ICCJ. Decizia nr. 1116/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1116/2012
Dosar nr. 50499/3/2011
Şedinţa publică din 11 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 581 din 11 august 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în dosarul nr. 50499/3/2011, în temeiul disp. art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen., rap. la art. 3201 pct. 7 C proc. pen. a fost condamnat inculpatul S.D.Ş., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepţia dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În temeiul disp. art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen., rap. la art. 3201 pct. 7 C proc. pen. a fost condamnat inculpatul S.D.Ş., la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepţia dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b), d), e) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b), d), e) C. pen. pe o perioada de doi ani după executarea pedepsei. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepţia dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b), d), e) C. pen. pe durata executării pedepsei. în baza art. 35 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b), d), e) C. pen. pe o perioada de doi ani după executarea pedepsei.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive de la 01 iulie 2011 la zi. Potrivit disp. art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului S.D.Ş. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt s-a reţinut că la data de 17 aprilie 2011, în jurul orelor 22:00, a întreţinut, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea victime de a se apăra, raporturi sexuale cu minora M.D.A., în vârstă de 11 ani, în curtea imobilului situat în str. Roşiori, sector 4.
Situaţia de fapt a fost reţinută din declaraţiile părţii vătămate şi ale reprezentantului legal al acesteia, procesele-verbale de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, raportul de expertiză medico-legală, întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici la data de 12 mai 2011, din care a rezultat că partea vătămată la momentul examinării prezenta „deflorare recentă cu multiple rupturi complete himeneale care s-au putut produce printr-un raport sexual la data de 17 aprilie 2011. Leziunile traumatice constatate la nivelul feţei, membrelor şi fesei stângi s-au putut produce prin lovire cu şi corp dur, la data de 17 aprilie 2011, pentru care necesită 3-4 zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa victimei. În drept, prima instanţă a aprecia că fapta inculpatului S.D.Ş. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.
Instanţa de fond a reţinut, sub aspectul laturii obiective, că fapta s-a produs prin constrângere şi profitând de starea de imposibilitate a victimei de a se apăra, fapta fiind săvârşită cu intenţie directă.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume limitele de pedeapsă în legea specială, reduse sub incidenţa dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., gradul de pericol social deosebit al faptei săvârşite, modalitatea în care a fost comisă, circumstanţele personale ale inculpatului (care anterior a fost condamnat tot pentru săvârşirea de infracţiuni comise cu violenţă, pedepse de la executarea cărora s-a sustras).
În sarcina inculpatului, instanţa a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 3049/302/2009, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de inculpat, prin Decizia penală pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
Instanţa nu a revocat, la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 1754 din 15 decembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dos. nr. 3049/302/2009, deoarece din fişa dosarului nr. 3049/302/2009, dar şi din fişa de cazier a inculpatului rezultă că prin sentinţa penală 1754 din 15 decembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dos. nr. 3049/302/2009, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de inculpatului S.D.Ş. prin Decizia penală pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, la data de 18 mai 2010, în baza art. 20 rap. La art. 211 alin. (1), (2) lit. c) şi alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.D.Ş., la 2 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1819 din 9 octombrie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 4226/302/2008, definitivă prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a), b), c), art. 76 lit. b) C. pen., şi s-a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
Din fişa de cazier a inculpatului a rezultat faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale, în minorat fiind condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, a mai suferit sancţiune cu aplicarea unei amenzi administrative, rezultând, în final, că inculpatul nu înţelege să aibă o atitudine corespunzătoare faţă de societatea civilă. Instanţa de fond i-a aplicat inculpatului şi dispoziţiile art. 64 lit. b), d), e) C. pen., pe durata executării pedepsei, ţinând cont că victima era minoră, iar fapta a fost comisă cu violenţă.
S-a mai constatat, de asemenea, că executarea mandatului de arestare preventivă a început la data de 1 iulie 2011, durata arestării preventive expirând la data de 30 iulie 2011, inclusiv, tribunalul apreciind că se menţin temeiurile care au impus privarea de libertate a inculpatului.
Cu privire la condiţia referitoare la existenţa în cauză a probelor din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, şi această critică este îndeplinită şi rezultă din împrejurarea că faptele cu privire la care există presupunerea rezonabilă că inculpatul le-ar fi săvârşit sunt îndreptate contra libertăţii persoanei, fiind infracţiuni cu un impact psihologic puternic asupra victimei, dar şi comunităţii, din circumstanţele reale ale faptelor ce reflectă un potenţial criminogen ridicat al inculpatului, dar şi circumstanţele lui personale, acesta fiind recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., rezultă că punerea sa în libertate ar tulbura ordinea publică, iar menţinerea sa în stare de arest este singura măsură pentru ca ordinea publică să nu fie efectiva ameninţată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.D.Ş.
Parchetul a criticat, prin două motive, hotărârea instanţei de fond, astfel:
1 Nelegalitatea hotărârii sub aspectul omisiunii aplicării disp. art. 83 C. pen., Instanţa de fond, în considerentele sentinţei, a arătat că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1754/2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi rămasă definitivă printr-o decizie pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Din actele existente la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul, alături de condamnarea pe care a suferit-o în minoritate prin Sentinţa penală nr. 1819 din 09 octombrie 2008 de 2 ani închisoare în condiţiile art. 110, 99 C. pen., cu un termen de încercare de 4 ani pentru art. 211 alin. (2) lit. b), c) alin. (22) şi care a făcut obiectul Dosarului penal nr. 4226/302/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a mai fost condamnat ulterior, după ce i-a fost revocat beneficiul suspendării primei pedepse prin Sentinţa penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul penal nr. 3049/302/2009 de Judecătoria Sectorului 5 la o nouă pedeapsă, de 4 ani închisoare în condiţiile art. 81, 82 C. pen. (pedeapsă nelegală), cu un termen de încercare de 4 ani.
Revocarea pedepsei în cazul suspendării condiţionate a executării acesteia are loc în raport de fiecare infracţiune săvârşită în timpul termenului de încercare, chiar dacă acest lucru se întâmplă la date diferite şi pentru termene diferite. Această ultimă pedeapsă instanţa a omis să o revoce subliniind că în cazul primei pedepse instanţa deja a dispus revocarea pedepsei de 2 ani prin sentinţa penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 83 lit. a) C. pen., tribunalul trebuia să revoce pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de Judecătoria Sectorului 5 prin sentinţa penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 3049/302/2009, rămasă definitivă la data de 18 mai 2010 şi să dispună executarea în întregime a acesteia. Se impunea ca pedeapsa de 4 ani închisoare să fie cumulată cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, rezultând o pedeapsă de 14 ani închisoare în condiţiile art. 57 C. pen.
De asemenea, în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) instanţa de fond trebuia să deducă din pedeapsa aplicată alături de timpul reţinerii şi arestării preventive, în prezenta cauză, de la data de 01 iulie 2011 la zi şi ziua de reţinere din data de 27 februarie 2008.
La termenul din 18 octombrie 2011, Parchetul a renunţat la susţinerea acestui motiv de casare faţă de relaţiile comunicate de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.
2. Nesoluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa fiind obligată să se pronunţe şi asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu a cerut-o în instanţă.
Inculpatul S.D.Ş. a criticat hotărârea apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi reindividualizarea pedepsei, urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. c) şi 76 C. pen., faţă de atitudinea sinceră.
Examinând cauza în temeiul dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat apelul inculpatului ca fiind nefondat, iar apelul declarat de Ministerul Public ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
În mod temeinic, instanţa de fond a constatat că din probele administrate rezultă că faptele au fost săvârşite de inculpat şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de 192 alin. (1), (2) C. pen. şi de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., după cum rezultă din declaraţiile inculpatului de recunoaştere a faptelor care se coroborează in temeiul art. 69 C. proc. pen. cu declaraţiile părţii vătămate, procesul-verbal de cercetare la fata locului, raportul de expertiză medico-legală, declaraţiile martorilor P.D., N.R.G., G.I.
În cauza de faţă, instanţa de fond a indicat criteriile generale, şi, raportându-le la circumstanţele speţei, a stabilit pentru inculpatul S.D.Ş. o pedeapsă de 4 ani, peste minimul special de 2 ani închisoare (minim stabilit în urma aplicării dispoz. art. 3201 C. proc. pen.) prevăzut de lege pentru infracţiunea de violare de domiciliu în formă agravată şi o pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracţiunea de viol în formă agravată, peste minimul special de 6 ani şi 8 luni închisoare (minim stabilit în urma aplicării dispoz. art. 3201 C. proc. pen.) prevăzut de lege.
Curtea a apreciat că, în raport de circumstanţele faptelor: in dependinţa aparţinând locuinţei părţii vătămate, unde aceasta avea aşteptarea rezonabilă de a fi protejată, noaptea, după ce inculpatul a urmărit partea vătămată care se întorcea de la o petrecere, asupra unei persoane de sex feminin, minoră, în vădită inferioritatea fizică şi a cărei percepţie asupra sexualităţii şi relaţiilor interumane a fost alterată atât de violent la o vârstă fragedă, prin violenţe repetate exercitate asupra integrităţii corporale a minorei care a suferit leziuni traumatice care necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale, şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care cunoştea victima întrucât este fiul concubinei tatălui părţii vătămate, s-a sustras de la urmărirea penală, a fost anterior condamnat pentru o altă infracţiune săvârşită cu violenţă, a suferit o condamnare în stare de minoritate şi alte nenumărate sancţiuni administrative, începându-si activitatea infracţionala încă din minoritate, fără ca pedepsele aplicate anterior să îşi atingă scopul prevenţiei speciale si sa determine o îndreptare, inculpatul dovedind o profundă atitudine negativă, de nesocotire a oricăror valori sociale ocrotite de legea penală, pedepsele aplicate corespund gravităţii faptelor şi periculozităţii sociale a inculpatului, fără a se impune o micşorare a acestora.
Faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor după ce a fost surprins de martora P.D. în timpul săvârşirii infracţiunilor, nu este o împrejurare care să impună aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege faţă de criteriile deja analizate. De altfel, atitudinea procesuală de recunoaştere a inculpatului nu poate duce la o reducere succesivă a pedepsei, dându-i-se dublă relevanţă juridică, aşa cum a solicitat apărătorul apelantului. Instituţia recunoaşterii vinovăţiei, reglementată de art. 3201 C. proc. pen. este o instituţie cu natură juridică mixtă, producând efecte atât pe plan procesual (prin desfăşurarea simplificată a procesului), cât şi pe plan substanţial, producându-se o micşorare a limitelor de pedeapsă. În raport de efectele produse pe plan substanţial recunoaşterea inculpatului poate fi apreciată ca fiind o cauză legală de atenuare a pedepsei care nu împiedică aplicarea altor circumstanţe atenuante, sub condiţia de a nu avea acelaşi conţinut. Astfel, cauza legală de atenuare prev. de art. 3201 C. proc. pen. constând în atitudinea procesuală de recunoaştere a faptei, constituie o dispoziţie specială în raport de circumstanţa legală de atenuare prev. de art. 74 lit. c) C. pen., „atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului" şi nu pot fi aplicate concomitent, având acelaşi conţinut. Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă nu a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 1819/2008 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, întrucât această măsură a fost deja dispusă de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti prin sentinţa penală nr. 1754/2009.
Instanţa de fond a omis, însă, a face aplicarea dispoz. art. 39 alin. (1) C. pen. în urma constatării ca îndeplinite a condiţiilor de existenţă ale recidivei postexecutorii. Consecinţa obligatorie a existenţei pluralităţii infracţionale sub această formă este aplicarea tratamentului juridic impus de dispoz. art. 39 alin. (1) C. pen. (în cazul în care nu sunt aplicabile dispoziţii speciale, ca în cazul revocării suspendării executării pedepsei sau a revocării graţierii). Astfel, în cauză se impunea a se face contopirea dintre fiecare dintre pedepsele aplicate în cauză şi primul termen al recidivei postcondamnatorii, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1754/2009 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
În urma acestei operaţii a fost dedusă şi perioada executată din această pedeapsă din 27 februarie 2008 (reţinerea preventivă dispusă în dosarul nr. 4226/302/2008, finalizat cu aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1819/2008 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti) şi de la 01 iulie 2011 la zi (perioadă care a curs paralel cu executarea mandatului de arestare preventivă, dispus în prezenta cauză).
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs al Parchetului, Curtea a apreciat că în cauză, partea vătămată fiind minoră lipsită de capacitate de exerciţiu, se impunea ca, în raport de dispoz. art. 348, art. 17 alin. (1), (3) C. proc. pen., instanţa de fond să se pronunţe din oficiu asupra daunelor morale care îi pot fi acordate.
Astfel, instanţa de control a apreciat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, infracţiunea săvârşita, prejudiciul, daune morale, rezultatul negativ suferit de partea vătămata ca urmare a încălcării dreptului subiectiv nepatrimonial ocrotit prin legea penala, dreptul la integritate corporala şi inviolabilitate sexuală, prejudiciul cert si nereparat încă, legătura de cauzalitate directa dintre faptele ilicite si prejudiciul produs, vinovăţia sub forma intenţiei.
Prejudiciul suferit de către partea vătămata prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial (dreptul la integritate si inviolabilitate sexuală) este de natura morala, astfel încât despăgubirile civile pe care instanţa urmează sa le acorde acesteia nu reprezintă o modalitate de repunere in situaţia anterioara săvârşirii faptelor, ci o modalitate prin care se urmăreşte a se compensa echitabil valoarea de care a fost privata. Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, ceea ce este de esenţa unui proces de apreciere, nefiind expresia unei realităţi materiale, susceptibilă de o constatare obiectivă, însă pot fi avute în vedere o serie de criterii, şi anume consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În raport de faptul că partea vătămată era minoră, în vârstă de 11 ani la momentul împrejurărilor faptice, fiindu-i produsă o traumă concretizată nu numai în sentimentul de teamă imediată, dar şi prin durata leziunilor fizice, traumatice la nivelul feţei şi membrelor, dar şi a organelor genitale, fiind necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit, de presiunea la care a fost supusă ca urmare a relatărilor amănunţite asupra împrejurărilor, de faptul că partea vătămată îl cunoştea pe inculpat, acesta fiind fiul concubinei tatălui său, de consecinţele pe termen lung pe care abuzul sexual le are asupra psihicului unei victime minore, ce pot fi multiple, întrucât odată cu înaintarea în vârstă, partea vătămată va conştientiza implicaţiile şi semnificaţiile faptei comise asupra sa, Curtea apreciază că suma de 10.000 lei reprezintă o despăgubire proporţională şi adecvată.
Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-inculpat S.D.Ş. împotriva sentinţei penale recurate. În temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei aceleiaşi sentinţe penale.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 581 din 11 august 2011 a Tribunalului Bucureşti şi rejudecând în fond: A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d), e) C. pen. în pedepsele componente. în temeiul disp. art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen., rap. la art. 3201 pct. 7 C proc. pen. a condamnat pe inculpatul S.D.Ş. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza art. 39 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepţia dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. în temeiul disp. art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., rap. la art. 3201 pct. 7 C proc. pen. a condamnat pe inculpatul S.D.Ş. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b), d), e) C. pen. pe o perioada de doi ani. În baza art. 39 alin. (1) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d), e) C. pen. cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d), e) C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepţia dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d), e) C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepţia dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. În baza art. 346 alin. (1), art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 lei daune morale către partea vătămată M.D.A. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Potrivit disp. art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. Curtea a menţinut starea de arest a inculpatului S.D.Ş., apreciind că se menţin motivele avute în vedere la luarea măsurii. Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive de la 01 iulie 2011 la zi şi reţinerea din 27 februarie 2008.
Împotriva acestei decizii în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.D.Ş., criticând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs susţinute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi reducerea pedepsei de 10 ani, aplicată inculpatului.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. dar şi din oficiu, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica formulată de către recurentul inculpat S.D.Ş., întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, atât din punct de vedere al cuantumului acesteia cât şi a modalităţii de executare, nefiind identificate circumstanţe favorabile inculpatului.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sunt stabilite criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii şi cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispoziţiile art. 52 C. pen.: funcţia represivă şi cea de prevenţie generală şi specială, astfel încât inculpatul să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele actului său social şi să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.
Aşadar, Înalta Curte, reţine că, la individualizarea pedepsei de 10 ani închisoare ce a fost aplicată inculpatului, s-a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, inculpatul S.D.Ş. aflat în stare de recidivă postexecutorie, la data de 17 aprilie 2011, în jurul orelor 22:00, a întreţinut, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea victime de a se apăra, raporturi sexuale cu minora M.D.A., în vârstă de 11 ani, în curtea imobilului situat în str. Roşiori, de persoana inculpatului, poziţia procesuală a acestuia, care a recunoscut fapta în conformitate cu art. 3201 C. proc. pen., însă, scopul educativ al pedepsei poate fi atins numai prin aplicarea unei pedepse întru-un cuantum de 10 ani şi cu executarea în regim de detenţie.
Astfel, înalta Curte a apreciat că nu au fost identificate alte circumstanţe favorabile inculpatului care să conducă la o reindividualizare a pedepsei, inculpatul având o atitudine procesuală constant sinceră şi cooperantă, la soluţionarea cauzei a uzat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, înalta Curte, reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., neimpunându-se reducerea pedepsei aplicată inculpatului S.D.Ş. prin Decizia recurată.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.D.Ş. împotriva deciziei penale nr. 309/A din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 iulie 2011 la 11 aprilie 2012.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.Ş. împotriva deciziei penale nr. 309/A din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.D.Ş., durata arestării preventive de la 01 iulie 2011 la 11 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1117/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1115/2012. Penal → |
|---|
