ICCJ. Decizia nr. 1272/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1272/2012
Dosar nr. 2988/1/2012
Şedinţa publică din 23 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 37/P din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 489/36/2012 s-a dispus luarea măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate D.C. pe o perioadă de 5 zile de la data de 11 aprilie 2012, până la 15 aprilie 2012, inclusiv.
S-a dispus emiterea unui mandat de arestare şi s-a amânat pronunţarea fondului cauzei la data de 12 aprilie 2012, ora 12:00 pentru când Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa urma să depună la dosarul cauzei mandatul european d arestare în original, tradus în limba română.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 38/P din 12 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, în referire la art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, a luat act de consimţământul persoanei solicitate D.C., la predare.
În baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 17 ianuarie 2012 de către Tribunalul Treviso, Italia, privind persoana solicitată D.C. şi predarea persoanei solicitate D.C. către autorităţile judiciare solicitante, respectiv Tribunalul Treviso, Italia.
În baza art. 103 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, a menţinut măsura arestării preventive a persoanei solicitate D.C., pe o durată de 24 de zile, începând cu data de 16 aprilie 2012 până la data de 9 mai 2012 inclusiv, în vederea predării.
În baza art. lll alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus ca predarea să se realizeze de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul I.G.P.R. cu sprijinul I.J.P. Constanţa în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
Împotriva încheierii nr. 37/P din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 489/36/2012, a formulat recurs persoana solicitată D.C.
Apărătorul recurentului a solicitat să se constate că prezenta cauză a rămas fără obiect având în vedere dosarul prezent a fost soluţionat pe fond prin sentinţa penală nr. 37/P din 12 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 489/36/2012.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul formulat de persoana solicitată este nefondat.
Prin adresa din data de 5 aprilie 2012, emisă de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Interpol s-a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa că la data de 24 ianuarie 2012, Biroul Sirene Italia a introdus o alertă cu privire la arestarea în vederea predării, conform art. 95 din Convenţia de Aplicare a Acordului Schenghen, pe numele lui D.C.
Din adresa anexă rezultă că persona solicitată D.C. a participat în mod activ la o grupare criminală care se ocupa cu instigarea la şi exploatarea unor tinere românce, transportând prostituatele cu maşina şi efectuând supravegherea lor, stabilindu-se în casa pe care o adăpostea pe una dintre prostituate iar în unele ocazii a înlocuit-o pe şefa organizaţiei, D.T., la conducerea organizaţiei, atunci când respectiva era plecată în străinătate.
Din mandatul european de arestare depus la dosarul cauzei, emis la data de 19 ianuarie 2012 de către Judecătorul pentru anchete preliminare de la Tribunalul din Treviso, mandat emis sub nr. de referinţă al Dosarului nr. 3935/2011/R.G.N.R., nr. 4998/2011/R.G. GIP, rezultă că D.C., zis M., începând din primăvara lui 2011 şi până la data arestării, a colaborat efectiv la activitatea de organizare şi gestionare a prostituţiei unor tinere românce, realizată de mătuşa D.T. şi de B.D., desfăşurând activităţi de transport şi supraveghere a prostituatelor stabilindu-se, în acest scop, în locuinţa uneia dintre tinere exploatate şi, cu anumite ocazii, substituindu-se lui D.T., când aceasta se ducea în străinătate în rolul de lider al numitei organizaţii.
S-a mai precizat în mandatul european de arestare că delictul în baza cărui as-a emis mandatul de arestare european pe numele numitului D.C. se pedepsesc cu pedeapsă sau o măsură de siguranţă privativă de libertate de la 4 la 12 ani de închisoare.
Faţă de o asemenea situaţie, Înalta Curte este datoare să constate dacă arestarea persoanei solicitate este cerută cu încălcarea exigenţelor art. 5 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecţie împotriva atingerilor arbitrare aduse libertăţii, în scopul reducerii riscului arbitrariului şi al preeminenţei dreptului, precum şi cu privire la existenţa şi persistenţa unor indicii serioase cu privire la vinovăţia persoanei acuzate, precum şi gravitatea infracţiunii săvârşite şi dacă justifică, în sine, o detenţie îndelungată.
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior, precum şi din economia celorlalte dispoziţii din legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române, în această procedură, se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului - aspectele legate de existenţa faptelor imputate, respectiv dacă temeinicia măsurii deţinerii provizorii exced analizei impuse de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată şi a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 91, art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată în 31 mai 2011, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile decizie-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Cât priveşte respectarea dispoziţiilor art. 5 parag. (1) lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Prin dispoziţiile anterior invocate, se recunoaşte dreptul de a reţine o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracţiune recunoscută ca atare de legea internă.
Nu există, însă, o definiţie a noţiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naţionale în raport cu circumstanţele fiecărui caz în parte.
În atare condiţii, existând un mandat european de arestare, se impunea ca instanţa de fond să se conformeze dispoziţiilor art. 99, art. 100 şi următoarele din Legea nr. 302/2004.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul persoana solicitată D.C. împotriva încheierii nr. 37/P din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 489/36/2012.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană solicitată la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.C. împotriva încheierii nr. 37/P din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 489/36/2012.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1271/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1275/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
