ICCJ. Decizia nr. 844/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 844/2011
Dosar nr. 3053/108/2010
Şedinţa publică din 03 martie 2011
Asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61din 23 februarie 2010, Tribunalul Arad, secţia penală, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul T.C.A. împotriva sentinţei penale nr. 186 din 24 iunie 2003 a Tribunalului Arad.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Arad, secţia penală, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 186 din 24 iunie 2003 a aceleiaşi instanţe revizuentul a fost achitat pentru 2 infracţiuni de trafic de persoane, iar prin Decizia penală nr. 413 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4832 din 28 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, ca urmare a admiterii căi de atac exercitată de parchet şi la data judecării definitive a cauzei, instanţele cunoşteau faptul că prin ordonanţa nr. 826/P/2004 din 28 iunie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad se dispusese scoaterea de sub urmărire penală a martorilor cercetaţi pentru mărturie mincinoasă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul, cale de atac ce a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia penală nr. 102 A din 21 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire au fost deja examinate de instanţele de control judiciar care au fost învestite cu judecarea fondului, organele judiciare cunoscând declaraţiile martorilor şi împrejurarea că acestea au fost cercetate pentru mărturie mincinoasă, şi ca atare nu au fost descoperite fapte sau împrejurări noi în sensul normei procesual penale.
În ceea ce priveşte cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen. s-a constatat că în cauză nu există hotărâri penale definitive de condamnare sau ordonanţe ale procurorului prin care s-a dispus asupra fondului.
Decizia dată în apel a fost atacată cu recurs de către revizuentul T.C.A., care a arătat oral că faţă de martorii audiaţi în cauză s-a dispus scoaterea se sub urmărire penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, aspect ce nu a fost cunoscut de instanţa de apel la data soluţionării cauzei, fiind astfel în prezenţa unor fapte şi împrejurări noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate şi a cazului de casare în care se încadrează formal, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, astfel că, în mod firesc, nu poate fi promovată decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi numai în condiţiile prevăzute de lege (cu referire la termenul de introducere a cererii de revizuire, persoanele ce pot solicita revizuirea etc).
În cauză, petentul condamnat şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., invocând faptul că autorităţile spaniole nu l-au cercetat, fiind condamnate alte persoane pentru trafic de persoane, că soluţia de scoatere de sub urmărire penală pentru mărturie mincinoasă nu a fost cunoscută de instanţe şi că procurorul care a început urmărirea penală împotriva martorelor este vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Înalta Curte constată că prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pot fi invocate atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi doar dacă pe baza acestora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare [conform alin. (2) al aceluiaşi articol].
In speţă, aspectele ce ţin de soluţia de scoatere de sub urmărire penală a martorilor audiaţi în cauză sunt chestiuni de fond, ce au fost examinate şi soluţionate cu autoritate de lucru judecat de instanţele de control judiciar care au pronunţat, respectiv menţinut condamnarea revizuentului T.C.A.; ca atare, acestea nu mai pot fi repuse în discuţie la acest moment.
De altfel, aceste temeiuri de fapt pentru care se solicită revizuirea nu au caracter de noutate, ci constituie doar o reiterare a susţinerilor deja învederate de condamnat în cursul soluţionării în fond a cauzei, susţineri ce au fost analizate şi respinse motivat de instanţele competente.
Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, nu este suficient ca faptele sau împrejurările relevate să fi fost necunoscute instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, ci trebuie ca acestea să poată conduce la pronunţarea unei soluţii contrarii.
Pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. martorii care au declarat în cauză trebuie să fi fost condamnaţi definitiv sau printr-o ordonanţă a procurorului să se fi dispus asupra fondului cauzei în sensul constatării săvârşirii mărturiei mincinoase.
Or, în speţă, nu există o atare soluţie de condamnare pentru martori, iar prin ordonanţa procurorului s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată întrucât activitate desfăşurată de aceştia nu s-a circumscris infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Nici susţinerile recurentului în legătură cu comiterea infracţiunii de abuz în serviciu de către procurorul care a început urmărire penală faţă de martorii din cauză nu se confirmă în condiţiile în care nu s-a dat o hotărâre de condamnare în acest sens sau o ordonanţă de către organul de urmărire penală prin care să se fi soluţionat fondul, situaţie în care nu se poate reţine cazul stabilit de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Prin urmare, toate aspectele invocate de revizuent, neputând servi la dovedirea netemeinicei hotărârii de condamnare, nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefundat recursul formulat de revizuentul T.C.A.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent condamnat T.C.A. împotriva deciziei penale nr. 102 A din 21 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 550 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 859/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
