ICCJ. Decizia nr. 1269/2012. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 1269/2012
Dosar nr. 3570/4/2012
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin decizia penală nr. 287 din 19 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-revizuent C.A. împotriva sentinţei penale nr. 713 din 15 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti (Dosar nr. 3570/4/2012) în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 713 din 15 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul penal nr. 3570/4/2012, în baza art. 403 C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul C.A. cu privire la sentinţa penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, a fost înaintată acestei instanţe cererea de revizuire formulată de revizuentul C.A. cu privire la sentinţa penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.
În motivarea cererii de revizuire, petentul a susţinut, în esenţă, că este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a). S-a arătat că au fost descoperite înscrisuri noi, ce nu au fost cunoscute de către instanţe la data soluţionării cauzei.
Prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul condamnat C.A. împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011, pronunţată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Bucureşti - Jilava în Dosarul nr. 259/2011.
Împotriva acestei soluţii, petentul a formulat o altă cerere de revizuire, ce a fost respinsă ca inadmisibilă, prin sentinţa penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011, sentinţă ce a rămas definitivă prin decizia penală nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti. În motivarea cererii de revizuire ce a constituit obiectul acelui dosar, petentul a arătat, în esenţă, că au apărut probe noi după pronunţarea sentinţei penale mai sus menţionate în sensul că alta a fost componenţa comisiei de disciplină care a hotărât sancţionarea sa, deşi în înscrisurile depuse la dosarul cauzei hotărârea a fost semnată de cu totul alte persoane. De asemenea, aceeaşi a fost situaţia în ceea ce a privit persoana care a întocmit raportul de incident şi, totodată, că din Dosarul nr. 11091/4/2011 au fost sustrase mai multe înscrisuri. Cu ocazia soluţionării cauzei, instanţa a reţinut că susţinerea revizuentului că alte persoane ar fi întocmit hotărârea de disciplină şi altă persoană ar fi întocmit raportul de incident din data de 03 februarie 2011 nu s-a încadrat în condiţiile art. 395 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 394 lit. c) C. proc. pen., pentru că nu există vreo hotărâre judecătorească sau vreo ordonanţă a procurorului prin care să se fi constatat eventualele falsuri învederate de către revizuient, neexistând vreo imposibilitate de a se pronunţa în acest sens de către parchet în faza urmăririi penale.
De asemenea, revizuientul a susţinut că mai multe înscrisuri au fost sustrase din Dosarul nr. 11091/4/2011 nu au fost dovedite la dosarul cauzei în condiţiile art. 395 C. proc. pen., menţionat mai sus, neexistând vreo imposibilitate de a se pronunţa în acest sens de către parchet în faza urmăririi penale. În ceea ce priveşte descoperirea unor fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţă la momentul pronunţării primei hotărâri instanţa a reţinut că toate înscrisurile menţionate în Dosarul nr. 11091/4/2011 au fost neschimbate la acest moment, revizuientul, neînvederând vreo faptă sau împrejurare nouă ce nu ar fi fost cunoscută la pronunţarea sentinţei penale nr. 1731 din 29 iunie 2011, dorind doar prelungirea materialului probator, lucru imposibil de realizat în procedura revizuirii conform alineatului art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 905 din 22 noiembrie 2011, sentinţă ce a rămas definitivă prin decizia penală nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, petentul a formulat prezenta cerere de revizuire, întemeind-o pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 403 alin. (1), (3) C. proc. pen., instanţa de fond a examinat dacă cererea de revizuire a fost formulată în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror a rezultat date suficiente pentru admiterea în principiu a cererii.
Astfel, potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive poate fi cerută atunci când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia. În ceea ce priveşte cazul de la litera a) este necesar ca elementele noi să dovedească netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, iar în ceea ce priveşte cazurile de la lit. b), c) şi d) este necesar ca acestea să fi dus la pronunţarea unei hotărâri netemeinice sau nelegale.
De asemenea, revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive care evocă fondul. O astfel de cale de atac nu poate privi decât hotărârile judecătoreşti prin care se soluţionează fondul unei cauze penale, neputându-se exercita aceasta cale de atac cu privire la sentinţele prin care s-a respins ca inadmisibilă o altă cerere de revizuire, sentinţă ce nu are nicio legătură cu soluţionarea pe fond a unei cauze penale.
Chiar dacă s-ar fi lăsat deoparte acest motiv de inadmisibilitate al acestei cereri şi s-a considerat că petentul a dorit, de fapt, tot revizuirea sentinţei penale nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, instanţa de fond a considerat că şi o astfel de cerere ar fi tot inadmisibilă. În acest sens s-a observat că art. 403 alin. (31) C. proc. pen. a prevăzut că o a doua cerere de revizuire întemeiată pe aceleaşi considerente ca o alta care a fost anterior respinsă, este la rândul ei inadmisibilă.
Faţă de cele arătate, având în vedere şi dispoziţiile art. 403 alin. (31) C. proc. pen., în baza art. 403 C. proc. pen., instanţa de fond a respins cererea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe penale, a formulat recurs revizuentul C.A., solicitând admiterea recursului formulat, casarea sentinţei penale şi, pe fond, rejudecând, să se dispună admiterea cererii de revizuire.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Tribunalul a constatat că excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea prezentului recurs, invocată de reprezentantul Ministerului Public a fost fondată, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul condamnat C.A. împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011, pronunţată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Jilava, sentinţa fiind definitivă, conform art. 74 alin. (8) din Legea nr. 275/2006.
Împotriva acestei sentinţe, petentul C.A. a formulat revizuire, respinsă prin sentinţa penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat cerere de revizuire petentul C.A., fiind respinsă prin sentinţa penală nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, împotriva căreia petentul a formulat recursul care a constituit obiectul prezentei cauze.
Potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., Tribunalul judecă ca instanţă de recurs, recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia masurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege. Pe de altă parte, potrivit art. 281 pct. 3 C. proc. pen., Curtea de apel judecă instanţă de recurs, recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii in prima instanţă, cu excepţia celor date în competenţa Tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege. În consecinţă, Curtea de apel are o competenţă generală în judecarea recursurilor, iar Tribunalul are o competenţă specială, de excepţie, limitată la materiile expres prevăzute de art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
Or, Tribunalul nu a avut competenţa de a judeca un recurs împotriva unei sentinţe de revizuire a unei sentinţe de revizuire a unei hotărâri pronunţate de judecătorie, prin care s-a respins contestaţia formulată de petentul condamnat împotriva încheierii pronunţate de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, nefiind inclusă în enumerarea limitativă prevăzută de dispoziţiile invocate.
Prin urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
2. Prin decizia penală nr. 1226/R din 18 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 42 alin. (1) rap. la art. 27 pct. 3 C. proc. pen., a declinat competenţa de judecare a recursului declarat de revizuientul C.A. în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, prin aceeaşi hotărâre, constatând conflict negativ de competenţă, potrivit art. 43 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
În considerentele hotărârii, se arată că deşi Tribunalul Bucureşti a avut în vedere disp. art. 27 pct. 3 C. proc. pen., aşa cum au fost modificate prin art. 18 din Legea nr. 202/2010, a ignorat faptul că hotărârea împotriva căreia recurentul a formulat cererea de revizuire şi ulterior, recurs, este pronunţată în materia executării hotărârilor penale, situaţie în care, potrivit art. 27 pct. 2 C. proc. pen., competenţa de soluţionare a recursului revine instanţei Tribunalului. S-a arătat că nu interesează dacă recurentul a formulat mai multe cereri de revizuire, ci obiectul cauzei ce a declanşat raportul litigios de drept penal, hotărârea iniţială fiind sentinţa penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia condamnatului C.A. împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011 pronunţată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Bucureşti - Jilava în Dosarul nr. 259/2011.
Curtea a subliniat că este limpede că ne aflăm în materia executării hotărârii penale, situaţie în care, calea de atac a recursului, este de competenţa instanţei Tribunalului, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu privire la competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurentul revizuient C.A. împotriva sentinţei penale nr. 713/F din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, expune:
În prezenta cauză recursul promovat de revizuientul C.A. priveşte sentinţa penală nr. 713 din 15 martie 2012, sentinţă penală prin care Judecătoria Sector 4 Bucureşti, în conformitate cu art. 403 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de acelaşi condamnat împotriva sentinţei penale nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.
Iniţial, petentul condamnat formulase contestaţie împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011, pronunţată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Bucureşti - Jilava (Dosar nr. 259/2011), iar prin sentinţa penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 Judecătoria Sector 4 Bucureşti, îi respinsese contestaţia.
Împotriva acestei sentinţe, condamnatul a înţeles să formuleze cerere de revizuire, respinsă, de asemenea, ca inadmisibilă prin sentinţa penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 (sentinţă rămasă definitivă prin decizia penală nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti).
În fine, şi împotriva acestei ultime sentinţe penale, acelaşi condamnat a formulat o nouă cerere de revizuire, respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa penală nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, iar în împrejurarea în care condamnatul a promovat recurs s-a născut conflictul negativ de competenţă, Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti declinându-şi reciproc competenţa cu privire la soluţionarea recursului.
În adevăr, art. 27 pct. 3 C. proc. pen. statuează cu privire la competenţa Tribunalului ca instanţă de recurs prin aceea că judecă recursurile pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
În speţa de faţă, hotărârea împotriva căreia condamnatul a înţeles să formuleze repetate cereri de revizuire, ulterior recurs a fost pronunţată în materia executării hotărârii penale, astfel încât corecta interpretare a normelor invocate determină concluzia că soluţionarea recursului revine Tribunalului Bucureşti.
În concret, hotărârea ce a declanşat promovarea cererilor de revizuire, ulterior a prezentului recurs de către condamnatul C.A. a purtat asupra unei contestaţii formulate de acesta împotriva unei încheieri a judecătorului delegat pentru executarea pedepsei privative de libertate, anume sentinţa penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011, a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor cu închisoarea (Dosar nr. 259/2011).
Or, în situaţia în care materia este aceea a executării pedepsei, disp. art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. 18 pct. 5 din Legea nr. 202/2010, sunt incidente în cauză.
Interpretând în mod eronat normele de competenţă, Tribunalul Bucureşti a stabilit că nu are competenţa de judeca un recurs împotriva unei sentinţe de revizuire a unei sentinţe de revizuire, privind o hotărâre pronunţată de judecătorie, motivând că un asemenea atribut de competenţă nu estre inclus în enumerarea limitativă prevăzută de dispoziţiile invocate.
În analiza sa superficială, Tribunalul Bucureşti a omis a observa că deplina competenţă îi era conferită chiar de chiar disp. art. 28 pct. 3 C. proc. pen., modificat – dispoziţii pe care, de altfel, le-a invocat, însă într-un sens greşit – prin aceea că stabilesc cu privire la competenţă, ca instanţă de recurs a Tribunalului în materia executării hotărârilor penale. Pe de altă parte, invocarea prevederilor art. 281 pct. 3 C. proc. pen., ce ar da în competenţa Curţii de apel, soluţionarea unui astfel de recurs, precum şi cel promovat în cauza de faţă şi motivarea, potrivit căreia curtea de apel are o competenţă generală în judecarea recursurilor, iar Tribunalul o competenţă specială de excepţie, nu poate fi primită, atâta timp cât situaţia ce se impune a fi rezolvată (soluţionarea recursului formulat de condamnatul C.A. împotriva sentinţei penale nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti) era expres prevăzută în materiile reglementate în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe revizuentul C.A. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe revizuentul C.A. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Încheierea nr. 1267/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1376/2012. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
