa accesorie.

Această omisiune a fost însuşită şi de instanţa de apel, în condiţiile în care aceasta a aplicat totuşi inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În privinţa individualizării pedepselor principale, Curtea constată că au fost valorificate corespunzător criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), mai puţin circumstanţele atenuante judiciare, reţinute în parte în mod nejustificat [a se vedea disp. art. 74 lit. c) C. pen., în condiţiile în care nu se poate reţine că inculpaţii ar fi avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal], precum şi efectele acestora [a se vedea limita maximă prev. de art. 76 alin. (2) C. pen., de 3 ani şi 4 luni închisoare până la care pedeapsa putea fi coborâtă în cazul inculpatului D.M.].

În aceste limite, recursul Parchetului este fondat şi va fi admis, cu consecinţa casării în parte a ambelor hotărâri şi rejudecării cauzei conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., în sensul înlăturării art. 74 lit. c) pentru ambii inculpaţi şi majorării pedepsei pentru inculpatul D.M.

În privinţa cuantumului pedepselor, Curtea apreciază că s-a dat eficienţă corespunzătoare tuturor criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), inclusiv contribuţiei concrete a inculpaţilor la inducerea în eroare a părţilor vătămate (mai mari în cazul inculpatei N., în sarcina căreia s-a reţinut şi activitatea infracţională desfăşurată prin SC Ar.C. SRL).

De asemenea, corect s-a apreciat că în cauză inculpaţii pot beneficia de un regim neprivativ de libertate de executare a pedepsei, caracterizat însă printr-o supraveghere a conduitei acestora pe durata unui termen de încercare, care însă urmează a fi majorat în cazul inculpatului D.M. ca urmare a majorării pedepsei principale.

În condiţiile aplicării pedepselor accesorii, devin incidente disp. art. 71 alin. (5) C. pen. pentru ambii inculpaţi.

În aceste limite şi pentru aceste considerente, va fi admis recursul Parchetului şi respinse recursurile inculpaţilor conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 18/A din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia, precum şi sentinţa penală nr. 8 din 13 ianuarie 2009 a Tribunalului Argeş, secţia penală şi rejudecând: înlătură aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. pentru ambii inculpaţi.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului D.M., de la 3 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen.

Majorează termenul de încercare pentru inculpatul D.M. de la 6 ani la 6 ani şi 6 luni închisoare.

Face aplic. art. 71, 64 lit. a) Teza a ll-a, b) şi c) C. pen. pentru ambii inculpaţi.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor principale.

Menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.

Respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor N.(fostă C., fostă D.)N.N. şi D.M.

Obligă recurenţii intimaţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.075 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1385/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3634/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: