ICCJ. Decizia nr. 8/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 8/2011
Dosar nr. 10601/1/2010
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 160/8a pct. 6 C. proc. pen. s-au respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii S.E.T., D.F., F.I., H.A.I., K.R., M.S., în prezent deţinuţi în Penitenciarul Oradea.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această încheiere, a reţinut Curtea de Apel că inculpaţii S.E.T., D.F., F.I., H.A.I., K.R. şi M.S. au solicitat liberarea provizorie sub control judiciar în condiţiile art. 160/2 C. proc. pen.
În motivarea cererilor, inculpaţii au arătat că au fost arestaţi preventiv la data de 24 martie 2009 în baza încheierii nr. 1 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea şi trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni grave, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la contrabandă calificată prevăzută de art. 26 raportat la art.270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în ce priveşte pe inculpaţii M.S. şi K.R. şi săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi contrabandă calificată prevăzută de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.
Din actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a reţinut că inculpaţii sunt cercetaţi pentru infracţiunile menţionate mai sus, iar prin încheierea prin care s-a dispus arestarea lor preventivă s-a arătat că sunt indicii temeinice că aceştia au săvârşit faptele respective, temeiul arestării fiind acela prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
S-a reţinut de instanţă că cererea de liberare provizorie sub control judiciar îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 160/2 alin. (1) C. proc. pen., infracţiunile pentru care inculpaţii sunt trimişi în judecată, fiind infracţiuni intenţionate pentru care se prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani, dar şi cerinţele negative prevăzute de art. 160/2 alin. (2) C. proc. pen.
S-a mai reţinut că în cauză sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 5 par. 1 lit. c) şi par. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât există motive verosimile de a-i bănui pe inculpaţi de săvârşirea faptelor de care sunt acuzaţi, iar prevede altă parte, durata arestării preventive nu poate fi apreciată că a depăşit un termen rezonabil. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real, rară a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
Prin urmare, instanţa este datoare să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte şi interesul public de protecţie al cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire al faptelor cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaţilor precum şi din interesul bunei desfăşurări a procesului penal.
Aplicând criteriile impuse de jurisprudenţa Curţii Europene la prezenta cauză, instanţa a reţinut că privarea de libertate a inculpaţilor nu a încetat să aibă un caracter rezonabil, iar pericolul social generat de comiterea faptelor nu a încetat să existe.
Măsura liberării sub control judiciar a fost apreciată ca nejustificată şi prin prisma impactului negativ asupra ordinii publice ca urmare a faptului că astfel de infracţiuni proliferează în ultima perioadă de timp, iar faptele, dacă acestea se va dovedi că au fost săvârşite de inculpaţi, sunt grave.
Împotriva încheierii prin care s-au respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar, au declarat recurs inculpaţii S.E.T., D.F., H.A.I., K.R. şi M.S., solicitând judecarea în stare de libertate întrucât au dat dovadă de sinceritate, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, sunt arestaţi de peste 2 ani, fiind astfel depăşit termenul rezonabil de arest preventiv, iar parte din inculpaţi sunt cercetaţi în stare de libertate.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în perioada septembrie 2008 - ianuarie 2009, grupul infracţional coordonat de inculpatul M.V. din care făceau parte şi ceilalţi inculpaţi, fiecare cu atribuţii prestabilite, au introdus în ţară din Ucraina, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cantitatea de 1.194.340 pachete ţigări în valoare de 1.552.453 Euro.
Împotriva inculpaţilor s-a luat măsura arestării preventive la data de 24 martie 2009 în baza mandatelor de arestare preventivă emise de Curtea de Apel Oradea, apreciindu-se ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen..
Prin cererile formulate pe rolul Curţii de Apel Oradea, inculpaţii au solicitat punerea în libertate provizorie sub control judiciar şi judecarea în stare de libertate, apreciind ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.
Potrivit dispoziţiilor art. 160/2 alin. (2) C. proc. pen. „ liberarea probizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Faţă de complexitatea cauzei, de scopul procesului penal şi buna desfăşurare a acestuia menţinerea stării de arest a inculpaţilor este oportună, în acord cu prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 148 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, dar şi cu prevederile Constituţiei României şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului referitoare la libertatea individuală, care prevăd că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive temeinice că s-a săvârşit o infracţiune, din necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Faţă de datele existente la dosar din care reiese presupunerea rezonabilă că inculpaţii sunt autorii faptelor pentru care sunt cercetaţi, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, iar arestarea preventivă nu a depăşit perioada rezonabilă, în actuala fază a procesului, Înalta Curte constată că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat şi ca atare nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar.
Împrejurarea că unii inculpaţi trimişi în judecată în aceeaşi cauză sunt cercetaţi în stare de libertate nu obligă instanţa la punerea în libertate a tuturor inculpaţilor, iar egalitatea de tratament nu reprezintă una din condiţiile punerii în libertate provizorie sub control judiciar.
Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea Curţii de Apel este legală şi temeinică, iar recursurile inculpaţilor sunt nefondate, urmând ca în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
In temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii D.F., K.R., M.S., H.A.I. şi S.E.T. împotriva încheierii din 21 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. 611/35/2009.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică azi 5 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 674/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 844/2011. Penal → |
|---|
