ICCJ. Decizia nr. 1397/2012. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECTIA PENALĂ

Decizia nr. 1397/2012

Dosar nr. 2113/110/2011

Şedinţa publică din 2 mai 2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, de inculpatul A.D.A. şi de partea civilă Ţ.E. împotriva deciziei penale nr. 21 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 295/D/2011 din 20 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2113/110/2012, a fost condamnat inculpatul A.D.A., aflat în Penitenciarul Bacău, după cum urmează:

- la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (fapta din 20 martie 2011);

- la pedeapsa de 10(zece) ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie agravantă prev. de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2) lit. c) C. pen., prin extinderea procesului penal (fapta din 20 - 21 martie 2011);

- la pedeapsa de 20 (două zeci ani) închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 lit. d) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din omor simplu prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe timp de 10 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea, la care adaugă pedeapsa complementară.

S-a stabilit pedeapsă de executat: 20 (două zeci) ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 65⁴ lit. a), b) C. pen.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventivă a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată prin reţinere şi arest preventiv de la 22 martie 2011, la zi.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 1357 şi 1392 C. civ.;

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Ţ.E. următoarele sume:

- 20.000 RON daune materiale;

- 30.000 RON daune morale.

S-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate de la faţa locului în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

S-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice, potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008.

S-a dispus plata din fondul special al Ministerului Justiţiei şi Libertăţiilor Cetăţeneşti a următoarelor sume:

- 200 RON onorariu avocatului S.A., desemnată din oficiu, la fond;

- 200 RON onorariu avocatului A.G., desemnat din oficiu la urmărirea penală;

- 135 RON, taxa pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice din 25 noiembrie 2011 întocmită de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici"; Bucureşti;

- 472,7 RON taxa pentru efectuarea necropsiei din 21 martie 2011, efectuat de SML Bacău nr. 688 din 14 aprilie 2011;

- 80 RON, taxa pentru stabilirea alcoolemiei victimei.

S-a constatat că partea civilă a fost asistată şi reprezentată de avocat ales, fără a se depune la dosar chitanţa pentru dovedirea onorariului suportat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a avut în vedere că prin rechizitoriul din 27 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul A.D.A., aflat în Penitenciarul Bacău, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi violare de domiciliu, prevăzut de art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 20 martie 2011, în jurul orelor 21:00, pe fondul consumului de alcool, fără drept, a escaladat gardul locuinţei victimei Ţ.N., a pătruns în curtea locuinţei, a aplicat mai multe lovituri cu o lopată în zona capului victimei şi după ce partea metalică s-a desprins a continuat să lovească victima cu coada de lopată până s-a prăbuşit la pământ, după care a târât-o în partea laterală a casei, apoi a pătruns în locuinţa acesteia, unde a rămas până în jurul orelor 1:00, după care a părăsit curtea victimei şi abandonând-o pe aceasta, care a fost găsită decedată de către sora sa Ţ.T., în dimineaţa zilei de 21 martie 2011.

Din întregul material probator administrat în cauză Tribunalul a constatat că:

Soţia şi una din fiicele lui Ţ.N. erau plecate la muncă în străinătate. Cealaltă fiică a lui Ţ.N. urma o şcoală la Bacău şi venea rar acasă, astfel că susnumitul locuia singur. Casa era situată la marginea satului B., comuna F., judeţul Bacău. Vis-a-vis locuia sora sa, martora Ţ.T. care îl vizita în fiecare zi, ajutându-l şi la treburile gospodăreşti.

De câteva luni de zile, Ţ.N. era gestionar la un magazin din satul M., din aceeaşi comună F., judeţul Bacău.

În zorii zilei de 21 martie 2011, martora Ţ.T. a constatat că era stins becul ce lumina ograda fratelui său şi mai mult decât atât a văzut şi că uşa de la intrarea în locuinţa fratelui său era întredeschisă. Cum fratele său nu a fost văzut prin curte, martorei i s-a părut că ceva nu era în regulă, hotărându-se să se convingă de ceea ce s-a întâmplat.

Cum între cei doi fraţi relaţiile erau bazate pe încredere absolută, martora ştia cum să deschidă zăvorul porţii. Intrând în curte a constatat mai întâi o baltă de sânge în faţa uşii de la intrarea în casă, stropi de sânge pe pereţi, un ciomag murdar de sânge. A intrat în casă pentru a-şi căuta fratele, dar nu l-a găsit în nici o încăpere. În dormitor a găsit televizorul deschis, patul nu mai era acoperit cu pătura pe care o ştia iar cearşaful era murdar de sânge, la capete. În casă lucrurile erau răvăşite, deşi martora îl ştia pe fratele său ca fiind un bărbat ordonat. Continuând să-şi caute fratele în jurul casei l-a găsit mort, în partea laterală a locuinţei, acoperit cu o pătură, având la cap, în loc de pernă o pereche de pantaloni raiaţi.

În aceeaşi parte a satului B., la aproximativ 50 de metri distanţă, se afla casa familiei A. Martora a vrut să-i întrebe pe cei văzuţi prin curte dacă n-au văzut cumva cine i-a ucis fratele, pentru că în noaptea precedentă auzise căinii lor lătrând puternic, ceea ce înseamnă că se trezise, dar s-a răzgândit să-i mai întrebe pentru că intrase în casa lor.

De la telefonul fix al fratelui său, martora a anunţat autorităţile cât şi familia cu privire la crima constatată.

Victima Ţ.N. fusese văzută, în viaţă, în seara zilei de 20 martie 2011, nu numai de către sora sa.

Cercetarea locului faptei a început în dimineaţa zilei de 21 martie 2011, constatându-se că Ţ.N. a fost găsit decedat în curtea locuinţei sale, prezentând numeroase urme de lovituri la cap, excoriaţii, faţa tumefiată.

Cercetarea omorului din noaptea de 20-21 martie 2011, căruia i-a căzut victimă Ţ.N. a început faţă de A.N. (autor necunoscut).

Procedându-se la autopsierea cadavrului, s-a constatat că moartea lui Ţ.N., în vârstă de 56 de ani a fost violentă. Ea s-a datorat unui traumatism complex cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază, hemoragie meningiană, contuzie cerebrală. Leziunile au fost sigur şi direct mortale şi s-au produs prin lovirea repetată a capului cu corp despicător şi contondent. Agentul vulnerant putea fi o lopată metalică, la care partea de fier pe muchie produce leziuni tăiat despicate şi pe suprafaţă leziuni contuze. Corpul contondent a putut să fie restul cozii de lemn al lopeţii rupte.

După agresiune victima a fost târâtă pe partea anterioară a corpului. Ţinând cont de gravitatea leziunilor, medicul legist a apreciat că supravieţuirea post agresională a fost de maxim 30 minute. În momentul decesului, sângele victimei nu conţinea alcool.

Tribunalul a reţinut că în cercul de suspecţi a fost şi A.D.A., vecin cu victima, care, în seara zilei de 20 martie 2011 consumase alcool cu alţi tineri la o crâşmă din satul M., până la ora închiderii, astfel încât se ştia cu siguranţă cu ce fusese îmbrăcat.

Ajungându-se la concluzia că cel care l-a omorât pe Ţ.N. şi-a murdărit hainele de sânge, pentru că altfel nu se putea, atâta vreme cât şi pereţii casei victimei erau stropiţi de sângele victimei, lui A.D.A. cerându-i-se să arate hainele cu care fusese îmbrăcat în seara zilei de 20 martie 2011 a recunoscut că el l-a ucis pe Ţ.N., în noaptea de 20 - 21 martie 2011, imediat ce a revenit în sat, de la crâşmă. Acolo, a stat până la închiderea localului. O porţiune de drum a parcurs-o cu maşina unui tânăr pe care-l întâlnise la crâşmă, iar o parte din drum a mers pe jos. La crâşmă tinerii din satul vecin îi făcuse cinste, din milă inculpatului, cu alcool şi ţigări ca de altfel de fiecare dată când se întâlneau, întrucât era un băiat sărac.

Inculpatul trecând prin dreptul casei victimei, reţine Tribunalul, a constatat fereastra luminată într-un anumit fel, ceea ce însemna că Ţ.N. avea TV deschis. Fiind vecini ştia că Ţ.N. era singur în casă, deoarece fiica sa abia plecase la Bacău. Pentru că abia plecase de la crâşmă, inculpatul se afla în stare de ebrietate însă nu aşa de avansată încât să nu ştie ce face.

A escaladat poarta de la gardul care împrejmuia locuinţa şi a intrat în curtea victimei. Aceasta auzind zgomotul produs de paşii inculpatului a ieşit afară din casă pentru a vedea ce se întâmplă. Înainte de a ieşi, din interiorul casei a aprins becul ce-i lumina ograda. Intuind acest lucru inculpatul s-a ascuns pentru a nu fi văzut, în partea laterală a imobilului, într-un loc ce nu era luminat, de unde s-a înarmat cu o lopată, găsită în acea parte a curţii.

Ţ.N. a intrat în casă, dar la scurt timp, constată Tribunalul, a ieşit din nou afară, pentru că a simţit că în curtea sa este cineva. Era aproape de miezul nopţii de 20 - 21 martie 2011.

De data aceasta Ţ.N. l-a văzut pe inculpat, curtea fiind luminată de becul aprins anterior. Proprietarul i-a cerut socoteală inculpatului, pe un ton cât se putea de ferm, ce caută în ograda sa, la acea oră târzie din noapte, cerându-i în mod imperativ să plece. În loc de răspuns şi în loc să iasă pe poartă aşa cum i s-a cerut, inculpatul l-a lovit pe Ţ.N. cu lopata în cap. Din prima lovitură victima s-a prăbuşit la pământ în faţa uşii de la intrarea în casă. Lovitura fiind puternică s-a desprins partea metalică a lopeţii, de coada de lemn.

Inculpatul a intrat apoi în casa victimei pentru a stinge becul ce lumina ograda. Când a revenit a observat că Ţ.N. se străduia să se ridice de jos însă inculpatul nu i-a permis acest lucru, lovindu-l cu coada din lemn a lopeţii, de mai multe ori, tot în zona capului. În timp ce victima gemea de durere tot mai stins, inculpatul l-a apucat de picioare şi l-a târât, pe aleea din beton, în partea laterală a casei (partea de la vale). Cu prilejul târârii victima a fost dezbrăcată. Inculpatul a pus sub capul victimei, pantalonii care îi căzuse atunci când a fost târâtă.

Inculpatul a intrat apoi în casa victimei, de unde a luat o pătură cu care a acoperit-o, dar nu din milă, ca să nu-i fie frig, apreciază Tribunalul, ci pentru a nu fi văzută din drum. Victima aflată în agonie a fost abandonată în acel loc. Apoi a căutat în faţa casei partea metalică a lopeţii, cu care l-a lovit iniţial pe Ţ.N., pe care a aruncat-o în WC-ul din curte, pentru a nu fi găsită, după care a intrat în casa victimei şi a urmărit programul la TV.

Înainte de a pleca, reţine Tribunalul, inculpatul a scotocit prin sertarele şi dulapurile locuinţei pentru a sustrage bunuri/ bani deoarece inculpatul îl ştia pe Ţ.N. un om înstărit.

Inculpatul a susţinut că nu a găsit nimic în casa victimei care să-l intereseze, motiv pentru care s-a hotărât să plece acasă, după ora 1:00 (noaptea de 20-21 martie 2011), lăsând televizorul deschis şi uşa de la intrare întredeschisă. Trecând pe la victimă a constatat că se afla în aceiaşi poziţie în care o lăsase. A ieşit pe poartă, tot prin escaladarea gardului împrejmuitor.

Ajungând acasă, inculpatul a constatat că hainele îi erau murdare de sânge. S-a dezbrăcat de hainele respective, pe care le-a ascuns într-o dependinţă a casei părinteşti, pentru a nu fi găsite şi apoi s-a culcat.

În dimineaţa zilei de 21 martie 2011, în jurul orelor 7:00, inculpatul A.D.A. în drumul său spre locul de muncă (gospodăria unui cetăţean care-l angajase cu ziua) a trecut prin dreptul casei victimei şi a văzut că se adunase deja câţiva săteni, alarmaţi de martora Ţ.T., vecina sa, fără a se opri să întrebe ce s-a întâmplat.

La data de 22 martie 2011, inculpatul a fost reţinut şi apoi arestat preventiv. Prevenţia a fost prelungită şi menţinută în condiţiile legii. Inculpatul a declarat o singură dată recurs împotriva încheierii Tribunalului Bacău prin care i se menţinuse prevenţia, fără să fi avut câştig de cauză.

În faţa instanţei de fond, în prezenţa avocatului desemnat din oficiu a solicitat ca să fie judecat potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., recunoscându-se vinovat, de comiterea celor două infracţiuni reţinute în sarcina sa, prin rechizitoriu: omor simplu şi violare de domiciliu.

Instanţa nu i-a admis cererea, întrucât probele administrate în cauză nu erau suficiente pentru pronunţarea unei hotărârii de condamnare, nefiind lămurit mobilul crimei şi existând indicii că nici încadrarea juridică nu era corectă şi nici completă.

Fiica victimei, Ţ.E., s-a constituit parte civilă cu 20.000 RON reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea tatălui său, cu pomenirile ulterioare conform obiceiului locului cât şi cu renovarea pereţilor casei care erau pătaţi de stropi de sânge şi cu 30.000 RON daune morale. Inculpatul a fost de acord cu pretenţiile civile ale fiicei victimei.

Instanţa de fond a ajuns la concluzia că inculpatul a pătruns în casa victimei în scop de jaf şi că a scotocit prin casa acesteia după ce i-a înfrânt orice rezistenţă, prin numeroasele lovituri aplicate, în special în zona capului.

Este posibil ca inculpatul să fi luat la plecare ceva din casa victimei însă fiica victimei nu şi-a dat seama de acest lucru la momentul potrivit, şocul suferit agravându-i diabetul (insulino dependent) de care suferă din copilărie.

Conturându-se ipoteza că omorul supus judecăţii nu era simplu ci deosebit de grav, pentru a săvârşi o tâlhărie, prevăzută de art. 174 alin. (1), 176 lit. d) C. pen., inculpatul a fost supus unei expertize psihiatrice.

Din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 25 noiembrie 2011, întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici"; Bucureşti, rezultă că inculpatul are discernământul păstrat în raport cu fapta din 20-21 martie 2011, pentru care este cercetat.

La data examinării prezenta valori accentuale pentru tendinţe impulsive, pentru instabilitate psiho comportamentală şi pentru tendinţe antisociale, având diagnosticul: tulburare de personalitate de tip antisocial.

Dacă au existat îndoieli în ceea ce priveşte consumarea infracţiunii de tâlhărie, tentativa la această infracţiune, într-o locuinţă, pe timp de noapte este pe deplin dovedită, motiv pentru care s-a procedat la extinderea procesului penal privind această infracţiune. Din casa victimei s-au recoltat amprente care aparţineau inculpatului.

Situaţia de fapt descrisă mai sus rezultă din: actul de sesizare din oficiu, procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la faţa locului, planşele foto, actele medico-legale, declaraţiile părţii vătămate (civile Ţ.E.), declaraţiile martorilor şi ale inculpatului, corpurile delicte (partea metalică a lopeţii găsite în WC-ul victimei), hainele murdare de sânge ale inculpatului, ş.a., mijloace materiale de probă care au fost ridicate pentru cercetare şi se păstrează în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău.

În drept, în sarcina inculpatului Tribunalul reţine mai multe infracţiuni:

- violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., întrucât a pătruns fără drept, pe timp de noapte în casa victimei şi a refuzat să plece atunci când i s-a cerut acest lucru;

- tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) alin. (2¹) lit. c) C. pen., pentru că scopul pătrunderii în casa victimei a fost jaful, nicidecum pentru a-i aplica o corecţie pentru motivul că anterior, cu ani în urmă l-ar fi repezit, aşa cum a susţinut iniţial; Ţ.N. era cunoscut în comunitate ca un om bun, calculat, civilizat, astfel că este exclus ca să-l fi jignit în vreun fel, atâta doar că îl ignora. Victima fiind gestionar la un magazin sătesc, inculpatul a sperat că îşi ţine acasă banii rezultaţi din vânzările gestiunii, acesta fiind adevăratul mobil al crimei;

- omor deosebit de grav, prin schimbarea încadrării juridice din omor simplu, deoarece omorul a fost comis pentru a comite o tâlhărie.

Vinovăţia inculpatului fiind pe deplin dovedită, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii pentru fiecare infracţiune.

La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere de către Tribunal că inculpatul a avut totuşi o bună comportare în timpul procesului, astfel că nu i-a fost aplicată pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru omorul deosebit de grav. Faptele fiind concurente, pedepsele principale au fost contopite în pedeapsa cea mai grea.

În ceea ce priveşte infracţiunea de omor deosebit de grav, pe lângă pedeapsa principală, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară.

La pedeapsa principală rezultantă ce a fost stabilită, a fost aplicată pedeapsa accesorie.

În ceea ce priveşte conţinutul pedepselor complementare şi accesorii, inculpatului îi va fi interzis nu numai dreptul de a fi ales, ci şi dreptul de a alege.

Pedeapsa principală rezultantă urmând a fi executată în condiţii de detenţie, prevenţia inculpatului a fost menţinută, iar din pedeapsă a fost scăzută perioada executată prin reţinere şi arest preventiv.

Pretenţiile civile ale fiicei victime au fost admise aşa cum au fost formulate, în condiţiile în care şi inculpatul a fost de acord cu plata acestora.

S-a dispus ca mijloacele materiale de probă să fie păstrate în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău până la soluţionarea definitivă a cauzei. S-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice.

Taxele pentru efectuarea raportului medico-legal de autopsie, taxa pentru efectuarea raportului medico-legal psihiatric cât şi onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu, au fost suportate din fondul special al Ministerului Justiţiei si al Libertăţiilor Cetăţeneşti.

Partea civilă a avut avocat însă nu a cerut plata onorariului suportat.

În final, inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinţei a declarat apel în termenul legal inculpatul A.D.A.

Prin motivele de apel, inculpatul a invocat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii în sensul greşitei extinderi a procesului penal şi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de tâlhărie precum şi schimbarea încadrării pentru infracţiunea de omor în omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 lit. d) C. pen. săvârşit pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei tâlhării. S-a mai criticat şi cuantumul ridicat al pedepsei aplicate.

Prin decizia nr. 21 din 14 februarie 2012, Curtea de Apel Bacău, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de apelantul inculpat A.D.A. împotriva sentinţei penale nr. 295/D/2011 din 20 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2113/110/2012. A dispus desfiinţarea sentinţei penale atacate în parte cu privire la latura penală.

A reţinut cauza spre rejudecare, şi, pe fond: în baza art. 344 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu din omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunile de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. şi tentativă la furt calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 208-209 alin. (1) lit. g), i) C. pen.

A condamnat pe inculpatul A.D.A., aflat în Penitenciarul Bacău, după cum urmează:

- la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.;

- la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 C. pen.;

- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 208-209 alin. (1) lit. g), i) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen.:

A contopit pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat pedeapsa complementară.

Pedepse de executat: 15 (cincisprezece) ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.

A dedus în continuare starea de arest a inculpatului de la data de 20 decembrie 2011 la zi.

A dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 200 RON către Baroul Bacău - onorariul apărătorului din oficiu.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., a dispus ca cheltuielile judiciare către stat să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Bacău a reţinut că instanţa de fond, în expunerea argumentelor faptice şi juridice ce au condus la pronunţarea soluţiei criticate, a făcut o descriere amănunţită atât a situaţiei de fapt cât şi a temeiurilor de drept pe baza cărora şi-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecăţii precum şi a probelor care au fundamentat-o, respectând întocmai dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd menţiunile obligatorii pe care trebuie să le conţină considerentele hotărârii. Astfel, instanţa de fond a făcut o descriere detaliată a situaţiei de fapt, expunând pe larg activitatea infracţională desfăşurată de inculpat cât şi a mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi nemijlocit în faţa instanţei şi care au confirmat pe deplin situaţia de fapt expusă în considerentele rechizitoriului.

Totodată, instanţa s-a conformat dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen. atât în ceea ce priveşte analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei sub toate aspectele, cât şi a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora.

Din coroborarea materialului probator de la dosar, Curtea de Apel a reţinut că rezultă fără dubiu că în seara zilei de 20 martie 2011, în jurul orelor 21:00, pe fondul consumului de alcool, fără drept, a escaladat gardul locuinţei victimei Ţ.N., a pătruns în curtea locuinţei, a aplicat mai multe lovituri cu o lopată în zona capului victimei şi după ce partea metalică s-a desprins a continuat să lovească victima cu coada de lopată până s-a prăbuşit la pământ, după care a târât-o în partea laterală a casei, apoi a pătruns în locuinţa acesteia, unde a rămas până în jurul orelor 1:00, după care a părăsit curtea victimei şi abandonând-o pe aceasta, care a fost găsită decedată de către sora sa Ţ.T., în dimineaţa zilei de 21 martie 2011.

În faţa primei instanţe inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor solicitând să-i fie aplicată procedura prevăzută de art. 302¹ C. proc. pen. Prima instanţă la termenul din 21 iulie 2011 i-a respins cererea socotindu-se insuficient lămurită şi a procedat la cercetarea judecătorească.

Evaluând materialul probator de la dosar prin prisma propriului examen şi anume - actul de sesizare din oficiu, procesul verbal întocmit cu ocazia cercetării la faţa locului, planşele foto, actele medico-legale, declaraţiile părţii vătămate (civile Ţ.E.), declaraţiile martorilor şi ale inculpatului, corpurile delicte (partea metalică a lopeţii găsite în WC-ul victimei), hainele murdare de sânge ale inculpatului, ş.a., mijloace materiale de probă care au fost ridicate pentru cercetare şi se păstrează în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău - Curtea de Apel a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi prima instanţă însă cu deosebirile care se vor înfăţişa în continuare.

În mod corect prima instanţă a sesizat că procurorul nu a stabilit cu exactitate mobilul săvârşirii infracţiunii de omor raportat la împrejurarea că în mod constant inculpatul a arătat că, după lovirea victimei a căutat prin dulapuri şi sertare bunuri pe care să le sustragă. Într-adevăr, doar într-o singură declaraţie de la urmărirea penală, inculpatul declară că era supărat pe victimă pentru că „anterior l-ar fi fugărit";. În niciuna dintre declaraţiile date la urmărirea penală precum şi în prima declaraţie dată în faţa instanţei de fond inculpatul nu a precizat că mobilul săvârşirii infracţiunii de omor ar fi fost sustragerea de bunuri de la victimă, în fapt nefiind întrebat ce l-a determinat să săvârşească omorul.

Sesizând această lacună a urmăririi penale, instanţa a luat un supliment de declaraţie inculpatului anterior dezbaterilor pe fond. Însă nici cu această ocazie prima instanţă nu elucidează acest aspect cel puţin nu raportat la conţinutul acestei declaraţii sumare în cadrul căreia inculpatul arată doar că a căutat prin dulapuri şi sertare ştiindu-l pe victimă un om înstărit, dar că nu a sustras niciun bun.

În aceste împrejurări, instanţa de fond motivează următoarele „Impunându-se adâncirea cercetărilor, instanţa a ajuns la concluzia că inculpatul a pătruns în casa victimei în scop de jaf şi că a scotocit prin casa acesteia după ce i-a înfrânt orice rezistenţă, prin numeroasele lovituri aplicate, în special în zona capului.

Este posibil ca inculpatul să fi luat la plecare ceva din casa victimei însă fiica victimei nu şi-a dat seama de acest lucru la momentul potrivit. Ţ.N. era cunoscut în comunitate ca un om bun, calculat, civilizat, astfel că este exclus ca să-l fi jignit în vreun fel, atâta doar că îl ignora. Victima fiind gestionar la un magazin sătesc, inculpatul a sperat că îşi ţine acasă banii rezultaţi din vânzările gestiunii, acesta fiind adevăratul mobil al crimei.

Aceste din urmă considerente Curtea a apreciat că nu au corespondent în materialul probator şi în mod greşit instanţa a procedat la extinderea procesului penal şi a schimbat încadrarea juridică în infracţiunile de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 lit. d) C. pen. tentativă la infracţiunea de tâlhărie agravantă prevăzută de art. 20 - 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2) lit. c) C. pen. aplicându-i în final o pedeapsă de 20 ani închisoare.

Neexistând martori oculari, iar mobilul săvârşirii faptelor nefiind lămurit de la faza de urmărire penală, instanţa de apel a procedat la audierea inculpatului A.D.A. cu aducerea la cunoştinţă a dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen. În cuprinsul acestei declaraţii inculpatul arată că se cunoştea cu victima de copil, că între ei exista o situaţie conflictuală de la pământ, având terenuri alăturate. Mai arată inculpatul că victima a fost cea care l-a chemat la ea în curte dar că nu i-a deschis poarta, atunci a sărit gardul, că victima încerca să îl prindă cerându-i o datorie de la barul pe care îl administra. Aşadar, reţine Curtea de Apel, inculpatul întăreşte declaraţia de la urmărirea penală cum că intenţia sa a avut la bază o stare conflictuală şi nu sustragerea de bunuri.

Extinderea procesului penal şi condamnarea pentru acuzaţii atât de grave, că fapta de omor a fost săvârşită pentru săvârşirea sau ascunderea unei tâlhării, omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 lit. d) C. pen. trebuie să se bazeze pe probe certe indubitabile şi nu pe simple supoziţii, în caz contrar aplicându-se regula in dubio pro reo - îndoiala profită infractorului.

Raportat la aceste considerente Curtea de Apel a apreciat că în cauză nu sunt suficiente probe care să ateste că intenţia iniţială cu care a acţionat inculpatul şi motivul săvârşirii omorului ar fi fost intenţia de a tâlhări victima.

Mergând pe probe netăgăduite, Curtea de Apel a constatat că în toate declaraţiile sale inculpatul a recunoscut că ulterior lovirii victimei s-a aşezat în patul acesteia şi a privit la televizor aproximativ o oră şi jumătate şi abia la plecare a căutat prin sertarele şi dulapul din camera în care dormea victima fără a găsi vreun bun care să-l intereseze şi lăsând televizorul deschis.

Sub un prim aspect, este puţin probabil ca o persoană care pătrunde fără drept în curtea victimei cu scopul de a o tâlhări, după ce anihilează rezistenţa victimei cu lovituri de lopată în cap, în loc să caute bunuri în locuinţă, se aşează în patul acesteia şi urmăreşte programe la televizor, riscând să fie surprins în casa victimei. De asemeni, puţin probabil ca o persoană determinată să sustragă bunuri din casa victimei consecutiv celor arătate mai sus va căuta doar într-o singură cameră din locuinţă, aşa cum a arătat inculpatul până la instanţa de fond inclusiv. De altfel amprentele papilare aparţinând inculpatului au fost prelevate doar din prima cameră a locuinţei.

Un alt considerent se referă la faptul că dacă ar fost atât de hotărât să sustragă bunuri chiar cu preţul uciderii victimei inculpatul este puţin probabil să plece cu mâna goală în condiţiile în care potrivit fotografiilor judiciare efectuate la faţa locului ar fi existat totuşi bunuri cu valoare patrimonială care să poată fi sustrase. Chiar sora victimei arată în declaraţia de la prima instanţă că în casa victimei se găseau obiecte care să fie valorificate.

Tot din aceste fotografii se constată că erau deschise sertare şi uşa dulapului dar nu erau lucruri răvăşite aşa cum în mod normal sunt în cazul unui furt din locuinţă.

Faţă de toate aceste considerente Curtea de Apel a considerat că în cauză nu sunt suficiente probe certe pentru a considera că infracţiunea de omor ar fi fost săvârşită pentru a săvârşi infracţiunea de tâlhărie. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că intenţia inculpatului de sustragere de bunuri a survenit ulterior săvârşirii infracţiunii de omor şi independent de aceasta aşa încât în sarcina inculpatului nu s-a putut reţine decât infracţiunea de tentativă la furt calificat prevăzută de art. 208-209 alin. (1) lit. g), i) C. pen. În concurs cu infracţiunile de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. şi omor simplu prev. de art. 174 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice în acest sens şi s-a dispus condamnarea în acest sens. S-a admis aşadar apelul declarat de către inculpat sub acest aspect.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel invocat de inculpat, privind cuantumul pedepselor aplicate, s-a constatat că şi acesta este întemeiat, în principal datorită schimbării de încadrare juridică arătată mai sus.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) „la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală";.

Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite, în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

La individualizarea pedepsei, instanţa trebuia să aibă în vedere toate împrejurările concrete ce însoţesc săvârşirea faptei şi sunt de natură să releve gradul de pericol social concret al faptei şi al persoanei făptuitorului. Astfel faţă de gravitatea infracţiunilor săvârşite - violare de domiciliu, omor şi tentativă la furt calificat - persoana inculpatului care nu are antecedente penale şi a recunoscut săvârşirea infracţiunilor - s-a apreciat că se impune reducerea pedepselor aplicate pentru infracţiunea de omor, atât cea principală cât şi cea complementară.

Împotriva deciziei penale nr. 21 din 14 februarie 2012 au declarat recurs Parchetul de pe lăngă Curtea de Apel Bacău (la 17 februarie 2012), inculpatul A.D.A. (la 21 februarie 2012) şi Ţ.E. (la 22 februarie 2012).

În recursul Ministerului Public se invocă în drept cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.

Decizia penală pronunţată în cauză este considerată ca fiind nelegală şi netemeinică sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice din infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, respectiv din infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., în infracţiunile de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. şi tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 208 -209 alin. (1) lit. g), i) C. pen.

La termenul din 20 decembrie 2011, când a avut loc judecata cauzei la Tribunalul Bacău, procurorul de şedinţă, a declarat, anterior dezbaterilor, că extinde procesul penal privind pe inculpat şi pentru infracţiunea de tentativă la tâlhărie şi a declarat că înţelege să pună în mişcare acţiunea penală şi pentru această faptă.

Instanţa a extins procesul penal cu privire la această infracţiune şi i-a luat un supliment de declaraţie inculpatului.

Schimbarea de încadrare juridică, apreciază Ministerul Public, este nelegală, deoarece trebuia a se dispune din infracţiunile de omor deosebit de grav, prev. şi ped. de art. 174 alin. (1), 176 lit. d) C. pen.; art. 192 alin. (1), (2) C. pen.; art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) alin. (2) lit. c) C. pen., având în vedere atât încadrarea juridică din rechizitoriu cât şi extinderea procesului penal cu privire la infracţiunea de tentativă la tâlhărie.

Această schimbare de încadrare juridică dispusă de instanţă nu corespunde situaţiei de fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat.

Astfel, inculpatul era vecin cu partea vătămată şi locuia împreună cu tatăl său, având o situaţie materială mai mult decât modestă, însă cunoştea foarte bine că victima Ţ.N., avea serviciu, respectiv un salariu, iar soţia acestuia lucra în Italia de unde îi trimitea diferite sume de bani. Între inculpat şi victimă nu au existat probleme litigioase, divergenţe, certuri, mai mult decât atât, victima este cea care l-a mai ajutat pe inculpat cu „pomană";, i-a dat de lucru.

La data faptei, inculpatul a consumat băuturi alcoolice în Barul Z., împreună cu martorii B.P., Ţ.D.V. şi A.G.R., care i-au făcut cinste cu băutură „din milă"; cunoscând că este sărac, după care, inculpatul a plecat mai devreme şi ajungând în dreptul locuinţei părţii vătămate, a escaladat gardul casei. După ce a pătruns în curte, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu lopata, respectiv partea metalică apoi cu coada, în zona capului şi după ce partea vătămată a căzut, inculpatul a tras-o pe o alee, în partea laterală a casei. A pătruns în locuinţă, de unde a luat o pătură pe care a pus-o peste victimă pentru a nu fi văzută şi, apoi, s-a reîntors în casă unde a căutat bani sau alte valori prin sertarele de la mobilă şi genţi şi negăsind ce căuta s-a urcat în patul victimei şi s-a uitat la televizor.

Dacă inculpatul ar fi dorit doar uciderea victimei, ar fi plecat imediat după comiterea faptei, dar acesta după ce s-a convins că victima nu mai poate reacţiona şi a acoperit-o cu o pătură, a pătruns în domiciliu cu scopul de a sustrage bunuri.

Instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică, având în vedere doar declaraţiile inculpatului, care nu sunt constante, ci contradictorii, în sensul că în declaraţiile de la filele dosarul de urmărire penală şi din dosarul Tribunalului Bacău, inculpatul declară că după ce a lovit victima şi a târât-o pe o alee din partea laterală a casei, a acoperit-o cu o pătură, după care a pătruns în casă şi a scotocit după bani şi valori.

În declaraţiile din dosarul de urmărire penală şi declaraţia dată la instanţa de apel, inculpatul declară că după ce a acoperit victima cu pătura, a pătruns în cameră, s-a urcat pe pat şi s-a uitat la televizor.

Se apreciază că inculpatul a pătruns în locuinţa victimei şi a ucis-o pe aceasta cu scopul de a o jefui, iar violenţele exercitate de inculpat au fost atât de puternice încât rezultă intenţia acestuia de a suprima viaţa victimei şi a-şi crea condiţiile favorabile pentru a căuta nestingherit şi a sustrage bani sau alte valori, fapt pentru care încadrarea juridică corectă a faptelor comise de inculpat, este cea reţinută de către instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bacău.

O altă critică în recursul Ministerului Public şi al părţii civile Ţ.E.

- Se apreciază ca fiind modică pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de omor şi a pedepsei de executat.

Inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de omor de către instanţa de apel la numai 15 ani închisoare pedeapsă principală şi 8 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., urmând să execute, în urma efectuării concursului, pedeapsa de 15 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Această pedeapsă nu este suficientă pentru reeducarea inculpatului, având în vedere numărul mare de infracţiuni comise, natura acestor infracţiuni, urmările produse.

Se apreciază că uciderea părţii vătămate în domiciliul acesteia, prin pătrunderea inculpatului prin escaladarea gardului, pe timp de noapte şi lovirea acesteia în zone vitale cu foarte multă violenţă, cauzându-i leziuni ce au condus la deces în mai puţin de 30 de minute de la lovire, este o faptă foarte gravă ce necesită o sancţionare severă.

În recursul părţii civile se invocă faptul că nu a putut ajunge la judecată în apel în timp util şi solicită de asemenea aplicarea unei pedepse mai aspre.

Analizând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, inculpatul A.D.A. şi partea civilă Ţ.E. împotriva deciziei penale nr. 21 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, constată următoarele:

În ceea ce priveşte greşita aplicare a legii, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., instanţa de recurs găseşte fondate atât criticile Ministerului Public, cât şi criticile inculpatului.

Prezentul recurs pune în discuţie posibilitatea ca odată cu judecarea cauzei o instanţă să dispună schimbarea de încadrare juridică, astfel încât aceasta să cuprindă acuzaţii noi care nu au fost avute în vedere în cursul urmăririi penale, pentru care nu a existat practic o urmărire penală.

În cauza de faţă inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174 alin. (2) C. pen. (omor) şi art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (violare de domiciliu) în concurs real.

Deşi inculpatul a solicitat instanţei de fond aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., recunoscând integral faptele pentru care a fost acuzat, Tribunalul a respins aplicarea procedurii de recunoaştere a vinovăţiei şi a extins procesul penal cu privire la alte infracţiuni, respectiv tentativă la tâlhărie. Totodată, Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei de omor în omor deosebit de grav.

Inculpatul a fost condamnat de Tribunal pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie [art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2) lit. c) C. pen.], omor deosebit de grav [schimbând încadrarea juridică din omor în omor deosebit de grav prevăzut de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 lit. d) C. pen.] şi violare de domiciliu.

Instanţa de apel, în baza caracterului devolutiv, a apreciat că nu există suficiente probe pentru a constata că inculpatul a acţionat cu intenţia de a tâlhări victima şi a săvârşi omorul în acest scop.

În baza art. 334 C. proc. pen., instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică dată faptelor de către instanţa de fond condamnându-l pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi violare de domiciliu (acuzaţiile iniţiale) la care a adăugat tentativa la furt calificat.

Extinderea procesului penal în prezenta cauză contravine art. 320¹ alin. (8) C. proc. pen., precum şi regulilor stabilite în decizia nr. 48/2007 (RIL) iar schimbarea încadrării juridice ce are drept consecinţă reţinerea unei infracţiuni noi care presupune o faptă distinctă ce nu a făcut obiectul urmăririi penale contravine regulilor unui proces echitabil (decizia nr. 74/2002 completul de 9 judecători).

Prin O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost modificat art. 320¹ C. proc. pen. în sensul că alin. (4) al art. are de lege lata următorul conţinut: „Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci cănd din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, iar alin. (8) prevede că „Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun";.

Modificările art. 320¹ C. proc. pen. sunt determinate de Curtea Constituţională, care în Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 (M. Of. nr. 853/02.12.2011. Partea I) a declarat neconstituţional art. 320¹ alin. (8) C. proc. pen., deoarece marja de apreciere lăsată instanţelor cu prilejul respingerii unei astfel de cereri este de natură de a lipsi textul de precizie şi claritate, în absenţa cărora se poate ajunge la o aplicare incoerentă a legii.

Ca urmare a modificării textului criticat, respingerea cererii de judecare potrivit procedurii recunoaşterii vinovăţiei este întemeiată doar pe cele trei motive alternative, expres şi limitativ prevăzute, în scopul de a da textului de lege precizie şi claritate.

În consecinţă respingerea cererii de judecare potrivit art. 320¹ C. proc. pen. intervine atunci când nu există suficiente mijloace de probă administrate pe parcursul urmăririi penale pentru a stabili fie că fapta există; fie că fapta constituie infracţiune; fie că fapta a fost săvârşită de către inculpat.

Motivele sunt prevăzute alternativ, expres şi limitativ (mijloace insuficiente să probeze că fapta există sau că fapta constituie infracţiune sau că a fost săvârşită de inculpat) astfel încât textul de lege modificat să îndeplinească cerinţele de precizie şi claritate ale unei legi.

Atunci când mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale nu conduc la întrunirea condiţiilor referitoare la existenţa faptei, caracterul penal şi săvârşirea faptei de către cel acuzat, lipsa oricăreia dintre condiţii atrage respingerea cererii de judecată potrivit procedurii accelerate şi judecarea potrivit dreptului comun.

Modificarea art. 320¹ alin. (8) C. proc. pen. exclude soluţia adoptată de instanţa de fond şi cea de apel, de respingere a cererii de soluţionare a cauzei în procedura accelerată fundamentată pe necesitatea schimbării de încadrare juridică (potrivit art. 334 C. proc. pen.) sau pe extinderea procesului penal pentru alte fapte (potrivit art. 336 C. proc. pen.), deoarece ea nu decurge din textul de lege.

Referitor la posibilitatea schimbării încadrării juridice, astfel încât să se reţină o infracţiune nouă, neavută în vedere de acuzaţia iniţială pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, instanţa de recurs constată că se încalcă dispoziţiile legale atât în ceea ce priveşte limitele fixate de procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., dar şi de limitele procesului echitabil.

Pentru sesizarea instanţei cu judecarea unei infracţiuni nu este suficientă descrierea acesteia în expunerea făcută în rechizitoriu; sesizarea este legală numai în cazul în care în dispozitivul de trimitere în judecată din rechizitoriu este menţionată fapta, cu încadrarea ei juridică. (Completul de 9 judecători, decizia nr. 74 din 8 octombrie 2001).

În conformitate cu art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.

Prin urmare, obiectul judecăţii, care este în acelaşi timp obiectul învestirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare, care este, astfel, implicit, caracterizat şi ca act de învestire.

Potrivit art. menţionat, deci, judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana cu privire la care a avut loc trimiterea în judecată şi învestirea instanţei.

Pentru a determina ce se înţelege prin „fapta"; şi „persoana"; arătate în actul de sesizare, se impune ca textul art. 317 să fie raportat la cel al art. 263 C. proc. pen., care se referă la cuprinsul rechizitoriului.

În art. 263 alin. (1) se prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată.

Este de observat că, dintre aceste menţiuni pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, art. 317 C. proc. pen., care fixează obiectul judecăţii, adică limitele învestirii, se referă numai la faptă şi persoană.

Dar, în accepţiunea acestui text de lege, prin faptă arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită faptă menţionată în succesiunea activităţilor inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, şi anume de a învesti instanţa, o atare condiţie neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării ei juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată pentru acea faptă (decizia nr. 74 din 8 octombrie 2001 a Completului de 9 judecători).

Altfel, arată Completul de 9 judecători, s-ar putea ajunge la efectuarea urmăririi penale cu asigurarea garanţiilor procesuale înscrise în lege numai pentru o singură faptă sau un număr restrâns de fapte, pentru ca, în final, pe calea exercitării apelului sau a recursului de către procuror, să se ceară condamnarea şi pentru alte fapte, uneori mai complexe, fără a se parcurge etapele obligatorii, cu inerente garanţii menite să asigure aflarea adevărului şi dreptul de apărare al celui judecat, ceea ce ar fi contrar principiilor de bază ale dreptului procesual penal, precum şi obligaţiei înscrise în art. 5 pct. 2 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, la care România a aderat, potrivit căreia orice persoană arestată trebuie să fie informată asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.

În speţă, din moment ce, prin rechizitoriu, nu s-a făcut nici o referire la încadrarea juridică a faptei de tâlhărie/furt calificat şi nici nu s-a precizat, prin dispoziţia de trimitere în judecată, că aceasta priveşte şi infracţiunea de tâlhărie/furt calificat, nu se poate considera că procurorul şi-a manifestat voinţa de a trimite în judecată pe inculpat şi pentru săvârşirea acestei infracţiuni. Este de menţionat că, în cursul judecării cauzei, prin procedura schimbării încadrării juridice nu se poate ajunge la reţinerea unor fapte noi, ci doar la schimbarea semnificaţiei juridice a faptelor pentru că a fost deja trimis în judecată.

De aceea, judecarea inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni nu poate avea loc decât în condiţiile sesizării instanţei cu un nou rechizitoriu, emis în urma punerii în mişcare a acţiunii penale potrivit art. 235 C. proc. pen., precum şi a efectuării actelor obligatorii de urmărire penală.

În ceea ce priveşte extinderea procesului penal pentru alte fapte care nu au făcut obiectul urmării penale, procedura urmată de instanţa de fond care a reţinut cauza şi a judecat pe fond contravine regulilor decurgând din decizia în interesul Legii nr. 48 din 4 iunie 2007.

Secţiile unite au decis, cu referire la o altă situaţie în care se pune în discuţie reţinerea cauzei în vederea judecării persoanei acuzate fără să existe o urmărire penală cu privire la acuzaţia formulată (art. 278¹ C. proc. pen.), că putem vorbi de existenţa unor probe numai în măsura în care a fost începută urmărirea penală. Cu atât mai mult s-ar impune sesizarea organului competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită în cazul extinderii pentru alte fapte, când soluţia instanţei se bazează pe date cu privire la alte fapte prevăzute de legea penală (art. 336 C. proc. pen.) şi nu pe probe.

În ceea ce priveşte procedura reţinerii cauzei pentru judecarea acuzaţiei atunci când nu există urmărire penală, cu referire la instituţia din art. 278¹ C. proc. pen., recursul în interesul legii a stabilit că aprecierea probelor este în legătură directă cu posibilitatea judecării cauzei, respectiv au fost strânse probe care să furnizeze acele informaţii a căror analiză şi valorificare să permită fundamentarea concluziei organului judiciar cu privire la existenţa sau inexistenţa faptei, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi al naturii infracţionale, identificarea autorului acesteia şi stabilirea existenţei sau nu a răspunderii penale a acestuia.

Aceasta semnifică, conform deciziei în interesul legii, faptul că probele existente pot fundamenta exercitarea acţiunii penale ca instituţie juridică prin care este adus în faţa instanţei raportul conflictual de drept penal în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Strângerea probelor în scopul menţionat nu poate avea loc decât în cadrul unei urmăriri penale, aşa cum este prevăzut expres de art. 200 C. proc. pen. Orice alt procedeu ar fi nelegal (decizia în interesul Legii nr. 48 din 4 iunie 2007).

Mutatis mutandis şi în cazul art. 336 C. proc. pen. legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca instanţa, să reaprecieze informaţiile din dosar şi să considere, spre deosebire de procurorul care a emis rechizitoriul, că sunt suficiente date pentru a fundamenta o altă acuzaţie. Reţinerea cauzei şi judecarea acesteia fără să fi existat urmărire penală obligă la trimiterea cauzei procurorului în acest sens, pentru considerente ce ţin de garanţiile necesare formulării unei acuzaţii în materie penală.

Odată constatată suficienţa datelor aplicarea textului de lege astfel cum a procedat instanţa de fond, a condus la pronunţarea unei condamnări fără să existe o acuzaţie penală pentru care să se fi administrat probe în cursul urmăririi penale.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. invocat de către inculpat şi partea vătămată Ţ.E., instanţa găseşte criticile formulate de inculpat fondate doar cu referire la încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu şi limitele de pedeapsă pentru acestea.

Partea vătămată a susţinut că în apel la data de 14 februarie 2012 nu a avut posibilitatea de a se prezenta din cauza vremii, fără să arate însă considerentele pentru care apreciază necesară aplicarea unei pedepse mai aspre decât cea din apel.

În recursul Ministerului Public se indică drept temeiuri pentru aplicarea unei pedepse mai aspre faţă de cea din apel, natura faptei şi conduita recurentului inculpat.

Instanţa de recurs apreciază că sancţiunile ce urmează a fi aplicate trebuie să reflecte atât gravitatea faptei (astfel cum decurge din limitele de pedeapsă), dar şi procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen.

Astfel, infracţiunea de omor (art. 174 C. pen.) are ca sancţiune închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Infracţiunea de violare de domiciliu [art. 192 alin. (2) C. pen.] are ca sancţiune închisoarea de la 3 la 10 ani.

Aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. face ca limitele de pedeapsă să fie:

- în cazul infracţiunii de omor 6 ani şi 8 luni la 13 ani şi 4 luni;

- în cazul infracţiunii de violare de domiciliu 2 ani la 6 ani şi 8 luni.

În cazul ambelor infracţiuni instanţa de recurs va aplica o pedeapsă egală cu maximul prevăzut de lege.

Criticile vizând aplicarea unei sancţiuni mai aspre faţă de cea din apel nu pot fi primite având în vedere procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. şi influenţa asupra sancţiunii.

Instanţa de recurs va aplica o pedeapsă egală cu maximul prevăzut de lege, având în vedere violenţa extremă a faptei, lipsa oricărui comportament provocator al victimei, conduita inculpatului imediat după săvârşirea faptei este un alt motiv pentru care instanţa se orientează spre o pedeapsă egală cu maximul. Inculpatul a lăsat victima să moară, nu a avut niciun regret, acţionând exclusiv pentru a-şi ascunde urmele.

În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii vor fi interzise, în raport de violenţa infracţiunii de omor şi conduita inculpatului din data săvârşirii faptei, drepturile electorale.

Cu toate acestea, inculpatul A.D.A. are posibilitatea de a fi liberat înainte de executarea integrală a pedepselor ce i-au fost aplicate.

În condiţiile pedepsei rezultante aplicate inculpatului, de 13 ani şi 4 luni închisoare, condamnatul se poate libera condiţionat după executarea efectivă a minimum 8 ani 10 luni şi 10 zile. Inculpatul a fost arestat preventiv de la 22 martie 2011 la 02 mai 2012, perioadă ce se deduce din pedeapsa dispusă de instanţă.

După ce a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care depăşeşte 10 ani condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute anterior se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin două treimi din durata pedepsei când aceasta depăşeşte 10 ani.

Găsind fondate criticile formulate în recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpatul A.D.A., cu privire la încadrarea juridică dată faptei, critica formulată de A.D.A. cu privire la aplicarea proceduri prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., şi nefondate criticile referitoare la aplicarea unei sancţiuni mai aspre faţă de cea din apel, formulate de recurenta parte civilă Ţ.E. şi Ministerul Public:

Înalta Curte va casa decizia penală nr. 21 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, şi în parte sentinţa penală nr. 295 din 20 decembrie 2011 a Tribunalului Bacău, în ceea ce priveşte latura penală, precum şi încheierea din 21 iulie 2011 a Tribunalului Bacău, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. 2113/110/2011 şi rejudecând:

În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. va condamna pe inculpatul A.D.A., la pedeapsa de 13 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe timp de 6 ani.

Conform art. 71 C. pen., va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele stabilite prin prezenta şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani şi 4 luni închisoare.

Conform art. 35 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe timp de 6 ani.

Conform art. 71 C. pen., va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată prin reţinere şi arest preventiv de la 22 martie 2011 la 02 mai 2012.

Cheltuielile avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia, onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpatul A.D.A., împotriva deciziei penale nr. 21 din 14 februarie 2012 a Curţi de Apel Bacău, secţia penală, şi sentinţei penale nr. 295 din 20 decembrie 2011 a Tribunalului Bacău, secţia penală.

Casează decizia penală nr. 21 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, şi în parte sentinţa penală nr. 295 din 20 decembrie 2011 a Tribunalului Bacău, în ceea ce priveşte latura penală, precum şi încheierea din 21 iulie 2011 a Tribunalului Bacău, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. 2113/110/2011 şi rejudecând:

În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul A.D.A. la pedeapsa de 13 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe timp de 6 ani.

Conform art. 71 C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani şi 4 luni închisoare.

Conform art. 35 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe timp de 6 ani.

Conform art. 71 C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată prin reţinere şi arest preventiv de la 22 martie 2011 la 02 mai 2012.

Cheltuielile avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia, onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 RON se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1304/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 1404/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1273/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Tâlhărie (art.211 C.p.), nerespectarea regimului materiilor explozive (art. 280 C.p.), tr ICCJ. Decizia nr. 1279/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1304/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1404/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 143/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 1445/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 1479/2012. Penal