ICCJ. Decizia nr. 1173/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.), infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Apel
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1173/2012
Dosar nr. 2932/2/2012
Şedinţa publică din 13 aprilie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 06 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, printre altele, în baza art. 3002 C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.A. şi A.M.
A menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor M.A. şi A.M.
În baza art. 1608C. proc. pen. a admis în principiu cererile de liberare provizorie.
În baza art. 1608aalin. (6) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiate cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.M. şi cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul M.A.
În baza art. 1605alin. (4) lit. f) C. proc. pen. a dispus ridicarea ipotecii luate ca garanţie reală imobiliară cu titlu de cauţiune asupra imobilului inculpatului M.A. din judeţul Ilfov, str. O., comuna J.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 681 C. proc. pen. din care să rezulte că este posibil ca inculpaţii să fi săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză.
Totodată s-a constatat că în cauză există situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Curtea a constatat în conformitate cu prevederile art. 3002 C. proc. pen. legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor şi reţinând că temeiurile care au determinat arestarea şi care subzistă şi în prezent, impun în continuare privarea de libertate pentru buna desfăşurare a procesului penal şi apreciind că la acest moment procesual nu sunt suficiente măsurile alternative neprivative de libertate pentru atingerea acestui scop, a menţinut arestarea preventivă a acesteia.
Cu privire la cererile de liberare provizorie formulate de inculpaţii M.A. şi A.M., Curtea a constatat că la data de 23 martie 2012, respectiv la data de 06 aprilie 2012 au fost înregistrate cererile de liberare provizorie pe cauţiune, respectiv sub control judiciar formulate de cei doi inculpaţi.
La termenul din 06 aprilie 2012 Curtea a constatat admisibilitatea în principiu a cererilor de liberare provizorie pe cauţiune şi respectiv sub control judiciar, faţă de dispoziţiile art. 1608 C. proc. pen., întrucât persoana care a formulat-o este una dintre cele cărora legea le conferă beneficiul acesteia (art. 1606 C. proc. pen.), iar cererea are pertinenţă funcţională întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor părţii care a formulat-o, toate cerinţele legale care creează limitele admisibilităţii prevăzute de art. 1606, art. 1607 şi art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. fiind, totodată, îndeplinite.
Analizând conţinutul cererilor de liberare provizorie pe cauţiune şi sub control judiciar, declaraţiile date în faţa instanţei şi materialul de urmărire penală din Dosarul nr. 77/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Curtea a reţinut următoarele:
Curtea a constatat că se menţin temeiurile arestării preventive - art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că cei doi inculpaţi prezintă circumstanţe personale favorabile: nu au antecedente penale, au o familie organizată, au fost bine integraţi în comunităţile locale la dezvoltarea cărora au ajutat în exercitarea funcţiilor în care au fost aleşi.
Însă instanţa a apreciat că în cauză există riscul ca odată puşi în libertate, inculpaţii să poată influenţa declaraţiile celorlalţi coinculpaţi şi ale martorilor care în mare parte sunt angajaţi sau apropiaţi ai lor, fiind necesară şi privarea de libertate în vederea apărării ordinii publice în raport de periculozitatea faptelor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, modalităţile şi împrejurările concrete în care s-a reţinut că au fost comise faptele (cu premeditare, cu participarea mai multor persoane care au acţionat coordonat), precum şi împrejurarea că inculpaţii aveau calitatea de primari, aspect ce implică o periculozitate sporită.
S-a arătat de asemenea că instanţa nu are convingerea că interdicţia care poate însoţi liberarea provizorie ca inculpaţii să ia legătura cu coinculpaţii şi martorii ar fi suficientă pentru a se asigura că declaraţiile acestora nu sunt influenţate, în condiţiile în care inculpaţii au avut suficient timp pentru a-şi dezvolta o reţea de relaţii şi intermediari, după cum indică procesele-verbale de transcriere a convorbirilor interceptate.
Curtea a apreciat că în raport de circumstanţele reale ale cauzei şi personale ale inculpaţilor, scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestora.
Împotriva acestei încheieri în termen legal au declarat recursuri inculpaţii A.M. şi M.A., motivele de recurs fiind cuprinse în practicaua prezentei hotărâri.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reţine că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reţine că prin rechizitoriul nr. 77/P/2011 din data de 13 februarie 2012, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
1. A.M., pentru următoarele fapte:
- a pretins, direct şi indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000 euro denunţătorului P.F., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov - G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză, faptă încadrată în infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;
- l-a determinat pe S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului, contract de împrumut întocmit şi autentificat sub nr. C1 la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăţie de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, şi totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită), faptă încadrată ca infracţiunile de fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.
2. M.A., pentru următoarele fapte :
- în calitate de primar a pretins suma de 500.00 0 euro denunţătorului P.F. (din care a primit 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcţiei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar) în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), faptă încadrată ca infracţiunea de luare de mită, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.;
- l-a determinat pe finul său, S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul P.F., prin care denunţătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (S.O.), contract întocmit şi autentificat sub nr. C2 la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăţie, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă încadrată în infracţiunea de fals intelectual, în forma participaţiei improprii, (instigare mediată), prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;
- totodată, prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat sub nr. C2 din 28 iulie 2011), s-au transferat bunurile menţionate (2 terenuri) din patrimoniul denunţătorului în patrimoniul lui S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă ce constituie instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.
Prin încheierea de şedinţă din data de 22 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o durată de 29 de zile, reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a faptelor pentru care au fost cercetaţi şi că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., lăsarea inculpaţilor în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică în raport de natura infracţiunii pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, ce prezintă un grad de pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor dar şi din modalităţile şi împrejurările concrete în care s-a reţinut că au fost comise faptele, precum şi din calitatea celor doi inculpaţi.
Măsura a fost verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei la termenul din 15 februarie 2012, în temeiul art. 3001 C. proc. pen.
Se constată că procedând la verificarea legalităţii arestării preventive în mod corect Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.A. şi A.M.
În speţă, din mijloacele de probă administrate în cauză până la acest moment rezultă indicii temeinice care în prezent justifică bănuiala rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu.
Şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză cumulativ, respectiv inculpaţii au comis fapte pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică se are în vedere periculozitatea faptelor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, modalităţile şi împrejurările concrete în care s-a reţinut că au fost comise faptele (cu premeditare, cu participarea mai multor persoane care au acţionat coordonat) precum şi împrejurarea că inculpaţii aveau calitatea de primari, aspect ce implică o periculozitate sporită, în condiţiile în care legea este încălcată tocmai de o persoană aleasă să garanteze respectarea ei, care beneficiază de încrederea societăţii în acest sens.
Faptele presupus săvârşite justifică aprecierea că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul persoanelor care respectă valorile sociale ocrotite de lege şi a unei aparenţe de tolerare din partea sistemului judiciar a unor fapte ilicite.
Cu privire la diminuarea pericolului social odată cu trecerea timpului, Înalta Curte apreciază că încă nu a trecut suficient timp pentru ca ecoul faptelor presupus săvârşite de inculpaţi să dispară în totalitate.
Circumstanţele personale ale inculpaţilor (faptul că acestea sunt persoane integrate în societate, au o familie organizată, o stare de sănătate precară, faptul că nu au antecedente penale) sunt elemente de natură a contura imaginea acestora dar nu pot determina, prin ele însele, punerea în libertate a acestora, raportat şi la faptul că inculpatul M.A. s-a folosit de funcţia sa, că a abuzat de încrederea ce i-a acordat-o comunitatea locală, iar inculpatul A.M. s-a folosit de relaţiile pe care le-a dezvoltat în cursul exercitării funcţiei de primar, că au acţionat în mod premeditat şi coordonat, prin implicarea mai multor persoane în scopul obţinerii unor foloase care nu li se cuveneau, împiedicându-l pe martorul P.F. să se bucure de plenitudinea drepturilor sale a căror exercitare depindea de îndeplinirea atribuţiilor în calitate de primar a inculpatului M.A.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că soluţia de menţinere a arestării preventive faţă de inculpaţi pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este legală şi temeinică.
Cu privire la cererile de liberare provizorie formulate de inculpaţii M.A. şi A.M.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că la data de 23 martie 2012, respectiv la data de 06 aprilie 2012 au fost înregistrate cererile de liberare provizorie pe cauţiune, respectiv sub control judiciar formulate de inculpaţii M.A. şi A.M.
Inculpatul A.M. a solicitat ca prin hotărârea pronunţată, să se constate că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 1602 C. proc. pen., să se admită cererea şi să se dispună liberarea provizorie a inculpatului, cu îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege. Inculpatul a precizat că prezenta cerere îndeplineşte exigenţele legale, atât sub aspectul legalităţii cât şi al temeiniciei şi că, prin punerea inculpatului în libertate, s-ar pune capăt unei perioade de circa 3 luni de arest preventiv.
A mai menţionat că cererea este admisibilă şi că sunt îndeplinite atât condiţiile prevăzute de art. 1602alin. (1) C. proc. pen., cât şi cerinţele negative prevăzute la alin. (2) din acelaşi art., cum ar fi, necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni, să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi din proces, martori sau experţi, sau să încerce alterarea, ori distrugerea unor mijloace de probă. S-a mai arătat că, din întreg ansamblul probator existent în cauză, nu rezultă că inculpatul se află în una dintre situaţiile de mai sus, având în vedere că luarea, prelungirea şi menţinerea măsurii arestării preventive are ca unic temei art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu şi lit. b) şi c) ale aceluiaşi art.
Invocând decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curţi, inculpatul arată că nu are antecedente penale, are o vârstă înaintată, 63 de ani, are o familie organizată, are 2 copii, are un domiciliu stabil, este bine ancorat în societate, este apreciat de comunitatea din care face parte, a avut o activitate demnă de laudă în calitatea de primar al comunei Snagov timp de 8 ani, că are probleme cu sănătatea deosebit de precară, motive din care rezultă că buna desfăşurare a procesului penal poate fi luată şi cu inculpatul în stare de libertate, stabilind în sarcina acestuia, respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 1602alin. (3) şi (31) C. proc. pen., inculpatul cunoscând dispoziţiile art. 16010 C. proc. pen.
Inculpatul M.A. a solicitat instanţei să se constate îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate a cererii de liberare provizorie pe cauţiune, în baza dispoziţiilor art. 1604, 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
S-a arătat că faptele reţinute în sarcina sa sunt pedepsite cu închisoarea sub limita de 18 ani, nu este recidivist, la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica să săvârşească alte infracţiuni, sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau experţi sau să încerce alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă prin asemenea fapte, având în vedere că toţi învinuiţii şi martorii din dosar au fost audiaţi, declaraţiile au fost confruntate cu înscrisurile depuse chiar de inculpat sau ridicate de organele de anchetă.
Inculpatul a mai solicitat să se aibă în vedere decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curţi, faptul că se află la primul contact cu legea şi că la acest moment procesual nu sunt motive care să justifice privarea sa de libertate.
Precizează că este de acord cu instituirea unei garanţii reale imobiliare la dispoziţia instanţei asupra imobilului în care locuieşte, situat în com. J. şi intabulat pe numele lui în C.F. a acestei localităţi şi că, faţă de alţi coinculpaţi din prezenta cauză, în speţă inculpatul S.O., Curtea de Apel Bucureşti, l-a pus în libertate, deşi, faptele reţinute în sarcina acestuia, sunt considerate interdependente cu faptele reţinute în sarcina inculpatului, motiv pentru care, nu se mai impune menţinerea sa în stare de arest.
La termenul din 06 aprilie 2012 Curtea a constatat admisibilitatea în principiu a cererilor de liberare provizorie pe cauţiune şi respectiv sub control judiciar, faţă de dispoziţiile art. 1608 C. proc. pen. întrucât persoana care a formulat-o este dintre cele cărora legea le conferă beneficiul acesteia (art. 1606 C. proc. pen.), iar cererea are pertinenţă funcţională întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor părţii care a formulat-o, toate cerinţele legale care creează limitele admisibilităţii, prevăzute de art. 1606, art. 1607 şi art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., fiind, totodată, îndeplinite. De asemenea, s-a ataşat la dosar dovada înscrierii ipotecii ca garanţie reală imobiliară cu titlu de cauţiune asupra imobilului inculpatului M.A.
Din analiza dispoziţiilor art. 160 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că liberarea provizorie nu este un drept al inculpatului ci este o măsură facultativă care poate fi acordată de instanţa de judecată.
Din coroborarea textelor legale care reglementează măsura arestării preventive şi respectiv, liberarea provizorie sub control judiciar, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză, menţinerea temeiurilor arestării preventive. În raport de această interpretare se constată că se menţin temeiurile arestării preventive - art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. astfel cum s-a arătat în cele ce preced.
Liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care permit arestarea însă instanţa poate aprecia că menţinerea stării de arest nu mai este necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiţii.
Pentru a se răspunde exigenţelor impuse de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului instanţa trebuie să analizeze - fie la cererea inculpatului, fie din oficiu - şi posibilitatea luării unor măsuri alternative şi numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret să se procedeze la luarea sau menţinerea măsurii privative de libertate a inculpatului (cauza Mc Kay c. Regatului Unit).
În cauza Letellier c. Franţei, C.E.D.O. a arătat că pot fi invocate mai multe motive pentru care se poate refuza punerea în libertate provizorie a unui inculpat, respectiv: a. existenţa riscului influenţării martorilor, însă acesta se poate diminua odată cu trecerea timpului; b. existenţa riscului de a se sustrage de la desfăşurarea procesului penal, arătând că pericolul sustragerii de la procesul penal nu se poate aprecia numai pe baza gravităţii pedepsei pe care o riscă persoana respectivă, c. necesitatea apărării ordinii publice, arătând că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor şi prin reacţia publică la săvârşirea lor, pot da naştere unui pericol pentru ordinea publică ce ar putea să justifice arestarea preventivă cel puţin pentru o perioadă de timp. De asemenea, C.E.D.O. a arătat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o prindere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate (Labita c. Italiei). La soluţionarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei asemenea cereri trebuie să o aibă datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului, în acest sens fiind şi jurisprundenţa C.E.D.O. care a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie instanţele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N. C. Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).
În speţă se reţine că cei doi inculpaţi prezintă circumstanţe personale favorabile: nu au antecedente penale, au o familie organizată, au fost bine integraţi în comunităţile locale la dezvoltarea cărora au ajutat în exercitarea funcţiilor în care au fost aleşi.
Înalta Curte apreciază că în cauză există riscul ca odată puşi în libertate, inculpaţii să poată influenţa declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor care sunt în parte angajaţi sau apropiaţi ai lor fiind necesară şi privarea de libertate în vederea apărării ordinii publice, în raport de periculozitatea faptelor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, modalităţile şi împrejurările concrete în care s-a reţinut că au fost comise faptele (cu premeditare, cu participarea mai multor persoane care au acţionat coordonat), precum şi împrejurarea că inculpaţii aveau calitatea de primari, aspect ce implică o periculozitate sporită, în condiţiile în care legea este încălcată tocmai de o persoană aleasă să garanteze respectarea ei, care beneficiază de încrederea societăţii în acest sens. Instanţa nu are convingerea că interdicţia care poate însoţi liberarea provizorie ca inculpaţii să ia legătura cu ceilalţi inculpaţi şi martorii ar fi suficientă pentru a se asigura că declaraţiile acestora nu sunt influenţate în condiţiile în care inculpaţii au avut suficient timp pentru a-şi dezvolta o reţea de relaţii şi intermediari, după cum indică procesele-verbale de transcriere a convorbirilor interceptate.
Prin urmare, necesitatea prezervării ordinii publice şi a bunei desfăşurări a procesului penal aflării adevărului în cauză primează faţă de circumstanţele personale ale inculpaţilor, care vor fi reanalizate pe măsură ce se vor administra mijloacele de probă.
Oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar este evaluată prin raportare la stadiul actual al procedurii, probaţiunea fiind în acest moment în stadiu incipient (desigur, amânarea cauzei în vederea aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. nu este imputabilă inculpaţilor M.A. şi A.M., dar necesitatea soluţionării cu celeritate a cauzelor în care inculpaţii sunt arestaţi preventiv nu poate duce la încălcarea drepturilor procesuale ale coinculpaţilor, iar amânarea cauzei în acest scop nu poate determina automat o punere în libertate a inculpaţilor câtă vreme nu este vorba despre o stare de pasivitate imputabilă autorităţilor), iar, pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpaţilor nu este disproporţionată în raport de importanţa şi complexitatea cauzei, precum şi de gravitatea faptelor imputate.
Întrucât Înalta Curte apreciază că în raport de circumstanţele reale ale cauzei şi personale ale inculpaţilor, scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestora, urmează a respinge ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie formulate de inculpaţii M.A. şi A.M.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii A.M. şi M.A.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.M. şi M.A. împotriva încheierii din 6 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (116/2012).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1171/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1174/2012. Penal → |
|---|
