ICCJ. Decizia nr. 1445/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1445/2012
Dosar nr.5540/11/2006
Şedinţa publică din 7 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bihor, prin sentinţa penală nr. 115/P din 25 mai 2010, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul D.Ş. a fost trimis în judecată, din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 acelaşi Cod, în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g), art. 13 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus, în ce-l priveşte pe inculpat, încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Pe latură civilă, în baza art. 14, a art. 15 şi a art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile SC P. SA - membru O.G., suma de 134.548,8 RON despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul D.Ş. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen., actul de sesizare susţinând că el, în calitate de director adjunct al Societăţii Naţionale a Petrolului - Sucursala P.S., în perioada februarie-aprilie 2001, de la SC H.I. SRL Arad, a achiziţionat produse la preţuri mai mari decât cele stabilite de Societatea Naţională a Petrolului P. Bucureşti, în acest mod prejudiciind-o cu 3.139.641.357 ROL.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa penală nr. 330.P din 31 octombrie 2005, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 181 C. pen. a dispus achitarea inculpatului şi aplicarea amenzii administrative în sumă de 1.000 RON. Pe latură civilă, s-a respins acţiunea părţii civile.
În esenţă, soluţia a fost motivată pe nesemnificativa prejudiciere a părţii civile în condiţiile unei activităţi cu rezultate financiare deosebite a Sucursalei P.S., în ceea ce priveşte rulajul anului 2001 şi pe considerentul că, la urmărirea penală, S.I., directorul economic al acestei sucursale a fost scos de sub urmărire penală şi faţă de el s-a aplicat o amendă administrativă, inculpatul aflându-se într-o situaţie similară.
Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost admis, s-a desfiinţat sentinţa şi cauza a fost trimisă pentru rejudecare cu motivarea că instanţa de fond nu a stabilit cert prejudiciul, impunându-se efectuarea unei expertize tehnice.
La datele despre care se susţinea că inculpatul a săvârşit fapta, D.Ş., potrivit fişei postului directorul de producţie (inculpatul) era, ierarhic, subordonat directorului general şi coordona serviciile producţie ţiţei, gaze suplac, aprovizionarea, dispeceratul, S.S. şi S.M., Biroul mecano-energetic. Printre unele atribuţii de serviciu proprii coordonării compartimentelor menţionate, inculpatul asigura pregătirea şi realizarea programului de producţie privind extracţia ţiţeiului, gazelor, degazolinarea, comercializarea, prestarea serviciilor, aproba plăţile sucursalei ş.a.
Totodată, inculpatul, în perioada menţionată a exercitat atribuţiile directorului general, acela, Z.G., aflându-se în concediu de odihnă.
Societatea Naţională a Petrolului, Adunarea Generală a Acţionarilor, în şedinţa din 12 iulie 1998, a stabilit Regulamentul de organizare şi funcţionare, prin acesta, printre altele, fiind aprobate competenţele şi atribuţiile sucursalelor (adresa din 17 aprilie 2001).
Sucursalele, în domeniul comercial, asigurau aprovizionarea cu materii, materiale, piese de schimb, utilaje, prin bazele de aprovizionare proprii, printre acestea fiind şi Fl., sau prin contracte încheiate în condiţii de rentabilitate şi eficienţă economică, cu respectarea prevederilor legale.
SC H.I. SRL Arad a fost abilitată de către Societatea Naţională a Petrolului (prin directorul general) să aprovizioneze Sucursala P.S. cu diferite materiale, dar numai sub condiţia, ca de acestea să fie nevoie în procesul de producţie, iar preţurile practicate să fie cel mult egale cu cele ale Bazei de Aprovizionare F., deci rentabile şi cu eficienţă economică.
Sucursala P.S., în perioada 07 februarie 2001 - 03 aprilie 2001, de la SC H.I. SRL Arad, a achiziţionat piese şi subansamble de producţie în valoare de 11.780.328.593 ROL.
Fiecare factură avea aplicată, de către inculpat, menţiunea „financiar”, era semnată de el şi de alţi şefi de birouri şi servicii.
Sucursala P.S., în perioada 31 mai - 30 iunie 2001, a fost verificată financiar de o comisie a Societăţii Naţionale a Petrolului, controlul relevând că fără a se întocmi un necesar, fără comandă sau contract, furnizorul a emis factura din 07 februarie 2001, valoare - 3.582.369.902 ROL şi o alta, din 20 martie 2001, valoare 1.642.717.340 ROL, printre altele, figurând ca aprovizionate, 2.288 buc „scaune cu bine” sintetizate de 21/2 preţ 1.683.456 ROL/buc.
S-a mai constatat că sucursala nu ceruse de la bazele de aprovizionare din sistem, preţurile negociate pentru un astfel de produs, el, maxim, putând ajunge la 1.511.038 ROL/buc., plusul facturat fiind 172.419 ROL/buc, costurile fiind astfel afectate cu 394.494.672 RON. Totodată, acelaşi control a relevat că, de la aceeaşi firmă s-au aprovizionat, fără stabilirea unui necesar şi fără comandă materiale şi mijloace fixe în valoare de 14.098.252.220 ROL, printre materiale figurând şi contactori.
Concluzia controlului a fost că sucursala, împreună cu specialiştii şi organele proprii vor inventaria existenţa faptică a materialelor aprovizionate de la acea firmă, înscrise în bonurile de consum şi se va stabili diferenţa, persoanele vinovate, modul de recuperare şi diferenţele constatate.
Ca atare, în toamna anului 2001, o asemenea comisie, efectuând inventarierea faptică a materiilor şi materialelor achiziţionate de sucursală de la firma amintită, a stabilit pe de o parte, că unele lipsesc de la punctele de lucru, iar pe de altă parte, că aprovizionarea nu a fost justificată ca necesară.
La cercetarea judecătorească, expertiza contabilă judiciară a stabilit diferenţele între preţurile cu care s-au achiziţionat materialele şi piesele şi preţurile acestora şi produse practicate de Baza de aprovizionare F., diferenţa situându-se la 99.146 RON.
Expertul contabil audiat la termenul de judecată din 13 aprilie 2010 a precizat că privind o parte din achiziţii, prevăzute în facturi, nu au permis identificarea unui preţ negociat la Baza de aprovizionare F., astfel că nu le-a luat în calcul, a scăzut din suma totală diferenţa negativă dintre preţurile de achiziţie şi cele practicate de bază, acea sumă însemnând câştigul realizat de sucursală prin achiziţia unor produse cu un preţ mai mic decât cel al bazei, iar în scris, a detaliat modalitatea de calcul, suma totală a diferenţelor de preţ dacă nu se iau în considerare diferenţele negative, este 1.345.487.295 ROL.
Administratorul SC H. SRL Arad, L.L., a declarat că până în februarie 2001 a livrat Sucursalei S. diverse produse, conducerea sucursalei fiind de acord cu preţurile practicate, acestea au fost verificate, iar S.M., administratorul SC E. SRL Marghita a luat legătura cu inculpatul D.Ş. pentru a-i oferi produse, firma sa neavând aprobarea de la Societatea Naţională a Petrolului P.:
La rândul său, inculpatul a negat că ar fi avut vreo relaţie de afaceri sau că ar fi lansat vreo comandă pentru cele furnizate de SC H.I. SRL Arad.
În continuare, inculpatul a arătat că deşi cunoştea despre achiziţia acestora în perioada februarie-aprilie 2001, nu a existat o comandă, nu se practica acest lucru pentru că societăţile agreate cunoşteau necesităţile sucursalei, ei colaborând de mai mulţi ani şi trimiteau materiale fără emiterea unor comenzi ferme.
Martorul S.M. a declarat că, la sugestia inculpatului, pentru că firma administrată de el nu era agreată de Societatea Naţională a Petrolului P., s-a adresat celor de la SC H.I. SRL Arad. Cei doi martori amintiţi au mai arătat că transportul a fost efectuat de la SC C. SRL Oradea la sucursală cu aprobarea directorului D.Ş., facturile pentru materiale au fost avizate de directorul adjunct D.Ş. şi plata s-a făcut prin compensare, neexistând comandă scrisă, ci numai accept verbal şi scris prin avizarea facturilor.
Ca atare, avându-se în vedere că raportul de expertiză contabilă judiciară a stabilit prejudiciu mai mic de 200.000 RON, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, în infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri inculpatul şi expertul E.C., acesta sub aspectul neacordării onorariului de expertiză cuvenit.
Inculpatul şi-a motivat apelul pe nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, el criticând soluţia de constatare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în condiţiile în care, fie fapta nu există, fie a fost săvârşită de alte persoane. Pe latură civilă, inculpatul a cerut înlăturarea obligării lui de la plata prejudiciului stabilit la cercetarea judecătorească în fond.
În faza judecării apelului, inculpatul a cerut continuarea judecăţii, sens în care i s-a aprobat şi efectuarea unei noi expertize contabile judiciare cu obiective stabilite, cum ar fi: expertul să stabilească definiţia noţiunii de viză de control financiar preventiv, ce semnificaţie are menţiunea „financiar” înscrisă de către inculpat pe cele 8 (opt) facturi cu referire la angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata în lumina prevederilor legale incidente şi a reglementărilor interne ale Societăţii Naţionale a Petrolului P. - Sucursala S. privind viza CFP, să precizeze obligaţiile inculpatului din perioada februarie-aprilie 2001 cu referire la urmărirea şi verificarea încadrării achiziţiilor în preţurile impuse, dacă în evidenţele contabile ale Societăţii Naţionale a Petrolului P. a fost înregistrat vreun prejudiciu şi să se stabilească cert dacă inculpatul a produs un prejudiciu, precum şi cuantumul acestuia.
Această expertiză a reţinut că potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Sucursalei S., coroborat cu fişa postului inculpatului, cu dispoziţiile O.U.G. nr. 119 din 31 august 1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv propriu, acesta se exercita de contabilul şef, iar această activitate este atributul exclusiv a compartimentului economic, acesta având posibilitatea să refuze viza de CFP, semnătura inculpatului, menţiunea de pe facturi „financiar” era aplicată oricărui act din corespondenţa zilnică a sucursalei şi nu însemna decât repartizarea documentului serviciului căruia i se adresa, deci serviciului financiar tocmai pentru controlul financiar preventiv, compartimentului economic revenindu-i responsabilitatea directă a verificării încadrării preţurilor în cele practicate de baza F., acesta având şi obligaţia de a refuza viza de CFP.
Referitor laturii civile a cauzei, instanţa de apel a stabilit că s-a înscris în evidenţa contabilă a Societăţii Naţionale a Petrolului P., procesul-verbal încheiat la 04 martie 2002 în baza notei contabile din 30 aprilie 2002, or expertiza nouă a stabilit că înscrisul de 416.348.223 ROL, fără TVA nu îi este imputabil inculpatului şi pentru că el nu avea atribuţii de gestionare, conform Legii nr. 22/1969, iar actele cauzei referitoare la suma de 3.139.641.357 ROL, diferenţa de preţ la piese şi materiale aprovizionate în perioada 07 februarie - 03 aprilie 2001 nu este cauzat de inculpat, ci de persoana care asigura controlul financiar preventiv, aceasta fiind şeful compartimentului economic.
Ca atare, prin decizia penală nr. 48.A din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Oradea a admis apelurile declarate de inculpat şi de expertul E.C., a desfiinţat sentinţa, a înlăturat dispoziţia privind încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, dispoziţia de obligare a aceluiaşi inculpat la plata despăgubirilor civile pentru partea civilă SC P. SA Bucureşti, membru O.G. şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen., a respins acţiunea civilă exercitată în cauză, inculpatul fiind obligat să plătească expertului contabil, suma de 6.957 RON, c/valoarea expertizei.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi partea civilă SC O.P. SA.
Recursul formulat de Parchet vizează cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi pct. 18 C. proc. pen., în dezvoltarea acestora susţinându-se că instanţa de apel, nejustificat, a înlăturat probele administrate la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească a fondului, contribuţia infracţională a inculpatului fiind evidentă în cauzarea prejudiciului, în lipsa actelor semnate de el, compartimentul economic neavând ce să verifice, iar dacă facturile nu ar fi fost semnate de inculpat în calitate de conducător al sucursalei, achiziţiile nu s-ar fi făcut.
Partea civilă şi-a motivat în scris recursul, în esenţă, susţinându-se că inculpatul, aflat la conducerea sucursalei a acceptat achiziţionarea de piese de schimb fără a face un necesar, fără a i se emite comenzi din partea compartimentelor funcţionale, fără a încheia contract, fără a verifica dacă în depozitele sucursalei existau sau nu piese similare şi la preţuri inferioare celor practicate de Baza de aprovizionare F., singura stabilită pentru a aproviziona sucursalele, el având în directă subordonare biroul de aprovizionare, astfel că, prin nesocotirea atribuţiilor sale de serviciu a cauzat pagubă, la acele date el ocupa şi funcţia de director general şi în aceasta având obligaţia ca vizarea facturilor să fie dată numai sub condiţiile ca materialele să fie necesare în procesul de producţie, iar preţul să fie cel mult egal cu cel de la Baza F.
Recursurile declarate sunt fondate potrivit considerentelor ce se vor dezvolta.
Urmărirea penală şi cercetarea judecătorească a fondului cauzei, a stabilit situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.
Alături de motivarea judecătorului fondului, sunt de evidenţiat, sub aspectul situaţiei de fapt, al legislaţiei proprii activităţi sucursalei coordonată de inculpat ca director general în perioada analizată, precum şi a sarcinilor sale de serviciu, că Ministerul Industriilor, fost titular al Societăţii Naţionale a Petrolului P. SA, societate cu capital integral de stat, în baza Legii nr. 21/1996 stabilise că aprovizionarea cu materiale, obligatoriu, se făceau numai din Baza proprie F., aici livrările fiind negociate pe baza contractelor de achiziţie, preţurile astfel negociate fiind aplicabile începând cu 01 decembrie 2000, aprovizionările sucursalelor fiind dirijate, comandat, numai acestora.
Pentru a se preîntâmpina consecinţa negativă ca anumite materiale să nu se găsească, atunci când erau necesare sucursalelor, în Baza F. s-au acceptat unele societăţi furnizoare, cu condiţia imperativă ca acestea să fie necesare, urgente şi utile procesului de producţie, aceasta stabilindu-se prin raport de producţie.
Raportat la probele administrate, controalele proprii efectuate au stabilit că cele achiziţionate de la SC H.I. SRL Arad fie nu existau în fapt, altele nu au fost comandate, nu au fost primite în gestiune, iar cele găsite în inventarul scriptic constituie nerespectarea cerinţei necesităţii şi urgenţei, aspecte recunoscute de inculpat.
În ce priveşte preţurile, existând comunicată obligaţia ca acelea să fie cel mult egale cu cele ale bazei proprii şi produse asemănătoare să nu se afle în depozitele bazei, inculpatul aflat la conducerea generală a sucursalei a recunoscut că nu a existat o comandă emisă de compartimentul aprovizionare, compartiment coordonat de el conform organigramei.
Nesocotind obligaţiile stabilite directorului general al sucursalei (atribuţii exercitate şi faptic în perioada la care se referă cauza), el aproba şi plăţile sucursalei, el semnând şi cele 8 facturi amintite.
Alături de probatoriile amintite, trebuie acordată relevanţă declaraţiei martorului L.G., directorul general în funcţie, dar aflat în concediu de odihnă în perioada despre care este vorba, înlocuitorul său de drept şi de fapt fiind inculpatul D.Ş. Acesta a declarat că pentru a aproviziona sucursala exista obligaţia regulamentară şi stabilită de dispoziţiile Societăţii Naţionale a Petrolului P. de a se cere mai întâi Bazei F. produsele necesare, urmând ca numai în situaţia când acelea nu existau în stoc, să se comande altor societăţi agreate, dar cu obligaţia încadrării preţului în cel practicat de bază, situaţie neregăsită în ce-l priveşte pe inculpat.
În legătură cu facturile, acelaşi martor a susţinut că marfa nu putea intra în gestiunea sucursalei decât dacă documentul de livrare era semnat de conducere, avizul dat de inculpat fiind tocmai pentru ca produsele să intre în gestiune.
Parte din neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu a fost recunoscută de inculpat, respectiv, inexistenţa unor comenzi pentru materialele achiziţionate de la SC H.I. SRL Arad, cunoaşterea ROF, obligaţia de a fi cerut înainte astfel de materiale de la Baza de aprovizionare F., preţurile achiziţiilor să fi fost mult egale cu cele practicate de baza proprie.
În ce priveşte preferinţa pe care instanţa de apel a acordat-o raportului de expertiză efectuat în calea de atac, cu nesocotirea celorlalte probe şi fără a motiva înlăturarea lor şi a concluziilor de la fond şi în condiţiile în care preţurile practicate de baza proprie figurau introduse în baza de date ale sucursalei, chiar dacă viza de control financiar preventiv aparţinea conducătorului compartimentului economic, actul fiind înaintat conducătorului cu drept de decizie, cum avea inculpatul, el a contribuit în raport cu rezultatul produs, în lipsa actelor semnate de el, facturile, documente de livrare nu puteau fi onorate la plată.
Ca atare, fiind îndeplinite şi condiţiile răspunderii civile delictuale (art. 998 şi art. 999 C. civ. în vigoare la datele cauzei), prejudiciul existând, acesta derivă din infracţiune şi s-a constatat raport de cauzalitate, inculpatul îndeplinindu-şi defectuos activitatea de funcţionar public cauzând pagubă patrimoniului, sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.
Pentru considerentele arătate, recursurile declarate de Parchet şi de către partea civilă fiind fondate, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., vor fi admise şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de partea civilă SC O.P. SA împotriva deciziei penale nr. 48/A din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul D.Ş.
Casează decizia penală sus-menţionată şi menţine sentinţa penală nr. 115 din 25 mai 2010 a Tribunalului Bihor.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 143/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1479/2012. Penal → |
|---|
