ICCJ. Decizia nr. 3532/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3532/2012
Dosar nr. 925/46/2012
Şedinţa publică din 31 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 129/F din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, luându-se act că persoana solicitată G.V.B., aflată în arestul I.P.J. Argeş, nu a consimţit să fie predată autorităţilor judiciare franceze, s-a dispus executarea Mandatului European de Arestare emis la data de 23 octombrie 2012 de Curtea de Apel din Paris - Tribunalul de Înaltă Instanţă din Paris şi predarea persoanei solicitate către statul solicitant.
Curtea a dispus ca predarea să se facă cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, conform art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, dispunând şi arestarea în vederea predării a persoanei solicitate G.V.B., născut în Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, str. Dr. H., jud. Vâlcea, aflat în arestul I.P.J. Argeş, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 24 octombrie 2012 şi până la data de 21 noiembrie 2012, inclusiv.
S-a constatat că persoana solicitată G.V.B. a fost reţinută la data de 23 octombrie 2012, ora 14:30, până la data de 24 octombrie 2012, ora 14:30, pentru 24 de ore, măsură dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin ordonanţa de reţinere din data de 23 octombrie 2012 în Dosarul nr. 5892/II/5/2012; s-a dispus emiterea mandatului de arestare şi s-a luat act că persoana solicitată nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.
S-a reţinut că, la data de 24 octombrie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, cu adresa nr. 5892/II/5/2012, în conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a înaintat mandatul european de arestare din data de 23 octombrie 2012 emis de Curtea de Apel din Paris - Tribunalul de Înaltă Instanţă, împreună cu traducerea acestuia, pe numele persoanei solicitate G.V.B., născut în Rm. Vâlcea, cetăţean român, cu domiciliul în Rm. Vâlcea, str. Dr. H., judeţul Vâlcea,aflat în Arestul I.P.J. Argeş, şi luarea măsurii arestării acestuia în vederea predării către autorităţile judiciare din Franţa.
S-au ataşat: mandatul european de arestare din data de 23 octombrie 2012 emis de Curtea de Apel din Paris - Tribunalul de Înaltă Instanţă, împreună cu traducerea acestuia, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi falsificare de mijloace de plată electronică, Ordonanţa de reţinere din data de 23 octombrie 2012, procesul-verbal de identificare a persoanei solicitate şi de conducere a acestuia la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, copia cărţii de identitate a inculpatului, adresa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti prin care se comunică numitei G.M.C. despre luarea măsurii reţinerii faţă de persoana solicitată, adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vâlcea, declaraţia persoanei solicitate dată în faţa parchetului, Ordonanţa din 24 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, copia fişei de cazier.
Potrivit mandatului european de arestare cu care Curtea a fost învestită, persoana solicitată este cercetată pentru săvârşirea a patru infracţiuni de înşelăciune şi falsificare de mijloace de plată electronică, fapte care ar fi fost comise pe teritoriul Franţei, prin aceea că, în cursul lunii aprilie 2012, sus-numitul ar fi participat alături de alte persoane la contrafacerea de carduri bancare şi documente administrative, cu ajutorul unor echipamente de contrafacere procurate în acest scop.
În drept, autorităţile franceze au arătat că aceste infracţiuni sunt incriminate prin art. 313-1, 313-2, 313-3, 313-7 şi 313-8 C. pen. francez, L 163 - 4, L163-6 şi L-163-4-1 din Codul Monetar şi Financiar francez, acestea având corespondent în legislaţia românească în art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 24 şi 25 din Legea 365/2002, durata maximă a pedepsei sau a măsurii de siguranţă privativă de libertate, prevăzută de legea franceză, fiind de 10 ani.
Curtea l-a ascultat pe G.V.B., persoană solicitată, după aducerea la cunoştinţă a drepturilor sale şi după prezentarea conţinutului mandatului european de arestare, a motivului pentru care s-a solicitat de către autorităţile judiciare franceze executarea mandatului european de arestare, reprezentat de cercetarea penală a acestuia, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de mai sus, precum şi a celorlalte acte şi lucrări aflate în Dosarul parchetului nr. 5892/II/5/2012, a regulii specialităţii şi a posibilităţii de a-şi da consimţământul la predare.
Constatându-se că persoana solicitată nu şi-a dat consimţământul la predare, aceasta a fost audiată, întocmindu-se şi procesul-verbal prin care a arătat că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.
S-a reţinut că în cauză nu se regăseşte nici unul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării mandatului european de arestare. Apărarea persoanei solicitate în sensul că la data de 1 aprilie 2012 se afla în România conform biletului de călătorie eliberat de compania W. este lipsită de importanţă pentru că, în procedura de faţă, a executării unui mandat european de arestare emis de către o autoritate judiciară dintr-un alt stat, este aplicat principiul încrederii reciproce, care presupune neanalizarea temeiniciei acuzaţiei aduse persoanei solicitate. Singura verificare care trebuie să fie făcută cu privire la mandatul european de arestare se referă la îndeplinirea cerinţelor prev. de Legea nr. 302/2004.
De asemenea, că nici argumentele referitoare la situaţia familială a persoanei solicitate ori situaţia lui materială, inclusiv desfăşurarea activităţii în societatea sa comercială, nu constituie motiv de refuz al executării mandatului.
În baza argumentelor ce preced, s-a luat act că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare franceze, urmând a se dispune executarea mandatului european de arestare emis de către statul solicitant şi predarea acesteia.
Întrucât persoana solicitată este cetăţean român, s-a dispus ca predarea acesteia să se facă sub condiţia ca, în ipoteza în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, conform art. 97 alin. (2) din Legea 302/2004 republicată.
În scopul executării mandatului european de arestare şi al predării efective a persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze, s-a dispus arestarea persoanei solicitate în baza disp. art. 103 alin. (7) şi (10) şi art. 107 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea introducerii în arest a persoanei solicitate, pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 24 octombrie 2012 şi până la data de 21 noiembrie 2012 inclusiv, constatându-se că persoana solicitată a fost reţinută la data de 23 octombrie 2012 ora 14:30, până la data de 24 octombrie 2012, ora 14:30, pentru 24 de ore, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti prin ordonanţa de reţinere din data de 23 octombrie 2012, în Dosarul nr. 5892/II/5/2012.
În cele din urmă, s-a luat act că persoana solicitată nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs persoana solicitată, care a criticat soluţia primei instanţe, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, arătând că nu se face vinovată de săvârşirea pe teritoriul statului francez a celor patru infracţiuni reţinute în sarcina sa, întrucât la acel moment se afla deja în România după data de întâi aprilie 2012. A precizat că se putea lua faţă de el măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât nu a refuzat să coopereze.
Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, în temeiul dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele motive:
În mod corect a dispus instanţa de fond măsurile necesare în scopul executării mandatului european de arestare şi al predării efective a persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze, între care şi arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 de zile, apreciind ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 103 şi 107 din Legea nr. 302/2004, în cauză neregăsindu-se nici unul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării mandatului european de arestare.
Astfel, în speţă nu există niciunul din motivele de refuz obligatorii al executării, prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004:
- din informaţiile dosarului nu a reieşit că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, în cauză nefiind vorba de o condamnare, ci de cercetarea persoanei solicitate de statul francez;
- infracţiunile pe care se bazează mandatul european de arestare nu sunt acoperite de amnistie în România;
- persoana care este supusă mandatului european de arestare răspunde penal, datorită vârstei sale de 32 de ani, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
În mod just se reţine că nu subzistă nici cazurile de refuz facultativ al executării, prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, după cum urmează:
- nu există situaţia prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege, întrucât infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată în statul emitent al mandatului european de arestare se regăsesc la pct. 20 şi 24 ale art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - înşelăciunea şi falsificarea de mijloace de plată, deci între faptele care dau loc la predare şi pentru care este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări;
- persoana care face obiectul mandatului european de arestare nu este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;
- chiar dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta a declarat că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent, nu este îndeplinită condiţia ca mandatul european de arestare să fi fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, acesta fiind emis în scopul cercetării persoanei solicitate;
- persoana care face obiectul mandatului european nu a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene;
- mandatul european de arestare nu se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;
- mandatul european nu cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
- conform legislaţiei române, nici răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare şi nici executarea pedepsei aplicate nu s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;
- vreo autoritate judiciară română nu a decis fie să nu înceapă urmărirea penală, fie încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri.
Invocarea de către persoana solicitată, în apărarea sa, a faptului că la data de 1 aprilie 2012 se afla în România, conform biletului de călătorie eliberat de compania W., precum şi cea cu privire la numărul faptelor reţinute în sarcina sa de către autorităţile judiciare franceze, sunt irelevante întrucât, în procedura de faţă, a executării unui mandat european de arestare emis de către o autoritate judiciară dintr-un alt stat, este aplicabil principiul încrederii reciproce, care presupune neanalizarea temeiniciei acuzaţiei aduse persoanei solicitate. Singura verificare care e necesar a fi făcută cu privire la mandatul european de arestare, se referă la îndeplinirea cerinţelor prevăzute de Legea nr. 302/2004.
La data de 24 octombrie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, cu adresa nr. 5892/II/5/2012, în conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a înaintat mandatul european de arestare din data de 23 octombrie 2012 emis de Curtea de Apel din Paris - Tribunalul de Înaltă Instanţă, împreună cu traducerea acestuia, pe numele persoanei solicitate G.V.B., născut în Rm. Vâlcea, cetăţean român, cu domiciliul în Rm. Vâlcea, str. Dr. H., judeţul Vâlcea, aflat în Arestul I.P.J. Argeş pentru luarea măsurii arestării acestuia în vederea predării către autorităţile judiciare din Franţa.
Fiind îndeplinită condiţia specială de la art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, în mod corect Curtea de Apel a dispus ca predarea persoanei solicitate să se facă sub condiţia ca, în ipoteza în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Cu privire la măsura preventivă dispusă, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a luat măsura arestării preventive faţă de persoana solicitată, având în vedere faptele pentru care s-a emis mandatul european de arestare, privarea de libertate reprezentând în acelaşi timp o garanţie pentru a asigura prezenţa acestuia în faţa organelor judiciare, existând pericolul de a se sustrage şi de a tergiversa astfel punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţi.
Pentru aceleaşi considerente, se apreciază că singura măsură preventivă care asigură eventuala executare a mandatului european de arestare este măsura preventivă a arestării, măsura restrictivă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea, fiind în mod corect apreciată ca insuficientă în acest stadiu procesual.
Reţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de persoana solicitată, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată G.V.B. împotriva Deciziei penale nr. 129/F din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 360 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 160 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3624/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3522/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
