ICCJ. Decizia nr. 142/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 142/2012
Dosar nr. 6843/1/2011
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Asupra plângerii de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, petiţionarii T.D., C.M., I.L., M.V.O., P.D. şi M.C.F. au solicitat efectuarea de cercetări faţă de S.A. - procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, Serviciul Teritorial Timişoara pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii, în esenţă, s-au reţinut următoarele :
În urma unei sesizări adresate D.N.A. Serviciul Teritorial Timişoara, de către SC A.T. SRL, SC A.G.C.C. SRL şi SC C.E.R.O. SRL, prin rezoluţia nr. 220/D/P/2009 din 7 decembrie 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de T.D., C.M., I.L., M.V.O., P.D. şi M.C.F., rezoluţie care în opinia petiţionarilor este nelegală, situaţie în care se găseşte şi sechestrul asigurător aplicat asupra unor bunuri aparţinând învinuiţilor prin ordonanţa din data de 15 decembrie 2009.
Aceste măsuri au fost considerate de către petiţionari ca fiind nelegale, motivându-se că în cuprinsul rezoluţiei nu se prezintă în concret conţinutul constitutive al fiecărei infracţiuni, iar, privitor la sechestrul asigurător aplicat au arătat că D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara a devenit un recuperator al SC A.T. SRL pentru presupuse daune produse prin acte şi fapte comerciale şi nu pentru prejudicii certe produse prin infracţiuni.
S-a reţinut că nu există indicii cu privire la săvârşirea de către procurorul S.A. a infracţiunii de abuz de serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece această faptă nu există în materialitatea ei, aspectele învederate neputând constitui indicii sau probe temeinice pentru tragerea la răspundere penală pentru fapta de corupţie reclamată. S-a mai reţinut că procurorul a dispus soluţia raportat la materialul probator pe care l-a invocat şi avut în vedere la luarea măsurii, conform normelor legale în vigoare, luarea unor măsuri fiind atributul exclusiv al organului de urmărire penală, exercitat independent de cererile sau aprecierile părţilor cu privire la faptele ce formează obiectul cercetării, precum şi la calitatea pe care ar trebui să o dobândească într-un proces penal o persoană.
S-a reţinut că a susţine vinovăţia unei persoane doar pe baza plângerii părţii nemulţumite de o măsură dispusă într-o cauză, ar acredita ideea că o simplă afirmaţie a unei persoane cu privire la săvârşirea unei infracţiuni este suficientă pentru începerea urmăririi penale, susţinere ce vine în contradicţie cu prevederile art. 681 C. proc. pen.
S-a apreciat relevant faptul că toate aspectele din cuprinsul sesizării sunt aspecte prin care aceştia îşi construiesc apărări de natură să înlăture indiciile reţinute în rezoluţia prin care faţă de aceştia s-a dispus începerea urmăririi penale.
Prin introducerea art. 2781 C. proc. pen. nu s-a reglementat că soluţia pronunţată de persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie constituie o incriminare a acelor persoane în situaţia în care instanţa constată că acele acte sau măsuri ar fi nelegale, actele cu caracter jurisdicţional ale magistraţilor neputând fi considerate prin ele însele elemente constitutive ale unei infracţiuni pentru a atrage răspunderea penală, deoarece acele dispoziţii cuprinse în acele acte sau măsuri, atât în ceea ce priveşte conţinutul cât şi în ce priveşte dispozitivul nu pot fi criticate decât prin căile legale de atac, aşa cum o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune fără alte probe de natură a stabili intenţia magistratului care a emis acea dispoziţie de a încălca dispoziţiile legale.
Simpla presupunere, lipsită de o susţinere bazată pe un indiciu concret, că un magistrat ce a dispus o anumită măsură în cursul urmăririi penale ar fi comis fapte de corupţie, prin simplul fapt că o parte din proces este nemulţumită de măsura dispusă în acel dosar nu poate constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratului ce a dispus măsura respectivă.
S-a mai arătat că a critica o măsură sau un act al procurorului şi a susţine netemeinicia sau nelegalitatea lor pe calea unei plângeri penale formulată împotriva magistratului ce a emis actul sau a dispus măsura echivalează cu suplimentarea sau înlocuirea căilor de atac şi de control de legalitate reglementate de lege în materie, întrucât se admite faptul că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţii se pot face plângeri penale, ce echivalează cu instituirea unor noii căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Prin rezoluţia din 7 iulie 2011 dată în dosarul nr. 42/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror S.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva rezoluţiei sus-menţionate au formulat plângere petenţii, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia din 1 august 2011, dată în dosarul nr. 335/11/2/2011 a procurorului şef serviciu din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul Teritorial Timişoara.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarii au solicitat desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei pentru efectuarea actelor premergătoare sau a începerii urmăririi penale, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că în mod corect procurorul a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Într-adevăr, aşa cum a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii cu privire la fapta reclamată de petiţionari, magistratul procuror S.A. îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale.
Criticile petiţionarilor referitoare la greşita soluţie de trimitere în judecată, dispusă de către intimatul procuror în dosarul penal în care petiţionarii au calitatea de învinuiţi, reprezintă în realitate critici care pot fi invocate în faţa instanţei de fond investită cu soluţionarea cauzei.
Activitatea de cercetare penală a procurorului este supusă verificării procurorului ierarhic superior, care poate confirma sau infirma actele şi măsurile dispuse de acesta, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale. în ce priveşte temeinicia şi legalitatea măsurilor procesuale dispuse de procuror în cursul urmăririi penale, învinuiţii pot exercita căile de atac prevăzute de lege, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen.
Pe de altă parte, activitatea desfăşurată de procurorul învestit cu soluţionarea unei plângeri nu poate constitui prin ea însăşi infracţiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), atâta timp cât acesta a dispus măsuri legale şi nu s-a făcut dovada că şi-a exercitat abuziv funcţia.
În acest sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare, dacă apreciază că se impune efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conţinutul plângerii. în situaţia în care, raportat la datele şi indiciile rezultate din actul de sesizare, procurorul, ca urmare a propriei percepţii asupra situaţiei de fapt, apreciază că sunt suficiente temeiuri şi nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, poate dispune începerea urmăririi penale.
Drept urmare, nu se poate reţine că procurorul şi-ar fi exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu, acesta instrumentând actele de urmărire penală în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală.
De altfel, în situaţia în care petiţionarii considerau că modul de instrumentare a cauzei de către intimatul procuror denotă o aparenţă de lipsă de imparţialitate, puteau uza de remediile procesuale prevăzute de lege.
în raport de considerentele expuse, se constată că rezoluţia procurorului este temeinică şi legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii T.D., C.M., I.L., M.V.O., P.D. şi M.C.F. împotriva rezoluţiei din 7 iulie 2011 dată în dosarul nr. 42/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii T.D., C.M., I.L., M.V.O., P.D. şi M.C.F. împotriva rezoluţiei din 7 iulie 2011 dată în dosarul nr. 42/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionarii la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1429/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1486/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
