ICCJ. Decizia nr. 1216/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1216/2012

Dosar nr. 640/42/2011

Şedinţa publică din 18 aprilie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 186 din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca fiind nefondată plângerea formulată de partea vătămată N.F. împotriva rezoluţiilor nr. 427/P/2011 din 09 iunie 2011 şi nr. 991/II-2/2011 din 06 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rezoluţia nr. 427/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii G.A.M. şi B.E., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen., constatându-se că fapta reclamată nu există.

Această soluţie s-a menţinut prin rezoluţia nr. 179/II-2/2011 din 31 martie 2011 a prim procurorului unităţii de Parchet.

Împotriva acestor rezoluţii petentul N.F. a formulat plângere la instanţă, susţinând că soluţia atacată este nelegală şi netemeinică.

Prin sentinţa penală nr. 186 din 12 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins plângerea formulată ca fiind nefondată.

Împotriva acestei hotărâri petentul N.F. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecinţă, constatând că în speţă, sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 12 septembrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi în dispozitivul sentinţei atacate.

Printre modificările aduse C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

Ca atare, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul N.F. împotriva sentinţei penale nr. 186 din 12 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1216/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs