ICCJ. Decizia nr. 1171/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1171/2012
Dosar nr. 709/2/2012a3
Şedinţa publică din 13 aprilie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 martie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 709/2/2012 (303/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, printre altele, a menţinut starea de arest a inculpaţilor R.B., G.C. şi V.C.
A respins cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul V.C.
A respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a constatat, văzând şi dispoziţiile art. 3002C. proc. pen., că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv cele ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., corespunzând şi scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen. constând în buna desfăşurare a procesului penal.
S-a mai reţinut că probele administrate până în prezent justifică incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 681 C. proc. pen., din toate aceste probe rezultând că există indicii temeinice, în sensul săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunilor indicate în propunerea de arestare preventivă.
Totodată, instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
S-a mai reţinut că există date din care rezultă că inculpaţii au încercat să influenţeze buna desfăşurare a procesului, acţionând pentru influenţarea martorilor şi a părţii vătămate.
În privinţa inculpaţilor R.B. şi V.C., s-a reţinut că deşi nu sunt trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de violenţă, menţinerea stării de arest se impune ţinând cont de circumstanţele reale în care se presupune că au fost comise faptele, de circumstanţele lor personale dar şi de necesitatea de a se evita posibilitatea influenţării martorilor şi în general a probelor ce urmează a fi administrate.
Cu privire la inculpatul G.C. s-a reţinut că în cazul acestui inculpat pericolul concret rezultă atât din gravitatea faptei comise, din modalitatea de acţionare, acesta săvârşind faptele în calitate de lucrător de poliţie, ceea ce este de natură să aducă o afectare gravă încrederii opiniei publice în integritatea instituţiilor statului.
Instanţa de fond a reţinut că motivele care au stat la baza arestării inculpaţilor se menţin în continuare astfel că, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. s-a apreciat că este justificată menţinerea stării de arest a inculpaţilor.
Pentru motivele arătate, instanţa a apreciat că nu se impune nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Cu privire la cererile de liberare sub control judiciar s-a arătat că recent inculpaţii au mai formulat astfel de cereri, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că nu este oportună liberarea sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri în termen legal au declarat recursuri inculpaţii V.C., R.B. şi G.C. solicitând, în esenţă, să fie judecaţi în stare de libertate arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reţine că recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine că prin rechizitoriul nr. 585/P/2011 din data de 26 ianuarie 2012, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 26 ianuarie 2012, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii V.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat, faptă prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., R.B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat, faptă prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., G.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului, faptă prevăzută de art. 264 C. pen., împreună cu alţi inculpaţi.
În fapt s-a reţinut că în data de 29 mai 2011, inculpatul C.C. i-a ajutat pe inculpaţii M.C., V.C., R.B. şi V.G. să scape de urmărirea penală şi să rămână cu folosul infracţiunii, în legătură cu săvârşirea de către aceştia din urmă a unei fapte de furt dintr-un autoturism, comisă în aceeaşi dată, sens în care a apelat la comisarul şef de poliţie G.C. La rândul său, inculpatul G.C. în conformitate cu înţelegerea prealabilă i-a asigurat pe cei patru inculpaţi că nu vor suporta rigorile legii şi le-a solicitat acestora prin intermediul lui C.C. să arunce bunurile furate în curtea Poliţiei Municipiului Urziceni, urmând ca dosarul să rămână în evidenţa cauzelor cu autori necunoscuţi. Ulterior, i-a prezentat ofiţerului însărcinat cu instrumentarea dosarului, bunurile sustrase afirmând că le-a găsit întâmplător.
În data de 27 iulie 2009, inculpatul C.C., împreună cu fiul său, inculpatul C.V., s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate F.S. (cunoştinţă a părţii vătămate L.G.), căreia i-au cerut să-şi retragă plângerile depuse la poliţie împotriva lor şi să le comunice adresa la care se află prietenul acesteia, L.G., ameninţând-o că, în caz contrar, o vor supune la perversiuni sexuale şi o vor obliga să se prostitueze (soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni a fost infirmată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Prin ordonanţele nr. 585/P/2011 din datele de 31 octombrie 2011, 23 noiembrie 2011 şi 15 decembrie 2011 a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpaţii M.Ş., A.V., A.L., A.G., M.T., M.C., V.C., C.V., G.C., M.S.F.Ş., M.Vi., Gh.C. pentru săvârşirea faptelor mai sus expuse.
Faţă de inculpaţii A.G., Gh.C., G.C., M.Ş., M.T., A.L. şi A.V. au fost emise mandate de arestare preventivă cu numerele 156/UP/2011, 157/UP/2011, 158/UP/2011, 160/UP/2011, 159/UP/2011, 154/UP/2011 şi 154/UP/2011, pentru o perioadă de 29 zile, prin încheierea din data de 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. 9370/3/2011, mandate ce au fost prelungite până la data de 28 ianuarie 2012, inclusiv, reţinându-se că inculpatul se află în situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, rezultă din probele efectuate până în prezent, respectiv plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor, rapoartele psihologice, raportul de expertiză medico-legală; procese-verbale declaraţii martori cu identitate protejată; procese - verbale de prezentare pentru recunoaştere şi planşe fotografice; procese - verbale de constituirea planşelor fotografice în vederea prezentării pentru recunoaştere; procese-verbale de percheziţii domiciliare şi planşe fotografice aferente; procese - verbale de efectuare a unor percheziţii informatice; planşe fotografice privind bunurile găsite cu ocazia percheziţiilor domiciliare; harta relaţională privind o grupare infracţională ce este condusă de M.Ș.; procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice; raportul din data de 31 octombrie 2011 a ag. şef de poliţie Ț.N.; procesul verbal din data de 31 octombrie 2011 a comisarului de poliţie A.C. din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigaţii Criminale; procesul verbal din data de 31 octombrie 2011 privind desigilarea locuinţei numitei A.C., situată în com. B., jud. Ialomiţa; procesele-verbale de investigaţii; procesul verbal de verificare din data de 28 octombrie 2011 a calităţii de revoluţionar a numitului P.C.
Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a reţinut ca fiind justificată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 681C. proc. pen., din toate probele administrate până la acest moment rezultând că există indicii temeinice în sensul săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunilor indicate în propunerea de arestare preventivă.
Şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză cumulativ, în sensul existenţei indiciilor că inculpaţii au săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică reiese din circumstanţele şi împrejurările comiterii faptelor - prin exercitarea de violenţe asupra părţilor vătămate, inculpaţii acţionând împreună pentru a înfrânge rezistenţa victimelor, faptă care prezintă un grad de pericol ridicat dar şi din temerea că, lăsaţi în libertate, inculpaţii ar putea comite fapte de acelaşi gen.
Este de subliniat că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu trebuie să se facă abstracţie de gravitatea faptelor pentru care inculpaţii sunt trimişi în judecată, de modalitatea comiterii acestor fapte, de scopul şi urmările activităţii infracţionale.
În privinţa inculpaţilor R.B. şi V.C., deşi nu sunt trimişi în judecată pentru fapte de violenţă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, menţinerea stării de arest se impune ţinând cont de circumstanţele reale în care se presupune că au fost comise faptele, de circumstanţele lor personale, dar şi de necesitatea de a se evita posibilitatea influenţării martorilor şi în general a probelor ce urmează a fi administrate.
Cu privire la inculpatul G.C., pericolul concret rezultă atât din gravitatea faptei comise, din modalitatea comiterii acesteia, din calitatea pe care inculpatul a avut-o la momentul săvârşirii faptei, aceea de lucrător de poliţie, ceea ce este de natură să afecteze grav încrederea opiniei publice în integritatea autorităţilor statului.
Procedând la verificarea legalităţii arestării preventive, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a apreciat ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor, reţinând de asemenea că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.
În ceea ce priveşte cererile formulate de inculpaţi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. pen. faţă de considerentele mai sus expuse şi de circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual, interesul public al menţinerii ordinii trecând înaintea dreptului inculpaţilor arestaţi preventiv, la libertate.
Temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu s-au modificat sau estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană.
Înalta Curte constată că nici critica referitoare la nemotivarea încheierii recurate nu este întemeiată.
Încheierea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa de fond a realizat o analiză a situaţiei de fapt şi a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., a motivat în drept soluţia pronunţată şi a răspuns tuturor criticilor formulate de apărare, ca atare apreciază Înalta Curte că nu poate fi primită critica referitoare la nemotivarea încheierii.
Faţă de considerentele arătate, apreciind că soluţia adoptată este legală şi temeinică, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursurile declarate de inculpaţi, ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.C., R.B. şi G.C. împotriva încheierii din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 709/2/2012/a3 (303/2012).
Obligă recurenţii inculpaţi G.C. şi R.B. la plata sumelor de câte 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat V.C. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1169/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 1173/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
