ICCJ. Decizia nr. 144/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 144/2012
Dosar nr. 7072/1/2011
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Asupra plângerii de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, petiţionarul A.I. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de procurorul J.R., pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264, art. 2611, art. 206, art. 271, art. 2531, art. 289 şi "complicitate la tentative de omor".
În motivarea plângerii sale, în esenţă, petentul a arătat că este nemulţumit de soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de procurorul J.R., faţă de procurorul O.O. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), rezoluţie confirmată de procurorul şef al Secţiei de Urmărire penală şi criminalistică.
Prin rezoluţia din 4 august 2011 dată în dosarul nr. 632/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (1) şi (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul J.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se în esenţă, următoarele:
Încadrarea juridică este atributul exclusiv al organelor judiciare, care sesizează/descriu doar faptele vătămătoare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 221-223 C. proc. pen., motiv pentru care soluţia s-a dispus în cauză doar sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), restul încadrărilor menţionate de petent în plângere nefiind aplicabile în speţă.
S-a reţinut că soluţionarea de către procuror, în exercitarea atribuţiilor sale legale, printr-un act procedural motivat în fapt şi în drept, a unei cauze penale cu care a fost investit, fără a exista vreun indiciu de rea credinţă ori vreun alt motiv de suspiciune asupra obiectivităţii modului de apreciere şi exprimare a convingerii/argumentelor în emiterea actului de soluţionare, nu poate constitui un abuz în serviciu, ca faptă penală.
Împotriva rezoluţiei sus-menţionate a formulat plângere petentul A.I., aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia din 2 septembrie 2011, dată în dosarul nr. 1961/11 /2/2011 a procurorului şef adjunct al Secţiei de Urmărire penală şi criminalistică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale faţă de procurorul J.R.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, procurorul a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Într-adevăr, aşa cum a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii cu privire la faptele reclamate de petiţionar, care în mod corect au fost încadrate în dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), magistratul procuror J.R. îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale.
Criticile petiţionarului referitoare la greşita soluţie de netrimitere în judecată, dispusă de către intimata procuror urmare plângerii sale penale formulate împotriva unui alt procuror, nu sunt întemeiate.
Activitatea desfăşurată de procuror urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăşi infracţiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Legalitatea şi temeinicia unei soluţii dispuse de procuror poate fi supusă cenzurii, prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., iar, ulterior, prin exercitarea căilor de atac la instanţa competentă.
Drept urmare, nu se poate reţine că procurorul şi-ar fi exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu.
Pe de altă parte, emiterea în cauzele penale a unor soluţii de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată, chiar greşite, nu pot antrena răspunderea penală procurorilor, decât în măsura în care există probe că au fost interesaţi sau de rea-credinţă.
Or, din conţinutul actelor premergătoare efectuate nu se constată indicii cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni în sarcina intimatei procuror.
În ce priveşte criticile petiţionarului, referitoare la lipsa probelor şi actelor de cercetare penală efectuate de către procuror urmare plângerii sale penale, acestea nu sunt întemeiate.
Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca în virtutea principiilor rolului activ şi al oficialităţii, să îndeplinească toate actele necesare soluţionării plângerii cu care a fost investit şi care să-i creeze convingerea că sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi penale.
În acest sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.
Întrucât în faza actelor premergătoare s-a constatat că fapta pretins săvârşită de magistrat teoretic nu poate reprezenta o infracţiune, este evident motivul pentru care organele de urmărire penală nu au considerat necesară administrarea de probe în cauză.
În raport de considerentele expuse, se constată că rezoluţia procurorului este temeinică şi legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei din 4 august 2011 dată în dosarul nr. 632/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei din 4 august 2011 dată în dosarul nr. 632/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1443/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1429/2012. Penal → |
|---|
