ICCJ. Decizia nr. 1275/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1275/2012

Dosar nr. 723/100/2008

Şedinţa publică din 24 aprilie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 428 pronunţată la data de 11 noiembrie 2010 de Tribunalul Maramureş s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de contrabandă în cea de favorizare a infractorului, formulată de inculpaţii V.V. şi G.G., prin apărătorul desemnat din oficiu.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de contrabandă în cea de tăinuire, formulată de inculpatul I.G.N., prin apărătorul ales.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de contrabandă în cea de complicitate la infracţiunea de contrabandă, formulată de inculpaţii C.V. şi C.M., prin apărătorul ales şi cea pusă în discuţie de instanţă, din oficiu, la termenul din 28 septembrie 2010.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen. au fost achitaţi inculpaţii:

M.V. - zis "M.M.", judeţul Maramureş;

R.C.I. - zis "C.";

N.V.G. - porecla „A.";

S.N.;

D.L.;

C.M.;

C.M.D. - zis "C.L.";

G.G.;

V.V. - zis "H.";

C.V.;

G.V. - zis "B.";

I.G.N. - porecla „G.”, arestat în altă cauză, aflat în Penitenciarul Baia Mare;

V.C..

- pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (inculpaţii C.M.D. şi G.G. şi cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaţilor:

M.V., R.C.I., C.M.D. şi G.G. - cu datele personale menţionate anterior - pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului:

N.V.G. - cu datele personale menţionate anterior - trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 75 lit. c) C. pen..

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaţilor:

S.N., D.L., C.M., C.V., G.V., I.G.N. şi V.C. - toţi cu datele personale menţionate anterior - trimişi în judecată pentru infracţiunea de contrabandă prev. de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului:

V.V. - cu datele personale menţionate anterior - trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 99 şi urm. C. pen..

S-a constatat că inculpaţii M.V. şi R.C.I. au fost reţinuţi pe câte 24 ore în data de 04 februarie 2008 şi arestaţi preventiv în perioada: 05 februarie 2008-04 martie 2008.

Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpaţii M.V. şi R.C.I. prin încheierea din 25 martie 2008 a Tribunalului Maramureş, până la rămânerea definitivă a prezentei.

S-a constatat că partea vătămată Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - cu sediul în Bucureşti, nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea a 8.210 pachete de ţigări marca "R." şi a 2.750 pachete de ţigări marca „V.” depuse la camera corp delict a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş - Sectorul Poliţiei de Frontieră Sighet - conform dovezii aflată la dosarul de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

Starea de fapt, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, nu se regăseşte în probaţiunea administrată în cauză. Audiat la data de 29 decembrie 2007, inculpatul N.V.G. a arătat că l-ar fi contactat pentru prima dată pe cetăţeanul de origine ucraineană cu numele R.X., la jumătatea lunii noiembrie 2007, ocazie cu care, inculpatul R.C.I. i-ar fi spus să introducă în ţară prin zona localităţii Bocicoi, printre stâlpii de frontieră, lucru care s-ar fi întâmplat. Cele 10 baxuri de ţigări marca R. ce au fost furnizate de cetăţeanul ucrainean le-ar fi transportat ulterior la domiciliul inculpatului M.V. din Sighetu Marmaţiei, respectiv la casa acestuia situată în apropierea Motelului A.X.. În aceeaşi declaraţie, inculpatul N.V.G. a prezentat detaliat modul în care au fost distribuite sumele de bani pe care le-a primit de la inculpatul M.V. şi colaborarea pe care a avut-o ulterior cu inculpatul R.C.I.. Cu acesta din urmă s-a împrietenit la data de 26 sau 27 decembrie 2007, ocazie cu care ar fi discutat despre următoarea acţiune de contrabandă ce urma a fi realizată în după-amiaza zilei de 29 decembrie 2007, între orele 17-18, în zona localităţii Lunca la Tisa din judeţul Maramureş, printre stâlpii de frontieră. Întrucât inculpatul R.C.I. ar fi solicitat o sumă mult prea mare pentru sprijinul pe care le-ar fi dat iar câştigul său era prea mic, inculpatul N.V.G. s-a hotărât să aducă un transport de ţigări fără să-l anunţe, astfel că, în seara de 28 decembrie 2007, l-ar fi contactat pe R.X., pentru a-i livra 22 de baxuri de ţigări mărcile R. şi V.. În acest scop, în jurul orei 23, în noaptea de 28 din 29 decembrie 2007, R.X. l-a anunţat că a livrat marfa, pe care inculpatul N.V.G. urma să o ridice şi pentru care acesta i-ar fi contactat pe inculpaţii G.G., C.V., V.V. şi C.M.D.. De asemenea, în seara de 28 decembrie 2007, după ce R.X. i-ar fi confirmat că a livrat ţigările, inculpatul N.V.G. s-ar fi întâlnit cu inculpatul S.N., căruia i-ar fi solicitat ca, în dimineaţa zilei următoare, să conducă maşina în care erau ţigări de provenienţă ucraineană. Despre această propunere face vorbire şi inculpatul S.N. care, în declaraţia dată în faza de urmărire penală confirmă că inculpatul N.V.G. i-ar fi cerut să conducă o maşină cu care să transporte nişte ţigări introduse din Ucraina în România, până într-un anumit loc, pentru această activitate urmând să primească 500 de RON. Ţigările au fost ridicate dintr-o zonă situată înainte de intrarea în localitatea Rona de Sus, aduse fiind de inculpatele D.L. şi C.M.. În timpul transportului, la maşina condusă de S.N. ar fi intervenit organele Poliţiei de frotieră. Audiată la aceeaşi dată, 29 decembrie 2007, inculpata D.L. a confirmat şi ea că i s-a solicitat să participe la un transport de baxuri cu ţigări, activitate pentru care urma să primească o anumită sumă de bani şi la care a participat, alături de ea, şi inculpata C.M.. Ambele ar fi fost aşteptate de inculpaţii N.V.G. şi S.N., fără ca inculpata D.L. să poată preciza cui i-ar fi aparţinut ţigările şi unde trebuiau să ajungă acestea. Declaraţiile făcute în faza de urmărire penală şi le-a menţinut şi în faţa instanţei.

O altă variantă decât cea expusă de N.V.G. o prezintă inculpatul C.M.D., care afirmă că el ar fi fost contactat pe mobil în noaptea de 28 decembrie 2007 de către un cetăţean ucrainean pe nume R.X. şi despre care ştia că se ocupă de contrabanda cu ţigări. La scurt timp după aceea, s-ar fi întâlnit cu G.G., V.V. şi, împreună, s-ar fi deplasat spre frontieră, unde s-ar fi întâlnit cu cetăţeanul ucrainean ce era însoţit de doi-trei tineri ucraineni. Cetăţeanul ucrainean împreună cu băieţii ar fi trecut râul Tisa cu 10 baxuri de ţigări. Inculpatul G.G. însă nu confirmă întâlnirea cu cetăţeanul ucrainean ci doar că, împreună cu C.M.D. şi cu V.V., ar fi transportat ţigările găsite la domiciliul lui C.V..

Inculpatul R.C.I. nu recunoaşte infracţiunile pentru care este cercetat în prezentul dosar, arătând că, de fapt, ar fi fost implicat în efectuarea anumitor activităţi menite să contribuie la prinderea inculpatului N.V.G., în timpul desfăşurării acţiunilor de contrabandă. Şi inculpatul M.V. are aceeaşi poziţie de nerecunoaştere a infracţiunilor sub aspectul cărora este cercetat în această cauză.

Inculpatul I.G.N. a precizat că a participat dosar la două transporturi de ţigări împreună cu inculpatul N.V.G., fără însă să cunoască provenienţa acestora. Practic, acest inculpat îşi menţine poziţia exprimată în faza de urmărire penală.

O activitate de transport de ţigări, asemănătoare cu cea a inculpatului I.G.N. a desfăşurat şi inculpatul V.V., care a arătat că a transportat colete de ţigări la locuinţa lui C.. Şi acest inculpat ar fi aflat despre provenienţa ţigărilor abia după desfăşurarea transportului.

Inculpatul V.C. a participat şi el la un transport de ţigări, despre a căror provenienţă a aflat de la inculpatul N.V.G..

Inculpaţii C.M., C.V., G.V. s-au prevalat de dreptul la tăcere.

Instanţa a apreciat că, la baza actului de sesizare a instanţei stă declaraţia lui N.V.G., care nu se coroborează cu restul declaraţiilor inculpaţilor.

În ceea ce priveşte probaţiunea testimonială, instanţa a reţinut că martorii audiaţi în faza de urmărire penală sunt, în mare parte, angajaţi ai Poliţiei de frontieră sau participanţi, ca martori asistenţi, la solicitarea organelor de poliţie. Astfel, C.A. a fost de faţă când inculpatul N.V.G. a declarat că ţigările au fost introduse în ţară în seara de 28 decembrie 2007, în jurul orelor 23, în stânga podului de cale ferată din Valea Vişeului; în prezenta aceluiaşi martor, inculpatul N.V.G. a menţionat şi numele "R.X.", al cetăţeanului ucrainean care i-a livrat marfa şi faptul că nu era prima dată când ar fi făcut contrabandă cu ţigări pe aceeaşi filieră. Un alt martor asistent a fost şi S.G. în prezenţa căruia inculpatul N.V.G. ar fi făcut declaraţiile amintite anterior. Acelaşi inculpat ar fi declarat şi că, în situaţia în care nu ar fi fost prins, urma să transporte ţigările respective într-o locaţie aparţinând unui anume M.V., zis "M.M.", după care urma să-l contacteze pe R.C.I., ca să-i dea 800 de euro. M.V., împreună cu alţi colegi de serviciu, au observat un autoturism marca A. de culoare gri metalizat, oprit înainte de intrarea în localitatea Rona de Sus şi spre care se îndreptau mai multe persoane care transportau nişte colete ambalate în saci de material plastic de culoare neagră, identice cu coletele în care se transportau ţigări de contrabandă la frontiera româno-ucraineană. Printre colegii acestui martor se numără martorii I.V., G.A.N., Ş.A.S., L.L.A., S.M., B.A.M., P.V.V., toţi confirmând cele relatate de M.V.; în esenţă, martorii audiaţi au arătat că ţigările au fost ridicate dintr-o anumită zonă situată pe teritoriul României, fără însă a putea da detalii despre cel care ar fi transportat ţigările, de pe teritoriul Ucrainei, în condiţii de natură să atragă aplicarea legii penale.

Cu privire la martorii B.P., D.G.S., H.C.L., colegi de serviciu ai inculpatului R.C.I., tribunalul a apreciat că se impune a se face precizarea că, în condiţiile în care, declaraţiile acestora au legătură cu activitatea desfăşurată de inculpatul R.C.I., în virtutea atribuţiilor de serviciu, iar acesta din urmă nu a fost trimis în judecată pentru vreo astfel de infracţiune, depoziţiile lor nu sunt relevante în cauză. În plus, afirmaţiile lor legate de implicarea inculpatului R.C.I. în vreun grup infracţional organizat nu au eficienţă, câtă vreme instanţa constată că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale unei asemenea infracţiuni.

Astfel, pornind de la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 39/2003, potrivit cărora grupul infracţional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material instanţa va reţine că în cauză nu sunt incidente aceste dispoziţii legale. Conform aceloraşi prevederi, nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. În cazul de faţă, instanţa reţine că au fost trimişi în judecată un număr de 13 inculpaţi, fiind astfel îndeplinită cerinţa menţionată în prevederile arătate mai sus cu privire la numărul cerut de lege pentru a fi considerat un grup infracţional, însă nu există dovada că grupul ar fi existat pentru o anumită perioadă şi că inculpaţii ar fi acţionat în mod coordonat în scopul comiterii unei infracţiuni. Existenţa grupului infracţional este o ipoteză ce nu poate fi primită în lipsa determinării în concret a atribuţiilor persoanelor care l-ar fi constituit. Practic, informaţii detaliate dă doar inculpatul N.V.G. care nu a putut fi audiat şi faţa instanţei şi a cărui declaraţie nu se poate corobora cu cele date de restul inculpaţilor şi nici nu-şi poate găsi susţinere în probaţiunea testimonială administrată. Mai mult, a precizat tribunalul, în dosarul de faţă nu s-a făcut dovada în niciun fel că acesta (grupul) a avut o continuitate în săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă, aceasta fiind o altă cerinţă prevăzută de lege pentru a fi incidente dispoziţiile legale amintite anterior.

În virtutea celor expuse, inculpaţii au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen..

Cu privire la cea de a doua infracţiune ce se reţine în sarcina inculpaţilor, respectiv cea prev. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, instanţa de fond a reţinut că prevederile legale sunt în sensul că, constituie infracţiunea de contrabandă introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal şi că pentru faptele prevăzute la art. 270, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, sunt prevăzute pedepse mai mari.

În sensul acestor dispoziţii, se reţine că infracţiunea de contrabandă ar consta în trecerea efectivă a bunurilor sau mărfurilor, în cazul de speţă, peste râul Tisa, în alt loc decât cel stabilit pentru controlul vamal. Or, organele de urmărire penală nu au dovedit că s-a procedat în acest mod, că inculpaţii ar fi avut, eventual, o înţelegere cu persoanele care au traversat râul Tisa împreună cu ţigările.

Din întreg materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească, tribunalul a apreciat că nu se poate reţine în sarcina inculpaţilor niciuna dintre formele participaţiei la săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Nu a fost identificat nici cel care a trecut în mod efectiv râul Tisa, nici nu s-a dovedit că ar fi existat vreo înţelegere prealabilă sau concomitentă între inculpaţi şi o asemenea persoană. Momentul găsirii acelor ţigări este ulterior momentului consumării infracţiunii de contrabandă şi nu este de natură să atragă răspunderea penală a inculpaţilor, situaţie în care, instanţa a procedat la achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. 1 coroborat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen..

Reţinând ca incident temeiul achitării amintit anterior, instanţa a respins cererile de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de contrabandă în cea de favorizare a infractorului, formulată de inculpaţii V.V. şi G.G., prin apărătorul desemnat din oficiu, în cea de tăinuire, formulată de inculpatul I.G.N., prin apărătorul ales şi în cea de complicitate la infracţiunea de contrabandă, formulată de inculpaţii C.V. şi C.M., prin apărătorul ales şi cea pusă în discuţie de instanţă, din oficiu, la termenul din 28 septembrie 2010. Nefiind cercetat în cauză autorul infracţiunii, nu se poate analiza înţelegerea prealabilă, concomitentă sau ulterioară, existentă între acesta şi inculpaţii din această cauză.

De precizat şi că, pentru a se acoperi o lacună în modalitatea de sancţionare a celor cercetaţi pentru infracţiuni de contrabandă, au fost aduse completări actelor normative ce incriminează asemenea activităţi ilicite, în sensul că, potrivit O.U.G. nr. 54/2010, art. 274 alin. (3) "Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia".

În raport de soluţia instanţei, s-a constatat că inculpaţii M.V. şi R.C.I. au fost reţinuţi pe câte 24 ore în data de 04 februarie 2008 şi arestaţi preventiv în perioada: 05 februarie 2008-04 martie 2008, iar potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de aceştia prin încheierea din 25 martie 2008 a Tribunalului Maramureş, până la rămânerea definitivă a prezentei.

S-a constatat, de asemenea, că partea vătămată Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - cu sediul în Bucureşti - nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpaţilor pentru infracţiunile arătate în actul de sesizare al instanţei.

În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea instanţei este nelegală sub aspectul achitării inculpaţilor pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen., întrucât probaţiunea administrată în cauză confirmă faptele şi vinovăţia inculpaţilor în sensul constituirii sau sprijinirii unui grup infracţional. În privinţa infracţiunii de contrabandă s-a arătat că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii, încadrarea juridică este corectă având în vedere legislaţia în domeniu, modul de redactare a dispoziţiilor din C. vam. şi O.G. nr. 54/2010 potrivit cărora faptele inculpaţilor sunt asimilate infracţiunii de contrabandă, cu excepţia inculpatului R.C.I. a cărui faptă constituie complicitate la această infracţiune.

S-a mai arătat că în cauză a existat un grup infracţional organizat întrucât a existat o structură, o ierarhie, coordonare, durată în timp şi roluri prestabilite. Apoi, ţigările au fost valorificate organizat, a existat un grup al inculpaţilor care au transportat bunurile de contrabandă, iar alţii au desfăşurat activitatea de încărcare/descărcare a acestora.

Infracţiunea de contrabandă, susţine parchetul, a fost recunoscută de o parte din inculpaţi, iar pentru cei care o contestă este dovedită prin probe administrate în cauză.

Prin decizia penală nr. 131/A din 30 iunie 2011 Curtea de Apel Cluj, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş împotriva sentinţei penale nr. 428 din 11 noiembrie 2010 a Tribunalului Maramureş pe care a desfiinţat-o cu privire la soluţia de achitare a inculpaţilor şi omisiunea aplicării art. 13 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 faţă de inculpatul R.C.I..

Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

A. 1. A condamnat inculpatul N.V.G.:

- pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C.pen;

- pentru comiterea infracţiunii de complicitate la contrabandă prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de contrabandă prev. şi ped. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 75 lit. c) C. pen.) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 33, 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C.pen;

A aplicat art. 71, 64 lit. a), b C. pen.

Potrivit art. 86¹, 86² C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 6 luni.

În temeiul art. 75 alin. ultim C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 86³ C. pen. a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul N.V.G. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) sa se prezinte, trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş desemnat cu supravegherea lui;

b) sa anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) sa comunice şi sa justifice schimbarea locului de munca;

d) sa comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.

2. A condamnat inculpatul M.V.:

- pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C.pen;

- pentru comiterea infracţiunii de complicitate la contrabandă prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de contrabandă prev. şi ped. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 33, 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C.pen;

A aplicat art. 71, 64 lit. a), b C. pen.

Potrivit art. 86¹, 86² C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 6 luni.

În temeiul art. 75 alin. ultim C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 86³ C. pen. a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul M.V. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) sa se prezinte, trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş desemnat cu supravegherea lui;

b) sa anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) sa comunice şi sa justifice schimbarea locului de munca;

d) sa comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.

A dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv din 04.02.2008 până în 04.03.2008.

3. A condamnat pe inculpatul R.C.I.:

- pentru comiterea infracţiunii de complicitate la contrabandă prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de contrabandă prev. şi ped. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A aplicat art. 71, 64 lit. a), b C. pen.

Potrivit art. 86¹, 86² C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 6 luni.

În temeiul art. 75 alin. ultim C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 86³ C. pen. a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul R.C.I. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) sa se prezinte, trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş desemnat cu supravegherea lui;

b) sa anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) sa comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.

A dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv din 04 februarie 2008 până în 04 martie 2008.

B. A dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de contrabandă prev. şi ped. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) reţinută în sarcina inculpaţilor C.M.D., G.G. şi V.V. în infracţiunea de tăinuire prev. şi ped. de art. 221 C. pen. şi complicitate la contrabandă prev. şi ped. de art. art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. pentru inculpaţii C.M.D. şi G.G..

1. A condamnat pe inculpatul C.M.D.:

- pentru comiterea infracţiunii de tăinuire prev. şi ped. de art. 221 C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen., art. 74 C. pen. la pedeapsa de 1 lună închisoare;

- pentru comiterea infracţiunii de complicitate la contrabandă prev. şi ped. de art. art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen., art. 74 C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 33, 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

A aplicat art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Potrivit 110 C. pen., art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 1 an şi 6 luni.

În temeiul art. 75 alin. ultim C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

2. A condamnat inculpatul G.G.:

- pentru comiterea infracţiunii de tăinuire prev. şi ped. de art. 221 C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen., art. 74 C. pen. la pedeapsa de 1 lună închisoare;

În temeiul art. 33, 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

A aplicat art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Potrivit 110 C. pen., art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 1 an şi 6 luni.

În temeiul art. 75 alin. ultim C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

3. A condamnat pe inculpatul V.V.:

- pentru comiterea infracţiunii de tăinuire prev. şi ped. de art. 221 C. pen. cu aplic. art. 74 C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare;

- pentru comiterea infracţiunii de complicitate la contrabandă prev. şi ped. de art. art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 1 şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 33, 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare.

A aplicat art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 4 luni.

În temeiul art. 75 alin. ultim C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b C. pen.

C. A dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de contrabandă prev. şi ped. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 reţinută în sarcina inculpaţilor C.V., G.V., I.G.N., V.C., S.N., D.L. şi C.M. în infracţiunea de tăinuire prev. şi ped. de art. 221 C. pen.

1. A condamnat inculpatul C.V. pentru comiterea infracţiunii de tăinuire prev. şi ped. de art. 221 C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

A aplicat art. 71, 64 lit. a), b C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni.

În temeiul art. 75 alin. ultim C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

2. A condamnat pe inculpatul G.V. pentru comiterea infracţiunii de tăinuire prev. şi ped. de art. 221 C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

A aplicat art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni.

În temeiul art. 75 alin. ultim C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

3. A condamnat pe inculpatul I.G.N. pentru comiterea infracţiunii de tăinuire prev. şi ped. de art. 221 C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

A aplicat art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni.

În temeiul art. 75 alin. ultim C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

4. A condamnat pe inculpatul V.C. pentru comiterea infracţiunii de tăinuire prev. şi ped. de art. 221 C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

A aplicat art. 71, 64 lit. a), b C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni.

În temeiul art. 75 alin. ultim C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

5. A condamnat pe inculpatul S.N. pentru comiterea infracţiunii de tăinuire prev. şi ped. de art. 221 C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

A aplicat art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni.

În temeiul art. 75 alin. ultim C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

6. A condamnat pe inculpata D.L. pentru comiterea infracţiunii de tăinuire prev. şi ped. de art. 221 C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

A aplicat art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni.

În temeiul art. 75 alin. ultim C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

7. A condamnat pe inculpata C.M. pentru comiterea infracţiunii de tăinuire prev. şi ped. de art. 221 C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

A aplicat art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni.

În temeiul art. 75 alin. ultim C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

D. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpaţii S.N., D.L., C.M., C.M.D., G.G., V.V., C.V., G.V., I.G.N. şi V.C. pentru comiterea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Lege anr. 39/2003 (cu aplic. art. 99 şi urm. pentru inculpaţii C.M.D. şi G.G.).

A dispus confiscarea sumei de 1.600 euro de la inculpatul R.C.I. dobândită prin infracţiune.

A constatat că inculpaţii V.V. şi I.G.N. sunt arestaţi în altă cauză.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar, după analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, a considerat nelegală şi netemeinică hotărârea instanţei de fond, care a dispus achitarea inculpaţilor, reţinând în mod greşit că fapta nu există, respectiv nu au fost comise de inculpaţi.

A apreciat că faptele inculpaţilor sunt pe deplin dovedite, respectiv în luna noiembrie 2007, N.V.G., R.C.I. şi M.V. şi cetăţeanul ucrainean R.X. (în urma mai multor întâlniri care au avut loc în Sighetu Marmaţiei şi Valea Vişeului) au constituit un grup infracţional organizat în vederea efectuării unor activităţi de contrabandă cu ţigări la frontiera româno-ucraineană cu scopul obţinerii unor beneficii financiare, activităţi care au avut loc în perioada noiembrie-decembrie 2007, în care inculpaţii au reuşit să introducă în ţară în mod ilegal 18.210 pachete de ţigări marca R. şi 2.750 de ţigări marca V., în valoare de 194.476 RON.

Astfel, Curtea a reţinut că cei patru au stabilit un grup cu o structură bine determinată, cu roluri stabilite în mod concret, inculpatul N.V.G. - organizare, coordonare a activităţii de contrabandă, transport şi comercializare, numitul R.X. - procurare ţigări din Ucraina şi trecerea lor peste frontieră, inculpatul R.C.I. - oferire de informaţii şi organizarea activităţii de patrulare pentru facilitarea contrabandei, iar inculpatul M.V. - asigurarea transportului şi a comercializării produselor de contrabandă, printr-o înţelegere prealabilă în urma mai multor întâlniri.

Acest grup a avut o durată şi a desfăşurat o activitate în timp (în afara actelor reţinute în starea de fapt având loc şi alte încercări), bine coordonată, inclusiv sub aspectul modului de comunicare (toţi inculpaţii au primit de la inculpatul N.V.G. cartele telefonice), a fost format din patru persoane şi a comis mai multe infracţiuni, obţinând fiecare din ei beneficii financiare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă prev. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, Curtea a reţinut că la data comiterii faptelor, dispoziţiile amintite mai sus incriminau introducerea sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal. Or, în cauză trecerea efectivă a ţigărilor peste râul Tisa, prin alt loc decât cel stabilit pentru control vamal, a fost efectuată de cetăţeanul ucrainean R.X..

Dispoziţiile O.U.G. nr. 54/2010 potrivit cărora sunt asimilate infracţiunii de contrabandă colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, nu pot fi aplicate în cauză câtă vreme faptele inculpaţilor au fost comise înainte de intrarea în vigoare a acestor reglementări, în baza principiului legalităţii incriminării, al neretroactivităţii legii penale şi aplicării legii penale mai favorabile.

Faptele inculpaţilor N.V.G., R.C.I. şi M.V. care cu intenţie, în baza unei înţelegeri prealabile, au ajutat şi înlesnit introducerea în ţară de ţigări prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, prin preluarea ţigărilor şi asigurarea transportului şi comercializării acestora, tăinuirea şi valorificarea bunurilor, s-a apreciat că întrunesc, în drept, elementele constitutive al complicităţii la infracţiunea de contrabandă prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), cu aplicarea art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată prev. de art. 41 alin. (2), cu precizarea că în cazul inculpatului R.C.I. au fost reţinute doar primele două acte.

Faptele inculpaţilor C.M.D., G.G. şi V.V. de a înlesni valorificarea ţigărilor de contrabandă prin transportul, încărcarea sau descărcarea acestora în vederea comercializării lor de către inculpatul M.V., urmărind obţinerea unui folos material, au fost apreciate ca întrunind în drept elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire prev. de art. 221 C. pen. (primul act la care au participat fiecare).

Faptele aceloraşi inculpaţi care după existenţa primului act de tăinuire, reţinut ca atare, s-au înţeles expres sau tacit cu inculpatul N.V.G. în sensul asigurării în continuare a serviciilor de încărcare - transport - descărcare în vederea valorificării ţigărilor, au fost considerate ca întrunind în drept elementele constitutive al complicităţii la infracţiunea de contrabandă prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 270 şi 274 din Legea nr. 86/2006 în forma ei nemodificat, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), după caz.

În privinţa inculpaţilor C.V., G.V., I.G.N., V.C., S.N., D.L. şi C.M., care au participat la un singur act de înlesnire a valorificării bunurilor de contrabandă, încadrarea juridică a faptelor s-a reţinut a fi infracţiunea de tăinuire prev. de art. 221 C. pen..

În sarcina inculpaţilor S.N., D.L., C.M., V.V., C.V., G.G.A., I.G.N., V.C., G.G. şi C.M.D. nu a putut reţine infracţiunea de sprijin a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura subiectivă.

Astfel, infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, în opinia instanţei, poate fi comisă numai cu intenţie directă sau indirectă, ce presupune conştientizarea existenţei grupului, a scopului constituirii acestuia, a infracţiunilor pentru comiterea cărora acesta a fost organizat şi a beneficiilor financiare sau de altă natură ce urmau a fi obţinute.

Or, inculpaţii, s-a considerat, că au participat ocazional, fără o înţelegere prealabilă, fără să ştie dinainte natura activităţii ce urmează a fi desfăşurată, natura bunurilor ce urmau a fi transportate, încărcate sau descărcate.

Singura persoană din cadrul grupului care a luat legătură cu aceşti inculpaţi în mod ad-hoc şi după trecerea ţigărilor peste graniţă a fost inculpatul N.V.G. care a apelat la aceştia la întâmplare, în raport de cei care se aflau în apropierea locului în care baxurile de ţigări erau lăsate.

În condiţiile în care participarea lor a fost ocazională, fără conştientizarea existenţei grupului şi fără cunoaşterea membrilor acestuia, a coordonării acestuia, a perioadei existenţei şi a infracţiunilor care au constituit scopul grupului, s-a apreciat că acestei infracţiuni îi lipseşte latura subiectivă (intenţia).

În privinţa infracţiunii de contrabandă reţinută în sarcina inculpaţilor S.N., D.L., C.M., V.V., C.V., G.G.A., I.G.N., V.C., G.G. şi C.M.D., aşa cum s-a arătat şi în cazul inculpaţilor N.V.G., R.C.I. şi M.V., instanţa a considerat că dispoziţiile O.U.G. nr. 54/2010 nu pot retroactiva, iar reţinerea acesteia ar încălca principiul legalităţii incriminării.

Lipsind elementul intenţional (latura subiectivă) şi latura obiectivă din noua reglementare, faptele acestor inculpaţi luate în ansamblul lor, s-a constatat că nu pot întruni elementele unei complicităţi la infracţiunea de contrabandă, urmând a se analiza în ce măsură acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire în modalitatea înlesnirii valorificării bunurilor (primul act) şi respectiv complicitate la infracţiunea de contrabandă (pentru comiterea actului al doilea) în forma tăinuirii bunurilor provenite din contrabandă sau de favorizare a inculpatului N.V.G..

Conform art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) este complice persoana care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte penale sau care promite înainte sau în timpul comiterii faptei că va tăinui bunurile prevenite din infracţiune sau că va favoriza pe făptuitor.

Pe de altă parte, infracţiunea de tăinuire constă, potrivit art. 221 C. pen., în principal, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte de natură penală dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea unui folos material.

Instanţa a apreciat că, ceea ce diferenţiază infracţiunea de tăinuire de participaţia penală sub forma complicităţii constă în cronologia în raport de infracţiunea din care provine bunul, deoarece atât infracţiunea de tăinuire cât şi complicitatea morală sub forma promisiunii de tăinuire se află în raport conex şi corelativ cu infracţiunea de contrabandă.

Astfel, în timp ce complicele cunoaşte care va fi activitatea autorului unei fapte penale şi că prin fapta sa dă un ajutor la săvârşirea acelei infracţiuni, tăinuitorul, intervenind abia după consumarea infracţiunii din care provine bunul, nu cunoaşte când a avut loc acea infracţiune (contrabandă) la săvârşirea căreia nu a avut nici o contribuţie (ea consumându-se la momentul trecerii baxurilor de ţigări peste frontieră) încât actul comis de el nu se înserează, ca şi cel al complicelui, în antecedenta susceptibilă să constituie cauza infracţiunii de contrabandă, ci în consecinţele post-factum ale acesteia. Or, este irelevant că legiuitorul, pentru a marca aceste diferenţe, utilizează noţiunea de „promisiune” în reglementarea complicităţii morale prin tăinuire.

În consecinţă, dacă o persoană săvârşeşte infracţiunea de tăinuire, reprezentarea acestea se referă la infracţiunea din care provine bunul în forma ei consumată, iar consumarea infracţiunii de tăinuire este posterioară infracţiunii cu care se află în conexitate.

Or, în cauză instanţa a constatat că este mai presus de orice îndoială că la momentul înlesnirii valorificării bunurilor (sub forma transportului, încărcării, descărcării bunurilor spre localul inculpatului M.V.) infracţiunea de contrabandă, în forma reglementată la momentul comiterii faptei (noiembrie-decembrie 2007) era consumat, activitatea de înlesnire fiind posterioară acesteia.

Pe de altă parte, dacă o persoană tăinuieşte un bun, indiferent de modalitate, expres sau tacit şi face ulterior şi o promisiune sau o activitate de tăinuire, cunoscând la al doilea act că această activitate vizează valorificarea unor bunuri provenite din contrabandă, faptele acesteia nu pot fi încadrate juridic decât într-un concurs real între infracţiunea de tăinuire (primul act) şi complicitate la contrabandă (al doilea act) sau complicitate la contrabandă în formă continuată (actul doi şi trei).

În acest sens s-a apreciat că inculpaţii C.M.D., G.G. şi V.V., săvârşind prima faptă de tăinuire, au avut reprezentarea consumării numai a infracţiunii cu care ea este conexă, tăinuirea consumându-se în momentul înlesnirii valorificării primelor baloturi de ţigarete.

Odată cu activităţile ulterioare, cei trei inculpaţi şi-au format o nouă reprezentare, al unei alte infracţiuni săvârşite, la care ei s-au hotărât să participe prin promisiunea de înlesnire a valorificării bunurilor provenite din acestea, astfel că instanţa a constatat că în ansamblu faptele acestora întrunesc elementele constitutive ale infracţiuni de tăinuire prev. de art. 221 C. pen. (primul act) şi respectiv complicitate la infracţiunea de contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 270, 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP).

Întrucât inculpatul N.V.G. a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere a celorlalţi inculpaţi, acesta a beneficiat de disp. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, reţinându-se că acesta a comis fapta de complicitate la contrabandă împreună cu un minor (art. 75 lit. c) C. pen.).

Având în vedere că inculpaţii N.V.G., R.C.I., M.V., C.M.D., G.G., V.V. şi G.V. au avut o conduită bună înainte de comiterea infracţiunilor, Curtea a reţinut în favoarea lor circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor în condiţiile prev. de art. 76 C. pen..

Aceeaşi circumstanţă atenuantă a fost reţinută şi în favoarea inculpaţilor C.V., I.G.N., V.C., S.N., D.L. şi C.M., cu precizarea că aceştia având şi o atitudine sinceră şi de regret în cursul procesului au beneficiat şi de dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen., inclusiv inculpatul N.V.G..

S-a mai reţinut că inculpaţii C.M.D. şi G.G. erau minori la data comiterii faptelor, motiv pentru care s-au aplicat disp. art. 99 şi următoarele C. pen..

La individualizarea pedepselor au fost aplicate, în favoarea inculpaţilor, pe lângă împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală arătate mai sus, au fost avute în vedere şi celelalte criterii prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale al C. pen., inclusiv prevederile privind concursul de infracţiuni, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor şi persoana inculpaţilor.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs inculpaţii M.V., R.C.I., C.M. şi C.V..

Inculpatul R.C.I. a solicitat casarea deciziei penale atacate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei penale nr. 428 din 11 noiembrie 2011, întemeindu-şi recursul pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12, 17, 17², 18 C. proc. pen..

În dezvoltarea scrisă a motivelor de recurs inculpatul a învederat că nu există probe din care să rezulte vinovăţia sa. Declaraţiile inculpatului N.V.G. nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, astfel încât nu pot sta la baza condamnării sale.

Inculpaţii recurenţi M.V., C.M. şi C.V. şi-au întemeiat recursurile pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., solicitând menţinerea soluţiei primei instanţe, respectiv achitarea pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, întrucât nu rezultă vinovăţia acestora.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate în cauză prin prisma cazurilor de casare invocate, cât şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. le consideră nefondate pentru următoarele considerente:

Înainte de a proceda la examinarea apărărilor inculpaţilor M.V., R.C.I., C.M. şi C.V., Înalta Curte, apreciază ca necesare următoarele considerente cu privire la cadrul legal în materia probaţiunii, raportat şi la scopul procesului penal.

Conform art. 1 C. proc. pen. român. scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ pe întreg cursul procesului penal, să respecte dreptul la apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal, obligaţie respectată în prezenta cauză (conform speţei Dănilă contra României) .

Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil inculpatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de nevinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită. să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci impune ca audierea martorilor să fie în general în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea dezbaterii în contradictoriu (Plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988, cauza Barbera, Messegue Jabordo vs.Spania).

Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

„Dreptul să probeze lipsa de temeinicie" a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune o contestare ori criticare a probelor de vinovăţie, o interpretare personală a acestor probe, combaterea lor prin exprimarea unor opinii proprii.

Folosind expresia „are dreptul să probeze", legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca şi acuzării, obligaţia de a proba apărările sale, obligaţia de a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare.

În consecinţă, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăţie, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări proprii, deoarece potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. - aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Faţă de aceste considerente, rezultate din dispoziţiile legale care reglementează aflarea adevărului în procesul penal numai prin probe, Înalta Curte apreciază, pentru motivele care se vor arăta, insuficiente explicaţiile inculpaţilor cu privire la „lipsa de temeinicie" a probelor în acuzare.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţele de fond, apel cât şi cea de recurs, au oferit inculpaţilor ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franţei - Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei -Hotărârea din 18 mai 2004) şi au asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.

Curtea Europeană, a arătat, de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

În faţa instanţei de fond, cât şi a celor de apel şi de recurs s-au prezentat inculpaţii, asistaţi de avocaţi aleşi, o parte au consimţit să dea declaraţie, alţii s-au prevalat de dreptul la tăcere.

Deşi inculpaţii au invocat în recursurile lor cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., solicitând menţinerea hotărârii primei instanţe, în sensul achitării lor pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, apreciind că instanţa de prim control judiciar a comis o gravă eroare de fapt ce a dus la pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând întreg materialul probator administrat în cauză, apreciază că hotărârea atacată nu este contrară actelor şi probelor dosarului.

Pentru a fi reţinută „eroarea gravă de fapt trebuie să se constate că această eroare a influenţat hotărârile. Soluţia dată în cauză, adică greşita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o esenţială eroare în legătură cu condamnarea inculpaţilor cu toate consecinţele ce decurg din aceasta pentru inculpat.

Astfel, situaţia de fapt reţinută de instanţa de prim control judiciar, pe care Înalta Curte nu o mai redă, însuşindu-şi-o, (cauza Helle c.Norvegiei), corespunde probelor administrate în cauză.

Cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului R.C.I., respectiv constituirea unui grup infracţional organizat, faptă prev.şi ped.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la contrabandă prev.şi ped.de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) C. pen., deşi inculpatul nu a recunoscut implicarea sa în activitatea infracţională, probele administrate dovedesc contrariul.

Inculpatul R.C.I., în motivele de recurs a susţinut, în mod nefondat, că la baza condamnării sale stă declaraţia inculpatului N.V.G., declaraţie care nu se coroborează cu nici o altă probă administrată, fiind astfel exclusă posibilitatea ca la baza condamnării sale să stea o singură declaraţie a unui inculpat, „care nu este însoţită de date certe şi probe materiale de natură a demonstra vinovăţia sa”.

Susţinerile inculpatului R.C.I. sunt simple afirmaţii, făcute pro cauza care nu au un fundament probator, motiv pentru care Înalta Curte le va aprecia ca atare.

În mod corect s-a stabilit că inculpaţii N.V.G., R.C.I. şi M.V., împreună cu cetăţeanul ucrainian R.X. au stabilit un grup cu o structură bine determinată, cu roluri stabilite în mod concret, respectiv inculpatul N.V.G. - organizare, coordonare a activităţii de contrabandă, transport şi comercializare, numitul R.X. - procurare ţigări din Ucraina şi trecerea lor peste frontieră, inculpatul R.C.I. - oferire de informaţii şi organizarea activităţii de patrulare pentru facilitarea contrabandei, iar inculpatul M.V. - asigurarea transportului şi a comercializării produselor de contrabandă, printr-o înţelegere prealabilă în urma mai multor întâlniri.

Acest grup a avut o durată şi a desfăşurat o activitate în timp, bine coordonată, inclusiv sub aspectul modului de comunicare (toţi inculpaţii au primit de la inculpatul N.V.G. cartele telefonice), a fost format din 4 persoane şi a comis mai multe infracţiuni, obţinând fiecare dintre ei beneficii materiale.

Relevante în dovedirea vinovăţiei inculpatului R.C.I. sunt declaraţiile inculpatului N.V.G., care nu sunt singulare, aşa cum susţine inculpatul, ci se coroborează cu cele ale martorilor audiaţi în cauză, respectiv B.P., acesta confirmând întâlnirea inculpatului R.C.I. cu cetăţeanul ucrainian în Valea Ursului şi rolul avut de acesta în cadrul acestei întâlniri („inculpatul R.C.I. s-a întâlnit în Valea Ursului cu persoana de cetăţenie ucraineană R.X. (…)./(…)inculpatul R.C.I. le-ar fi făcut propunerea subordonaţilor săi R.L.E. şi H.C.L. de a se implica în grupul infracţional”), D.G.S., care învederează aceleaşi aspecte, cât şi modul în care inculpatul stabilise împărţirea beneficiilor („inculpatul ar fi solicitat 20% din beneficiu, iar ucrainianul a fost de acord doar cu 10%), H.C.L. („inculpatul mi-a propus să asigurăm diferite zone pentru trecerea cu ţigări, sens în care ne-am întâlnit cu diverse persoane. Ne-am întâlnit cu doi cetăţeni din Ucraina, cu unul în Sighetul Marmaţiei şi cu unul în Valea Ursului. Ne-am întâlnit cu inculpatul N.V.G. cu care inculpatul R.C.I. discuta despre locurile prin care urmau să fie trecute ţigările, R.L.E., („R.C.I. ne-a propus să facem contrabandă cu ţigări”), R.V.M. („am participat în Valea Ursului la o discuţie la care au mai participat M., C., cetăţeanul ucrainian R.X., R.C.I. şi N.V.G.. Cu acea ocazie s-a stabilit un plan ce urma a fi respectat în vederea trecerii de ţigări peste Tisa”).

Astfel din analiza conţinutului acestor declaraţii, date în faţa instanţei de fond, când inculpaţilor li s-a dat posibilitatea de a le adresa întrebări martorilor, aceştia declarând în mod neconstrâns şi constant ceea ce au constatat cu propriile simţuri, rezultă, în mod evident, implicarea inculpatului R.C.I. în activitatea infracţională, care se circumscrie elementului material al celor două infracţiuni: constituirea unui grup infracţional şi complicitate la contrabandă.

Rezultă în mod indubitabil că inculpatul R.C.I. cu intenţie şi în baza înţelegerii prealabile a ajutat şi înlesnit introducerea în ţară de ţigări prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, informaţiile furnizate de acesta fiind esenţiale pentru realizarea reuşitei activităţii ilicite a celorlalţi membri ai grupului.

În acest sens, N.V.G. învederează: „Inculpatul R.C.I. ne furniza informaţii cu privire la ora, data şi locul unde urmau a fi introduse ţigările înainte de a intra în tura de serviciu, iar actele de introducere se derulau când inculpatul era de serviciu. Toate aceste informaţii le primeam de la inculpatul R.C.I. cu câteva ore înainte de a intra în serviciu”.

Coroborând această declaraţie cu celelalte probe administrate (interceptările şi convorbirile telefonice, testul poligraf care a evidenţiat în cazul inculpatului R.C.I. reacţii specifice comportamentului simulat la întrebările relevante) cu modul în care s-au desfăşurat faptele, rezultă pe deplin implicarea inculpatului R.C.I. în activitatea infracţională, precum şi rolul avut de acesta în săvârşirea acestora.

Inculpatul R.C.I. a mai criticat hotărârea şi prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 , 17², 12, C. proc. pen., Înalta Curte apreciind că instanţa de prim control judiciar a dat o corectă încadrare juridică faptelor, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor, inculpatul fiind condamnat pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, neputându-se vorbi de o hotărâre contrară legii sau de o greşită aplicare a legii, astfel încât recursul întemeiat pe aceste cazuri de casare nu este fondat.

Cu privire la recursul inculpatului M.V., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră nefondat.

Vinovăţia inculpatului reţinută pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev.şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), art. 270 şi art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) este dovedită cu declaraţiile inculpatului N.V.G. din care rezultă rolul avut de inculpat în cadrul grupuli şi beneficiile obţinute de acesta („Ştiam că am asigurată desfacerea ţigărilor la numitul M.V. care ne-a şi pus la dispoziţie maşina pentru transport” (….) „inculpatul I.G.N. a participat la primul act descris în rechizitoriu la un singur transport de ţigări cu maşina provenind de la inculpatul M.V.”), care se coroborează cu cea a inculpatului I.G.N. - („Transportul l-am făcut cu un A. pe care l-am luat din faţa unui restaurant din Sighetu Marmaţiei”). De altfel din declaraţiile inculpatul N.V.G. rezultă că după livrarea celor 10 baxuri de ţigări către inculpatul M.V., a primit pentru acest serviciu suma de circa 4.000 de euro. Martorii asistenţi S.G. şi C.A., confirmă la rândul lor aceeaşi situaţie de fapt.

Declaraţia inculpatului N.V.G. nu este singulară în ceea ce priveşte dovedirea vinovăţiei inculpatului M.V. şi nu este singura probă care a stat la baza condamnării acestuia. Ea se coroborează cu declaraţiile martorilor P.G. (care a învederat „inculpatul (M.V.) l-a întrebat unde sunt ţigările. Minorul T.I.V. i-a spus lui M.V. că ţigările se află în frigider, sub fotoliu şi sub o canapea. M.V. a pus cartuşele de ţigări într-o pătură şi apoi a plecat la restaurantul A.X., ale martorului P.V. (care a arătat că 6 baxuri cu ţigări R. le-a dus în Sighet la barul „A.X.”, iar administratorul acestui bar M.V. ne-a condus la casa lui din Sighet unde în prezenţa sa au fost predate de N.C. şi depozitate într-o magazie din curte), - ale martorului T.I.V. („6 baxuri de ţigări i-au fost aduse inculpatului M.V. de ruşii din Valea Ursului(…) în beciul motelului „A.X.” mai are 8 baxuri de ţigări,) - ale martorului B.D. (care a arătat că a transportat 4 saci cu ţigări în Sighet la casa numitului M.V., cunoscut sub porecla „M.M.” , operaţiunea repetându-se peste o săptămână şi având ca obiect 5 saci de ţigări).

Din cuprinsul acestor declaraţii rezultă implicarea inculpatului M.V. în activitatea infracţională, cât şi rolul avut de acesta în cadrul grupului organizat.

Astfel, vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită fiind exclusă solicitarea acestuia de a se dispune achitarea sa.

Cu privire la recursurile inculpaţilor C.M. şi C.V., întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte le consideră nefondate.

În mod corect s-a dispus condamnarea recurenţilor inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, din probele dosarului rezultând vinovăţia acestora. Ajutorul dat de cei doi inculpaţi C.M. şi C.V. se circumscrie laturii obiective a elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 221 C. pen..

Relevante în susţinerea vinovăţiei inculpaţilor sunt declaraţiile inculpatului D.L. („Ajutorul pentru transportul ţigărilor a fost solicitat de C.V. şi a intervenit când acestea erau deja introduse în ţară (…) La locul de unde am preluat ţigările era ajunsă şi C.M.”), care confirmă participarea inculpaţilor şi rolul lor în săvârşirea infracţiunii, declaraţie care se coroborează cu procesele-verbale întocmite de poliţiştii de frontieră.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de prim control judiciar, activitatea infracţională a celor doi inculpaţi C. a debutat în dimineaţa zilei de 29 decembrie 2007 în jurul orei 5.00, atât inculpatul C.V. s-a deplasat la locuinţa inculpatului D.L., solicitându-i să-i împrumute calul, întrucât are de efectuat nişte activităţi, însă aceasta l-a refuzat. C.V. a insistat, însă, la refuzul acesteia susnumitul i-a spus că ar putea să-l însoţească şi ea, putând astfel să câştige destul de bine.

În continuare, D.L. şi-a luat calul şi împreună cu C.V. s-au deplasat la circa 50 - 100 de metri spre deal de la casa lui C.V. unde, împreună cu fiica lui C.V., respectiv C.M. şi cu încă un consătean pe nume G.V. zis „B." au încărcat baxurile cu ţigări pe doi cai, aparţinând lui C.V. şi pe calul inculpatei D.L., după care toţi patru au transportat cu cei trei cai cele 22 de baxuri de ţigări peste dealul Obcina, până pe dealul Hera, în pădurea de pe partea dreaptă, mai înainte de intrarea în localitatea Rona de Sus, către localitatea Petrova, unde s-au întâlnit cu inculpaţii N.V.G. şi S.N..

În dimineaţa zilei de 29 decembrie 2007, în jurul orei 8.30, în timp ce inculpaţii C.V., C.M., D.L. şi G.V. transportau baxurile dinspre interiorul pădurii spre DN 18, unde se afla parcat autoturismul A., iar ceilalţi doi inculpaţi, respectiv N.V.G. şi S.N. încărcau baxurile cu ţigări în maşină, dinspre Vişeu de Sus spre Sighetu Marmaţiei se deplasa pe DN 18 un microbus în care se aflau opt poliţişti de frontieră care tocmai ieşiseră din serviciu de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Poienile de Sub Munte şi care, observând persoanele care transportau şi încărcau în maşină baxurile cu ţigări, au oprit de îndată şi au reuşit să imobilizeze şi să reţină pe trei din cei şase inculpaţi, respectiv pe N.V.G., S.N. şi D.L..

De asemenea, poliţiştii de frontieră au găsit în pădure cei trei cai şi au ridicat, în vederea cercetărilor, autoturismul marca A. şi cele 22 de baxuri cu ţigări, mai precis 10.960 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană din care 2.750 pachete de ţigarete marca V. şi 8.210 pachete de ţigarete marca R..

Cu ocazia percheziţiei corporale s-a găsit asupra inculpatei D.L. o bancnotă de 100 de euro, cu privire la care aceasta a declarat că a primit-o de la N.V.G..

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte va constata legală şi temeinică hotărârea instanţei de apel, criticile recurenţilor inculpaţi C.V. şi C.M. fiind nefondate.

Astfel susţinerile recurenţilor inculpaţi C.V. şi C.M., privind nevinovăţia lor, sunt lipsire de suport probator.

Declaraţiile inculpaţilor R.C.I., M.V., C.M. şi C.V. privind nevinovăţia lor sunt nesincere, nu se coroborează cu vreun alt mijloc de probă, caz în care vor rămâne fără valoare sub aspectul aflării adevărului.

Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declaraţiile inculpatului trebuie sa se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susţinerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte şi împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe să aibă un caracter de repetabilitate.

Chiar şi în acest context, instanţa are facultatea, iar nu obligaţia de a reţine declaraţiile inculpatului, câta vreme legiuitorul a folosit sintagma „declaraţiile pot servi", iar nu „servesc", doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.

Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpaţilor sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acestora de consecinţele penale ale faptelor lor, fiind făcute vădit pro cauza, nu se coroborează cu celelalte probe administrate, motiv pentru care Înalta Curte le va aprecia ca atare.

Dând sens şi dispoziţiilor art. 3 din C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, Înalta Curte a reţinut şi a apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material probator administrat în cauză.

Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpaţi, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe certe.

Faptul că, în cauză, se impune înlăturarea declaraţiilor inculpaţilor ca nesincere şi neluarea acestora în considerare ca probe, nu poate reprezenta o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie şi nici a principiului egalităţii armelor în faţa instanţei, desprins din conţinutul tratatelor internaţionale, privind drepturile omului pe care România le-a ratificat, şi de aplicare a dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., în conformitate cu care declaraţiile inculpaţilor făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză.

Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză se coroborează între ele şi nu pot fi înlăturate, pe când declaraţiile inculpaţilor recurenţi sunt singulare şi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

Astfel, vinovăţia inculpaţilor rezultă din probe certe de vinovăţie, fiind exclusă posibilitatea achitării inculpaţilor.

În ceea ce priveşte pedepsele aplicate, cât şi modalitatea de executare, Înalta Curte apreciază că acestea au fost corect individualizate, în funcţie de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind apte să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen..

Aplicarea unor pedepse al căror cuantum să fie orientat spre minimul special prevăzut de lege se justifică prin faptul că rolul prioritar al pedepsei este acţiunea de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu acela al represiunii, şi numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete trebuie utilizată constrângerea.

Necesitatea aplicării unei pedepse şi evaluarea cuantumului acesteia trebuie sa se înfăptuiască sub semnul fermităţii care, în acest domeniu, nu însemnă aplicarea unei pedepse severe ori executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului, apt să-şi realizeze cu maximă eficienţă finalitatea educativ-preventivă.

Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcţia constrângerii nu este o funcţie a pedepselor, deoarece examenul realist al conţinutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcţiile pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esenţa pedepsei, însuşirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esenţă a pedepsei este însăşi pedeapsa.

Primul scop al oricărei pedepse este prevenţia specială, adică pedeapsa trebuie să-l împiedice pe condamnat să săvârşească din nou o infracţiune; la realizarea acestui scop pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcţii: reeducarea şi intimidarea.

Intimidarea îşi produce efectele imediat, cât există şi durează teama de pedeapsă, în timp ce reeducarea îşi produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări intervenite în conştiinţa subiectului şi are un caracter relativ statornic, durabil.

Funcţia de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul luând cunoştinţă de constrângerea la care va fi supus ca o consecinţă a infracţiunii, înţelege semnificaţia exigenţelor sociale şi necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă şi disciplinată.

Această funcţie de reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepselor, precum şi în cazul suspendării condiţionate sub supraveghere a executării acesteia, are în esenţă acelaşi rol şi aceeaşi funcţie, deoarece persoana căreia i-a fost aplicată se află în situaţia în care conştientizează natura şi rolul acestor sancţiuni menite să-i influenţeze pozitiv conştiinţa, caracterul şi deprinderile, să-l determine a respecta din convingere exigenţele vieţii în societate, fără a intra în conflict cu ceilalţi oameni sau cu societatea însăşi.

Individualizarea pedepsei nu se confundă cu duritatea şi cu excesul. O pedeapsă este fermă nu atunci când este excesivă, ci când este dreaptă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.V., R.C.I., C.M. şi C.V. împotriva deciziei penale nr. 131/A din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.V., R.C.I., C.M. şi C.V. împotriva deciziei penale nr. 131/A din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1272/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1277/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1275/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs