ICCJ. Decizia nr. 1429/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1429/2012
Dosar nr. 4585/98/2010
Şedinţa publică din 3 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 122/F din 01 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, s-a dispus în baza art. 11, pct. 2, lit. a) raportat la art. 10, alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului I.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 12, alin. (1), (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut că numitul M.C.M. era în perioada anului 2003 locuitor al oraşului Feteşti, judeţul Ialomiţa şi, sub acoperirea unui mic om de afaceri (se pare că era proprietarul unui service auto), se ocupa cu racolarea şi traficarea persoanelor de sex feminin în scopul exploatării lor sexuale pe teritoriul unui stat străin (Spania).
În vara anului 2003 M.C.M. s-a deplasat cu autoturismul propriu, condus de un şofer, în satul Cegani, situat în apropierea oraşului Feteşti, cu scopul de a găsi persoane tinere de sex feminin. În acelaşi timp, la o terasă situată în Cegani, se afla inculpatul I.C. însoţit de un amic al său, martorul P.V.
Văzându-i pe cei doi, M.C.M. a oprit maşina în dreptul localului şi împreună cu şoferul său s-au aşezat la aceeaşi masă.
Deşi probele dosarului nu o confirmă, nu este exclus ca inculpatul I.C. să se fi cunoscut cu numitul M.C.M. Cert este însă faptul că martorul P.V. îl cunoştea pe M.C.M. deoarece îşi repara autovehiculul la unitatea service a acestuia. în cursul discuţiilor care au urmat, acesta i-a întrebat pe cei doi amici dacă nu cunosc sau dacă nu au rude de sex feminin care ar dori să meargă la muncă în străinătate.
Inculpatul şi martorul au negat, după care discuţia a continuat fără ca M.C.M. să insiste. După o vreme, cei patru s-au hotărât să meargă într-o comună vecină (Făcăieni) pentru a consuma în continuare bere. După ce au găsit cârciuma pe care o ştiau închisă, au luat hotărârea să meargă în altă comună (Vlădeni) în acelaşi scop. Pe drum, inculpatul I.C., i-a sugerat lui M.C.M. că ar putea să treacă pe la un amic de al lui cunoscut sub porecla de M., pentru a-l întreba pe acesta dacă nu cunoaşte fete sau femei dornice să meargă la muncă în străinătate.
M.C.M. a fost de acord şi, după ce a ajuns la Vlădeni, au mers la locuinţa martorului C.S. (M.) pe care l-au găsit acasă. Din autoturism a coborât doar I.C. şi, după o discuţie de aproximativ 10 min, acesta s-a reîntors şi le-a spus celor doi din autoturism că nici M. nu are cunoştinţă despre aşa ceva, după care s-au reîntors la Cegani la aceeaşi terasă.
Deplasarea s-a făcut cu autoturismul cu care M.C.M. venise la Cegani.
După ce au coborât din autoturism pe lângă grupul lor a trecut partea vătămată P.J., despre care M.C.M. s-a interesat de unde este şi cum o cheamă. După ce i-a aflat numele, M.C.M. a strigat-o pe partea vătămată care s-a oprit din deplasare şi a acceptat să discute cu cel care o apelase pe numele mic.
Discuţia a durat aproximativ 10-15 minute şi s-a purtat la aproximativ 15-20 m de grupul celor trei persoane, astfel că nici martorul şi nici inculpatul I.C. nu au auzit ce şi-au spus cei doi.
După ce a terminat discuţia, M.C.M. s-a urcat în autoturism şi împreună cu persoana care îl însoţea a plecat din Cegani.
La două - trei zile inculpatul I.C. s-a reîntâlnit cu M.C.M. în satul Cegani, ambii fiind cu autoturismele personale. La semnalele făcute de M.C.M. inculpatul a oprit şi a fost rugat de primul să-i arate unde locuieşte P.J. I.C. a fost de acord, iar deplasarea a fost făcută cu autoturismul lui M.C.M. După ce au ajuns în dreptul locuinţei părţii vătămate, din autoturism a coborât doar M.C.M. care a intrat în curte şi a vorbit cu P.J. După puţin timp acesta s-a reîntors la autoturism şi au plecat din acel loc.
Din situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de către instanţa de fond nu a rezultat că inculpatul I.C. ar fi acţionat în vreuna dintre tezele reţinute de art. 12 al Legii nr. 678/2001 în scopul racolării şi traficării părţii vătămate P.J.
Astfel, nici urmărirea penală şi nici cercetarea judecătorească nu au reuşit să probeze că între inculpatul I.C. şi M.C.M. ar fi existat relaţii aşa de apropiate care să-i conducă la săvârşirea împreună, în baza unei înţelegeri, a unei infracţiuni de o gravitate deosebită.
Practica a demonstrat că acest gen de infracţiuni este săvârşit după o atentă şi riguroasă pregătire, care presupune, printre altele, o încredere deosebită între făptuitori.
Ori, aşa cum s-a arătat, probele dosarului nu au dovedit fără dubii că înainte de episodul petrecut pe terasa din Cegani, inculpatul şi M.C.M. s-ar fi cunoscut măcar.
Apoi, nimic din tonul şi modul de exprimare al numitului M.C.M. nu a sugerat că termenul „la muncă" ar putea însemna altceva decât sensul comun care este atribuit acestui cuvânt.
În acest sens, martorul P.V. a fost categoric declarând că M.C.M. nu a sugerat sau explicat felul muncii pe care eventualele doritoare ar fi practicat-o în străinătate.
De asemenea, nu au fost administrate probe care să demonstreze că în vara anului 2003 M.C.M. era cunoscut în zona satului Cegani ca fiind proxenet şi traficant de carne vie, iar inculpatul I.C. ştia sau trebuia să ştie acest lucru.
În al doilea rând, probele administrate în cauză nu au dovedit că, în afara faptului că erau consăteni şi se ştiau după porecle, între inculpat şi partea vătămată ar fi existat vreo relaţie de vreun fel în baza căreia inculpatul să-i fi putut câştiga părţii vătămate aşa de rapid încrederea încât să o determine să plece de acasă fără să îşi anunţe măcar mama despre acest lucru.
Astfel, nici martorul P.V. şi nici mama părţii vătămate, martora P.M., nu au putut declara că în vreo împrejurare l-ar fi văzut pe inculpat vorbind cu sau despre partea vătămată.
Părţile locuiesc într-o comunitate relativ mică unde fiecare ştie aproape tot despre fiecare.
În comunitatea din care făcea parte, inculpatul I.C. era perceput ca un om liniştit, cu o familie închegată şi care îşi câştiga traiul activând într-o asociaţie de pescari din zonă.
Erau lucruri pe care le cunoştea probabil şi partea vătămată, astfel că este foarte puţin probabil ca, dintr-o dată, inculpatul I.C. să-i apară în chip de salvator, chiar dacă în aceea perioadă era foarte vulnerabilă la acţiuni de genul celor descrise în rechizitoriu.
Sunt motive pentru care, în complexul de factori descris mai sus, instanţa a privit cu reticenţă declaraţiile date în cauză de partea vătămată P.J. cu privire la inculpatul I.C.
Astfel, iniţial partea vătămată l-a exclus din declaraţiile sale pe inculpatul I.C. şi aceasta în condiţiile în care, în faţa autorităţilor spaniole, făcuse referiri la un anume „C." (poreclă sub care mai este cunoscut inculpatul) care, împreună cu „P." (porecla lui M.C.M.) ar fi înşelat-o pentru a o trimite să se prostitueze în Spania.
Ulterior, cercetată fiind în dosarul privind falsificarea ştampilelor din paşaport şi după conflictul avut de inculpat cu concubinul său (martorul D.Ş.), partea vătămată îşi radicalizează tonul şi îl indică pe inculpat ca fiind persoana care a convins-o să plece la muncă în străinătate, după care ar fi vândut-o lui M.C.M.
Dar, deşi afirmaţiile sale din aceste declaraţii (pag. 20 şi pag. 22 dosar urmărire penală) sunt categorice, acestea nu s-au verificat şi cu alte probe administrate în cauză, iar din faptul că, înainte de plecare, partea vătămată a fost găzduită de M.C.M. (care i-a asigurat şi transportul în Spania) şi apoi predată de acesta unei reţele de traficanţi de carne vie care acţiona în aceea ţară, nu trebuie trasă concluzia că I.C. ar fi contribuit, conştient şi intenţionat la racolarea acesteia. O trăsătură aparte a acestui gen de infracţiuni a fost aceea că între victimele traficului şi traficanţi se realizează o legătură afectivă datorată se pare faptului că infractorii reuşesc să le inoculeze victimelor lor sentimentul că ei sunt salvarea şi că fără ei nimic bun nu se poate întâmpla. Este şi cazul acestei părţi vătămate care, înşelată în cel mai odios chip de M.C.M., convinsă să meargă în străinătate şi apoi vândută unei reţele de traficanţi de acelaşi personaj, a păstrat pentru acesta un sentiment de loialitate şi, prin declaraţiile date, a încercat să-l absolve de o parte din vină.
Evidenta exagerare a rolului jucat de inculpatul I.C. în racolarea sa a fost dată de afirmaţiile părţii vătămate după care I.C. ar fi vândut-o lui M.C.M. sau că i-ar fi cerut să meargă cu el în Spania, (exagerări preluate şi în actul de acuzare), pentru că, în mod evident M.C.M. nu ar fi avut nici un motiv să o „cumpere" de la cineva şi că nicio probă a dosarului nu dovedeşte că în vreo împrejurare, anterioară sau ulterioară anului 2003, inculpatul s-ar fi ocupat cu proxenetismul sau ar fi săvârşit fapte de natură penală.
Sunt motive pentru care instanţa a privit ca neconforme cu realitatea declaraţiile părţii vătămate în legătură cu inculpatul I.C. şi acest lucru a putut fi pus fie pe seama unei răzbunări personale, fie pentru a acoperi un eventual sentiment de jenă pentru că a plecat de acasă cu un necunoscut (M.C.M.).
Dar, dincolo de aceste speculaţii, a rămas faptul că nimeni nu a putut să confirme că l-ar fi văzut vreodată pe inculpatul I.C. vorbind sau călătorind cu partea vătămată, nici în Cegani şi nici în alt loc public.
De altfel, mama părţii vătămate nu a putut confirma faptul că l-ar fi văzut pe inculpat în prezenţa fiicei sale, că acesta ar fi vizitat-o la domiciliul, sau că i-ar fi cauzat vreodată greutăţi sau neajunsuri.
Mai mult, în faţa instanţei această martoră a transmis că, într-o convorbire telefonică recentă avută cu fiica sa, aceasta din urmă l-a indicat ca singur vinovat al traficării sale pe numitul M.C.M. şi că inculpatul I.C. nu are nici o legătură cu acest lucru (pagina 80 dosar fond).
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri prin intermediul unei comisii rogatorii de la autorităţile spaniole în cuprinsul cărora s-a menţionat că, în declaraţiile date în Spania, P.J. l-a indicat ca traficant, alături de M.C.M. şi pe un anume C. „C.". Instanţa nu a putut reţine în sprijinul acuzării menţiunea mai sus arătată pentru că aceasta nu are în susţinere declaraţia dată de partea vătămată. Apoi, chiar dacă actul organelor judiciare spaniole este riguros redactat, în privinţa lui C., alias C., aprecierea este relativă, consemnându-se că „este foarte probabil să fie vorba de numitul I.C.". Pe lângă acestea, s-a constatat că autorităţile spaniole leagă numele lui C. alias C. şi de traficarea numitei A.I.N., persoană care nu apare în lucrările dosarului de faţă.
Probele dosarului pe care se întemeiază o hotărâre de condamnare trebuie să fie clare, convingătoare şi lipsite de orice echivoc.
Pentru motivele arătate mai sus şi existând un dubiu că între inculpatul I.C. şi C. alias C. ar exista identitate de persoană, tribunalul nu a reţinut ca probă la dosarul cauzei paragraful indicat mai sus şi existent în documentul aflat la pagina 297 şi următoarele dosar urmărire penală.
Urmărirea penală a administrat şi depus la dosarul cauzei probe care nu au legătură cu faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I.C.
Astfel, au fost reţinute şi invocate în sprijinul acuzării declaraţiile martorilor M.S., P.E.D. şi N.M. martore care nu l-au cunoscut pe inculpatul I.C. şi nu au putut să declare din acest motiv nimic în legătură cu acestea.
Aceste martore descriu viaţa în stabilimentul în care a fost dusă P.J., tratamentul la care erau supuse, şi au dat relaţii în legătură cu reţeaua de proxeneţi condusă de G.P.
Dintre acestea numai N.M. şi P.E.D. au cunoscut-o pe partea vătămată în Spania.
La fel de nerelevante pentru cauză apar şi declaraţiile martorilor C.Ş.S. şi C.S.
Astfel, martorul C.Ş. (M.) a negat în permanenţă că ar fi discutat în vreo împrejurare cu I.C., în prezenţa lui M.C.M. şi P.V. despre persoane feminine dornice să meargă la lucru în străinătate. La rândul său martorul C.S. (Ş.) în declaraţia dată a susţinut că într-o împrejurare i-ar fi văzut împreună pe M.C.M. şi pe P.J. într-un local de pe raza localităţii de domiciliu. Această declaraţie, singulară printre probele dosarului, chiar dacă ar fi adevărată, nu ar confirma altceva decât că M.C.M. este autorul racolării părţii vătămate în vederea exploatării ei sexuale.
A fost invocat în actul de sesizare şi un conflict desfăşurat în data de 07 iulie 2006 între inculpatul I.C. şi concubinul părţii vătămate, martorul D.Ş., conflict care, în opinia parchetului, ar fi fost declanşat de inculpat pentru a crea presiune pe partea vătămată pentru ca aceasta să-şi schimbe declaraţiile.
Probele dosarului au dovedit o altă situaţie de fapt, care nu îndreptăţeşte această instanţă să-şi însuşească punctul de vedere exprimat în rechizitoriu.
Astfel, din declaraţia martorului a rezultat că în cursul conflictului nici un moment inculpatul I.C. nu a făcut nici o referire la partea vătămată, că incidentul s-a petrecut la o oră înaintată, pe fondul consumului de alcool.
Mai mult decât atât, deşi a suferit vătămări, D.Ş. a refuzat să facă plângere împotriva inculpatului şi nu a avut nici o pretenţie de la acesta.
Sunt consideraţii pentru care tribunalul a apreciat incidentul ca rupt de obiectul cauzei de faţă, iar declaraţiile lui D.Ş. fără relevanţă în privinţa acuzaţiei de trafic de persoane adusă lui I.C.
De altfel, s-a constatat că, în afara declaraţiilor inculpatului I.C., ale martorilor P.V. şi P.M. (retractate), precum şi ale părţii vătămate P.J. (contradictorii şi lipsite de consistenţă prin prisma faptului că nu se coroborează şi cu alte mijloace de probă) care fac referiri la fapta dedusă judecăţii, restul materialului probator depus la dosar dovedeşte faptul transportării şi exploatării sexuale a părţii vătămate în Spania de către o reţea de traficanţi din care făcea parte şi M.C.M., dar cu care inculpatul I.C. nu a avut nici o legătură.
În cauză a dat declaraţii şi I.C., care a negat în mod constant săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa.
A descris cele două întâlniri pe care le-a avut cu M.C.M. aşa cum au fost ele reţinute şi de către această instanţă. A negat faptul că s-ar fi cunoscut anterior cu M.C.M., sau că, după vara anului 2003, ar fi păstrat vreo relaţie cu acesta. A negat că ar fi discutat personal cu partea vătămată, că i-ar fi propus acesteia să meargă la muncă în străinătate, sau că ar fi ajutat-o să obţină documente de stare civilă sau călătorie. Nu a putut fi negat faptul că între declaraţiile succesive date de inculpat există şi unele contradicţii dar, spre deosebire de rechizitoriu, tribunalul a pus acest lucru pe seama timpului relativ marea trecut între evenimentele din vara anului 2003 şi prima declaraţie dată în cauză (aproximativ 3 ani), timp care poate estompa unele aspecte ale unor evenimente care pentru individ nu au avut o importanţă deosebită la momentul producerii acestora.
De aceea, în măsura în care nu există alte probe certe care să conducă la conturarea altei situaţii de fapt, instanţa a apreciat atitudinea inculpatului ca sinceră şi care a ajutat la soluţionarea temeinică a acestei cauze.
Nu a fost de neglijat faptul că, fără declaraţiile inculpatului şi ale martorului P.V., evenimentele petrecute în vara anului 2003 (nerelatate de partea vătămată, dar puncte forte în sprijinul acuzării), ar fi rămas total necunoscute organului de urmărire penală.
Infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 sancţionează cu pedepse mari fapte care aduc atingere unor drepturi fundamentale ale omului (dreptul la viaţa privată, la libertate de circulaţie, dreptul de a dispune de propriul corp, etc.).
De aceea, o condamnare a unei persoane în aceste circumstanţe trebuie să aibă în vedere probe clare, de nezdruncinat, care să dovedească dincolo de orice îndoială că fapta a fost săvârşită, cu vinovăţie, de către inculpat.
Pentru considerentele expuse instanţa de fond a constatat că în cazul inculpatului I.C. probele dosarului nu converg, cu tărie, spre o asemenea concluzie.
Aşa cum s-a mai arătat, tribunalul a apreciat că autorul racolării prin înşelăciune a părţii vătămate în scopul obligării la practicarea prostituţiei (lucru care s-a şi realizat) a fost M.C.M., condamnat definitiv şi pentru această faptă în Spania.
Probele dosarului au demonstrat doar că inculpatul I.C., datorită unui concurs de împrejurări, nu au făcut decât să-i indice lui M.C.M. locuinţa părţii vătămate, chiar dacă P.J. a afirmat (neconvingător) altceva.
Astfel, în baza art. 11 pct. 2, lit. a), raportat la art. 10, alin. (1), lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului I.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 12, alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa susţinând, în principal, că judecarea cauzei în fond s-a realizat cu lipsă de procedură cu partea vătămată, care, la ultimul termen nu a mai fost citată, considerându-se, în mod greşit, că avea termen în cunoştinţă. La toate termenele anterioare partea vătămată a fost citată prin afişare la ultimul domiciliu cunoscut, iar la ultimul termen a fost reprezentată de un apărător din oficiu, care nu a luat niciodată legătura cu partea vătămată. În această situaţie, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, s-a solicitat a se aprecia că hotărârea de achitare a inculpatului se bazează pe o interpretare necorespunzătoare a probelor administrate în cauză, fiind dovedită vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Prin Decizia penală nr. 339/A din 11 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa împotriva sentinţei penale nr. 122/F din 01 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv, Tribunalul Ialomiţa.
A constatat instanţa că motivul invocat de parchet, referitor la împrejurarea că judecarea cauzei la instanţa de fond a avut loc în lipsa părţii vătămate, nelegal citată, este fondat, având în vedere că partea vătămată P.J. nu a fost prezentă la niciun termen de judecată, existând date concludente că este plecată din ţară, ailându-se pe teritoriul Spaniei.
La termenele din 08 octombrie 2010, 05 noiembrie 2010, 03 decembrie 2010, 28 ianuarie 2011 şi 25 februarie 2011, procedura de citare cu partea vătămată a fost legal îndeplinită prin afişarea dovezii de citare la ultimul domiciliu cunoscut sau prin semnarea citaţiei de către mama părţii vătămate, martora P.M.
Pentru termenul de judecată din data de 25 martie 2011, s-a dispus emiterea unui mandat de aducere pe numele părţii vătămate, iar din procesul verbal întocmit rezultă imposibilitatea de executare a mandatului, datorită faptului că partea vătămată este plecată în străinătate, astfel că partea vătămată nu a mai fost citată, considerându-se, în mod greşit, că are termen în cunoştinţă. A mai constatat că dispoziţiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, întrucât nu s-a făcut dovada că apărătorul desemnat din oficiu a luat legătura cu partea vătămată, iar mama acesteia din urmă nu avea calitatea de reprezentant, legal, al părţii vătămate.
Împotriva acestei decizii, la data de 21 noiembrie 2011, a formulat recurs inculpatul I.C. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei de fond ca legala si temeinica, susţinând că în mod greşit instanţa a constatat că procedura de citare cu partea vătămata nu a fost legal îndeplinită la termenul din 25 martie 2011 şi că nu se pot retine dispoziţiile art. 291 C. pen., astfel ca nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Examinând Decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 din acelaşi cod, înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul I.C. este nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât la termenul din 25 martie 2011, data când au avut loc dezbaterile, procedura de citare cu partea vătămată nu a fost legal îndeplinită.
Astfel, în declaraţia din data de 25 februarie 2011 dată în faţa instanţei de fond, martora P.M. a precizat că partea vătămată fiica sa, P.J., se află în Spania.
Totodată, pentru termenul din 25 martie 2011 partea vătămată a fost citată cu mandat de aducere la adresa din Comuna Valu lui Traian, iar la dosar instanţa de fond se află procesul verbal din care rezultă că mandatul nu poate fi executat întrucât aceasta este plecată din ţară.
La termenele de judecată din 8 octombrie 2010, 5 noiembrie 2010, 3 decembrie 2010, 28 ianuarie 2011 şi 25 februarie 2011, partea vătămată a fost citată la ambele adrese respectiv din comuna Burduşani şi comuna Valu lui Traian, iar pentru termenul din 25 martie 2011, data când au avut loc dezbaterile, aceasta a fost citată cu mandat de aducere numai la adresa din comuna Valu lui Traian, unde s-a întocmit proces verbal de imposibilitate de executare, apreciindu-se, totodată, în mod greşit că are termen în cunoştinţă.
De asemenea, nu pot fi reţinute a fi incidente disp. art. 291 alin. (3) C. proc. pen., întrucât apărătorul desemnat din oficiu nu a făcut dovada ca a luat legătura cu partea vătămată, iar simpla prezenţă a mamei acesteia în faţa instanţei nu echivalează cu îndeplinirea procedurii de citare cu partea vătămată sau incidenţa aplicării disp. art. 291 alin. (3) C. proc. pen.
Înalta Curte, constată astfel că în mod corect instanţa de apel a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi trimiterea cauza spre rejudecare la Tribunalul Ialomiţa.
Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu şi că nici nu se mai impune analizarea celorlalte susţineri ale inculpatului, va respinge recursul inculpatului I.C., potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 339/A din 11 noiembrie 2011a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales şi 150 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 144/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 142/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
