ICCJ. Decizia nr. 1277/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1277/2012
Dosar nr. 11347/121/2010
Şedinţa publică din 24 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 834/2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi la data de 21 noiembrie 2011 s-a dispus condamnarea inculpatului M.N. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului M.N., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoarea şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, sporită la 9 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului M.N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 13 septembrie 2010 la zi.
S-a constatat acoperit prin plată prejudiciul cauzat părţii vătămate M.C.
S-a dispus obligarea inculpatului M.N. să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă „S.A.A.” Galaţi suma de 3.566,19 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de internarea părţii vătămate.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice judiciare (S.N.D.G.J.).
Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 s-a adus la cunoştinţa inculpatului M.N. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
Conform art. 191 C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Inculpatul M.N. are antecedente penale iar la data de 4 octombrie 2007 a fost arestat preventiv în Dosarul nr. 97/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, constituire grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism (dosarul se află pe rolul Tribunalului Vrancea).
După încarcerarea sa în arestul I.P.J. Galaţi, în vizită la inculpat, a venit martorul C.P.B., nepot, căruia inculpatul i-a solicitat să-i caute şi angajeze un avocat. Totodată, inculpatul a făcut cunoscut martorului locul de unde anume să ia banii reprezentând onorariul avocatului ales. În timp ce inculpatul M.N. susţine că nu a precizat martorului o limită maximă a onorariului, martorul C.P.B. a susţinut că inculpatul i-a precizat să-i angajeze un avocat cu onorariul de până la 5.000 euro. Cert este că, la finele lunii octombrie 2007, martorul C.P.B. a mers la cabinetul aparţinând părţii vătămate M.C., cabinet de avocatură situat într-un imobil din municipiul Galaţi.
Urmare discuţiilor purtate cu partea vătămată, între partea vătămată şi martorul C.P.B. s-a încheiat contractul de asistenţă juridică din data de 30 octombrie 2007 şi împuternicirea avocaţială. În contract au fost menţionate ca şi obiect „asistenţă juridică şi reprezentare dosar penal M.N.” iar ca şi onorariu suma de „1.500 lei” (contravaloarea sumei de 500 euro la cursul din acea perioadă). Cu privire la această sumă de bani, consemnată în contract (1.500 RON), partea vătămată a precizat că a fost solicitată şi încasată efectiv pentru studiul dosarului, în timp ce martorul C.P.B. a susţinut că suma reală solicitată şi încasată a fost de 2.500 euro, cu rugămintea părţii vătămate de a consemna în acte o valoare mai mică în vederea plăţii unor taxe mai mici. Cert este că în contractul de asistenţă juridică figurează suma de 1.500 RON (echivalentul a 500 euro la cursul din acea perioadă).
La data de 11 iunie 2010, inculpatul M.N. a fost pus în libertate, prin înlocuirea măsurii arestării preventive în măsura obligării de a nu părăsi ţara, măsură prevăzută de art. 145 Cod procedură penală şi dispusă de Curtea de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie, prin decizia penală nr. 99/R din 11 iulie 2010. Odată liberat, pentru că, cel mai probabil, nu dispunea de bani, inculpatul M.N. şi-a amintit de angajamentul pe care-l făcuse pentru el, martorul C.P.B. cu partea vătămată M.C., deşi de la momentul încheierii contractului de asistenţă juridică şi până în luna iulie 2010, au trecut aproximativ 2 ani şi 6 luni. Apreciind că partea vătămată, în accepţiunea sa, nu şi-a îndeplinit obligaţiile care-i reveneau în condiţiile în care, tot în accepţiunea sa, încasase 2.500 euro, inculpatul a hotărât să ceară părţii vătămate restituirea onorariului. Solicitarea inculpatului nu a îmbrăcat forma legalităţii astfel că, pe parcursul lunii iulie 2010, inculpatul M.N. a mers la cabinetul părţii vătămate şi a apelat-o telefonic în repetate rânduri, făcând referire al contractul încheiat în 2007 şi la suma de bani pe care ar fi avut să i-o restituie, aspecte confirmate şi de către martorii C.P.B., M.E., H.V. şi N.S. În condiţiile în care partea vătămată nu avea nimic a-şi reproşa, a solicitat inculpatului să se adreseze decanului Baroului de Avocaţi Galaţi cu privire la nemulţumirile sale. În mod evident, inculpatul nu s-a adresat decanului de barou şi a hotărât să meargă la cabinetul părţii vătămate şi „să rezolve” această problemă în propria manieră.
În atare condiţii, la data de 23 august 2010, în jurul orelor 18:00-18:30, inculpatul M.N. s-a deplasat în zona apropiată cabinetului părţii vătămate, cu autoturismul marca „T.Y.”. În executarea rezoluţiei infracţionale, inculpatul a aşteptat un momentul oportun pentru a intra în curtea imobilului, cu precizarea că, în perioada anterioară, a luat la cunoştinţă de programul la cabinet al părţii vătămate. În intervalul orar 18:00-18:40, la partea vătămată a venit pentru consultaţie martorul P.C. care a părăsit cabinetul în chiar momentul în care martora M.E. (soţia părţii vătămate) o sunase pe partea vătămată şi se asigurase că poate veni să o ia de la cabinet. După plecarea martorului P.C., inculpatul M.N. a pătruns în curtea imobilului şi apoi în biroul părţii vătămate, începând prin a cere acesteia să-i dea înapoi banii. În condiţiile în care partea vătămată i-a replicat că nu are să-i dea nici un ban şi că-i nu-i este dator cu nimic, inculpatul M.N. a continuat prin a aplica părţii vătămate M.C. lovituri repetate cu mijloace contondente (pumni, picioare) şi cu obiecte contondente (scaun) peste corp, inclusiv în zona toracelui şi a strâns-o de gât prin comprimarea gulerului de la cămaşă. În aceste împrejurări, pentru că inculpatul insista să-i dea banii, ameninţând-o cu moartea, pentru a-l determina să nu mai lovească, partea vătămată a luat dintr-o poşetă (depozitată într-un dulap în cabinet) suma de 500 euro pe care a dat-o inculpatului. Inculpatul a luat banii, a aplicat o lovitură cu pumnul în zona gâtului şi cu piciorul în zona coastelor şi s-a îndreptat înspre ieşirea din cabinet spunând părţii vătămate să păstreze contractul că se va mai întoarce. În acest interval de timp, la imobilul de pe str. G. a ajuns martora M.E., soţia părţii vătămate. Aceasta a sunat insistent la interfon şi, în condiţiile în care partea vătămată nu i-a răspuns, a apelat-o atât pe telefonul fix cât şi pe mobil.
În momentul în care inculpatul a ieşit din cabinet, pe aleea ce duce la poarta de acces, partea vătămată a deschis uşa accesând interfonul, dând astfel posibilitatea martorei M.E. să intre în curtea imobilului. Partea vătămată a ieşit în uşa cabinetului şi, arătând înspre inculpat, a zis „m-a bătut”. Martora M.E. a avut pe deplin posibilitatea să-l vadă pe inculpat şi să-i reţină semnalmentele însă nu a reuşit să-l imobilizeze până la venirea organelor de cercetare.
Inculpatul M.N. a părăsit locul comiterii faptei cu autoturismul cu care venise în zonă iar în orele următoare, pentru că stabilirea identităţii sale s-a realizat în timp util, a refuzat orice prezentare la organele de cercetare penală.
S-a constatat că din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării medico-legale părţii vătămate M.C., rezultă următoarele:
- partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin: leziunile de la nivelul gâtului şi fracturile costale, posibil prin comprimare cu mijloace contondente, fără a fi exclusă posibilitatea unor loviri active cu corpuri dure; echimoza facială a putut fi produsă prin lovire activă cu un corp dur cu suprafaţa neregulată; restul leziunilor au putut fi produse prin lovire cu sau de corp dur;
- leziunile pot data din 23 august 2010;
- necesită pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale;
- interesând peretele toracic, leziunile au pus în primejdie viaţa părţii vătămate prin insuficienţă respiratorie acută.
S-a constatat că din suplimentul la raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul reexaminării părţii vătămate rezultă următoarele:
- interesând peretele toracic, vasele sanguine şi plămânul (asupra căruia s-a intervenit chirurgical la data de 31 august 2010 deoarece la data de 30 august 2010 a fost diagnosticat cu hemopneumotorax drept), leziunile au pus în primejdia viaţa părţii vătămate prin insuficienţă respiratorie acută consecutivă unui hemopneumotorax compresiv, iar salvarea acesteia s-a datorat intervenţiei chirurgicale de înaltă calificare efectuată în timp util.
Partea vătămată M.C. a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal iar partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „S.A.A.” Galaţi urmează să precizeze sumele de bani cu care se constituie parte civilă în procesul penal la instanţa de judecată
S-a apreciat că situaţia de fapt astfel cum a fost prezentată este dovedită cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice de la faţa locului, raportul de constatare medico-legal privind pe partea vătămată M.C., declaraţia părţii vătămate M.C., declaraţiile martorilor M.C., P.C., C.P.B., H.V., N.S., L.S., L.A.M., L.M.S., G.M., G.I., P.M. audiaţi nemijlocit atât în faza de urmărire penală cât şi cea de judecată, toate coroborate cu declaraţia de nerecunoaştere a faptei infracţionale de către inculpat.
În apărarea sa, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 1 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. în sensul că faptele nu au fost săvârşite de inculpat, deoarece declaraţiile martorilor sunt subiective, aceştia fiind rudele părţii vătămate, nu există concordanţe între datele din raportul Institutului de Medicină Legală. Cu privire la sumele de bani existente la cabinet partea vătămată şi martorii au declarat că fie nu avea bani la cabinet, fie că partea vătămată la momentul când a dat banii inculpatului i-a luat dintr-o borsetă din bibliotecă iar la altă declaraţie a precizat că banii se aflau într-un sertar. S-a apreciat că sunt contradictorii declaraţiile martorei M.E., respectiv la modalitatea la care a luat legătura cu partea vătămată (prin interfon sau telefon), cercetarea la faţa locului nu a stabilit modalitatea în care s-au găsit lucrurile în cabinet (erau sau nu erau răvăşite). Este confuză şi declaraţia martorului P.C. care nu a declarat expres că l-a văzut pe inculpat la poarta cabinetului părţii vătămate.
A apreciat inculpatul că i-au fost violate drepturile cu privire la libertatea individuală prevăzută de art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Tribunalul analizând apărările inculpatului a constatat că acestea sunt nefondate urmând a fi înlăturate, apreciind că modalitatea de apărare a acestuia este generală, de suprafaţă, fără substanţă în sensul de probă efectiv afirmaţiile referitoare la modalitatea în care organul de urmărire penală şi instanţa au derulat ancheta şi cercetarea judecătorească şi că declaraţiile martorilor (deşi rude ale părţii vătămate) nu sunt subiective şi nici contradictorii, acestea se coroborează cu ansamblul probator administrat.
S-a constatat că inculpatul nu a combătut în nici un fel probele de la dosar sens în care s-a reţinut că în nota de concluzii scrise precizează că nu există concordanţă în privinţa datelor din raportul Institutului de Medicină Legală. S-a constatat că nu se motivează însă în ce constă aceste neconcordanţe ale raportului întocmit de Comisia medicală a Institutului de Medicină Legală. În această manieră inculpatul fără probe îşi descrie toate susţinerile care în opinia instanţei nu au relevanţă juridice.
S-a apreciat că nu arată efectiv în ce constă neconcordanţele din raportul de expertiză medico-legal iar condiţiile în care nota de concluzii ale actului medical relevă că leziunile produse au pus în primejdie viaţa părţii vătămate prin insuficienţă respiratorie acută, necesitând 25-30 zile îngrijiri medicale.
S-a reţinut că declaraţiile inculpatului M.N. în sensul că în ziua de 23 august 2010 ora 18:00- 24 august 2010 ora 6:00 nu se afla în localitatea Galaţi sunt combătute şi infirmate în sensul că din procesele-verbale de valorificare a listing-urilor, apeluri primite) efectuate de deţinătorul posturilor telefonice cu numerele 0758XXXXXX şi 9746XXXXXX (folosite de inculpat) pentru perioada 23 auguts 2010 ora 18:00-24 august 2010, ora 6:00 a rezultat că inculpatul a fost localizat la data şi ora comiterii faptelor pe raza municipiului Galaţi.
Martorii G.I. şi G.M. din oraşul O., judeţul Vrancea au declarat că la sfârşitul lunii august 2010 a venit o persoană din Galaţi, să ia vin dar că la plecare acesta s-a reîntors spre Galaţi şi nu s-a îndreptat spre comuna N., judeţul Vrancea, aşa cum a susţinut inculpatul. Deci acesta în mod cert în după-amiaza zilei de 23 august 2010 şi noaptea spre 23 din 24 august 2010 s-a aflat în Galaţi.
Cu privire la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în apărare inculpatul invocă faptul că partea vătămată nu a putut să localizeze (în bibliotecă sau în sertar) avea suma de 500 euro de care a fost deposedată de partea vătămată.
S-a apreciat că acest aspect nu are relevanţă în stabilirea nevinovăţiei, ce este cert, este faptul că această sumă se afla în cabinet şi partea vătămată i-a dat-o inculpatului la momentul când s-au creat presiuni fizice şi psihice asupra acesteia. Faptul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată se deduce şi din purtările acestuia, anterior datei de 23 august 2010 când inculpatul a intervenit la partea vătămată prin diverse mijloace reţinute la dosar prin care i-a cerut să-i restituie o sumă de bani ce partea vătămată a primit-o cu mult timp în urmă, cu titlu de onorariu.
Repetatele intervenţii în acest sens s-au finalizat cu faptele infracţionale din 23 august 2010.
S-a apreciat că susţinerile inculpatului, că nu a comis cele două fapte nu sunt convingătoare, deoarece afirmaţiile sale nu combat probele dosarului care atestă contrariul.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului M.N. care, în seara zilei de 23 august 2010 a sustras de la partea vătămată M.C., prin violenţă şi ameninţare suma de 500 euro iar pentru a săvârşi infracţiunea de tâlhărie a aplicat părţii vătămate în mod repetat lovituri cu corpuri şi mijloace contondente, peste corp inclusiv în zone vitale şi a încercat să o ştranguleze cauzându-i politraumatism cervical-leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa părţii vătămate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen. şi tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., ambele comise în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la dispoziţiile părţii generale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise (infracţiuni contra vieţii) de persoana inculpatului care se află în stare de recidivă postcondamnatorie.
Conform fişei de cazier judiciar s-a reţinut că inculpatul în timp a suferit mai multe condamnări pentru infracţiuni de tâlhărie, vătămare corporală, distrugere calificată, trafic de persoane şi proxenetism, precum şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală (în acest sens la stabilirea pedepsei se vor avea în vedere împrejurările de agravare în sensul că inculpatul a comis cele două fapte asupra unei persoane care avea calitatea de avocat şi care i-a asigurat asistenţă juridică în cauza penală în care a fost implicat precum şi faptul că inculpatul nu se află la primul impact cu legea penală).
Alături de pedeapsa rezultantă, s-a dispus ca inculpatul să execute şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului M.N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 13 septembrie 2010, la zi.
Pe latură civilă, s-a reţinut că iniţial partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500 euro de care a fost deposedată în timpul actelor infracţionale însă ulterior în timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul a restituit părţii vătămate suma de 500 euro, astfel că aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.
S-a constatat că Spitalul Clinic de Urgenţă „S.A.A.” s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.566,19 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu internarea părţii vătămate şi s-a dispus ca inculpatul să fie obligat să plătească aceste cheltuieli spitalului prin hotărâre judecătorească.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpatul M.N. şi partea vătămată M.C.
Inculpatul M.N. a solicitat instanţei de apel să fie audiat în legătură cu faptele comise, pe care le recunoaşte în totalitate şi, pe cale de consecinţă, să poată beneficia de prevederile art. 3201 C. proc. pen. referitoare la recunoaşterea vinovăţiei, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.
Partea vătămată M.C. a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, solicitând majorarea acestora, deoarece inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor şi persistă în activitatea infracţională, fiind recidivist.
Prin decizia penală nr. 33 din 17 februarie 2012 Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 834/2011 a Tribunalului Galaţi şi a redus de la 5 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului M.N. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP); a redus de la 9 ani închisoare la 8 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod pena şi de la 9 ani şi 6 luni închisoare la 9 ani închisoare pedeapsa principală rezultantă ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 33 lit. a)-34 lit. b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, fiind respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată M.C.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel invocate dar şi din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea a reţinut următoarele:
În mod judicios instanţa de fond, având în vedere probele administrate în cauză, a constatat săvârşirea faptelor cu vinovăţie de către inculpat şi a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.
Faptul că inculpatul se face vinovat de săvârşirea acestor infracţiuni este dovedit şi de atitudinea acestuia din apel, unde audiat fiind le-a recunoscut şi regretat.
Referitor la cererea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. referitoare la recunoaşterea vinovăţiei, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, Curtea a reţinut următoarele:
Conform art. 3201 C. proc. pen., referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate să declare personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei, şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Aceste prevederi legale au intrat în vigoare la data de 26 noiembrie 2010, inculpatul a fost audiat la data de 6 decembrie 2010 iar în declaraţiile date a precizat că nu recunoaşte comiterea faptelor aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu.
Pe cale de consecinţă, s-a constatat că inculpatul prin atitudinea procesuală avută la judecata în fond a cauzei, nu poate beneficia de prevederile art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, la limitele de pedeapsă fixate în norma incriminatoare, circumstanţele personale ale inculpatului şi poziţia procesuală a acestuia.
Faptele săvârşite de inculpat, respectiv infracţiunea de tâlhărie şi de tentativă la omor calificat deosebit de grav, coroborate cu persoana inculpatului, care nu este la primul impact cu legea penală, au justificat aplicarea unor pedepse peste minimul special prev. de lege, de către instanţa de fond, pedepse pe care instanţa de apel le-a apreciat ca fiind temeinice în raport de criteriile de individualizare mai sus-menţionate, asigurând existenţa proporţiei juste dintre riposta socială determinată în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei, şi gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpatului.
Pe cale de consecinţă, constatând că pedepsele aplicate inculpatului M.N., precum şi pedeapsa rezultantă, sunt temeinice, a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată M.C.
Totuşi, având în vedere atitudinea inculpatului în faţa instanţei de apel, în sensul că a recunoscut şi regretat faptele comise, Curtea a apreciat că această atitudine face dovada că procesul de reeducare al inculpatului a început şi urmează a se da eficienţă acestei atitudini procesuale în sensul reducerii pedepselor aplicate inculpatului, precum şi pedepsei rezultante într-un cuantum în care se va avea în vedere gravitatea faptelor reţinute în sarcina acestuia şi starea sa de recidivă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.N. Recursul a fost motivat oral, cu ocazia dezbaterilor, solicitându-se în principal aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în raport de poziţia procesuală de recunoaştere şi regret a faptei, iar în subsidiar, pentru ipoteza în care se respinge cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., sau reindividualizarea pedepsei prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen, respectiv, poziţia procesuală sinceră a inculpatului.
Din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) şi (4) C. proc. pen. Înalta Curte a pus în discuţie cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., în raport de modul în care instanţa de apel a procedat la reducerea pedepselor aplicate inculpatului.
Analizând decizia recurată atât prin prisma criticilor formulate de către inculpat şi a cazurilor de casare în care au fost încadrate aceste critici, precum şi din perspectiva cazului de casare invocat din oficiu de către instanţă, Înalta Curte reţine următoarele:
În primul rând se constată poziţia procesuală contradictorie a recurentului inculpat, care, pe de o parte critică decizia instanţei de apel sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi, pe de altă parte solicită achitarea sa cu motivarea că nu este autorul faptei.
Încadrând criticile formulate de inculpat în privinţa neaplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acest caz de casare, sub aspectul invocat, nu este incident, instanţa de apel tăcând o corectă aplicare a legii.
Astfel, dincolo de aspectele reţinute de către curtea de apel, respectiv faptul că în cauză cercetarea judecătorească a debutat la termenul din data de 6 decembrie 2010 deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 iar cu ocazia audierii sale inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor, Înalta Curte constată că, şi în condiţiile în care acesta ar fi solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată, cererea nu era admisibilă în raport de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., care exclud posibilitatea aplicării acestei proceduri în ipoteza în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă. Or, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen., şi, în raport de dispoziţiile art. 1411 C. pen. care definesc noţiunea de pedeapsă prevăzută de lege, procedura nu era aplicabilă chiar dacă fapta a rămas în forma imperfectă a tentativei.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Înalta Curte constată, astfel cum s-a arătat anterior, că susţinerile inculpatului în sensul că nu ar fi autorul faptei pentru care a fost condamnat sunt contrare chiar poziţiei procesuale a acestuia din faţa instanţei de apel unde a recunoscut fapta precum şi a celei din faţa instanţei de recurs.
Trecând peste această poziţie contradictorie a inculpatului, Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută de ambele instanţe este în totală concordanţă cu conţinutul probelor, nefiind rezultatul denaturării acestora. În acest sens se au în vedere declaraţiile părţii vătămate M.C., care l-a indicat pe inculpat ca autor al faptei, conflictul pornind de la un dosar în care inculpatul era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, iar partea vătămată M.C. a fost angajat ca apărător al acestuia, inculpatul M.N. solicitându-i restituirea onorariului încasat; declaraţiile martorei M.E. soţia părţii vătămate care a încercat să îl imobilizeze pe inculpat, şi care ulterior l-a recunoscut din planşele foto pe inculpatul M.N. ca fiind autorul faptei, contractul de asistenţă juridică din 30 octombrie 2007, din care rezultă că partea vătămată a fost angajată de către martorul C.P.B. pentru „asistenţă juridică şi reprezentare dosar penal M.N.”.
Ca atare, Înalta Curte constată că soluţia de condamnare a inculpatului nu este rezultatul unei grave erori de fapt, aceasta fiind susţinută de întregul materialul probator administrat, criticile formulate sub acest aspect fiind total nefondate.
Referitor la pedepsele ce au fost aplicate inculpatului, Înalta Curte reţine că acestea au fost reduse de către curtea de apel (urmare a poziţiei procesuale a inculpatului de recunoaştere a săvârşirii faptelor astfel cum acestea au fost descrise în rechizitoriu şi în hotărârea de condamnare a instanţei de fond), la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen. şi la 8 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen. Instanţa constată că pedepsele au fost orientate spre minimul prevăzut de lege, neexistând niciun agrument care să poată susţine concluzia că s-ar impune reducerea acestora. Astfel, pe lângă natura şi gravitatea extremă a faptelor şi circumstanţele personale ale inculpatului, recidivist, cunoscut anterior cu multiple condamnări pentru infracţiuni de tâlhărie, lipsire de libertate, condamnat la o pedeapsă finală de 10 ani şi 368 zile închisoare, se constată că fapta din prezenta cauză a fost comisă la un interval de numai 2 luni de la data la care acesta a fost pus în libertate dintr-o altă cauză, prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara. Solicitarea de reţinere a circumstanţei atenuate prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, nu aceasta a fost poziţia procesuală constantă a inculpatului, iar, pe de altă parte, atitudinea sa din faţa instanţei de apel a fost deja valorificată de instanţă prin reducerea pedepselor stabilite de către instanţa de fond.
Concluzionând, Înalta Curte constată că nici cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen. nu este incident în cauză.
În fine, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen pus în discuţie din oficiu, Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o greşită aplicare a legii prin modalitatea în care a procedat instanţa de apel la reducerea pedepselor aplicate inculpatului.
Astfel, curtea a redus de la 5 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului M.N. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP); de la 9 ani închisoare la 8 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reducând de asemenea şi pedeapsa rezultantă de la 9 ani şi 6 luni închisoare la 9 ani închisoare.
În ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă, instanţa nu putea aplica acelaşi raţionament ca în privinţa pedepselor componente (de reducere cu 6 luni), cu atât mai mult cu cât pedeapsa rezultantă aplicată de către tribunal cuprindea şi un spor de 6 luni. În conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. curtea de apel trebuia să contopească pedepsele reduse, urmând să dea spre executare pedeapsa cea mai grea care putea fi eventual sporită.
Sub acest aspect decizia instanţei de apel va fi casată, şi, procedând la o corectă aplicare a dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni, conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. se vor contopi cele două pedepse aplicate de către instanţa de apel, de 4 ani şi 6 luni închisoare, respectiv de 8 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani şi 6 luni.
Având în vedere că din modul în care a procedat instanţa de apel, de reducere a pedepsei rezultante, nu rezultă foarte clar dacă a fost menţinut sau nu sporul de 6 luni închisoare (acesta nefiind individualizat), faţă şi de principiul neagravării situaţiei în propriul recurs prevăzut de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte nu va spori pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni.
Pentru aceste motive, şi în aceste limite, recursul inculpatului va fi admis, va fi casată în parte decizia recurată şi rejudecând va proceda conform celor anterior arătate.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce durata reţinerii şi a arestării preventive de la 13 septembrie 2012 la 24 aprilie 2012.
În raport de soluţia de admitere a recursului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale 33 din 17 februarie 2012 a Curţii de apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia recurată şi rejudecând:
Conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. cu cea de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Deduce din pedeapsa aplicată durata prevenţiei de la 13 septembrie 2010 la 24 aprilie 2012.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, de 200 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1275/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 1284/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
